ICCJ. Decizia nr. 5638/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5638/2013
Dosar nr. 79/122/2012
Şedinţa publică de la 7 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 5508 din 3 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, lecţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi C.I. anulând Hotărârea nr. 470 din 23 noiembrie 2011 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu a solicitat anularea Hotărârii nr. 470 din 23 noiembrie 2011 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a reţinut că aspectele sesizate de pârâta C.I. intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi s-a dispus sancţionarea părţii reclamate DGFP Giurgiu cu amendă contravenţională în valoare de 2.000 de RON, potrivit art. 2 alin. (11) şi art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu privire la situaţia de fapt, s-a reţinut în hotărâre că prin Petiţia nr. 4526 din 28 iulie 2011, adresată CNCD, petenta C.I. a susţinut că a fost victimizată, urmare depunerii unei plângeri la CNCD şi în instanţa de judecată.
Astfel, petenta a arătat că în 29 iunie 2011, Colegiul s-a pronunţat asupra petiţiei iniţiale, constatând săvârşirea unei fapte de discriminare, iar în data de 30 iunie 2011, deşi era în concediu de odihnă, a fost chemată la o şedinţă cu conducerea instituţiei, la această şedinţă fiind convocate patru salariate din Serviciu pentru a li se aduce la cunoştinţă preavizele emise pe numele lor, deoarece urmare reorganizării, din patru inspectori asistenţi trebuia să rămână doar trei.
După ce a refuzat primirea preavizului, solicitând transmiterea lui prin poştă, petenta a întrebat care au fost criteriile după care s-a stabilit desfiinţarea unui post de inspector asistent şi nu un alt post de casier trezorerie sau inspector principal tot din casierie sau din celelalte servicii din cadrul Trezoreriei Municipale, însă întrebarea sa a rămas fără răspuns.
Petenta a mai arătat că în data 5 - 7 iulie a fost internată în spitalul judeţean Giurgiu, după care, datorită stării sale de sănătate, a stat în concediu medical până în data de 31 august, astfel, nu şi-a putut exprima opţiunea pentru niciunul din cele 3 posturi care rămâneau în structura instituţiei.
În opinia petentei, intenţia instituţiei de a o concedia pentru toate demersurile făcute se demonstrează şi prin faptul că transformarea postului pentru funcţia de inspector asistent s-a făcut în data de 8 iunie 2011 şi după 3 săptămâni, mai exact pe 30 iunie 2011, DGFP Giurgiu i-a emis preavizul.
De asemenea, petenta a susţinut că pe data de 1 iulie 2011, în cadrul unei şedinţe în incinta serviciului, doamna director al Trezoreriei Judeţene Giurgiu i-a spus "că acesta este rezultatul demersurilor sale şi că cine nu îşi vede de treabă va fi dat afară din instituţie". În acelaşi context, şefa serviciului casierie, doamna Ţ.F., i-a spus petentei în faţa celorlalte colege că doamna M., Şef Resurse Umane, este persoana care nu o mai vrea în instituţie şi va face tot posibilul să o concedieze.
Petenta a considerat că modul rapid de desfiinţare a unui post de inspector asistent, este clar o acţiune de victimizare.
Potrivit art. 100 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, republicată, petenta avea posibilitatea să opteze pentru unul din cele 3 posturi rămase, însă având în vedere faptul că se afla în concediu medical nu s-a încadrat în timpul necesar exprimării opţiunii.
În urma analizării întregii documentaţii aflate la dosar, a lucrărilor de specialitate (audieri, solicitări, puncte de vedere), Colegiul director al C.N.C.D. a decis că aspectele sesizate intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Consiliul Director al CNCD a reţinut în motivarea hotărârii adoptate, că din înscrisurile depuse la dosar, precum şi din susţinerile părţilor se constată că la data de 01 ianuarie 2011, atât petenta şi cât doamna C.M. s-au adresat CNCD cu o petiţie al cărei obiect consta, în principal, în refuzul emiterii deciziei de reîncadrare după examenul de promovare din anul 2010. Colegiul director al CNCD, prin Hotărârea nr. 259 din data de 29 iunie 2011, a constatat încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată şi a sancţionat Ministerul Finanţelor Publice cu avertisment. În data de 30 iunie 2011, reclamata D.G.F.P. Giurgiu, a cărei angajată era petenta, a emis un preaviz pe numele acesteia.
