ICCJ. Decizia nr. 5603/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5603/2013
Dosar nr. 9134/2/2011
Şedinţa publică de la 6 iunie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1720 din 9 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte, cererea formulată de reclamanta SC E.G.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei şi a redus cuantumul amenzii aplicate reclamantei de la 104.216 RON la 69.477 RON, reprezentând 0,4% din cifra de afaceri a reclamantei pe anul 2010.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 69 din 17 februarie 2009 s-a dispus declanşarea unei investigaţii utile pentru cunoaşterea pieţei pieselor de schimb pentru automobile, în cadrul acestei investigaţii, fiind transmise chestionare întreprinderilor implicate în sectorul auto, printre care şi reclamantei, selectată în calitatea sa de comerciant de autoturisme şi autovehicule uşoare.
S-a mai reţinut în considerentele sentinţei atacate că deşi prin adresa Consiliului Concurenţei nr. RG-2109 din 8 februarie 2011, s-a solicitat societăţii E. SRL, informaţii şi documente în cadrul investigaţiei, primirea adresei fiind confirmată de societate în data de 16 februarie 2011, reclamanta nu a transmis niciun răspuns la solicitarea de informaţii şi documente adresată de autoritatea de concurenţă, motiv pentru care Consiliul Concurenţei a transmis societăţii o scrisoare de revenire, comunicată prin fax, în data de 12 aprilie 2011, în care a fost indicat ca termen de răspuns data de 21 aprilie 2011, iar societatea nu a furnizat Consiliului Concurenţei chestionarul completat.
De asemenea, prin Adresa nr. 814/AF din 8 iulie 2011, Consiliul Concurenţei a solicitat E. punctul de vedere cu privire la fapta sa, în baza art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei, iar pentru că societatea nu a transmis punctul său de vedere, E. a fost sancţionată de Consiliul Concurenţei, în temeiul art. 50 din Legea concurenţei, cu amendă în valoare de 104.216 RON, reprezentând 0,6% din cifra de afaceri totală a acestei întreprinderi pe anul financiar 2010.
Curtea de apel a apreciat ca fiind nerelevantă susţinerea E. potrivit căreia datorită discontinuităţii personalului administrativ al societăţii, corespondenţa nu a fost transmisă reprezentantului legal, întrucât legiuitorul a înţeles să sancţioneze încălcările prevederilor legale în domeniul concurentei indiferent de forma pe care o poate lua vinovăţia cu care sunt săvârşite, intenţie, respectiv culpă.
În ceea ce priveşte criticile reclamantei potrivit cărora autoritatea de concurenţă trebuie să aplice prevederile legale în domeniu, doar actelor şi faptelor care restrâng sau împiedică concurenţa, prima instanţă a apreciat că acestea sunt nefondate, întrucât reclamanta a fost sancţionată de pârât din cauza faptului că nu s-a conformat obligaţiei prevăzute la art. 35 din Legea concurenţei, astfel că autoritatea de concurenţă poate aplica sancţiuni pentru nefurnizarea informaţiilor solicitate inclusiv în cadrul investigaţiilor utile, iar nu doar atunci când există indicii privind săvârşirea unor practici anticoncurenţiale.
Referitor la cererea subsidiară a reclamantei de înlocuire a amenzii contravenţionale cu avertisment, judecătorul fondului a constat că nu sunt incidente prevederile referitoare la aplicarea măsurii avertismentului deoarece Legea concurenţei a instituit un regim derogatoriu de la dreptul comun, prin care s-a exclus în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor prevăzute de art. 50 lit. d) şi e) din Legea concurenţei încheiate de către inspectorii de concurenţă, posibilitatea de aplicare a măsurii avertismentului.
Cu privire la individualizarea sancţiunii contravenţionale, instanţa de fond, având în vedere atât dispoziţiile art. 50 din Legea concurenţei, potrivit cărora contravenţiile prevăzute la acest articol se sancţionează cu amendă de la 0,1% până la 1% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderile contraveniente în anul financiar anterior sancţionării, cât şi faptul că individualizarea sancţiunilor contravenţionale aplicate de Consiliul Concurenţei se face ţinând seama de gravitatea şi durata faptei, a constatat că deşi Consiliul Concurenţei a apreciat încălcarea ca fiind de gravitate mică, aplicând cuantumul de 0,3% din intervalul alocat faptelor de gravitate mică, nu a luat în considerare circumstanţele personale ale contravenientului.
