ICCJ. Decizia nr. 5613/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5613/2013
Dosar nr. 3936/2/2011
Şedinţa publică de la 6 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 60 din 10 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.C.T.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor (ANAF - DGSC) şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (ANAF - DGAMC) şi a anulat Decizia nr. 311 din 28 octombrie 2010 emisă de ANAF - DGSC.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă că în perioada 04 iunie - 11 decembrie 2009, la societatea reclamantă a fost efectuată o inspecţie fiscală parţială având ca obiect: verificarea TVA cu control ulterior a deconturilor de TVA cu sumă negativă aferente lunilor decembrie 2005, ianuarie - octombrie 2006, mai - august, octombrie, noiembrie 2007, ianuarie, iunie - august 2008 şi soluţionarea cu control anticipat a deconturilor cu sumă negativă cu opţiune de rambursare aferente lunilor septembrie - decembrie 2008, ianuarie - mai 2009, controlul fiind finalizat cu încheierea Raportului de inspecţie fiscală nr. 29588 din 29 decembrie 2009 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 334 din 29 decembrie 2009, prin care s-au stabilit TVA suplimentar de plată în sumă de 17.595.787 RON, majorări de întârziere în sumă de 10.691.592 RON aferente acesteia, a fost aprobată la rambursare TVA în sumă de 73.865.748 RON şi a fost respinsă la rambursare TVA în sumă de 4.805.662 RON.
Reclamanta a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, contestaţie care nu a fost soluţionată în termen legal, fiind soluţionată ulterior prin Decizia nr. 311 din 28 octombrie 2010 prin care s-a dispus suspendarea procedurii administrative până la soluţionarea Dosarului penal nr. 106/P/2009 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA.
Curtea de apel a apreciat că nu poate fi reţinută critica reclamantei referitoare la nelegalitatea deciziei pentru emiterea acesteia după expirarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. NR. 92/2003, întrucât termenul invocat de reclamantă este un termen de recomandare şi nu un termen imperativ, a cărui nerespectare nu afectează valabilitatea actului de procedură.
De asemenea, au fost respinse ca nefondate şi susţinerile potrivit cărora după sesizarea instanţei cu soluţionarea acţiunii, ANAF nu mai putea să emită o decizie de soluţionare a contestaţiei, avându-se în vedere dispoziţiile art. 218 alin. (2) din O.G. NR. 92/2003 care în stabilesc că deciziile emise în soluţionarea contestaţilor pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de nelegalitate a deciziei, constând în neîndeplinirea condiţiilor prev. de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. NR. 92/2003 pentru a se dispune suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, judecătorul fondului a constatat că acesta este întemeiat, întrucât potrivit acestor dispoziţii, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Astfel s-a constatat că în cauză, Garda Financiară - Comisariatul General a transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti sesizarea penală întocmită pentru societatea reclamantă, iar organul fiscal care a efectuat inspecţia fiscală parţială la societatea reclamantă finalizată cu încheierea Raportului de inspecţie fiscală nr. 29588 din 29 decembrie 2009 şi a Deciziei de impunere nr. 334 din 29 decembrie 2009, nu a sesizat organele penale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, ci a comunicat actul de control organului penal, în completarea cercetărilor derulate în Dosarul penal nr. 106/P/2009 care a fost înregistrat la data de 13 mai 2009, anterior începerii inspecţiei fiscale la 04 iunie 2009.
Prin urmare, nu sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, atâta vreme cât dosarul penal se afla pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA la data începerii inspecţiei fiscale la societatea reclamantă.
Împotriva sentinţei Curţii de apel a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.
În opinia recurentei sunt îndeplinite în cauză atât condiţia ca organul fiscal să fi formulat o sesizare penală cât şi aceea ca infracţiunile pentru care s-a formulat sesizarea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Astfel, organul de inspecţie fiscală a sesizat DNA prin Adresa nr. 802132 din 29 mai 2009 şi Nota nr. 802654 din 27 aprilie 2009 cu privire la existenţa unor infracţiuni de evaziune fiscală prin tranzacţii fictive cu cereale în ceea ce priveşte un grup de 4 societăţi din care face parte şi societatea reclamantă, sesizări care fac obiectul Dosarului de urmărire penală nr. 106/P/2009. Prin Adresa nr. 876/C din 4 iunie 2009 DNA a comunicat organelor fiscale că în dosarul penal se efectuează acte premergătoare faţă de reprezentanţii celor 4 societăţi. Or, a considera că organul fiscal avea obligaţia să formuleze o nouă plângere penală, când organele competente erau deja învestite ar echivala cu o interpretare abuzivă a legii.
În acest sens s-a arătat că Înalta Curte s-a pronunţat în speţe similare în sensul că în condiţiile în care sesizarea penală s-a realizat anterior finalizării inspecţiei fiscale, condiţia prevăzută de art. 214 din O.G. nr. 92/2003 este îndeplinită.
Practic, prin raportul de inspecţie fiscală organul fiscal nu a făcut altceva decât să confirme ceea ce iniţial s-a constatat şi să probeze toate aspectele pentru care s-a făcut sesizarea iniţială.
În privinţa celei de-a doua condiţii s-a menţionat că TVA în cuantum de 33.093.041 RON a fost stabilit de organele fiscale pentru tranzacţiile fictive cu cereale realizate de reclamantă, deci pentru aceleaşi aspecte pentru care sunt sesizate organele de cercetare penală.
