ICCJ. Decizia nr. 5632/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5632/2013
Dosar nr. 1208/54/2012
Şedinţa publică de la 7 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Cadrul procesual în care s-a invocat excepţia de nelegalitate.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 4876/104/2011, reclamantul T.M.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "MB" judeţul Olt să se dispună:
- suspendarea executării Ordinului nr. 29615/I din 13 octombrie 2011 emis de către pârât, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, ca urmare a reorganizării unităţii şi a reducerii unor funcţii din statul de organizare şi a imposibilităţii încadrării în alte funcţii;
- constatarea inopozabilităţii ordinului colectiv al ISU "MB" al judeţului Olt nr. 29564 din 27 mai 2011 de punere la dispoziţie a reclamantului;
- anularea Ordinului nr. 29615/I din 13 octombrie 2011 emis de Inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "MB" al judeţului Olt;
- obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul;
- repunerea reclamantului în situaţia anterioară modificării raportului său de serviciu prin punere la dispoziţie şi trecere în rezervă;
- despăgubirea reclamantului cu o sumă egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat;
- daune morale în sumă de 200.000 RON;
- obligarea pârâtului la plata de daune interese de 500 RON pe fiecare zi de întârziere, până la repunerea efectivă a reclamantului în situaţia anterioară modificării raportului său de serviciu şi acordarea tuturor drepturilor salariale de care ar fi beneficiat dacă nu era trecut în rezervă/concediat nelegal;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 31 ianuarie 2012, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a actului individual intitulat "Delegaţie"; a actului de numire în funcţia publică de "Ofiţer Specialist I (consilier juridic)" şi anexei - fişa postului pentru locotenent I.S.; a actului de numire în funcţie, în anul 2011, a locotenent colonelului I.S.; a actului de numire în funcţie, în anul 2011 a locotenentului I.S. în funcţia de "Ofiţer Specialist ( consilier juridic)"; a proiectului de Ordin MAI nr. 600/2005 şi a art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004.
2. Excepţia de nelegalitate
Referitor la excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492 din 9 septembrie 2004 privind principiile de organizare, funcţionarea şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste, prin raportare la dispoziţiile cu care acesta a intrat în conflict, respectiv art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, reclamantul a susţinut că există un conflict de acte normative în timp, art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 30/2007 având forţă juridică superioară faţă de art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004.
În opinia reclamantului, art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004 este nelegal deoarece contravine normei superioare, încetându-şi de drept aplicabilitatea, situaţie în care, şeful inspectoratului nu mai deţine calitatea de ordonator de credite, decât în situaţia în care Ministerul Administraţiei şi Internelor, în temeiul art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 30/2007, va emite ordin prin care să-i acorde această calitate.
Autorul excepţiei a conchis în sensul că inspectorul şef al ISU Olt nu deţine legal calitatea de ordonator de credite şi deci, apare evidentă nelegalitatea concedierii sale de către acesta.
Pârâtul, prin notele scrise depuse la data de 14 februarie 2012, a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca nefondată, arătând că nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate potrivit art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
3. Procedura derulată de Tribunalul Olt
Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 704 din 27 martie 2012:
- a respins cererea reclamantului privind suspendarea Ordinului nr. 29615/I din 13 octombrie 2011 emis de către Inspectorul Şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "MB" al Judeţului Olt, ca neîntemeiată;
- a respins ca neîntemeiate excepţiile de nelegalitate ale următoarelor acte: actul individual intitulat "Delegaţie"; actul de numire în funcţia publică de "Ofiţer Specialist I (consilier juridic)" şi anexa - fişa postului pentru locotenent I.S.; actul de numire în funcţie, în anul 2011, a colonelului locotenent I.S.; actul de numire în funcţie, în anul 2011 a locotenentului I.S. în funcţia de "Ofiţer Specialist (consilier juridic)".
- a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind nelegalitatea şi nulitatea proiectului de Ordin M.A.I. nr. 600/2005, invocată de pârât şi a fost respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil.
- a respins ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamant privind inopozabilitatea şi nulitatea absolută a Ordinului nr. 29564/I din 27 iunie 2011 de punere la dispoziţie, anularea Ordinului nr. 29615/I din 13 octombrie 2011 pentru trecerea în rezervă, ordine emise de Inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "MB" al Judeţului Olt, de repunere a reclamantului în situaţia anterioară modificării raportului de serviciu, plata despăgubirilor reprezentând salariile indexate, majorate, reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, a daunelor interese şi a daunelor morale şi.