Astfel, raportat la circumstanţele personale ale reclamantei în sensul că anterior săvârşirii contravenţiei, E. nu a înregistrat alte abateri de acest gen şi a manifestat întreaga disponibilitate şi cooperare în finalizarea investigaţiei demarate de Consiliul Concurenţei, prima instanţă a apreciat că potrivit principiului proporţionalităţii amenzii cu gravitatea şi durata faptei săvârşite, consacrat de prevederile art. 52 din Legea concurenţei, se impune aplicarea unui cuantum de 0,2% (medie), în loc de cuantumul de 0,3%, aplicat de pârât.
Conchizând, Curtea de apel a apreciat că în ceea ce priveşte criteriul duratei se aplică factorul de multiplicare 2, având în vedere faptul că durata încălcării a depăşit 30 de zile, prin urmare nivelul de bază al amenzii va fi de 0,4%, în loc de 0,6%, din cifra totală de afaceri a reclamantei pe anul 2010, nivel obţinut din înmulţirea cuantumului de 0,2% alocat pentru gravitatea faptei, cu factorul 2 alocat pentru durata
Împotriva sentinţei Curţii de apel au declarat recurs atât reclamanta SC E.G.I. SRL cât şi Consiliul Concurenţei.
Recurenta SC E.G.I. SRL a apreciat că este incident motivul de modificare a sentinţei prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul admiterii acţiunii şi anulării Deciziei nr. 35 din 16 septembrie 2011 a Comisiei Consiliului Concurenţei şi pe cale de consecinţă să se dispună în principal anularea sancţiunii contravenţionale, iar în subsidiar reindividualizarea amenzii aplicate sub nivelul reţinut de instanţa de fond.
S-a considerat util a se arăta că, urmare luării la cunoştinţă de constatările reţinute în decizia contestată, recurenta-reclamantă a dispus o anchetă internă cu privire la modul de primire a documentelor la sediul societăţii în perioada februarie - septembrie 2011, în concret dispunând cercetarea disciplinară a angajatului responsabil cu această activitate, iniţiind de îndată corespondenţă cu Consiliul Concurenţei pentru furnizarea informaţiilor şi documentaţiei solicitate de acesta.
În opinia recurentei, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că Decizia nu este afectată de vicii formale sancţionabile cu nulitatea actului, în condiţiile în care modalitatea comunicării exclusiv prin fax a cele de-a doua adrese din partea Consiliului Concurenţei nu îndeplineşte cerinţele unui act procedural de comunicare valabil îndeplinit, cu atât mai mult cu cât reclamanta contestă primirea faxului şi chiar a numărului de fax la care se pretinde că s-a trimis adresa.
În mod greşit s-a reţinut de către prima instanţă că fapta săvârşită de E. constituie contravenţia prevăzută şi sancţionată de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996, neexistând bănuieli legitime cu privire la săvârşirea de către o persoană a oricăreia din faptele anticoncurenţiale prevăzute la art. 5, 6, 9 şi 15 din Legea nr. 21/1996.
Investigaţia demarată de Consiliul Concurenţei în sectorul pieselor auto nu s-a efectuat în baza unei plângeri cu privire la săvârşirea unei fapte anticoncurenţiale, necomunicându-se reclamantei care sunt temeiurile de fapt şi de drept care îndreptăţesc Consiliul Concurenţei să considere că s-a săvârşit o faptă de natură a restrânge sau denatura concurenţa şi nici nu s-a făcut dovada unor astfel de împrejurări. Aşa fiind, autoritatea pârâtă nu putea aplica sancţiuni.
Referitor la solicitarea reindividualizării amenzii aplicate s-a precizat că această măsură se impune deoarece prima instanţă deşi a reţinut circumstanţele atenuante în favoarea reclamantei nu a procedat la reducerea obligatorie a nivelului de bază al amenzii, în sensul art. 52 din Legea nr. 21/1996 şi criteriilor din Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 50 şi 501 din lege.
Sub acest aspect recurenta-reclamantă a mai arătat că nu se pot ignora aspecte cum sunt conduita societăţii anterior săvârşirii contravenţiei şi conduita pozitivă a acesteia ulterior săvârşirii contravenţiei, precum şi împrejurarea că fapta nu prezintă pericol.
Criticile recurentului Consiliul Concurenţei au fost subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi art. 3041 C. proc. civ., arătându-se, în esenţă, că actele dosarului demonstrează cu prisosinţă legalitatea şi temeinicia Deciziei Comisiei Consiliului Concurenţei nr. 35 din 16 septembrie 2011 şi că în acest context reducerea de către instanţa de fond a amenzii aplicate SC E.G.I. SRL nu este justificată.
