ICCJ. Decizia nr. 5880/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5880/2013
Dosar nr. 6284/2/2011*
Şedinţa publică de la 20 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 7 iulie 2011, Agenția Națională de Integritate a înaintat Comisiei înfiinţată pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în baza art. 10 din Legea nr. 115/1996, modificat prin art. 35 din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare a averii dobândite de persoanele cercetate, respectiv C.S. şi B.G., în perioada anilor 2004-2010, în raport reținându-se persoanele cercetate nu au putut justifica, pe baza probelor administrate de Agenţie, dobândirea sumei de 3.111.257,1 RON.
Prin ordonanţa din 9 noiembrie 2011 dispusă în Dosar nr. 6284/2/2011, Comisia de Cercetare a averilor constituită pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în baza Legii nr. 176/2010, a admis în parte sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională pentru Integritate în contradictoriu cu pârâţii C.S. şi B.G. privind controlul averii deţinute de pârâtul C.S. şi a stării de incompatibilitate a acestuia şi a trimis cauza privind pe C.S., secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti constatând că dobândirea sumei de 1.770.886 RON, în perioada 2004-2010 nu are caracter justificat.
Prin sentința nr. 3014 din 8 mai 2012, Curtea de Apel București a admis sesizarea formulată de reclamanţii Agenția Națională de Integritate şi Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâţii C.S. şi B.G., dispunându-se confiscarea sumei de 1.770.886 RON dobândită în mod nejustificat de pârâtul C.S.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reținut că nu pot fi primite susținerile pârâtului referitoare la viciile raportului de evaluare, întrucât pârâtul a fost invitat şi informat cu privire la începerea investigaţiei, însă corespondenţa expediată la domiciliul acestuia cu confirmare de primire nu a fost ridicată de acesta de la oficiul poştal, fapt care nu atrage culpa autorităţii publice emitente a raportului de evaluare.
Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că din compararea sumelor cuprinse ca venituri în declaraţia de avere şi a celor cuprinse în extrasele de cont obţinute de Autoritatea Naţională de Integritate rezultă o diferenţă egală cu cea consemnată în raportul de evaluare, respectiv 3111257,1 RON.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că, deși pârâtul a încercat să justifice această diferență prin raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, veniturile suplimentare invocate au fost luate în calcul doar parţial de către Comisie, în actul de sesizare a instanţei, în condiţiile în care pentru restul veniturilor nu existau probe concludente prin care să se poată răsturna prezumţia că declaraţia de avere corespunde realităţii.
În acest context, judecătorul fondului a constatat că veniturile suplimentare luate în considerare de instanţa de judecată și care se referă la patru împrumuturi din care trei, respectiv cel în sumă de 103.000 euro, primit în anul 2005 de la R.S.L., cel în sumă de 241.200 euro, primit în anul 2008 de la G.C.L. şi cel în sumă de 30.000 euro primiţi în cursul anului 2010 de la C.P.D., au fost scăzute de Comisie din suma considerată ca fiind obţinută în mod ilicit.
Prima instanță a mai reţinut că în ceea ce privește împrumutul primit în anul 2008 de la F.D.B. în cuantum de 116.600 euro, acesta nu fost scăzut din suma finală pentru a cărei confiscare a fost sesizată instanţa, întrucât acest împrumut a fost restituit în cursul anului 2009, adică în interiorul perioadei verificate, astfel încât, pe ansamblu, acest împrumut nu este de natură să influenţeze rezultatul final.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul C.S., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- sentinţa civilă nr. 3014 din 8 mai 2012 este lovită de nulitate absolută deoarece este nemotivată, încălcând cerinţele prevăzute de art. 261 C. proc. civ., fiind în realitate o simplă preluare a raţionamentelor Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti;
- instanţa de fond nu a analizat apărările privind nulitatea absolută a raportului de sesizare a comisiei de cercetare a averilor constituită în baza Legii nr. 176/2010, raport ce poartă aceeaşi dată cu cea a extrasului de cont bancar de la Banca O.T.P., respectiv 30 iunie 2011. Acest fapt face să se prezume că raportul era întocmit anterior finalizării cercetărilor, ceea ce este nelegal;
- procedura administrativă desfăşurată de Autoritatea Naţională de Integritate este lovită de nulitate absolută, fiind încălcată regula repartizării aleatorii a lucrărilor prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, la dosar neexistând nici un proces-verbal sau notă privind repartizarea aleatorie a evaluării averii sale;
- procedura informării persoanei cercetate nu a fost îndeplinită în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, la dosar regăsindu-se recipisa de confirmare de primire doar în privinţa unuia dintre cei doi cercetaţi, fără menţiunea că a fost primită. În aceste condiţii nu se putea aprecia că se ştia de derularea acestei proceduri, sau că ridicarea plicului poştal a fost refuzată cu rea-credinţă de către destinatar. Totodată, comunicările prevăzute de lege trebuiau îndeplinite atât pentru demararea procedurii evaluării averii, respectiv pentru existenţa diferenţelor semnificative, cât şi pentru raportul final. Neîndeplinirea acestei proceduri de informare a deschis calea imposibilităţii probării cu o expertiză contabilă sau de altă natură, a dobândirii în mod licit a averii, probă care putea fi dispusă chiar de inspectoratul de integritate;
- atât sentinţa instanţei de fond, cât şi ordonanţa din 9 noiembrie 2011 emisă de Comisia de cercetare a averilor au ignorat raportul de expertiză contabilă extrajudiciară efectuat pentru perioada 2004-2008, raport din care rezultă provenienţa sumei de 1.770.886 RON, respectiv: 308.092,7 averea fostei sale soţii, B.G., 429.088 RON, împrumutul restituit lui F.D.B., iar suma de 931.740 RON reprezentând încasări conform extrasului bancar depus la dosar, restituire împrumut acordat SC A.E. SRL şi SC M.G.T. SRL.