- a disjuns capătul de cerere privind excepţia de nelegalitate a art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004 dispunând formarea unui nou dosar.
Ca urmare a dispoziţiei de disjungere a capătului de cerere privind excepţia de nelegalitate a art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004, s-a format Dosarul nr. 1784/104/2012, repartizat aceluiaşi complet de judecată.
La data de 24 aprilie 2012, reclamantul T.M.O. a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nelegalei sesizări, precum şi excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Olt de a judeca separat excepţia de nelegalitate a unui act normativ, cu privire la excepţia de nelegalitate disjunsă în Dosarul nr. 4876/104/2011, arătând că în condiţiile în care judecătorul fondului a admis că există legătură între excepţia de nelegalitate a art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004 şi fondul cauzei, trebuia să suspende cauza, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi să înainteze excepţia de nelegalitate instanţei competente, respectiv Curţii de Apel.
Instanţa, din oficiu, la termenul din 24 aprilie 2012, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Olt.
Prin Sentinţa nr. 927 din 24 aprilie 2012, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a dispus declinarea soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a constatat că în cauză se invocă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 din H.G. nr. 1492/2004, act administrativ cu caracter normativ, acesta urmând să fie supus controlului de legalitate al curţii de apel, instanţa competentă, prin raportare la dispoziţiile art. 4 alin. (1) coroborat cu art. 10 din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare.
4. Sentinţa Curţii de Apel
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1208/24/2012, iar prin Sentinţa nr. 869 din 26 septembrie 2012, a fost respinsă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004 invocată de reclamantul T.M.O. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "MB" al Judeţului Olt şi Guvernul României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Condiţiile de admisibilitate a excepţiei de nelegalitate pentru sesizarea instanţei specializate decurg din prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi se referă la existenţa unui act administrativ unilateral şi la constatarea că de acest act depinde soluţionarea litigiului pe fond, cele două condiţii fiind analizate de instanţa de drept comun.
În cadrul procedurii instituite de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ legal învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Aşadar, instanţa de contencios administrativ sesizată cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate trebuie să se pronunţe pe fondul excepţiei aflate în discuţie, neavând competenţa de a cerceta legătura existentă între fondul cauzei şi actul administrativ contestat, în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, nu au fost primite criticile formulate atât de reclamant cât şi de pârâtul Guvernul României, sub aspectul inadmisibilităţii excepţiei ca urmare a soluţionării fondului cauzei de către Tribunalul Olt.
Sub acest aspect, curtea de apel a reţinut că prin Sentinţa nr. 704 din 27 martie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 4876/104/2011, tribunalul s-a pronunţat atât asupra fondului cauzei, cât şi asupra excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 7 din H.G. nr. 1492/2004, pe care a disjuns-o, aceasta formând obiectul Dosarului nr. 1784/104/2012, a cărui competenţă de soluţionare a fost declinată ulterior, prin Sentinţa 927 din 24 aprilie 2012, în favoarea Curţii de Apel Craiova însă, la data pronunţării prezentei sentinţe, fondul cauzei nu a fost încă soluţionat irevocabil, recursul formulat împotriva Sentinţei nr. 704 din 27 martie 2012 aflându-se pe rolul Curţii de Apel Craiova, cu prim termen de judecată la data de 29 octombrie 2012.
Pe de altă parte, în aprecierea instanţei, criticile relative la modul în care tribunalul a înţeles să facă aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004, soluţionând fondul cauzei, iar în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate, dispunând disjungerea acesteia şi înaintarea spre soluţionare Curţii de Apel Craiova iar nu de a suspenda cauza până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate de către instanţa competentă, ar putea constitui critici în cadrul recursului formulat împotriva Sentinţei nr. 704 din 27 martie 2012.
În ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate invocată, curtea de apel a reţinut că aceasta este instanţa de contencios administrativ, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, respectiv instanţa de contencios administrativ competentă să soluţioneze în fond legalitatea actului administrativ, în speţă, Curtea de Apel Craiova.
