ICCJ. Decizia nr. 5796/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5796/2013
Dosar nr. 4768/97/2011
Şedinţa publică de la 18 iunie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ, reclamanta A.J.O.F.M. Hunedoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.O.F.M., O.I.P.O.S.D.R.U. anularea în parte a deciziei O.I.P.O.S.D.R.U.-A.N.O.F.M. din 12 ianuarie 2011 prin care s-a soluţionat contestaţia reclamantei din 26 noiembrie 2010, respectiv a capitolului, privind respingerea cererii de rambursare; anularea în parte a deciziei O.I.P.O.S.D.R.U.-A.N.O.F.M. din 5 aprilie 2011, prin care s-a soluţionat contestaţia reclamantei din 24 februarie 2011, respectiv a măsurilor privind respingerea cererii de rambursare; anularea procesului-verbal de constatare din 28 iunie 2011 încheiat de O.I.P.O.S.D.R.U.-A.N.O.F.M. la data de 27 iunie 2011 precum şi a notei de debit (anexa la procesul-verbal menţionat) a aceluiaşi organism, înregistrată din 29 iunie 2011 prin care a fost stabilită în sarcina reclamantei obligaţia de a plăti un debit de 46.269,13 RON; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior, reclamanta A.J.O.F.M. Hunedoara şi-a precizat acţiunea arătând că înţelege să-şi majoreze câtimea obiectului cererii formulate la capătul 2 al acţiunii, în sensul că deodată cu anularea deciziei O.I.P.O.S.D.R.U.-A.N.O.F.M. din 5 aprilie 2011 prin care s-a soluţionat contestaţia reclamantei din 24 februarie 2011, respectiv a măsurilor privind respingerea cererii de rambursare, solicitând obligarea pârâtelor la rambursarea cheltuielilor eligibile din cererea de rambursare în cuantum de 729.309,52 RON.
Prin sentinţa nr. 2420/CA/2012, Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâtă, şi drept urmare s-a declinat soluţionarea acestei cauze în favoarea Curţii de Apel Alba-Iulia.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea A.N.O.F.M., republicată, aceasta este o instituţie publică cu personalitate juridică sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale deţinând statutul de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, iar litigiul dedus judecăţii are ca obiect anularea unor acte administrative emise de O.I.P.O.S.D.R.U., autoritate publică centrală, în speţă decizia din 12 ianuarie 2011, decizia din 5 aprilie 2011, procesul-verbal de constatare din 29 iunie 2011 ce se constituie în anexă la procesul-verbal menţionat.
La rândul său, prin sentinţa nr. 421/2012 din 11 decembrie 2012, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de către această instanţă din oficiu, şi, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.
În motivarea acestei soluţii, Curtea a reţinut că liti giul are de obiect legalitatea actelor emise de A.N.O.F.M.-O.I.P.O.S.D.R.U. prin care s-a dispus recuperarea de la reclamantă a sumei de 46.269,13 RON cu titlu de cheltuieli neeligibile; iar temeiul legal al controlului efectuat îl constituie O.U. G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.
Constatând că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U. G. nr. 66/2011, creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt definite ca „sumele de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora ” şi având, astfel, în vedere natura juridică a creanţelor ce se tind a se recupera prin actele contestate, Curtea a apreciat că relevante sub aspectul competenţei materiale sunt dispoziţiile legale ce o determină funcţie de valoarea creanţei contestate.
Or, suma dispusă a fi recuperată având o valoare ce se situează sub pragul legal de 500.000 RON, Curtea de Apel a apreciat că prezentul litigiu este de competenţa secţiei de contencios administrativ a tribunalului, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fiind irelevantă în cauză poziţia organului administrativ emitent în ierarhia administrativă pentru determinarea competenţei funcţie de acest aspect.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Alba-Iulia a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Curţii de Apel Alba-Iulia.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „l itigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de ROL se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de ROL se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel .”
În interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut, cu caracter unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
1. criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 ROL, fără a avea relevanţă rangul autorităţii publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.
Înalta Curte constată că, în speţă, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea în parte a deciziei O.I.P.O.S.D.R.U.-A.N.O.F.M. din 12 ianuarie 2011 prin care s-a soluţionat contestaţia reclamantei din 26 noiembrie 2010, respectiv a capitolului, privind respingerea cererii de rambursare; anularea în parte a deciziei O.I.P.O.S.D.R.U.-A.N.O.F.M. din 5 aprilie 2011 prin care s-a soluţionat contestaţia reclamantei din 24 februarie 2011, respectiv a măsurilor privind respingerea cererii de rambursare; anularea procesului-verbal de constatare din 28 iunie 2011 încheiat de O.I.P.O.S.D.R.U.-A.N.O.F.M. la data de 27 iunie 2011 precum şi a notei de debit (anexa la procesul-verbal menţionat) a aceluiaşi organism, înregistrată din 29 iunie 2011 prin care a fost stabilită în sarcina reclamantei obligaţia de a plăti un debit de 46.269,13 RON.
Ca urmare, nu se poate reţine că cererea reclamantei vizează exclusiv legalitatea unui act administrativ prin care s-a dispus recuperarea unei sume cu titlu de cheltuieli neeligibile, în temeiul dispoziţiilor O.U. G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice, de natură a îndreptăţi aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Dimpotrivă, petitul cererii deduse judecăţii vizează anularea unei serii de acte administrative emise de către pârâta A.N.O.F.M.-O.I.P.O.S.D.R.U., emise cu referire la implementarea aceluiaşi proiect, „Sistem de afişare electronică a informaţiilor privind piaţa muncii”, şi chiar obligarea acesteia la rambursarea, către reclamantă, a unor cheltuieli, apreciate de aceasta ca eligibile, în cuantum de 729.309,52 RON.
În aceste condiţii, competenţa materială a instanţei ce urmează a fi învestită cu soluţionarea, pe fond, a prezentului litigiu, urmează a fi stabilită raportat la criteriul prevăzut de art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, şi anume poziţia, în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat.
Cum, în speţă, actele a căror anulare se cere au fost emise de către A.N.O.F.M.-O.I.P.O.S.D.R.U., instituţie publică cu personalitate juridică, sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale deţinând statutul de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, prin aplicarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, soluţionarea cauzei urmează a reveni Curţii de Apel.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competenţa materială de soluţionare în primă instanţă revine Curţii de Apel Alba-Iulia, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A.J.O.F.M. în contradictoriu cu pârâtele A.N.O.F.M.-O.I.P.O.S.D.R.U. şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (în prezent Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice), Direcţia Socială Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”, în favoarea Curţii de Apel Alba-Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5782/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 5797/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