Este dovedită în acest fel strânsa legătură între constatarea infracţiunilor şi soluţionarea contestaţiei administrative, în cauză fiind pusă în discuţie realitatea operaţiunilor desfăşurate de reclamantă.
Pentru cele arătate s-a apreciat că se impune admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
Intimata SC A.C.T.I. SRL a răspuns prin întâmpinare motivului de recurs invocat de recurentă, subliniind că este corectă concluzia primei instanţe în sensul că sunt îndeplinite cerinţele art. 214 C. proc. fisc. în condiţiile în care sesizarea penală, anterioară demarării inspecţiei (6 martie 2009), a fost făcută de Garda Financiară care a solicitat şi organelor de inspecţie fiscală din cadrul Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să efectueze o inspecţie fiscală asupra reclamantei. Mai mult, în cuprinsul Deciziei nr. 311/2010 se arată că Raportul de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 334 din 29 decembrie 2009 au fost înaintate în completarea cercetărilor derulate în Dosarul penal nr. 106/P/2009, ca probe.
S-a mai arătat că Decizia nr. 311/2010, prin care s-a suspendat procedura administrativă (de soluţionare a contestaţiei), după ce termenul acestei proceduri a expirat de mai bine de 8 luni şi după ce a început procedura judiciară de anulare a actelor administrativ fiscale, a fost corect anulată de către Curtea de Apel Bucureşti, fiind tardiv emisă şi în consecinţă lipsită de efecte juridice.
Totodată, intimata a precizat că în privinţa sa s-a pronunţat o soluţie tot cu privire la o suspendare a soluţionării contestaţiei dispusă nelegal de către ANAF şi tot cu privire la Dosarul nr. 106/P/2009, prin Decizia nr. 3546/2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal admiţând recursul promovat de SC A.C.T.I. SRL, casând Sentinţa nr. 6257/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Pe cale de consecinţă s-a anulat Decizia nr. 321 din 4 noiembrie 2010 emisă de ANAF care a fost obligată să soluţioneze contestaţia împotriva Deciziei de impunere nr. 93/2010.
Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a probelor administrate şi a normelor legale incidente, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
Acţiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SC A.C.T.I. SRL a vizat anularea Deciziei nr. 311 din 28 octombrie 2010 emisă de ANAF - DGSC prin care în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. privind Codul de procedură fiscală s-a suspendat soluţionarea cauzei referitoare la suma totală de 33.093.041 RON reprezentând TVA şi majorări de întârziere aferente, mai exact s-a suspendat soluţionarea contestaţiei formulate de societatea reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 334 din 29 decembrie 2009 emisă de organele de inspecţie fiscală ale DGAMC în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 29588 din 29 decembrie 2009.
În motivarea acestei decizii s-a precizat că hotărâtoare în emiterea unei decizii de soluţionare a contestaţiei sunt cercetările organelor de urmărire penală efectuată în ce o priveşte de contestatoare, existând suspiciuni de evaziune fiscală prin tranzacţii fictive cu cereale, în condiţiile în care organele de control ale Gărzii Financiare - Comisariatul General în urma unor verificări efectuate la SC A.C.T.I. SRL şi la o parte din furnizorii acesteia au transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti Sesizarea penală nr. 600681 din 6 martie 2009 şi pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a fost înregistrat Dosarul penal nr. 106/P/2009 din data de 13 mai 2009 în care se efectuează acte premergătoare faţă de reprezentanţii a 4 societăţi printre care şi reclamanta sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005 (Adresa nr. 876/C din 4 iunie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie ).
Cu Adresa nr. 1056943 din 4 octombrie 2010 ANAF - DGAMC a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în completarea cercetărilor derulate în Dosarul nr. 106/P/2009, Raportul de inspecţie fiscală nr. 29588 din 29 decembrie 2009 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 334 din 29 decembrie 2009.
Înalta Curte constată că interpretarea dată de Curtea de Apel Bucureşti dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. este corectă şi legală şi că, în acest context, soluţia ce face obiectul controlului judiciar este temeinică şi legală.
Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.:
"Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă
(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă; […]".
În speţă, din probatoriul administrat rezultă fără dubiu că sesizarea penală a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti de către Garda Financiară - Comisariatul General, că Dosarul penal nr. 106/P/2009 a fost înregistrat anterior declanşării inspecţiei fiscale la societatea reclamantă, că indiciile săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urma să fie dată în procedura administrativă nu au fost sesizate de organul de control, aşa cum stipulează clar textul legal precitat. Această concluzie este întărită şi de Adresa nr. 1056943 din 4 octombrie 2010 prin care ANAF - DGAMC a transmis actul de control contestat de reclamantă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în completarea cercetărilor derulate în Dosarul penal nr. 106/P/2009.
Cele menţionate susţin concluzia instanţei de fond că organul fiscal competent cu soluţionarea contestaţiei administrative a aplicat greşit dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., în acest fel devenind incidente dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în baza cărora s-a dispus anularea Deciziei nr. 311 din 28 octombrie 2010 emisă de ANAF - DGSC prin care s-a suspendat procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei formulate de SC A.C.T.I. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 334 din 29 decembrie 2009 emisă de ANAF - DGAMC.
Având în vedere cele expuse, dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, precum şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. în privinţa cheltuielilor de judecată solicitate de intimată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 60 din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata sumei de 5.930,71 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5612/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5616/2013. Contencios → |
|---|