Cu privire la fondul excepţiei de nelegalitate, curtea de apel a reţinut că prin H.G. nr. 1492/2004 au fost reglementate principiile de organizare, funcţionare şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste.
Reclamantul a contestat legalitatea art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004, care prevede că "şeful inspectoratului are calitatea de ordonator terţiar de credite", susţinând că aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, mai exact art. 12 alin. (5).
Art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 30/2007, la care reclamantul a înţeles să se raporteze în susţinerea excepţiei de nelegalitate, prevede că "Ministrul internelor şi reformei administrative stabileşte, prin Ordin, conducătorii unităţilor şi subunităţilor care au calitatea de ordonator de credite".
Curtea de apel a constatat că acest din urmă act normativ fost publicat în M. Of. la data de 9 mai 2007, ulterior adoptării H.G. nr. 1492/2004 a cărei nelegalitate a fost invocată, astfel încât nu se justifică o soluţie de anulare a acesteia.
Condiţiile de legalitate ale actului administrativ se examinează prin raportare la data emiterii lui, una dintre acestea fiind ca actul să fie emis în litera şi în spiritul legilor în vigoare la data respectivă, instanţa fiind abilitată, aşadar, să verifice doar concordanţa acestuia cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea căruia a fost emis astfel că, din această perspectivă, evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra respectivului act.
Conchizând, curtea de apel a apreciat că sunt legale dispoziţiile art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004 privind principiile de organizare, funcţionarea şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste, actul normativ fiind emis cu respectarea prevederilor O.G. nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul căreia a fost emis.
5. Recursul declarat de T.M.O.
Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat recurs T.M.O., solicitând casarea şi "trimiterea spre rejudecare la o instanţă înfiinţată în condiţiile legii". Recurentul a susţinut că:
- hotărârea ce i-a fost comunicată "violează brutal" art. 148 alin. (2) C. proc. civ.; e doar o tehnoredactare fără valoare juridică; este un fals certificat ilegal;
- recursul declarat este prematur formulat;
- nici Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi nici Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal nu funcţionează legal, actele de înfiinţare nefiind publicate în M. Of. al României; în acest mod s-a săvârşit o ingerinţă nejustificată în dreptul său de acces la informaţii de interes public, protejat de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;
- s-a încălcat principiul contradictorialităţii, nefiindu-i comunicate apărările pârâţilor;
- judecătorul nu s-a pronunţat asupra "apărărilor" sale, reţinând aspecte care nu au legătură cu excepţia de nelegalitate.
6. Apărările Guvernului României
În recurs a formulat întâmpinare numai Guvernul României, însuşindu-şi considerentele primei instanţe, în sensul că legalitatea unui act administrativ nu poate fi examinată decât prin raportare la cadrul normativ existent în momentul emiterii sale.
7. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a întâmpinării Guvernului României, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
După cum rezultă din expunerea rezumativă a cauzei, curtea de apel a fost învestită să soluţioneze excepţia de nelegalitate a dispoziţiei potrivit căreia "şeful Inspectoratului are calitatea de ordonator terţiar de credite", cuprinsă în art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 1492/2004 privind principiile de organizare, funcţionare şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste.
Având în vedere că motivul de nelegalitate invocat viza o presupusă neconcordanţă a textului citat cu un act normativ adoptat ulterior (O.U.G. nr. 30/2007), iar nu cu ansamblul normativ în vigoare la momentul emiterii hotărârii de guvern, prima instanţă respins excepţia de nelegalitate.
Recursul de faţă, astfel cum a fost conceput de autorul lui, încorporează mai multe motive de ordine publică, toate fiind nefondate.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 41 lit. a) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, secţiile curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţiile acestora se înfiinţează sau se desfiinţează, la propunerea colegiilor de conducere ale fiecărei instanţe, prin hotărâre a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Necontestat, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 189/2004, invocată chiar de către recurent, s-a înfiinţat Secţia de contencios administrativ şi fiscal în cadrul Curţii de Apel Craiova, aşa încât susţinerea acestuia referitoare la funcţionarea secţiei în afara legii este lipsită de suport.
Contrar opiniei recurentului, în privinţa acestei hotărâri nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, pentru că priveşte organizarea internă a instanţei la care se referă, fiind un act administrativ individual, nesupus obligaţiei de publicare în M. Of. al României, Partea I, conform alin. (2) lit. b) teza a II-a din acelaşi articol.
