ICCJ. Decizia nr. 5611/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5611/2013

Dosar nr. 727/45/2012

Şedinţa de la 6 iunie 2013

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 386 din 26 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iaşi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a admis acţiunea introdusă de reclamantul M.C.F. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi cu pârâta Universitatea „S.H.”.

Totodată, Curtea de apel a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta-reclamantă Universitatea „S.H.” din Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul-chemat în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a obligat pârâta Universitatea „S.H.” din Bucureşti să elibereze reclamantului actul de studii cu regim special, denumit „Diplomă de licenţă”, însoţit de Suplimentul de Diplomă, prin care să se ateste că reclamantul a susţinut şi promovat examenul de licenţă, în specialitatea Drept, obţinând Titlul de Licenţiat, iar pe pârâtul chemat în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri, a formularelor tipizate, constând în Diploma de Licenţă şi Suplimentul de Diplomă prin care se confirmă studiile de învăţământ superior efectuate în cadrul Universităţii „S.H.” din Bucureşti, respingând restul pretenţiilor pârâtei Universitatea „S.H.”.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, fără a depune, însă, şi dovada plăţii taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului, mai înainte de a cerceta motivele invocate, a constatat că nu s-a achitat taxa de timbru, deşi recurentul a fost citat cu menţiunea achitării taxei de timbru.

Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus-menţionate, iar recurentul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior - deşi a fost citat cu menţiunea timbrării - devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (reorganizat ca Minister al Educaţiei Naţionale, în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative) împotriva Sentinţei nr. 386 din 26 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5611/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs