ICCJ. Decizia nr. 5666/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5666/2013
Dosar nr. 8083/2/2011
Şedinţa publică de la 11 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.I.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, obligarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Inovării Bucureşti de a desemna unitatea de specialitate producătoare, de a pune la dispoziţie Universităţii S.H. tipizatul de diplomă în vederea eliberării actului de studii, de a-i recunoaşte titlul de licenţiat în drept, certificat prin Adeverinţa de studii 4007 din 9 iulie 2009 emisă de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inovării Bucureşti şi de a-i viza recunoaşterea şi echivalarea actului de studii în vederea utilizării acestuia, sub sancţiunea unor penalităţi de 500 RON/zi de întârziere, începând cu a 10-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi până la îndeplinirea electivă a obligaţiei; obligarea Universităţii S.H. să îi elibereze diploma de licenţă conform Adeverinţei 4007 din 9 iulie 2009 plus Suplimentul la diplomă (foaie matricolă) şi să i se înapoieze original diplomă bacalaureat depusă la dosarul de înscriere sub sancţiunea unor penalităţi de 500 RON/zi de întârziere începând cu a 10-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este absolvent al ciclului 1 de studii universitare de licenţă - sistem Bologna - a Universităţii S.H. Bucureşti, Facultatea de Drept şi Administraţie Publică Bucureşti, Specializarea Drept, forma de învăţământ ID, perioada 2005 - 2009 şi a promovat examenul de licenţa în sesiunea iulie 2009, aşa cum rezultă din Adeverinţa nr. 4007 din 9 iulie 2009, valabilă până la eliberarea diplomei.
S-a mai arătat că, deşi a făcut numeroase demersuri în vederea eliberării actului toate au rămas fără niciun rezultat.
A mai arătat că facultatea de Drept şi Administraţie Publica a fost acreditată şi avea cursuri de zi, aşa încât în mod legal a organizat şi cursuri ID.
A susţinut că cele 2 condiţii prevăzute de actele normative în vigoare ca desfăşurarea formei de învăţământ ID să fie una legală, respectiv ca specializarea respectivă să fie acreditată/autorizată provizoriu de funcţionare şi să deruleze forma de învăţământ ZI, erau îndeplinite.
În concluzie, a arătat că, întrucât este absolvent al Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică Bucureşti, Specializarea Drept, forma de învăţământ ID, situaţie ce rezultă din promovarea examenului de licenţă din sesiunea iulie 2009, fapt probat cu Adeverinţa nr. 4007 din 9 iulie 2009, atât refuzul MECI de a pune la dispoziţia USH tipizatul de diplomă în vederea eliberării actului de studii, de a-i recunoaşte titlul de licenţiat în drept, certificat prin Adeverinţa de studii nr. 4007 din 9 iulie 2009 emisă de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inovării Bucureşti şi de a-i viza recunoaşterea şi echivalarea actului de studii în vederea utilizării acestuia, cât şi neîndeplinirea obligaţiilor ce îi revin Universităţii privitoare la eliberarea diplomei şi restituirea în original a diplomei de bacalaureat sunt total nejustificate.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei plângerii prealabile, excepţia lipsei de obiect, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâta Universitatea S.H. a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licenţa şi suplimentul la diplomă pentru reclamant în termen de 10 de zile de la pronunţarea hotărârii sub sancţiunea prevăzuta de art. 24 alin (2) din Legea nr. 554/2004.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie, solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa 1448 din 29 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, excepţia lipsei de obiect şi excepţia calităţii procesuale pasive, invocate de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul T.I.M., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; a fost obligată pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamantului diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă, în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
S-a respins capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ca neîntemeiat.
S-a admis cererea de chemare în garanţie a Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului formulată de pârâta Universitatea S.H.
A fost obligat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în calitate de chemat în garanţie, să aprobe tipărirea formularelor tipizate şi suplimentul de diplomă pentru reclamant, în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în ceea ce priveşte excepţia lipsei plângerii prealabile că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, parcurgerea procedurii prealabile este obligatorie numai în ipoteza în care acţiunea în contencios administrativ are ca obiect anularea unui act administrativ.
