ICCJ. Decizia nr. 5679/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5679/2013
Dosar nr. 839/42/2011
Şedinţa publică de la 11 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea SC Y.I. SRL a solicitat instanţei, ca în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, să dispună anularea deciziei nr. 672 din 11 august 2011 prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere din 27 mai 2011 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală Prahova, în baza raportului de inspecţie din 27 mai 2011.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a contestat raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere, întrucât sunt nelegale şi netemeinice, prin cele două acte administrativ fiscale stabilindu-se în sarcina acesteia suma de 988.717 RON, cu titlu de impozit pe profit, stabilit suplimentar, majorări şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, TVA stabilită suplimentar, majorări şi penalităţi de întârziere aferente.
A arătat reclamanta că obligaţia de plată nu este corect stabilită întrucât în perioada ianuarie-martie 2008, SC Y.I. SRL a aprovizionat legal mărfuri de la SC F. SRL Voluntari pe baza unui număr de 20 facturi fiscale, în sumă totală de 1.493.834 RON, din care TVA-238.511 RON, facturi care cuprindeau toate informaţiile obligatorii prevăzute de art. 155 alin. (5) C. fisc., îndeplinind calitatea de document justificativ.
A mai arătat reclamanta că după anul 2007 aspectele menţionate de organul fiscal privind datele de identificare ale delegatului nu sunt obligatorii, neregăsindu-se în conţinutul art. 155 Codul fisc. prevederi privind înscrierea codului numeric personal al delegatului, seria şi numărul actului de identitate, numărul de înmatriculare al mijlocului de transport, semnătura delegatului.
A mai susţinut societatea contestatoare că, împrejurarea potrivit căreia societatea furnizoare apare ca fiind în faliment din 6 octombrie 2009 nu are susţinere, în condiţiile în care că falimentul a fost declarat la peste 17 luni după aprovizionarea cu marfa, iar dovada efectuării operaţiunii de aprovizionare a fost chiar plata integrală prin bancă, cheltuielile cu mărfurile fiind înregistrate în conturile societăţii.
S-a arătat că societatea a aprovizionat legal mărfuri de la SC A.O.B. SRL Pantelimon şi la SC D.M.D.E. SRL Bucureşti pe bază de factură fiscală, factura conţinând toate datele de identificare prevăzute de art. 155 C. fisc.
Referitor la TVA stabilită suplimentar la plată de organele fiscale şi accesoriile aferente, s-a arătat de către reclamantă că facturile fiscale respectă prevederile art. 155 C. fisc., că a vândut această marfă către terţi, colectând TVA, astfel că avea drept de deducere în condiţiile art. 145 şi 146 C. fisc.
Intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei, întrucât în perioada supusă verificării reclamanta a înregistrat achiziţii de bunuri şi servicii, însă cheltuielile aferente celor 20 de facturi emise de SC F. SRL, o factură emisă de SC A.O.B. SRL şi una emisă de SC D.M.D.E. SRL nu îndeplinesc calitatea de document justificativ.
S-a mai arătat că, urmare verificărilor încrucişate s-a constatat că SC F. SRL se află în stare de faliment, iar livrările declarate nu corespund cu achiziţiile efectuate de contestatoare, că SC A.O.B. SRL este inactivă din 7 octombrie 2010, iar SC D.M.D.E. SRL a depus declaraţia informativă numai pentru semestrul II al anului 2007.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 74 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată, contestaţia administrativ fiscală formulată de reclamanta SC Y.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, Biroul Soluţionare Contestaţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin raportul de inspecţie fiscală din 27 mai 2011 s-au stabilit în sarcina SC Y.I. SRL Ploieşti obligaţii de plată suplimentare în cuantum de 988.717 RON ce reprezintă impozit pe profit, 183.467 RON, accesorii impozit pe profit-256.409 RON, TVA-251.696 RON şi accesorii aferente acestei taxe-297.145 RON, întrucât în respectiva perioadă, contestatoarea a înregistrat achiziţii de bunuri şi servicii în valoare de 1.361.984 RON, înregistrate apoi pe cheltuieli pentru care a dedus TVA deductibilă 258.777 RON, cheltuieli aferente a 22 de facturi emise de furnizorii SC F. SRL, SC A.O.B. SRL şi SC D.M.D.E. SRL, facturi ce au fost apreciate de organele fiscale ca neîndeplinind calitatea de document justificativ, fiind emise fără respectarea normelor legale în vigoare.
