ICCJ. Decizia nr. 5606/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5606/2013
Dosar nr. 793/39/2012
Şedinţa de la 6 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, reclamanta SC A.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F BT 356 din 31 august 2012 până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 348 din 24 octombrie 2012, Curtea de Apel Suceava a admis acţiunea în contencios administrativ având ca obiect „suspendare executare act administrativ”, formulată de reclamanta SC A.C. SRL - prin administrator S.I., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani, a dispus suspendarea executării efectelor Deciziei de impunere nr. F BT 356 din 31 august 2012 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Suceava a reţinut în esenţă că potrivit Raportului de Inspecţie Fiscală F BT 356 din 31 august 2012 încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani - Activitatea de Inspecţie Fiscală, reclamanta a fost supusă unei inspecţii fiscale pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 mai 2012, pârâta constatând că societatea a încheiat cu SC F.M. SRL Contractele nr. 3 din 15 februarie 2010 şi 5 din 18 ianuarie 2011 în baza cărora, reclamantei îi era livrată o linie tehnologică pentru fabricat pellet din rumeguş şi respectiv Contractul nr. 8 din 25 octombrie 2011, în baza căruia aceleiaşi reclamante i se livra o linie de producţie banzic vertical B.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că părţile litigante au opinii divergente cu privire la aplicabilitatea a dispoziţiilor art. 1342 alin. (2) lit. a) sau lit. b) C. fisc., constatându-se că în condiţiile în care societatea comercială furnizoare de bunuri a emis facturi în avans, anterior încasării avansului de la reclamantă şi anterior livrării bunurilor, este evident că în speţă prevalează prevederile art. 1342 alin. (2) lit. a) C. fisc. - în raport de reglementările cuprinse la lit. b) ale aceluiaşi articol.
Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că din punct de vedere al stabilirii obligaţiei fiscale principale, există indicii de nelegalitate sub aspectul modului în care organul de control a procedat la aplicarea dispoziţiilor art. 1342 alin. (2) C. fisc., fiind îndeplinită cerinţa „cazului bine justificat” aşa cum este definită la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, prima instanţă a constatat că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, având în vedere că reclamanta are un număr de 35 salariaţi, are în curs de derulare contracte de credit, iar punerea în executare a deciziei de impunere criticată ar conduce evident la blocarea activităţii sale, cu consecinţe negative asupra plăţii salariilor angajaţilor săi, asupra onorării la timp a creditelor şi a celorlalte cheltuieli impuse de funcţionarea societăţii.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Suceava, a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţeană Botoşani criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat în că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care în cauză nu s-a demonstrat existenţa unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ atacat.
Recurenta a mai arătat că reclamanta nu a probat nici împrejurarea potrivit căreia executarea actului administrativ fiscal contestat ar crea consecinţe deosebit de grave prin punerea în imposibilitatea realizării unor activităţi.
Drept urmare, recurenta-pârâtă, având în vedere importanţa principiului legalităţii şi veridicităţii actelor administrativ fiscale, precum şi cel al aplicării unitare a legislaţiei fiscale în materie de impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume datorate la bugetul de stat, a solicitat admiterea recursului în sensul modificării sentinţei şi respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal atacat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurente, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Măsura de suspendare a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naştere unor obligaţii, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ învestită cu acţiunea în anulare. Sau, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 394 din 13 iunie 2012), „dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ […] constituie o garanţie procesuală aflată la îndemâna părţii interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia”.
Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Îndeplinirea celor două condiţii este verificată în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.
Înalta Curte constată că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reţinând îndeplinirea, în speţă, a condiţiei cazului bine justificat şi a prevenirii unei pagube iminente.
De aceea, cel puţin la nivelul aparenţei dreptului, contrar celor reţinute de judecătorul primei instanţe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate al actului atacat.
Aprecierea instanţei de judecată, potrivit căreia criticile aduse de reclamantă referitoare încălcarea dispoziţiilor art. 1342 alin. (2) lit. a) C. fisc., ar constitui caz bine justificat, este greşită, întrucât acestea nu pot, prin ele însele, fără alte dovezi să conducă la concluzia că este îndeplinită condiţia referitoare la „cazul bine justificat”.
În jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 737 din 14 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1185/44/2011), Înalta Curte a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa trebuie să îşi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu suntem în prezenţa unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinţei referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. în acest sens, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată şi probatoriul administrat, reclamanta invocă motive de nelegalitate a actului contestat ce presupun o analiză în fond, în concret şi complexă a situaţiei de fapt şi a dispoziţiilor legale incidente, care au stat la baza emiterii actului contestat, examinare ce excede procedurii sumare de verificare a aparenţei dreptului reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, Înalta Curte constată că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că este îndeplinită cerinţa referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atâta timp cât aprecierea este fundamentată exclusiv pe simplele aserţiuni ale reclamantei referitoare la imposibilitatea de plată a obligaţiilor curente faţă de furnizori, la riscul unui blocaj economic sau la imposibilitatea de plată a angajaţilor. Sub acest aspect, se constată că reclamanta nu a administrat probe care să facă dovada obligaţiilor de plată curente ale societăţii prin raportare la disponibilităţile financiare pentru a se putea aprecia cu privire la prejudiciul material viitor şi previzibil care s-ar produce prin punerea în executare a actului contestat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţeană Botoşani, pe care o va modifica în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a cererii de suspendare a executării formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţeană Botoşani împotriva Sentinţei nr. 348 din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A.C. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5605/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5609/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