A mai reţinut C.N.C.D. faptul că reclamantul D.G.F.P. Giurgiu a susţinut că a emis preavize pe numele tuturor funcţionarilor publici care deţineau această funcţie în serviciul petentei, iar aceasta avea dreptul de opţiune pentru cele 3 posturi care urmau să rămână, iar în situaţia în care pe aceleaşi posturi existau mai multe opţiuni, se organiza examen de testare profesională, potrivit art. 100 din Legea nr. 188/1999, republicată, însă aceasta nu a depus nicio opţiune.
La data de 28 iunie 2011, Preşedintele A.N.A.F. a emis Ordinul cu nr. 2308, ordin prin care aprobă noua structură organizatorică a D.G.F.P. Giurgiu.
În noua structură organizatorică, aprobată cu 2 zile înainte de emiterea preavizului, postul petentei nu mai exista. Astfel, din cele 4 posturi existente în serviciul petentei s-a desfiinţat un singur post, postul petentei. De asemenea, din cei patru angajaţi, doar doi au depus acţiune în instanţa de judecată, respectiv petenta şi doamna C.M., care a renunţat ulterior în favoarea păstrării postului şi funcţiei deţinute.
Totodată, potrivit declaraţiilor petentei, pe data de 1 iulie 2011, în cadrul unei şedinţe în incinta serviciului, doamna Director al Trezoreriei Judeţene Giurgiu i-a spus "că acesta este rezultatul demersurilor sale şi că cine nu îşi vede de treabă va fi dat afară din instituţie", iar şefa serviciului casierie, doamna Ţ.F., i-a spus petentei în faţa celorlalte colege că doamna M., Şef Resurse Umane, este persoana care nu o mai vrea în instituţie şi va face tot posibilul să o concedieze.
La dosarul cauzei există declaraţia doamnei N.R.M, conform căreia petenta a fost propusă pentru concediere ca urmare a demersurilor făcute împotriva instituţiei.
A mai reţinut Consiliul că prin Adresa nr. 6548 din 21 noiembrie 2011, DGFP Giurgiu a susţinut că în serviciul casierie tezaur vânzare şi gestiune a titlurilor de stat şi certificate de trezorerie, din patru funcţii de execuţie de inspectori asistenţi s-a desfiinţat o funcţie, rămânând 3 funcţii de inspector asistenţi, deoarece s-a considerat că desfăşurarea activităţii acestui serviciu se poate realiza cu cele 3 funcţii. încadrarea celor 3 funcţii s-a efectuat pe maxim deoarece salarizarea acestor funcţii diferă în funcţie de sporul de vechime inclus în salariu, petenta având o vechime mai mică, salariul acesteia fiind sub maxim, iar în funcţie de opţiunea fiecărui salariat urmând a se face încadrarea corespunzătoare vechimii în muncă.
Din anexele depuse la dosar reies cu exactitate funcţiile păstrate şi veniturile aferente, după cum urmează: 2.419 RON, 2.195 RON, 2.574 RON. Salariul petentei, în funcţie de vechimea acesteia, este în valoare de 2.407 RON. Astfel salariul petentei nu se afla sub maxim, fiind mai mic decât 2.574 şi mai mare decât 2.195, salarii prevăzute în noua structură organizatorică.
S-a apreciat că, din probele depuse la dosar, se constată săvârşirea faptei contravenţionale de victimizare în sensul art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, petenta fiind victima unui tratament advers din partea D.G.F.P. Giurgiu, respectiv desfiinţarea postului deţinut, după depunerea unei plângeri ce a avut ca obiect încălcarea principiului nediscriminării.
Prima instanţă a avut în vedere prevederile art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, ce au constituit temeiul petiţiei, în raport de care, a reţinut că o faptă poate fi considerată victimizare dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unei plângeri sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării; existenţa unui tratament advers ca răspuns la acest demers al victimei.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt constatată de către CNCD, prima instanţă a ajuns la concluzia că aspectele reţinute în cuprinsul hotărârii sunt contrazise parţial de probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti.
