ICCJ. Decizia nr. 5877/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5877/2013
Dosar nr. 8733/120/2012
Şedinţa de la 20 iunie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 martie 2011 pe rolul Judecătoriei Târgovişte, reclamantul Consiliul Judeţean Dâmboviţa a chemat în judecată pârâta SC A.I. SRL, solicitând să se dispună obligarea acesteia la comunicarea către reclamant a situaţiei privind cantitatea de agregate minerale excavată şi facturată ce se re găseşte în facturile emise către clienţi pentru trim. III şi IV ale anului fiscal 2009, respectiv trim. I, II, III şi IV ale anului fiscal 2010 în vederea emiterii facturii cu valoarea reală şi efectivă a taxei speciale datorată trimestrial de SC A.I. SRL Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 18 decembrie 2008, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a adoptat Hotărârea nr. 146 prin care a instituit, începând cu anul 2009, o taxă specială de reparare şi întreţinere a drumurilor judeţene, datorată trimestrial de către societăţile comerciale ce au ca obiect de activitate exploatări de carieră şi balastieră care îşi desfăşoară această activitate pe raza administrativ-teritorială a judeţului Dâmboviţa.
S-a mai arătat că acest act nu fost atacat pentru nelegalitate de către instituţia prefectului Dâmboviţa, iar ca urmare a acţiunilor promovate în justiţie de către unii agenţi economici, prin care s-a solicitat anularea Hotărârii Consiliului nr. 146/2008, instanţele judecătoreşti învestite în acest sens au respins aceste acţiuni.
Prin sentinţa nr. 1558 din 19 aprilie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 2921/315/2011, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
1. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 8680 din 14 mai 2012, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Judeţean Dâmboviţa în contradictoriu cu pârâta SC A.I. SRL în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria a reţinut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., ”tribunalul judeca în prima instanţă procesele şi cererile în materie comercială …. al căror obiect nu este neevaluabil în bani.”
Or, obiectul litigiului nefiind evaluabil în bani, iar natura comercială a acestuia fiind determinată de art. 56 C. com., competenta de soluţionare revine Tribunalului Bucureşti, secţia comercială (în prezent secţia civila).
2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă
Prin sentinţa nr. 13504 din 4 octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Bucureşti a reţinut că r aportul dintre reclamant şi pârâtă este un raport de drept public intervenit între o autoritate publica şi o entitate de drept privat, iar nu un raport juridic de drept privat (comercial).
Reclamantul a acţionat, la emiterea Hotărârii, si acţionează în prezent, prin introducerea şi susţinerea cererii de chemare în judecată, în calitate de autoritate publica, astfel cum este aceasta definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004: orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Pârâta, un agent economic care are ca obiect de activitate exploatări de carieră şi balastieră ce îşi desfăşoară activitatea în jud. Dâmboviţa a fost chemată în judecată în calitate de contribuabil.
Cererea de chemare în judecată cu care a fost sesizată instanţa este, aşadar, o cerere prin care autoritatea publica doreşte obligarea unei entităţi private la executarea unei prestaţii în vederea realizării în concret a interesului public statuat în abstract prin actul administrativ normativ.
Pentru aceste motive, apreciind că a fost sesizată cu un raport de drept public, în cadrul căruia criteriul prevalent este cel al interesului public, iar nu cu un raport juridic de drept comercial (privat), în cadrul căruia criteriul esenţial este obţinerea profitului, Tribunalul a admis excepţia necompetentei teritoriale şi a dispus declinarea competentei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
3. Hotărârea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 812 din 14 februarie 2013, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetentei materiale, a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti, a constatat intervenit conflictul negativ de competenta şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în drept să hotărască asupra conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei de a depune situaţia cantităţilor de agregate minerale, executate şi facturate, pentru a i se stabili taxa specială, consfinţită prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 146/2008, respectiv o obligaţie de a face.
Acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Judeţean Dâmboviţa nu are natură comercială şi nici nu se contestă Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 146/2008, pentru a atrage în primă instanţă competenţa de soluţionare de către tribunal în temeiul disp. art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
În consecinţă, fiind vorba de o acţiune de drept comun, cu obiect constând în obligaţia de a face, competenţa materială de soluţionare a cauzei, aparţine potrivit disp. art. 1 C. proc. civ., judecătoriei, în speţă Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
4. Regulatorul de competenţă
Verificând condiţiile sesizării sale cu conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că mai multe instan ț e, respectiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Dâmboviţa, s-au declarat necompetente să solu ț ioneze aceeaşi pricină, prin hotărâri irevocabile şi, deşi au intervenit declinări succesive de competen ț ă între cele trei instan ț e, sunt îndeplinite condi ț iile existen ț ei conflictului negativ de competen ț ă, în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., întrucât Tribunalul Dâmboviţa şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au intrat în contradic ț ie, generând o întrerupere a cursului judecăţii, pentru a cărei remediere este nevoie de intervenţia Înaltei Cur ț i ca instan ț ă judecătorească ierarhic superioară.
Soluţionând conflictul negativ de competen ț ă ivit între Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Înalta Curte va pronun ț a, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competen ț ă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecăţii are ca obiect obligarea pârâtei de a depune situaţia cantităţilor de agregate minerale, executate şi facturate, pentru a i se stabili taxa specială, consfinţită prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 146/2008, respectiv o obligaţie de a face.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca „activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.”
Raportat la aceste dispoziţii legale şi la situaţia de fapt, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut Tribunalul Dâmboviţa că, în cauză, nu se atacă niciun act administrativ de autoritate, sau nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri de către o autoritate publică, ori refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri sau de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru executarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim al reclamantului.
Înalta Curte, în acord cu considerentele reţinute de Tribunalul Dâmboviţa, constată că raportul juridic dedus judecăţii are natură civilă, nefiind relevant faptul că reclamantul este un organ al administraţiei de stat.
Având în vedere faptul că reclamantul nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorităţii administrative, sau refuzul soluţionării în termen legal a unei cereri, Înalta Curte constată că în pricina de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) şi i), art. 2 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză competenţa de soluţionare a litigiului aparţine instanţei de drept comun, respectiv judecătoria, care judecă, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) C. proc. civ., ce instituie regula de drept comun în materia competenţei teritoriale, conform căreia instanţa de la sediul pârâtei este competentă să judece litigiul de faţă.
În consecinţă având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Judeţean Dâmboviţa în contradictoriu cu pârâta SC A.I. SRL, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5876/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5878/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