Prin decizia nr. 672 din 11 august 2011, contestaţia formulată de reclamantă a fost respinsă ca neîntemeiată întrucât în urma controalelor încrucişate şi a consultării bazei de date a A.N.A.F., nu s-au confirmat ca livrări efectuate de cei trei furnizori, astfel că facturile nu pot constitui documente justificative legale care să dovedească provenienţa bunurilor utilizate în activitatea economică a societăţii, ci doar intrarea în gestiune a acestora.
A constatat judecătorul fondului că, în mod corect organele fiscale au concluzionat că achiziţiile de bunuri din cele 22 de facturi emise de SC F. SRL, SC A.O.B. SRL şi SC D.M.D.E. SRL nu sunt reale, că facturile de bunuri şi servicii nu îndeplinesc condiţia de document legal de provenienţă, întrucât nu se cunosc furnizorii reali ai bunurilor, iar beneficiarul are drept de deducere doar dacă facturile fiscale sunt întocmite de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitoare de TVA, fiind respectate dispoziţiile legale, respectiv art. 19 alin. (1), 21 alin. (4) lit. f), art. 146 alin. (1) lit. a) şi art. 154 alin. (4) lit. a) şi art. 155 alin. (5) lit. a) şi d) C. fisc.
Deşi formal, toate cele 22 de facturi îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 155 C. fisc., în forma în vigoare la momentul emiterii, a înlăturat instanţa susţinerile experţilor contabili, întrucât din controalele încrucișate efectuate nu a rezultat realitatea operaţiunilor evidenţiate în cele 22 de facturi, întrucât cei trei furnizori nu au declarat livrările, nu au depus deconturi de TVA, astfel că această taxă nu a fost colectată la bugetul general consolidat al statului, pentru a putea fi dedusă.
De asemenea, Curtea a înlăturat şi apărarea societăţii contestatoare, confirmată de concluziile experţilor, potrivit căreia SC Y.I. SRL nu avea obligaţii în cazul nedeclarării obligaţiilor fiscale sau neplata acestora la bugetul de stat de către cei trei furnizori, întrucât achiziţiile de bunuri din cele 22 de facturi nu sunt reale, neputându-se stabili adevăratele societăţi comerciale furnizoare şi calitatea de persoană impozabilă a acestora, iar răspunderea pentru corecta întocmire a documentelor justificative este solidară, incumbând atât furnizorului, cât şi cumpărătorului, conform art. 6 alin. (2) din Legea contabilităţii.
În condiţiile în care dreptul de deducere TVA nu se poate exercita decât potrivit art. 146 alin. (1) lit. a) C. fisc., iar în situaţia în care operaţiunile comerciale nu sunt reale, iar societăţile furnizoare nu au făcut dovada calităţii de persoană impozabilă înregistrată ca plătitoare de TVA, a constatat Curtea de apel că acest drept nu poate fi acordat, astfel că nu a fost primită nici apărarea contestatoarei, potrivit căreia pentru bunurile cumpărate de la cele 3 societăţi s-au întocmit note de recepţie şi constatare diferenţe pe baza cărora mărfurile au fost înregistrate în contabilitate, iar contravaloarea lor a fost achitată către furnizori prin bancă cu ordine de plată, astfel cum au confirmat experţii contabili.
