ICCJ. Decizia nr. 5665/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5665/2013
Dosar nr. 5168/2/2011
Şedinţa publică de la 11 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată sub numărul 5168/2/2001, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii C.(T.)C., E.L., I.(R.)M., N.(A.)M., O.(N.)V., P.(V.)M., P.(D.)M.M., V.(B.)M., Z.(V.)M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” şi chematul în garanţie Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii şi obligarea chematului în garanţie la recunoaşterea diplomei eliberate de către Universitate.
În fapt, reclamanţii au arătat în esenţă că au urmat cursurile unor facultăţi din cadrul Universităţii „S.H.”, promovând examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, eliberându-se adeverinţă în acest sens, cu valabilitate 12 luni, astfel încât potrivit art. 20 din OMECT nr. 2284/2007, pârâta era obligată să elibereze diplomele de licenţă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 1/2011 şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, iar în susţinerea cererii reclamanţii au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Prin întâmpinare, chematul în garanţie Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia de inadmisibilitate, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, pârâta Universitatea „S.H.” a solicitat să se constate că şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de reclamanţi, în sensul că după finalizarea completă a studiilor şi susţinerea examenului de licenţă, la cererea acestora le-a eliberat adeverinţă de absolvire cu termen de valabilitate 12 luni, însă SC R. SA nu poate tipări diplomele de licenţă întrucât lipseşte aprobarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, care, deşi i s-a solicitat această aprobare, acesta a soluţionat doar în parte cererile, fără a aproba tot necesarul de diplome.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie solicitând să fie obligat MECTS să aprobe tipărirea formularului tipizat constând diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamant sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1204 din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţiile de inadmisibilitate şi lipsei calităţii procesuale pasive formulate de chematul în garanţie Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.(V.)M., N.(A.)M., I.(R.)M., O.(N.)V., V.(B.)M., E.L., P.(D.)M.M., Z.(V.)M. şi C.(T.)C., în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. Bucureşti şi chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului.
A fost obligată pârâta Universitatea „S.H.” la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă, reclamanţilor.
S-a respins cererea de chemare în garanţei formulată de reclamanţi.
S-a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea „S.H.” şi obligat chematul în garanţie MECTS să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi a suplimentului de diplomă pentru reclamanţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate a cererii de chemare în garanţie, că potrivit art. 60 - 61 C. proc. civ., este admisibilă o cerere de chemare în garanţie, legea prevăzând această cale procedurală la dispoziţia părţilor din proces, împrejurarea dacă există sau nu un raport juridic legal sau convenţional de garanţie, accesoriu raportului juridic principal, făcând obiectul analizei pe fondul cererii de chemare în garanţie.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie, de asemenea Curtea a reţinut că MECTS are calitatea de chemat în garanţie, acesta nefiind necesar să fie titular al raportului juridic principal dedus judecăţii.
Pe fond, Curtea a reţinut că nu este sesizată a analiza dacă Facultăţile absolvite de reclamanţi au fost acreditate sau autorizate provizoriu sau dacă aveau dreptul de a organiza examen de licenţă, în condiţiile în care situaţia litigioasă a apărut doar în ceea ce priveşte absolvenţii promoţiei 2009, unde există o necorelare între numărul de formulare solicitate de Facultate şi numărul de formulare de diplome aprobate.
A apreciat judecătorul fondului că această situaţie ivită pe parcursul derulării şi finalizării studiilor nu poate vătăma pe reclamanţi care s-au înscris la o instituţie de învăţământ superior particular care garanta obţinerea unei diplome universitare de licenţă valabilă le finalizarea studiilor, în condiţiile legii şi a regulamentelor aplicabile.
De asemenea, s-a avut în vedere că dacă MECT ajunge la concluzia că studenţii au absolvit o facultate care nu putea să le ofere o diplomă universitară valabilă, în virtutea dispoziţiilor H.G. nr. 366/2007, are posibilitatea legală de a lua măsuri de corectare şi de îndreptare a neregulilor, or, în condiţiile în care, pe parcursul anilor 2006 - 2009, aceşti studenţi, printre care şi reclamanţii, au desfăşurat studii universitare, fără ca autoritatea de reglementare şi control, urmare a monitorizării efectuate, să sesizeze nereguli şi să intervină, nu se poate imputa reclamanţilor că Universitatea a solicitat mai multe formulare de diplome de licenţă decât MECT a aprobat.
S-a constatat şi că nu există un demers din partea MECT de analiza modalitatea obţinerii adeverinţei şi de a dispune cu privire la legalitatea acesteia.
A reţinut Curtea de Apel că obligaţia organizării studiilor şi a examenului de licenţă aparţine instituţiei de învăţământ superior, iar pârâta are obligaţia eliberării diplomei de licenţă, potrivit art. 20 din OMECT nr. 2284/2007.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanţi, Curtea a apreciat-o neîntemeiată, întrucât între aceştia şi MECT nu există un raport legal de garanţie.
Curtea a constatat întemeiată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea „S.H.”, în raport de dispoziţiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, în condiţiile în care pârâta a căzut în pretenţii şi a fost obligată să emită diplomele de licenţă, există un raport juridic legat de imposibilitatea efectivă de a emite aceste adeverinţe în lipsa aprobării de către MECT a tipăririi formularelor tipizate.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs chematul în garanţie Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât organizarea şi coordonarea sistemului naţional de învăţământ este atributul exclusiv al Ministerului Educaţiei Naţionale.
S-a invocat în temeiul art. 304 pct 7 şi 9 C. proc. civ., ca motive de recurs, împrejurarea că instanţa de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învăţământului superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcţioneze provizoriu structurile de învăţământ, luând în calcul doar contractele de studii, încheiate în afara cadrului legal, care însă nu sunt opozabile ministerului.
Procedura în faţa instanţei de recurs.
Intimata-pârâtă Universitatea S.H. şi intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a altor acte de studii reclamanţilor, absolvenţi ai Universităţii „S.H.”.
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea „S.H.”, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În alţi termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte-Universitatea „S.H.” - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Soluţionând cauza de faţă fără a-şi verifica competenţa în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului) împotriva Sentinţei nr. 1204 din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5647/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5666/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