Deşi instanţa de fond nu a reţinut nelegalitatea individualizării sancţiunii aplicate de Consiliul Concurenţei prin prisma nerespectării mecanismului de individualizare, cu cele două etape constând în stabilirea gravităţii faptei şi în stabilirea duratei faptei, în mod greşit instanţa şi-a motivat soluţia prin raportarea la „circumstanţele personale ale reclamantei”. Autoritatea de concurenţă are obligaţia de a se raporta la circumstanţele reglementate de legislaţie, sau la circumstanţe de aceeaşi natură, astfel încât „circumstanţele personale” invocate în sentinţă nu se încadrează şi nici nu comportă aceeaşi natură ca cele prevăzute în legislaţia în materie.
S-a argumentat nereţinerea de către Consiliul Concurenţei ca circumstanţă atenuantă a faptului că societatea nu a mai fost sancţionată anterior prin aceea că respectarea regulilor de concurenţă este o obligaţie a întreprinderilor active pe piaţă.
Recurentul-pârât a apreciat că în mod neîntemeiat instanţa de fond a reţinut ca circumstanţă atenuantă „conduita pozitivă a E. ulterior săvârşirii contravenţiei”, individualizarea sancţiunii făcându-se la momentul aplicării ei.
Concluzionând, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond a efectuat o greşită aplicare a prevederilor în materie şi pe cale de consecinţă a stabilit în mod eronat amenda într-un cuantum care nu este de natură a reprezenta o sancţiune reală şi eficientă, fiind necesar a se respecta proporţionalitatea atât cu natura faptelor, cât şi cu puterea economică a agentului economic şi totodată ca sancţiunea să aibă un caracter disuasiv.
Examinând cauza din perspectiva obiectului ei, a normelor legale incidente, a probatoriului administrat, Înalta Curte reţine că recursurile sunt nefondate şi le va respinge pentru cele ce vor fi punctate.
Prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 69 din 17 februarie 2009 în temeiul art. 26 lit. g) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, s-a dispus declanşarea unei investigaţii utile pentru cunoaşterea pieţei pieselor de schimb pentru automobile, iar în cadrul acestei investigaţii s-au transmis chestionare întreprinderilor implicate în sectorul auto, printre care şi SC E.G.I. SRL selectată în calitatea sa de comerciant de autoturisme şi autovehicule uşoare.
Astfel, prin Adresa nr. RG-2109 din 8 februarie 2011, în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 republicată, modificată şi completată, Consiliul Concurenţei a solicitat SC E.G.I. SRL informaţii şi documente în cadrul investigaţiei, termenul de răspuns indicat fiind 16 martie 2011. Primirea adresei a fost confirmată în data de 16 februarie 2011, fără însă ca reclamanta să comunice un răspuns.
Ca urmare, s-a retransmis societăţii reclamante o scrisoare de revenire comunicată prin fax în data de 12 aprilie 2011, indicându-se ca termen de răspuns data de 27 aprilie 2011, aceasta necomunicând însă nici de această dată un răspuns.
Prin Adresa nr. 814/AF din 8 iulie 2011 autoritatea recurentă a solicitat reclamantei punctul de vedere cu privire la fapta sa în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei, fixându-se ca termen data de 13 iulie 2011. Nici de această dată SC E.G.I. SRL nu a dat curs solicitării Consiliului Concurenţei.
Prin Decizia Comisiei Consiliului Concurenţei nr. 35 din 16 septembrie 2011, a cărei anulare s-a cerut, s-a constatat săvârşirea de către SC E.G.I. SRL a contravenţiei prevăzute de art. 50 lit. b) din Legea concurenţei, prin nefurnizarea informaţiilor şi a documentelor solicitate în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, aplicându-se sancţiunea cu amendă în valoare de 104.216 RON reprezentând 0,6% din cifra de afaceri totală a societăţii pe anul 2010.
Evaluând acţiunea în anulare cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a reţinut în mod judicios că nu există temei pentru anularea actului administrativ individual în discuţie, apreciind însă că se impune, reaşezarea amenzii aplicate raportat la circumstanţele cauzei.
Susţinerile reclamantei referitoare la viciile de formă ale actului, la inexistenţa unei plângeri cu privire la o eventuală faptă anticoncurenţială au fost reiterate şi în calea de atac exercitată de aceasta.