Recursul.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC Y.I. SRL prin administrator judiciar A.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii sale de recurs , reclamanta SC Y.I. SRL prin administrator judiciar a arătat în esenţă următoarele:
- Consideră recurenta că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, deoarece toate cele 22 de facturi prin intermediul cărora SC Y.I. SRL a achiziţionat bunuri în calitate de cumpărător de la SC F. SRL, SC A.O.B. SRL şi SC D.M.D.E. SRL în calitate de furnizori sunt documente legale prin prisma art. 155 C. fisc. şi pct. 11 din ordinul Ministrului Finanţeor Publice nr. 2374/2007 şi cuprind elementele obligatorii menţionate la art. 155 alin. (5) C. fisc.
- Arată recurenta că nu avea obligaţia de a urmări declararea obligaţiilor fiscale şi plata obligaţiilor fiscale de către furnizorii săi, acest lucru fiind în sarcina organelor fiscale.
- Facturile primite de la furnizorii recurentei pentru mărfurile cumpărate au fost plătite integral de recurentă, cu ordin de plată cuprinzând inclusiv TVA-ul aferent, nefiind ţinută răspunzătoare individual sau în solidar pentru plata TVA în relaţia cu furnizorii săi, în conformitate cu prevederile art. 1512 alin. (2) C. fisc.
- Facturile pentru bunurile cumpărate au fost înregistrate în contabilitate conform reglementărilor legale aplicabile.
- SC F. SRL şi SC D.M.D.E. SRL nu au fost declarate inactive până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă, SC A.O.B. SRL figurează pe lista contribuabililor declaraţi inactivi/reactivaţi de către Administraţia Finanţelor Publice a Oraşului Voluntari începând cu data de 7 octombrie 2010 conform ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2499 din 21 septembrie 2010.
- Factura din 10 iulie 2009 în sumă totală de 64.928 RON din care TVA 10.367 RON întocmită de SC A.O.B. SRL a fost primită de recurentă la data de 10 iulie 2009, înaintea declarării acesteia ca inactivă la data de 7 octombrie 2010. Consideră recurenta că sumele reprezentând valoarea fără TVA din facturile înlocuite de SC F. SRL , SC A.O.B. SRL şi SC D.M.D.E. SRL constituie cheltuieli deductibile fiscal la calculul impozitului pe profit conform art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1), art. 155 alin. (5) C. fisc., pct. 11 din ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2374/2007, art. 78 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.
De asemenea, se arată că sumele reprezentând TVA din facturile întocmite de furnizării recurentei, constituie TVA deductibil, astfel cum rezultă din răspunsul la obiectivele expertizei judiciare contabile.
- Mărfurile achiziţionate de la societăţile furnizoare cu valoare de achiziţie totală fără TVA de 1.343.989 RON au fost vândute de către recurentă întocmindu-se facturi fiscale, fiind înregistrate în contabilitate că venituri impozabile, s-a colectat TVA, s-a plătit TVA-ul datorat statului.
Celelalte mărfuri achiziţionate de la furnizori în valoare totală fără TVA de 38.174,32 RON sunt pe stoc şi au fost evidenţiate în fişele de magazie, conform raportului de expertiză judiciară contabilă efectuat în cauză.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 3041 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Recurenta prin administrator judiciar a depus în dovedirea cererii de recurs înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondată pentru următoarele considerente:
În fapt, se reţine că raportul de inspecţie fiscală întocmit la data de 27 mai 2011, a avut drept obiectiv verificarea modului de constituire, evidenţiere şi virare a impozitului pe profit şi TVA datorate bugetului consolidat al stalului iar în urma inspecţiei fiscale s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 988.717 RON.
Astfel, s-a constatat că, în perioada supusă verificării (ianuarie 2008-septembrie 2010) reclamanta a înregistrat achiziţii de bunuri şi servicii în valoare de 1.361.984 RON, înregistrate apoi pe cheltuieli şi a dedus TVA deductibilă în sumă de 258.777 RON.
Cheltuielile sunt aferente unor facturi (20 de facturi având înscris ca emitent SC F. SRL, o factură al cărei emitent este înscris SC A.O.B. SRL şi o alta având înscris ca emitent SC A.O.B. SRL) care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, fiind emise fără respectarea normelor legale în vigoare.