În drept, recurentul şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la nemotivarea hotărârii judecătoreşti în conformitate cu art. 261 C. proc. civ., se constată că acesta este neîntemeiat, sentinţa instanţei de fond cuprinzând motivele de fapt şi de drept ce au condus în opinia acesteia, la admiterea în parte a acţiunii cu care a fost învestită. Nu poate fi primit acest motiv de recurs în situaţia în care instanţa şi-a expus raţionamentul său, dar partea este nemulţumită de faptul că unele dintre apărările formulate au fost respinse, ori nu au fost analizate.
Referitor la motivele de recurs ce vizează încălcări de procedură în faza efectuării raportului de evaluare de către Autoritatea Naţională de Integritate, acestea sunt, de asemenea, neîntemeiate, instanţa de fond reţinând în mod corect că neregulile invocate de pârât nu sunt sancţionate cu nulitatea absolută şi nici nu au fost invocate vătămări care să nu poată fi remediate în alt mod decât prin anularea actului. De altfel, referitor la procedura informării persoanei cercetate, art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010 reglementează situaţia în care nu este confirmată primirea corespondenţei, deşi procedura de informare a fost efectuată în mod legal:
„ (1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, sunt identificate în continuare, pe baza datelor şi informaţiilor existente la dispoziţia inspectorului de integritate, diferenţe semnificative în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate întocmeşte un raport de evaluare.
(2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.”
În ipoteza menţionată de articolul citat, persoana a cărei avere este cercetată nu este privată de dreptul la apărare, ci aceasta şi-l poate exercita în fazele ulterioare ale procedurii.
Referitor la respectarea principiului repartizării aleatorii, în speţă nu s-au administrat dovezi din care să rezulte cu certitudine că această regulă a fost încălcată, inspectoratul de integritate având competenţa să formuleze sesizare din oficiu potrivit art. 12 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, atunci când în evaluarea declaraţiilor sunt identificate neregularităţi.
Pe fondul cauzei însă, instanţa de fond a omis să analizeze, pe baza unor probe necesare, utile şi concludente, regimul juridic al unor sume de bani menţionate în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, respectiv: 308.092,7 RON averea fostei soţii a pârâtului, B.G., 429.088 RON împrumut restituit lui F.D.B. şi 931.740 RON reprezentând încasări conform extrasului bancar, de la SC A.E. SRL şi SC M.G.T. SRL, cu titlul de restituire împrumut.
Instanţa de recurs reţine că aceste apărări ale pârâtului-recurent au fost insuficient analizate de instanţa de fond, deşi acesta a depus la dosar un raport de expertiză contabilă extrajudiciară pentru a-şi susţine apărările.
Pentru stabilirea completă a situaţiei de fapt s-ar fi impus administrarea unor probe suplimentare, eventual a unei expertize contabile judiciare, urmând a fi supuse dezbaterii contradictorii existenţa şi influenţa acestor trei categorii de sume asupra patrimoniului pârâtului în perioada cercetată.
În vederea analizării acestor aspecte de fapt şi de drept cu respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, casând sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.S. împotriva sentinţei nr. 3014 din 8 mai 2012 a Curţii de Apel București, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 585/2013. Contencios. Sesizări conform Legii... | ICCJ. Decizia nr. 591/2013. Contencios → |
|---|