Sunt absolut nerelevante justificările recurentei-reclamante în legătură cu măsurile dispuse pe plan intern ca urmare a modului defectuos al primirii documentelor la sediul societăţii, pe care în acest fel şi-l asumă, cum de altfel este nerelevant şi faptul că s-a iniţiat de îndată corespondenţă cu autoritatea pârâtă pentru furnizarea informaţiilor şi documentaţiei solicitate în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată, modificată şi completată, în condiţiile în care este vorba de o obligaţie legală şi recurenta nu s-a conformat.
Recurenta-reclamantă a contestat primirea faxului transmis în data de 12 aprilie 2011, apreciind că această metodă de transmitere a unei solicitări din partea Consiliului Concurenţei nu este legală, fără însă a indica norma care interzice o astfel de modalitatea de corespondenţă şi aceasta în condiţiile în care tot mai mult se apelează la toate mijloacele moderne de comunicare (fax, e-mail, etc.) nu doar în raporturile sociale, ci chiar şi în ce priveşte instanţa de judecată.
Aşadar, nu se poate reţine că Decizia contestată nu a fost afectată de vicii formale care atrag nulitatea acestui act administrativ individual.
Aserţiunile legate de lipsa unei plângeri în legătură cu săvârşirea unei fapte anticoncurenţiale în sectorul pieselor auto sunt neadecvate, dat fiind că în speţă a fost vorba de o investigaţie utilă declanşată pentru cunoaşterea pieţei pieselor de schimb pentru automobile în temeiul art. 26 alin. (1) lit. g) din Legea concurenţei, potrivit căruia Consiliul Concurenţei are, între alte atribuţii conferite de lege şi pe aceea că „efectuează din proprie iniţiativă, investigaţii privind un anumit sector economic sau un anumit tip de acord în diferite sectoare, atunci când rigiditatea preţurilor sau alte împrejurări sugerează posibilitatea restrângerii sau denaturării concurenţei de piaţă”.
Situaţia de fapt reţinută, necontestată, a fost analizată de prima instanţă din perspectiva art. 35 alin. (1) lit. a) şi art. 50 lit. b) din Legea concurenţei, conchizându-se că Decizia nr. 35 din 16 septembrie 2011 a fost emisă de Comisia Consiliului Concurenţei cu respectarea prevederilor legale.
În ceea ce priveşte reindividualizarea sancţiunii, judecătorul fondului a detaliat raţiunile pentru care a apreciat ca oportună şi legală o asemenea măsură de reducere a amenzii contravenţionale, făcând trimitere la dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea concurenţei, mai exact la cele două criterii de individualizare, respectiv gravitatea şi durata faptei, stabilind că în speţă o amendă egală cu 0,4% din cifra de afaceri a societăţii reclamante pe anul 2010 reprezintă o sancţiune cu suficient caracter corectiv şi descurajator, cu atât mai mult cu cât însăşi autoritatea pârâtă a calificat fapta ca fiind una de gravitate mică.
Soluţia de reducere a amenzii în temeiul legii este corectă, însă exclusiv cu motivarea că sancţiunea cu amenda astfel redusă este proporţională cu natura faptei (nefurnizarea de informaţii şi documente în cadrul unei investigaţii pendinte) şi cu puterea economică a agentului economic, îndeplinindu-şi caracterul „disuasiv” (descurajator) pe care pune accent recurentul Consiliul Concurenţei.
Dacă circumstanţele existente la momentul săvârşirii faptei/contravenţiei, împrejurarea că agentul economic a mai fost sau nu sancţionat, reprezintă aspecte de natură a influenţa mecanismul de individualizare a sancţiunii, nu acelaşi lucru se poate afirma despre comportamentul ulterior al agentului economic pe care Înalta Curte îl consideră total nerelevant sub acest aspect.
Transmiterea informaţiilor după emiterea deciziei de constatare şi sancţionare nu reprezintă decât o conformare la obligaţia legală, care subzistă şi în cazul sancţionării pentru încălcarea acestei obligaţii; în sprijinul acestei abordări sunt şi dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea concurenţei, potrivit cărora autoritatea de concurenţă poate obliga la plata unor amenzi cominatorii „în sumă de până la 5% din cifra de afaceri zilnică medie din anul financiar anterior sancţionării, pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data stabilirii prin decizie (…)” pentru a determina întreprinderea să furnizeze informaţiile solicitate în baza art. 35 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ.
În contextul prezentat, solicitarea de reindividualizare a amenzii, deja reindividualizată de primă instanţă, este nu doar neadecvată, ci şi lipsită de temei legal.
Având în vedere cele expuse, dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC E.G.I. SRL şi de Consiliul Concurenţei împotriva Sentinţei civile nr. 1720 din 9 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5602/2013. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5604/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