Referitor la excepţia lipsei de obiect, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului formulează apărări care ţin de fondul cauzei, acestea neputând fi analizate pe cale de excepţie.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Curtea a constatat că aceasta este motivată, în esenţă, pe lipsa atribuţiei legale a pârâtului de recunoaştere a diplomelor de studii, or, în condiţiile unei cereri complexe, motivele care, în mod evident ţin de fondul cauzei, urmează a fi analizate, în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente, cu ocazia examinării temeiniciei cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a reţinut că prevederile legale în vigoare în acea perioadă permiteau pârâtei Universitatea S.H. să organizeze formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, deci şi pentru specialitatea (domeniul) urmată de reclamant, aceasta ţinând de exerciţiul autonomiei universitare, garantate de Constituţie şi de lege.
S-a reţinut, de asemenea, că după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, după adoptarea O.U.G. nr. 75/2005, a H.G. nr. 676/2007 şi a H.G. nr. 635/2008, factorii de decizie din sistemul de învăţământ nu au sesizat existenţa vreunor nereguli semnificative în organizarea şi desfăşurarea activităţii educaţionale la nivelul Universităţii S.H.
S-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 20 din Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 2284/2007 potrivit cărora „Titularii sau împuterniciţii acestora au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituţiei, care poate fi de cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de două luni de la confirmarea titlului ştiinţific de doctor.”
S-a constatat că reclamantului i-a fost eliberată adeverinţa care atestă faptul că a obţinut titlul de licenţiat în drept, adeverinţă care a intrat în circuitul civil, nefiind revocată sau anulată de instanţa de judecată sau de o autoritate administrativă, iar în condiţiile în care acesta a fost de bună-credinţă, eroarea comună în care s-a aflat produce efecte juridice, în virtutea principiului de drept „error communis facit jus”, în sensul validităţii adeverinţei de licenţă care atestă promovarea studiilor şi a examenului de licenţă.
În consecinţă, Curtea a constatat că în raport de cadrul normativ precizat, precum şi de buna-credinţă a reclamantului, acesta are dreptul de a solicita eliberarea diplomei de licenţă.
În ceea ce priveşte cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Curtea a reţinut că recunoaşterea diplomelor eliberate de universităţile care fac parte din sistemul naţional de învăţământ nu intră în sfera de competenţă a pârâtului şi că, potrivit legii, nu există nicio formalitate necesară pentru a recunoaşte diplomele eliberate în condiţiile legii.
S-a mai reţinut că raportul juridic de drept administrativ, izvorât din eventualul refuz al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de a desemna unitatea de specialitate producătoare, de a pune la dispoziţie tipizatul de diplomă, nu se naşte între reclamant şi minister, ci între universitate şi minister.
Referitor la cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea S.H., judecătorul fondului a constatat că între aceasta şi pârâtul chemat în garanţie - Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - există un raport juridic de drept administrativ născut din refuzul chematului în garanţie de a aproba tipărirea de către SC R. SA a formularelor tipizate care să poată fi folosite de către Universitate la eliberarea diplomelor de licenţă, iar refuzul este nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Constatând că pârâta Universitatea S.H. este în imposibilitate de a elibera reclamantului diploma de licenţă fără concursul efectiv al chematului în garanţie care în calitate de autoritate publică gestionează materialele şi tipizatele cu regim special necesare, în temeiul art. 60 - 63 C. proc. civ., Curtea a admis cererea de chemare în garanţie.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs chemat în garanţie Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esenţă, că instanţa de fond nu a avut în vedere apărările formulate, în sensul că formularele tipizate nu pot fi eliberate decât corelat cu datele existente la Direcţia Generală de Învăţământ Superior din cadrul ministerului şi cu cele ale ARACIS, doar pentru absolvenţii care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare acreditată sau autorizată la momentul înscrierii în anul I de facultate.
S-a mai arătat că în cadrul universităţii pârâte, specializările de la forma de învăţământ la distanţă au fost organizate fără respectarea prevederilor legale, Legea nr. 88/1993, O.U.G. nr. 75/2005, aspecte care nu au fost verificate de către instanţa de fond.
S-a susţinut în concluzie că nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantului de a solicita eliberarea diplomei de licenţă, astfel că acţiunea, prin admiterea recursului, trebuie respinsă în totalitate împreună cu cererea de chemare în garanţie formulată de universitate.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs.
Intimata-pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a altor acte de studii reclamantului, absolvent al Universităţii „S.H.”.
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea „S.H.”, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În alţi termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Soluţionând cauza de faţă fără a-şi verifica competenţa în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului) împotriva Sentinţei nr. 1448 din 29 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5665/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5667/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
