ICCJ. Decizia nr. 5695/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5695/2013
Dosar nr. 7/54/2013
Şedinţa publică de la 11 iunie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 05 iulie 2012, reclamanta D.A. a chemat în judecată pârâta Universitatea S.H. - Facultatea de Sociologie şi Psihologie solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea la eliberarea diplomei de licenţă pentru facultatea absolvită în 2009.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada 2006 - 2009 a frecventat cursurile Facultăţii de Psihologie Bucureşti, învăţământ la distanţă şi a absolvit cu examen de licenţă în sesiunea iulie 2009. I s-a eliberat adeverinţa din 11 iunie 2012 cu termen de valabilitate până la eliberarea diplomei de licenţă.
Reclamanta a solicitat daune morale în cuantum de 10.000 RON reprezentând disconfortul psihic creat pe perioada a doi ani de aşteptare pentru eliberarea diplomei de licenţă, pierderea a trei locuri de muncă şi imposibilitatea înscrierii la masterat.
De asemenea, a menţionat că obligaţia trebuie impusă sub sancţiunea daunelor cominatorii de 100 RON pe fiecare zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la eliberarea diplomei.
Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamanţi sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 300 RON/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată pe cale separata.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 5756 de la 21 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 9537/95/2012, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta D.A. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. - Facultatea de Sociologie şi Psihologie în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că intimata este asimilată unei autorităţi publice centrale şi este competentă să presteze un serviciu public, iar în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) şi m) raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competentă în soluţionarea cauzei de faţă fiind, secţia contencios administrativ şi fiscal, din cadrul Curţii de Apel Craiova.
2.2. Prin Sentinţa nr. 63/2013 din data de 08 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Craiova in Dosarul nr. 7/54/2013 s-a admis excepţia necompetenţei materiale; s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamanta D.A. şi pe pârâta Universitatea S.H. - Facultatea de Sociologie şi Psihologie, cu sediul în Bucureşti, B-dul B., în favoarea Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Pentru pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, in condiţiile in care niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuţie.
S-a apreciat in speţă, că o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale, astfel că tribunalul este competent a soluţiona cauza.
Cu privire la cererea de chemare in garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, s-a susţinut că potrivit art. 17 din C. proc. civ., cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală, astfel că va fi soluţionată de către tribunal.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Aşa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior să elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.
Pârâta Universitatea „S.H.” este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.
Universitatea „S.H.” a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Totodată, potrivit art. 121 din Legea nr. 1/2011, Ministerul Educaţiei Naţionale (Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului) este autoritate publică şi este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea şi respectarea reglementărilor legale în domeniul învăţământului superior , de asemenea, controlează modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară, îşi asumă misiunea generală şi pe cea proprie şi îşi exercită răspunderea publică.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea „S.H.” este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe D.A. şi Universitatea S.H. - Facultatea de Sociologie şi Psihologie în favoarea Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5681/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5696/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