Toate criticile referitoare la modalitatea de comunicare a sentinţei sunt, de asemenea, nefondate.
Art. 266 alin. (1) din C. proc. civ. stabileşte că hotărârea "se va face în două exemplare originale", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "hotărârea se va comunica părţilor, în copie (…)".
Comunicarea "prohibită expres" la care se raportează recurentul făcând trimitere la prevederile art. 148 alin. (2) C. proc. civ., are în vedere situaţia în care grefierii eliberează copii de pe hotărâre înainte de semnarea acesteia de către judecător. Or, nu acesta este cazul în speţă.
Hotărârea curţii de apel a fost redactată de judecător (conform menţiunii din dosar) la data de 8 octombrie 2012 şi a fost comunicată în copie reclamantului la data de 18 octombrie 2012, fiind înmânată personal acestuia.
Împrejurarea că exemplarul comunicat, identic cu cel aflat la dosar, a fost semnat şi certificat pentru conformitate doar de grefier se explică prin aceea că, potrivit Codului de procedură civilă, dar şi Regulamentului de ordine interioară a instanţelor aprobat prin Hotărârea CSM nr. 385/2005 (forma în vigoare la data pronunţării sentinţei, art. 110 alin. (3)) nu se redactează decât două exemplare originale din care unul rămâne la dosar iar celălalt se ataşează la mapa de hotărâri a instanţei.
În acest context, susţinerea recurentului că recursul său ar fi prematur, (fiindcă sentinţa nu i-ar fi fost legal comunicată) pe lângă faptul că nu are suport legal, nici nu corespunde interesului său procesual.
Analizând motivul referitor la încălcarea principiului contradictorialităţii ori al dreptului la apărare, Înalta Curte observă că aspectele semnalate nu corespund realităţii.
Astfel, deşi prin încheierea de la 4 iulie 2012 Curtea de apel a constatat că întâmpinarea Guvernului României a fost depusă tardiv, totuşi, în temeiul art. 116 raportat la art. 86 C. proc. civ. a apreciat necesară comunicarea acesteia, fiind predată conform dovezii de la dosar tatălui reclamantului.
În condiţiile în care celălalt pârât, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă MB al judeţului Olt, nu a formulat întâmpinare, critica referitoare la necomunicarea acesteia este, evident, nefondată.
Cât priveşte omisiunea Curţii de apel de a-i examina toate susţinerile, Înalta Curte remarcă, mai întâi, că aspectele referitoare la modalitatea în care a procedat instanţa de fond (Tribunalul Olt) au fost antamate de judecătorul excepţiei însă a reţinut, în mod justificat, că nu este competent să se pronunţe asupra acestora. Într-adevăr, în limitele procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004, judecătorul învestit cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate nu poate să acţioneze ca o instanţă de control judiciar şi să se pronunţe asupra legalităţii disjungerii acestei excepţii de fondul cauzei ori în privinţa soluţionării concomitente a acestuia.
Pe rolul Curţii de Apel Craiova este înregistrat recursul declarat de T.M.O. în Dosarul nr. 4876/104/2011 (conform fişei acestui dosar generată de programul ECRIS), toate aceste critici urmând a fi clarificate în acea cale de atac.
În fine, cât priveşte substanţa excepţiei de nelegalitate, Înalta Curte reţine că textul criticat a fost adoptat în executarea dispoziţiei cuprinse în art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 25/2004, potrivit căreia principiile de organizare, funcţionare şi atribuţiile Serviciilor de urgenţă profesioniste se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, nefiind identificată nicio prevedere normativă cu forţă juridică superioară cu care să intre în coliziune.
Faptul că din modul în care este redactată prevederea de la art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 30/2007, citată la pct. 4 din această decizie, recurentul deduce nelegalitatea textului atacat, a fost judicios combătut de prima instanţă, considerentele sale fiind la adăpost de orice critică.
Evoluţia normativă ulterioară emiterii unui act administrativ nu poate genera nelegalitatea acestuia - care se raportează strict la contextul normativ existent la momentul emiterii - ci reprezintă o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, de competenţa instanţei învestite cu fondul acţiunii.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.M.O. împotriva Sentinţei nr. 869 din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5631/2013. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5638/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
