ICCJ. Decizia nr. 5605/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5605/2013
Dosar nr. 8857/2/2012
Şedinţa de la 6 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială judeţul Mehedinţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a solicitat suspendarea executării măsurilor luate prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA-40664 din 29 februarie 2012, arătând că în cauză sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 7166 din 17 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Mehedinţi prin Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Patrimoniului Naţional, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut în esenţă că reclamanta nu a relevat împrejurări de fapt sau de drept care fundamenteze concluzia „îndoielii serioase asupra legalităţii actului administrativ”, întrucât din verificarea modului de atribuire a Contractului de lucrări nr. 4574 din 20 iunie 2011 - „Reabilitare DJ 606 km 55+086 (limită judeţ Dolj) - km 119+795 (intersecţie DJ 566), judeţul Mehedinţi", încheiat de reclamantă cu Asocierea dintre SC C. SA, SC T.B. SRL, SC A.C.S. SA şi SC V.V.C. SRL, s-a constatat că nu au fost respectate prevederile art. 75 din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că autoritatea contractantă a redus la 31 de zile termenul minim de 52 de zile între data publicării anunţului de participare şi termenul limită de depunere a ofertelor (17 ianuarie 2011 - 18 februarie 2011), prevăzut la art. 75 din O.U.G. nr. 34/2006, deşi nu au fost îndeplinite toate condiţiile legale de reducere a acestui termen.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 40664 din 29 mai 2012 s-a aplicat o corecţie financiară de 25% din valoarea Contractului de lucrări nr. 4574 din 20 iunie 2011 (97.131.438,97 RON + 23.311.545,37 RON TVA), conform pct. 1.12 din anexa la O.U.G. nr. 66/2011, reţinându-se că autoritatea contractantă, contrar prevederilor legale, a impus şi a aplicat criterii de calificare şi selecţie limitative, respectiv, a îngrădit dreptul potenţialilor ofertanţi de-a beneficia de tratament egal în vederea accesului acestora la procedura de atribuire.
Pentru abaterea menţionată, prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA-40664 din 29 mai 2012, s-a aplicat o corecţie financiară de 25% din valoarea Contractului de lucrări nr. 4574 din 20 iunie 2011, conform pct. 1.7 din anexa la O.U.G. nr. 66/2011, corecţie în cuantum de 30.110.746,08 RON (inclusiv TVA).
Prin aplicarea procentul corecţiei de 25% la valoarea sumei totale rambursate în cadrul contractului de lucrări menţionat, a rezultat o valoare totală a creanţei bugetare de 4.866.161,59 RON.
Judecătorul fondului a constatat că aspectele invocate de reclamantă în motivarea cazului bine justificat ţin de temeinicia actului administrativ contestat şi nu de nelegalitatea acestuia, fiind susţineri strâns legate de fondul cauzei.
Cu privire la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, şi anume, „prevenirea unei pagube iminente”, prima instanţă a constatat că aceasta nu este îndeplinită în speţă, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că procedura de executare silită a creanţei fiscale a fost declanşată, aspect ce ar putea produce o eventuală pagubă ce ar îndreptăţi-o pe aceasta la o cerere de suspendare a executării actului administrativ.
De asemenea, s-a reţinut că împrejurarea că reclamanta este instituţie publică, iar punerea în executare a titlului executoriu presupune să fie alocaţi bani publici care nu se regăsesc în bugetul acesteia, fapt care ar afecta echilibrul bugetar şi ar provoca o blocare a activităţii instituţiei şi a finalizării altor proiecte în curs, nu este de natură a califica acest aspect ca o pagubă iminentă.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Mehedinţi prin Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat în esenţă că instanţa de fond nu a analizat motivele reclamantei, reţinând în mod greşit că această analiză ar face obiectul judecăţii pe fondul cauzei.
Recurenta a susţinut că toate motivele invocate de reclamantă prin cererea de suspendare se referă la greşita aplicare de către intimată a prevederilor legale invocate în Nota de constatare.
În susţinerea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că în mod greşit prima instanţă a reţinut că doar în eventualitatea iniţierii executării silite, instituţia ar fi fost îndreptăţită să solicite suspendarea executării Notei de constatare.
S-a mai arătat că potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, întreaga sumă stabilită cu titlul de corecţie financiară reprezintă creanţă bugetară, din care o parte va fi stinsă prin plată, iar majoritatea acesteia va fi reţinută prin compensare din plăţile sau rambursările viitoare, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 22/2002.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
Înalta Curte reţine că în cauza dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii pagubei.
Contrar celor reţinute de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia, fiind arătate şi diligenţele depuse de reclamantă şi efectele posibile şi previzibile ale executării actului administrativ, iar Înalta Curte reţine că toate aceste situaţii sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Înalta Curte a constatat că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Înalta Curte a constatat că prin Nota de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare nr. CA-40664 din 29 februarie 2012 a fost stabilită o corecţie financiară de 25%, reprezentând 43.289,99 RON din valoarea Contractului de lucrări nr. 4574 din 20 iunie 2011, motivat de faptul că autoritatea contractantă a impus şi a aplicat criterii de calificare şi selecţie limitative, respectiv a îngrădit dreptul potenţialilor ofertanţi de a beneficia de tratament egal în vederea accesului acestora la procedura de atribuire. De asemenea, în nota de constatare s-a reţinut că anunţul de intenţie nr. 18409 din 3 noiembrie 2010 pentru atribuirea contractului, nu conţine toate informaţiile prevăzute în anunţul de participare informaţii esenţiale pentru ofertanţi, referitoare la criteriile de calificare şi/sau selecţie, criteriul de atribuire şi cele privind dimensiunea lucrărilor.
Faţă de circumstanţele concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de faţă, Înalta Curte reţine că dispoziţiile din art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 prevăd că neregula este socotită orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii competente în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenită.
Cercetând în aparenţă indiciile de nelegalitate ale actelor contestate, Înalta Curte a reţinut că acestea se circumscriu dispoziţiilor prevăzute de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Contractul de execuţie de lucrări nr. 4574 din 20 iunie 2011, la momentul emiterii titlului de creanţă se afla în plină desfăşurare, astfel încât executarea acestei note de constatare ar pune recurenta în imposibilitatea de a continua contractul şi s-ar crea o pagubă, imposibil de reparat datorită lipsei fondurilor, prin urmare şi cea de-a doua condiţie cerută de lege - paguba iminentă, se apreciază că a fost dovedită.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile privind cazul bine justificat şi paguba iminentă prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1), va modifica sentinţa recurată în sensul că va admite acţiunea, va dispune suspendarea executării actelor administrative până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Mehedinţi prin Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi împotriva Sentinţei civile nr. 7166 din 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite cererea de suspendare formulată de reclamantă.
Suspendă executarea măsurilor luate prin nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare CA-40664 din 29 februarie 2012 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5604/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5606/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