În primul rând, instanţa a observat că, într-adevăr, raportul de muncă al pârâtei a încetat prin eliberarea acesteia din funcţia deţinută în cadrul DGFP Giurgiu, în urma reorganizării instituţiei în cursul anului 2011, însă, aspectele referitoare la împrejurarea că postul pârâtei a fost singurul desfiinţat dintre cele patru existente în serviciul în care acesta era încadrată, deşi reale, nu sunt de natură să conducă la concluzia reţinută de CNCD, în sensul că pârâta a fost victima unui tratament advers, respectiv desfiinţarea postului deţinut, ca urmare a depunerii plângerii ce a avut ca obiect încălcarea principiului nediscriminării.
Astfel, împrejurarea că pârâtei i s-a comunicat de către şefa serviciului casierie, doamna Ţ.F., că doamna M., Şef Resurse Umane, este persoana care nu o mai vrea în instituţie şi care va face tot posibilul să o concedieze, precum şi de către directorul Trezoreriei Judeţene Giurgiu că acesta este rezultatul demersurilor sale şi că cine nu îşi vede de treabă va fi dat afară din instituţie, reprezintă aspecte ce rezultă exclusiv din declaraţiile pârâtei C.I., nesusţinute de Ţ.F., audiată în calitate de martor de către instanţă, care a negat că a făcut afirmaţiile de mai sus.
Pe de altă parte, a reţinut prima instanţă, numita M.R.M. care ar fi susţinut că pârâta a fost propusă pentru concediere ca urmare a demersurilor făcute împotriva instituţiei, a declarat ulterior, la data de 22 septembrie 2011, că aspectele susţinute iniţial, prin declaraţia de la 29 august 2011, le cunoaşte de la pârâta C.I.
Cât priveşte referirea pe care CNCD o face în cuprinsul hotărârii la adresa DGFP Giurgiu nr. 6548 din 21 noiembrie 2011, prin care se recunoaşte că din cele patru funcţii de execuţie de inspector asistent au fost păstrate doar trei, cu încadrarea acestora "pe maxim", prima instanţă a constatat sub un prim aspect (fără însă relevanţă asupra concluziei că salariul acesteia se află între minimul de 2.419 şi maximul de 2.574 RON) că în mod greşit s-a reţinut că salariul petentei, în funcţie de vechimea acesteia este de 2.407 RON, din Decizia nr. 501 din 08 iunie 2011 emisă de DGFP Giurgiu rezultând că salariul acesteia este de 2.276 RON.
Judecătorul fondului a apreciat că împrejurarea desfiinţării postului pârâtei nu reprezintă în sine o împrejurare de natură a conduce la concluzia că măsura a avut caracterul unei reacţii la plângerea pe care pârâta a adresat-o, anterior, CNCD pentru încălcarea principiului nediscriminării.
Prin raportare la menţiunea privind salariul aferent fiecărui post, din statul ide funcţii valabil anterior reorganizării, respectiv din cel aprobat ulterior reorganizării, s-a reţinut că postul la care s-a renunţat este cel ocupat de pârâtă, cel căruia îi corespundea salariul de 2.276 RON.
Însă, câtă vreme s-au întocmit preavize pentru toate cele patru persoane care ocupau posturile din serviciul respectiv, inclusiv pârâtei, care însă a refuzat să îl primească în şedinţa din 30 iunie 2011, dată la care preavizele au fost înmânate celorlalte trei persoane, pârâta solicitând să-i fie comunicat prin poştă, iar opţiunile pentru ocuparea unuia dintre cele trei posturi vacante menţionate în lista afişată s-au formulat astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar de către numitele D.A., V.F. şi C.M., nu şi de către pârâtă, nu se poate aprecia că maniera în care s-a desfăşurat de către reclamantă procedura de reorganizare a vizat concedierea pârâtei, astfel cum se susţine de către acesta din urmă.
