ICCJ. Decizia nr. 5774/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5774/2013
Dosar nr. 53460/3/2010
Şedinţa publică de la 18 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta F.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru cetăţenie şi Ministerul Justiţiei, anularea ordinului din 15 septembrie 2010, constatarea faptului că perioada 1 martie 2007-15 septembrie 2010 în care a exercitat funcţia de expert jurist constituie vechime în magistratură, obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale conform coeficientului de multiplicare corespunzător vechimii continue în specialitatea juridică de 8 ani şi 2 luni şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de şedinţă publică de la data de 18 februarie 2011, Tribunalul a dispus conexarea Dosarului nr. 56232/3/2010 la Dosarul cu nr. 53460/3/2010, având ca obiect contestarea, de către aceeaşi reclamantă, a ordinului nr. 216 din 8 noiembrie 2010, emis de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 1606 din 18 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că reclamanta are statut de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, salarizarea acesteia, la momentul emiterii ordinului contestat, realizându-se potrivit prevederilor Legii nr. 330/2009, condiţii în care sunt aplicabile prevederile art. 18 din anexa nr. VI a acestei legi care stabilesc competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 2348 din 3 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta F.F. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi, în consecinţă, a respins acţiunea faţă de acest pârât.
În motivarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că reclamanta pretinde că perioada 1 martie 2007-15 septembrie 2010, în care a avut funcţia de expert jurist în cadrul Autorităţii pentru Valorificare Activelor Statului constituie vechime în magistratură, ca şi perioada anterioară în care a avut funcţia de consilier juridic.
Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 se referă în mod explicit la funcţiile de jurisconsult sau consilier juridic, nu şi la funcţia de expert jurist, ocupaţie distinctă, care, potrivit C.O.R. (clasificarea ocupaţiilor în România), face parte dintr-o grupă de bază diferită.
Apreciind asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a pârâtului Ministerul Justiţiei, instanţa fondului a constatat că acesta nu a emis actele atacate şi reclamanta nu are raporturi de muncă cu această instituţie, astfel încât nici plata diferenţei de drepturi salariale nu se poate face de către acest pârât.
Împotriva sentinţei nr. 2348 din 3 aprilie 2012 a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta F.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă următoarele:
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) întrucât instanţa de fond s-a limitat doar la redarea prevederilor art. 86 din Legea nr. 303/2004 şi la constatarea limitativă a faptului că legea nu se referă în mod explicit la funcţia de expert juridic, fără a examina susţinerile reclamantei pe toate capetele de cerere şi fără a analiza şi aprecia cu privire la înscrisurile relevante depuse la dosar.
Consideră recurenta că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunţată fără a se analiza temeiul de fapt şi de drept al echivalenţei celor două funcţii şi fără a se explica motivul pentru care nu există corespondenţă între cele două funcţii.
- hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta-reclamantă a susţinut că, pe de o parte, instanţa de fond a făcut o simplă constatare a prezentării funcţiilor juridice potrivit nomenclatorului C.O.R. fără relevanţă în combaterea argumentelor invocate de aceasta iar, pe de altă parte, nu a făcut o aplicare corectă a prevederilor legale respectiv a dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004, norme legale care au fost interpretate prea restrictiv.
În ceea ce priveşte respingerea acţiunii faţă de pârâtul Ministerul Justiţiei pe motivul lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, recurenta-reclamantă a susţinut că acest pârât are calitate procesuală în raport de capătul de cerere trei şi patru al contestaţiilor formulate de aceasta împotriva ordinelor din 15 septembrie 2010 şi din 8 noiembrie 2010 privind obligarea intimaţilor la plata drepturilor salariale cuvenite, conform coeficientului de multiplicare 13,5 aferent vechimii şi cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat şi urmează a fi admis, pentru considerentele expuse în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, această dispoziţie fiind edictată atât în interesul unei bune administrări a justiţiei şi încrederii ce trebuie să o inspire justiţiabililor cât şi pentru a se da posibilitatea instanţelor judecătoreşti superioare să-şi exercite controlul judiciar.
În acest sens, judecătorii sunt obligaţi să arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lor, să enunţe direct cele constatate şi dovezile care au determinat această convingere, să examineze şi să se refere în motivare la toate capetele de cerere formulate şi la considerentele pentru care s-au respins unele cereri.
Sub acest aspect, dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., având caracter imperativ, nerespectarea lor atrage casarea hotărârii, pentru că fără arătarea motivelor şi dovezilor, soluţia este netemeinică, fiind potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., supusă casării.
În speţă, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile imperative mai sus enunţate întrucât nu a analizat şi motivat toate capetele acţiunii formulate de recurenta-reclamantă respectiv ordinul din 15 septembrie 2010 cât şi ordinul din 8 noiembrie 2010 precum şi celelalte capete ale acţiunii vizând acordarea drepturilor salariale corespunzător vechimii în specialitatea juridică.
În fapt prin sentinţa atacată, instanţa de fond s-a limitat doar la redarea dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004 fără a analiza şi a răspunde cererilor formulate de recurenta-reclamantă ceea ce echivalează în realitate cu lipsa de motivare a hotărârii judecătoreşti, în raport cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul celor mai sus arătate, de natură a face imposibilă exercitarea controlului judecătoresc în calea de atac a recursului.
În acest sens, sunt relevante aspectele reţinute de C.E.D.O., în cauza Albina împotriva României (publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 1049/25.11.2005) cu referire la obligaţia instanţei de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, ca o cerinţă impusă de respectarea dreptului la un proces echitabil, drept care trebuie să fie corect şi efectiv, iar nu teoretic şi iluzoriu.
Or, în speţă, deşi în ambele cereri conexate privind anularea ordinelor de încadrare emise de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie s-a detaliat întregul context de fapt precum şi temeiul legal al modificării denumirii funcţiei juridice deţinute de recurenta-reclamantă în cadrul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului administrându-se în acest sens un probatoriu amplu, instanţa de fond nu a făcut nici o referire în motivarea sentinţei cu privire la susţinerile expuse de reclamantă în capetele de cerere şi nicio apreciere cu privire la înscrisurile depuse la dosar.
În raport de cele mai sus arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat în cauză, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare, cu ocazia rejudecării urmând a proceda la o analiză efectivă a tuturor capetelor de cerere cât şi a mijloacelor de probă existente cât şi a înscrisurilor depuse în faza judecării recursului, pentru a se putea stabili cu corectitudine cadrul legal aplicabil în vederea analizei pe fond a legalităţii actelor administrative deduse judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de F.F. împotriva sentinţei civile nr. 2348 din 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5707/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5779/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
