ICCJ. Decizia nr. 5623/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5623/2013
Dosar nr. 71694/3/2011
Şedinţa de la 6 iunie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii B.Gh. şi B.M. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, au solicitat desfiinţarea Deciziei nr. 392 din 1 octombrie 2010, a Deciziei de impunere nr. 3134143 din 22 iunie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 3134142 din 22 iunie 2010, emise de pârâtă, precum şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 380.486 RON cu titlu de TVA împreună cu dobânda aferentă pe zi începând cu data de 28 iunie 2010 şi până la data restituirii; obligarea pârâtei la plata de daune interese la nivelul sumei de 300 RON pe zi pentru sechestrarea asigurătorie a unor imobile.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au mai arătat în esenţă că, pârâta a stabilit suplimentar în sarcina acestora, prin actele contestate, obligaţii de plată în cuantum de 721.998 RON din care 380.486 RON reprezentând TVA şi 341.512 RON majorări de întârziere şi deşi au achitat debitul principal de 380.486 RON pentru a împiedica curgerea altor majorări de întârziere, cu toate acestea pârâta a instituit măsuri asigurătorii pentru diferenţa de 341.512 RON reprezentând majorări de întârziere.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin Sentinţa nr. 5619 din 5 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în esenţă, că actele contestate au fost emise de o autoritate publică locală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, iar suma solicitată de reclamanţi prin acţiune ca fiind plătită nelegal pârâtei cu titlu de TVA, este în valoare de 380.486 RON, astfel că sunt incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei de către un tribunal administrativ fiscal.
Prin Sentinţa nr. 5225 din 18 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că din actele aflate la dosar rezultă că reclamanţii contestă Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 392 din 1 octombrie 2011, precum şi Decizia de impunere emisă de pârâtă, prin care s-a stabilit în sarcina lor obligaţii de plată reprezentând TVA, în valoare de 380.486 RON şi majorări de întârziere, în valoare de 341.512 RON, în total 721.998 RON.
În acest context, tribunalul a apreciat că în speţă este incident art. 10 alin. (1) teza a II-a, ce are în vedere un litigiu fiscal, a cărui valoare contestată depăşeşte suma de 500.0000 RON, întrucât valoare debitului contestat însumează suma de 721.998 RON, chiar dacă, pe unul dintre capetele de cerere se solicită restituirea sumei (achitată deja) în cuantum de 380.486 RON, debit principal, reprezentând TVA datorat.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Tribunalul Bucureşti a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 500.000 RON, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde ROL, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor citate, în mod constant în jurisprudenţă s-a reţinut că prevederile respective stabilesc două criterii pentru determinarea instanţei competente, după cum actul administrativ contestat are sau nu are caracter fiscal.
În cazul actului administrativ nefiscal, competenţa materială se stabileşte în raport cu rangul local sau central al autorităţii emitente, litigiul urmând să fie soluţionat de tribunal, când actul atacat este emis de o autoritate publică locală, respectiv, de curtea de apel, când actul atacat este emis de o autoritate publică centrală.
Dacă obiectul litigiului îl formează un act administrativ-fiscal, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în mod exclusiv pe baza criteriului valoric, după cum actul contestat priveşte o valoare mai mică sau egală ori mai mare de 500.000 RON.
În cauză, în privinţa actelor ce formează obiectul acţiunii în contencios administrativ se constată următoarele:
Astfel cum a reţinut şi Tribunalul Bucureşti, actele contestate în cauză sunt Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 392 din 1 octombrie 2011 şi decizia de impunere emisă de pârâtă, prin care s-a stabilit în sarcina reclamanţilor obligaţii de plată reprezentând TVA, în valoare de 380.486 RON şi majorări de întârziere, în valoare de 341.512 RON, în total 721.998 RON.
Prin urmare, având în vedere faptul că actele contestate în prezenta cauză sunt acte administrativ fiscale, precum şi faptul că în cazul litigiilor având ca obiect astfel de acte, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu criteriul valoric, iar nu în raport cu criteriul rangului central sau local al organului fiscal emitent, întrucât cuantumul sumei ce formează obiectul actului contestat este mai mare de 500.000 RON, competenţa de soluţionare în fond a litigiului aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 5622/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5624/2013. Contencios. Conflict de... → |
---|