Sub acest aspect, prima instanţă a reţinut că nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că nu a formulat opţiunea pentru vreunul din cele trei posturi vacante, întrucât acestea apăreau ca fiind ocupate şi că în fapt erau cele ale colegelor sale, câtă vreme la dosar a fost depusă lista cu posturile vacante pentru care se puteau exprima opţiuni şi în cuprinsul căreia sunt menţionate cele trei posturi din cadrul Serviciului Casierie, tezaur, vânzare şi gestionare titluri de stat.
Câtă vreme pentru cele trei posturi s-au exprimat tot atâtea opţiuni, nu s-a mai organizat testare profesională.
Mai mult, reclamanta a făcut dovada că ulterior reorganizării, au fost ocupate posturi cu o salarizare superioară celei care era menţionată statul de funcţii aprobat.
În plus, Curtea a apreciat, în ce priveşte invocarea de către ambii pârâţi a hotărârilor pronunţate de Tribunalul Giurgiu, prin care s-a dispus suspendarea executării, respectiv anularea deciziei de eliberare din funcţie a pârâtei, că în lipsa unui minim probatoriu din care să rezulte legătura de cauzalitate dintre eventuala concediere nelegală (hotărârea prin care s-a anulat decizia de eliberare din funcţie nefiind irevocabilă) şi demersul pârâtei de a reclama încălcarea principiului nediscriminării, nu se poate reţine o situaţie de victimizare, de natura celei la care face referire art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000.
În consecinţă, raportat la probele administrate, Curtea a constatat că nu se poate reţine că pârâta s-a aflat, prin ansamblul de fapte ce s-a finalizat cu eliberarea sa din funcţie, în situaţia de victimizare prevăzută de dispoziţiile legale menţionate şi reţinută prin hotărârea pronunţată de CNCD.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen pârâţii CNCD şi C.I. pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. invocându-se interpretarea eronată a actelor şi a obiectului cauzei şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii formulată de reclamanta-intimată DGFP Giurgiu şi de anulare a Hotărârii nr. 470 din 23 noiembrie 2011 emisă de CNCD.
Prin motivele de recurs ambii pârâţi critică pe fond soluţia de anulare a Hotărârii nr. 470/2011 a CNCD prin care autoritatea pârâtă competentă constatase ca urmare a sesizării formulate de recurenta-pârâtă C.I. existenţa unor aspecte ce se încadrează în dispoziţiile art. 2 alin. (7) din O.U.G. nr. 137/2000, în sensul existenţei unei situaţii de victimizare de natura celei prevăzute de dispoziţiile legale aplicabile.
Potrivit art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 republicată "Constituie victimizare şi se sancţionează contravenţional conform prezentei ordonanţe orice tratament adus, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului legal şi al nediscriminării".
În ambele recursuri se critică ca nelegală şi netemeinică sluţia de admitere a acţiunii pe motivul inexistenţei legăturii de cauzalitate dintre eventualele concedieri nelegale şi demersul recurentei-pârâte de a reclama încălcarea principiului nediscriminării.
Se arată de ambii recurenţi că în cauză erau îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (7) din O.U.G. nr. 137/2000 pentru existenţa unei fapte de victimizare a pârâtei-recurente respectiv existenţa unei plângeri în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal, existenţa unui tratament advers ca răspuns la acest demers, iar acest tratament a avut ca efect crearea unei atmosfere ostile şi degradante pentru recurenta-pârâtă.
Recurenţii apreciază că toate condiţiile erau îndeplinite privind existenţa unei fapte de victimizare fiind probată cu acte şi cu declaraţiile martorilor din faza procedurii administrativ jurisdicţionale.
Recurenta-pârâtă C.I. arată că în raport de succesiunea faptelor în raport de acţiunea reclamată la data de 31 ianuarie 2011 la CNCD şi de Hotărârea nr. 259 din 29 iunie 2011, emiterea la data de 30 iunie 2011 a preavizului a reprezentat o faptă de victimizare în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000. Aceasta deoarece, apreciază recurenţii petenta C.I. a fost victima unui tratament advers din partea DGFP Giurgiu, respectiv faptele care au dus la desfiinţarea postului deţinut, după depunerea unei plângeri ce a avut ca obiect încălcarea principiului nediscriminării.
