ICCJ. Decizia nr. 569/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 569/2013
Dosar nr. 969/44/2011
Şedinţa publică de la 5 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 969 din 27 iulie 2011 Unitatea Administrativ Teritorială a Judeţului Brăila, în calitate de reclamantă, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 2 din 21 ianuarie 2011, respectiv a punctelor IV, V şi VI şi desfiinţarea Încheierii nr. VI 296/2011 de soluţionare a contestaţiei reclamantei, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României.
Prin sentinţa nr. 395 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Brăila, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor.
A desfiinţat Încheierea nr. VI 296/2011 a Curţii de Conturi.
A anulat în parte Decizia nr. 2 din 21 ianuarie 2011 a Camerei Judeţene de Conturi Brăila, respectiv pentru punctele IV, V şi VI cu privire la stabilirea în sarcina reclamantei, Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Brăila a obligaţiei de recuperare a sumelor reprezentând drepturi băneşti acordate funcţionarilor publici şi personalului contractual, precum suma reprezentând plata serviciilor de consultanţă şi asistenţă juridică.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
- Cu privire la punctul IV din decizie, s-a constatat că sporurile salariale acordate funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Judeţean Brăila, în sumă de 20.046 lei şi contribuţiile sociale aferente acestor sporuri s-a făcut cu respectarea reglementărilor în vigoare de către reclamantă.
- este eronată aprecierea autorităţii pârâte, cum că prevederile acordului colectiv de muncă ar fi ilegale, întrucât în conformitate cu disp. art. 25 din H.G. nr. 858/2007, acordurile colective nu pot conţine prevederi contrare, drepturi şi obligaţii, stabilite sub nivelul minim prin acte normative, iar potrivit disp. art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Nu există text de lege care să interzică comisiilor judeţene să cuprindă în bugetele locale a fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor de muncă a salariaţilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Brăila, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Cererea de chemare în judecată formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Brăila are ca obiect anularea Încheierii nr. VI/296/ 2011 a Curţii de Conturi a României prin care s-a respins plângerea formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 2/2011 emisă de Camera Judeţeană de Conturi Brăila, care a stabilit în sarcina reclamantei recuperarea sumelor acordate nelegal salariaţilor.
În drept, Decizia nr. 2/2011 şi Încheierea nr. VI/296/2011 s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Actele normative susmenţionate, şi care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecăţii, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competenţa materială de soluţionare a litigiilor de contencios administrativ.
Astfel, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de către tribunal.
În acelaşi sens, în şedinţa Plenului Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Judeţeană.
Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere actele ce formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ, este decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
S-a mai reţinut că şi atunci când, prin încheierea pe care o pronunţă, structura centrală a Curţii de Conturi a României respinge sau admite în parte contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, actul administrativ care produce efecte juridice şi care este supus obligaţiei de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Trebuie precizat că soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor soluţii neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluţiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Brăila, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României, împotriva Sentinţei nr. 395 din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Brăila, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5699/2013. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 551/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
