ICCJ. Decizia nr. 5616/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5616/2013
Dosar nr. 895/42/2012
Şedinţa de la 6 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin Sentinţa nr. 1842 din 30 iunie 201, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dâmboviţa fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 3274/120 din 25 mai 2011, reclamanţii U.A.T. Pucioasa reprezentată legal prin primar şi Primarul oraşului Pucioasa - D.B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în judeţul Dâmboviţa", anularea în parte a Hotărârii A.D.I. nr. 29 din 3 decembrie 2010 şi obligarea pârâtei să facă dovada comunicării hotărârii sus-menţionate şi Procesului-verbal al şedinţei A.D.I. din 03 decembrie 2010 a Consiliului Local Pucioasa.
S- a mai reţinut prin sentinţă că excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dâmboviţa, este întemeiată, întrucât, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară a fost înfiinţată în baza prevederilor O.U.G. nr. 26/2000, iar potrivit art. 23 alin. (3) din O.U.G. nr. 26/2000, "cererea de anulare se soluţionează în camera de consiliu de către Judecătoria în circumscripţia căreia Asociaţia îşi are sediul,
Judecătoria Târgovişte, prin Sentinţa civilă nr. 4318 din 26 septembrie 2012, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Târgovişte, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa şi a constatat că în cauză a intervenit un conflict negativ de competenţă, dispunând înaintarea dosarului Curţii de Apel Ploieşti în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reţinut că în cauză, obiectul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizat de către reclamanţi, este constituit dintr-o obligaţie de a face vizând solicitarea de a obliga pârâta la comunicarea către reclamanţii a Hotărârii A.D.I. nr. 29/2010, a proiectului hotărârii, a documentelor de fundamentare şi a procesului-verbal al Adunării Generale a A.D.I. din data de 3 decembrie 2010, şi o acţiune în anularea Hotărârii A.D.I. nr. 29/2010.
Judecătoria Târgovişte a mai reţinut că cererea dedusă judecăţii de către reclamanţi reprezintă o acţiune în materie de contencios administrativ, obiectul acesteia încadrându-se în dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi nu în disp. art. 23, alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, ca urmare reglementărilor legale speciale derogatoare de la dreptul comun, reglementări care vizează modul de înfiinţare şi funcţionare al pârâtei în cauză, astfel că în raport de dispoziţiile imperative ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanţa competentă material să soluţioneze cauza este Tribunalul Dâmboviţa prin Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal.
Prin Sentinţa nr. 66 CC din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut în esenţă, că potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 "Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale au dreptul ca, în limitele competenţelor autorităţilor lor deliberative şi executive, să coopereze şi să se asocieze, în condiţiile legii, formând asociaţii de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat şi de utilitate publică. Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul prezentei legi, prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005" şi potrivit art. 4 lit. m) din Anexa 1 a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare a Utilităţii Publice nr. 109/2007, autoritate a administraţiei publice locale sunt şi Asociaţiile de dezvoltare comunitară.
Curtea a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 51 alin. (31) din Legea nr. 51/2006, conform cărora: "Soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererea se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competenţă teritorială se află sediul operatorului".
Având în vedere că Hotărârea A.D.I. este un act administrativ în sensul legii şi, pe cale de consecinţă este atrasă competenţa Tribunalului şi nu a judecătoriei, Curtea a constatat că raţionamentul Tribunalului Dâmboviţa potrivit căruia în cauză sunt incidente dispoziţiile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, este eronat, întrucât Hotărârea nr. 29 din 3 decembrie 2010, privind modificarea şi completarea metodologiei de instituire şi colectare a taxei de habitat la nivel judeţean cu destinaţie specială de salubrizare, a cărei anulare se solicită, a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 51/2006, privind serviciile comunitare de utilităţi publice, ale Legii nr. 101/2006, privind serviciul de salubrizare a localităţilor, precum şi a prevederilor H.G. nr. 855/2008, pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului cadrul al asociaţilor de dezvoltare intracomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi arătând, în esenţă, că litigiul nu este de natură administrativă iar soluţionarea acestuia este de competenţa judecătoriei, în conformitate cu prevederile art. 23 din O.G. nr. 26/2000.
Având în vedere aceste argumente, autoritatea recurentă solicită admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei, în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, prin acţiunea formulată în cauză, reclamanţii unitatea administrativ teritorială Oraşul Pucioasa şi Primarul Oraşului Pucioasa au chemat în judecată pe pârâta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea Colectării Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa" (ADI), solicitând anularea Hotărârii nr. 29 din 3 decembrie 2010, emisă de pârâtă, obligarea acesteia la comunicarea actului contestat, a proiectului hotărârii şi a documentelor de fundamentare, precum şi a procesului-verbal al A.G. al A.D.I din 3 decembrie 2010.
Aşa cum rezultă în mod explicit din conţinutul cererii de chemare în judecată, acţiunea este una în contencios administrativ, de anulare a unui act administrativ, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Faţă de împrejurarea că pârâta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică şi, totodată, este emitentă a actului administrativ contestat, respectiv Hotărârea nr. 29 din 3 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 alin. (31) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, stabilind competenţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Înalta Curte apreciază că susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia în cauză sunt incidente prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii este neîntemeiată.
Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 - art. 11 din Legea nr. 215/2001, iar persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică (cum este A.D.I.) sunt asimilate autorităţilor publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Aşa fiind, acţiunea formulată de reclamanţi se circumscrie sferei de aplicare a dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum aceasta este definită, din perspectiva subiectelor de sezină, la art. 1 alin. (1) din actul normativ în discuţie.
Or, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, "două sau mai multe unităţi administrativ teritoriale au dreptul ca, în limitele competenţelor autorităţilor lor deliberative şi executive, să coopereze şi să se asocieze, în condiţiile legii, formând asociaţii de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat şi de utilitate publică. Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul prezentei legi, prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005".
Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul legii menţionate, persoanele de drept privat care, potrivit legii, au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă prevăzute de dispoziţiile legale citate, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut, cu caracter unitar, că ele instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat, respectiv căreia îi revine obligaţia corelativă dreptului legitim invocat de reclamant, în cazul actelor administrative cu caracter general;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.
Aşadar, actul administrativ contestat nu priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale sau accesorii ale acestora, în sensul dispoziţiilor legale citate.
Pe cale de consecinţă, cum emitentul actului este o autoritate publică de nivel local, conform art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului ca instanţă de contencios administrativ, cum corect s-a stabilit prin sentinţa recurată.
Soluţia adoptată în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară" Reabilitarea Colectării, Transportului Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa" împotriva Sentinţei civile nr. 66 CC din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5613/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5618/2013. Contencios → |
|---|