Se arată de recurenta-reclamantă C.I. că prima instanţă nu a reţinut greşit legătura de cauzalitate evidentă care există între desfiinţarea postului recurentei C.I. din 27 iunie 2011 şi Hotărârii nr. 259 din 29 iunie 2011 prin care se constată că recurenta a fost discriminată de Ministerul Finanţelor Publice şi nu a analizat în concret condiţiile desfiinţării postului ocupat de ea şi a existenţei unei reorganizări fictive şi nu reale a instituţiei DGFP - Giurgiu.
Se solicită admiterea recursurilor şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de intimata DGFP Giurgiu, menţinându-se ca legală Hotărârea CNCD nr. 470 din 23 noiembrie 2011.
La dosar recurenta-pârâtă C.I. a depus acte conform art. 305 C. proc. civ. şi concluzii scrise.
Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate Curtea va aprecia prin considerente comune ambelor recursuri că acestea sunt nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., curtea apreciază că situaţia de fapt şi obiectul cauzei, în raport de probele administrate atât în faza administrativ jurisdicţională cât şi în faţă instanţei, au fost corect stabilite prin sentinţa atacată.
Astfel pe situaţia de fapt s-au reţinut următoarele:
Prin cererea cu care a învestit instanţa de contencios administrativ, reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu a solicitat anularea Hotărârii nr. 470 din 23 noiembrie 2011 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a reţinut că aspectele sesizate de pârâta C.I. intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, dispunându-se sancţionarea părţii reclamate DGFP Giurgiu cu amendă contravenţională în valoare de 2.000 de RON, potrivit art. 2 alin. (11) şi art. 26 alin. (1) din O.G. Nr. 137/2000 coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a reţinut prin această hotărâre că prin Petiţia nr. 4526 din 28 iulie 2011, adresată CNCD, petenta C.I. susţine că a fost victimizată, urmare depunerii unei plângeri la CNCD şi în instanţa de judecată. Astfel, arată că în 29 iunie 2011 Colegiul s-a pronunţat asupra petiţiei iniţiale, constatând săvârşirea unei fapte de discriminare, iar în data de 30 iunie 2011, petenta, deşi în concediu de odihnă, a fost chemată la o şedinţă cu conducerea instituţiei. La această şedinţă au fost chemate 4 salariate din Serviciu pentru a li se aduce la cunoştinţă preavizele emise pe numele lor, deoarece urmare reorganizării din patru inspectori asistenţi trebuie să rămână 3. După ce a refuzat primirea preavizului, solicitând transmiterea lui prin poştă, petenta a întrebat care au fost criteriile după care s-a stabilit desfiinţarea unui post de inspector asistent şi nu un alt post de casier trezorerie sau inspector principal tot din casierie sau din celelalte servicii din cadrul Trezoreriei Municipale, însă întrebarea sa a rămas fără răspuns. Petenta a mai arătat că în data 5 - 7 iulie a fost internată în spitalul judeţean Giurgiu, după care, datorită stării sale de sănătate, a stat în concediu medical până în data de 31 august. Astfel, nu şi-a putut exprima opţiunea pentru niciunul din cele 3 posturi care rămâneau în structura instituţiei.
Petenta susţine că intenţia instituţiei de a o concedia pentru toate demersurile făcute se demonstrează şi prin faptul că transformarea postului pentru funcţia de inspector asistent s-a făcut în data de 8 iunie 2011 şi după 3 săptămâni, mai exact pe 30 iunie 2011 DGFP Giurgiu i-a emis preavizul.
De asemenea, petenta susţine că pe data de 1 iulie 2011, în cadrul unei şedinţe în incinta serviciului, doamna Director al Trezoreriei Judeţene Giurgiu i-a spus "că acesta este rezultatul demersurilor sale şi că cine nu îşi vede de treabă va fi dat afară din instituţie". În acelaşi context, şefa serviciului casierie, doamna Ţ.F., i-a spus petentei în faţa celorlalte colege că doamna M., Şef Resurse Umane, este persoana care nu o mai vrea în instituţie şi va face tot posibilul să o concedieze.
Petenta a considerat că modul rapid de desfiinţare a unui post de inspector asistent, este clar o acţiune de victimizare.