Urmare verificărilor încrucişate efectuate cu privire la cei trei furnizori, au rezultat următoarele:
SC F. SRL se află în stare de faliment, lichidatorul judiciar neprezentând nici un document justificativ pentru livrările de bunuri şi servicii consemnate în cele 20 de facturi;
Mai mult decât atât, livrările declarate de către această societate, conform declaraţiei informative, nu corespund cu achiziţiile declarate de reclamantă, aceasta depunând declaraţia numai pentru semestrul I al anului 2007 iar decontul de TVA numai pentru perioada ianuarie-decembrie 2008. În deconturile aferente perioadei în care au fost emise cele 20 de facturi, rubrica TVA colectată nu are înscrisă nici o sumă.
SC A.O.B. SRL a fost declarat contribuabil inactiv din data de 7 octombrie 2010, figurează cu restanţe la bugetul statului în sumă de 704.724 RON, nu a depus la organul fiscal teritorial declaraţii informative;
SC A.O.B. SRL a depus declaraţia informativă numai pentru semestrul II al anului 2007, iar ultimele deconturi de TVA au fost depuse pentru trimestrele I şi II ale anului 2008.
În consecinţă, în nici unul din cele trei cazuri nu a putut fi confirmată realitatea operaţiunilor.
- În raport de motivele de recurs invocate în prezenta cerere, care reprezintă apărările de fond formulate de reclamantă la prima instanţă, se constată că instanţa de fond a apreciat corect că din actele dosarului nu rezultă realitatea operaţiunilor evidenţiate în cele 22 de facturi, întrucât în urma controlului încrucişat s-a constatat că cei 3 furnizori nu au declarat operaţiunile, nu au depus deconturi de TVA, şi respectiv această taxă nu a fost colectată la bugetul de stat.
Potrivit art. 146 alin. (1) lit. a) C. fisc. dreptul de deducere pentru beneficiar se acordă doar dacă facturile fiscale sunt întocmite de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitoare de TVA.
În condiţiile în care nu se cunosc furnizorii reali al bunurilor înscrise în aceste facturi, operaţiunile consemnate în facturi, chiar dacă au fost înregistrate în contabilitate, sunt considerate fără documente legale de provenienţă.
- Nu poate fi primită apărarea recurentei în sensul că nu are nici o responsabilitate în ceea ce priveşte modul de întocmire şi înregistrare a facturilor de către furnizorii săi, întrucât potrivit art. 6 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 „Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate după caz”.
Rezultă din cele arătate mai sus că se instituie o responsabilizare a celor două părţi implicate într-o tranzacţie.
Potrivit art. 21 alin. (4) lit. f) C. fisc. „următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: f) – cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ potrivit legii (…).
Art. 146 alin. (1) lit. a) C. fisc. prevede că (1) pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) pentru taxa datorată sau achitată aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (5)”.
Art. 154 alin. (4) C. fisc. alin. (4) C. fisc. arată „Persoanele înregistrate: a) conform art. 153 vor comunica codul de înregistrare în scopuri de TVA tuturor furnizorilor/prestatorilor sau clienţilor.
Se mai reţine de către Înalta Curte că notele de intrare/recepţie nu pot fi avute în vedere pentru deducerea cheltuielilor de TVA, întrucât acestea dovedesc doar intrarea în gestiune a mărfurilor nu şi provenienţa acestora.
Având în vedere controalele încrucişate către organele fiscale, a rezultat că facturile emise de societăţile furnizoare şi respectiv livrările efectuate nu s-au confirmat, aceste facturi nu pot fi considerate documente justificative conform dispoziţiilor legale arătate mai sus.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că sentinţa civilă recurată este legală şi temeinică şi că nu sunt motive care să atragă modificarea sau casarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC Y.I. SRL prin administrator judiciar A.I. împotriva sentinţei nr. 74 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5677/2013. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 5911/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