Potrivit art. 100 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, republicată, petenta avea posibilitatea să opteze pentru unul din cele 3 posturi rămase, însă având în vedere faptul că se afla în concediu medical nu s-a încadrat în timpul necesar exprimării opţiunii.
În urma analizării întregii documentaţii aflate la dosar, a lucrărilor de specialitate (audieri, solicitări, puncte de vedere), Colegiul director al C.N.C.D. a decis că aspectele sesizate intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
În mod corect a apreciat prima instanţă, în raport de declaraţiile martorilor audiaţi nemijlocit că nu există legătură de cauzalitate între desfiinţarea postului recurentei C.I., care s-a datorat reorganizării instituţiei în anul 2011 şi plângerea formulată de aceasta, împreună cu o altă colegă la CNCD în ianuarie 2011.
Aceasta deoarece plângerea viza o altă autoritate Ministerul Finanţelor Publice şi nu autoritatea din prezenta cauză, avea un obiect diferit, iar în cauză din probele administrate rezultă că raportul de muncă al recurentei C.I. a încetat prin eliberarea acesteia din funcţia deţinută ca urmare a reorganizării DGFP Giurgiu în cursul anului 2011.
Toate aspectele invocate în recursul recurentei-pârâte C.I. cu privire la existenţa în fapt a unei reorganizări reale şi efective exced obiectul prezentei cauze. Aceasta deoarece obiectul analizei instanţei de contencios administrativ îl formează Hotărârea nr. 470 din 23 noiembrie 2011, pe rolul instanţei competente,Tribunalul Giurgiu existând diferite litigii între părţi privind eliberarea din funcţie a recurentei-pârâte.
În acest sens, pe situaţia de fapt rezultă că hotărârea Tribunalului Giurgiu, prin care s-a anulat decizia de eliberare din funcţie, formulată în Dosarul nr. 2691/122/2011 a fost modificată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal care prin Decizia nr. 311 din 24 ianuarie 2013 a respins acţiunea recurentei-reclamante ca neîntemeiată.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 republicată nu este fondat. În mod corect prima instanţă a apreciat că nu există legătură de cauzalitate între plângerea recurentei la CNCD din ianuarie 2011 şi desfiinţarea postului recurentei, ca tratament advers de natură a crea pentru recurentă o atmosferă degradantă sau umilitoare la locul de muncă.
În primul rând Hotărârea CNCD nr. 259 din 29 iunie 2011 emisă ca urmare a plângerii recurentei din 31 ianuarie 2011 a privit şi sancţionat o altă persoană juridică, respectiv Ministerul Finanţelor Publice.
În al doilea rând, în mod corect prima instanţă a reţinut poziţia intimatei-reclamante în sensul că autoritatea a emis preavize pe numele tuturor funcţionarilor publici, iar prin reorganizarea celor patru posturi, recurenta-pârâtă avea drept de opţiune pentru cele trei posturi rămase. La data de 30 iunie 2011, recurenta-pârâtă a refuzat primirea preavizului solicitând trimiterea lui prin poştă, a refuzat să-şi exercite dreptul de opţiune, iar pentru cele trei posturi, existând trei opţiuni, nu s-a organizat testare profesională conform art. 100 din Legea nr. 88/1999.
Recurenta-pârâtă a optat pentru promovarea acţiunii în justiţie respinsă irevocabil prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi prin promovarea plângerii la CNCD soluţionată prin Hotărârea nr. 470/2011, care formează obiectul prezentei cauze.
În mod legal şi temeinic prima instanţă a anulat Hotărârea nr. 470/2011 deoarece din probele administrate nu rezultă îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 în sensul existenţei situaţiei de victimizare reţinută prin hotărârea pronunţată de CNCD.
Din actele dosarului rezultă că între părţi există mai multe dosare pe rol, penale sau civile, respectiv litigii de muncă din care rezultă, fapt de necontestat, situaţia conflictuală dintre acestea.
Deşi reală, această situaţie, în raport de probele administrate nu este de natură să confirme concluzia greşită reţinută prin Hotărârea nr. 470/2011, în sensul existenţei unei situaţii de victimizare a recurentei-pârâte în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de C.I. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinţei civile nr. 5508 din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5632/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5641/2013. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
