ICCJ. Decizia nr. 5916/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5916/2013

Dosar nr. 9624/111/2011

Şedinţa de la 21 iunie 2013

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC K.S.C.T. SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 4489 din 30 iulie 2008 şi obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 1.297 lei, precum şi la plata dobânzii fiscale de la data de 31 iulie 2008 şi până la data restituirii efective şi a deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 12727 din 2 august 2008 emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 1.297 lei, precum şi la plata dobânzii fiscale de la data de 27 august 2008 şi până la data restituirii efective.

Pârâta A.N.A.F. a formulat cerere de chemare în garanţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu, solicitând obligarea acesteia să îi restituie suma de 2.594 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare, precum şi cuantumul dobânzii legale, până la data plăţii efective.

Prin sentinţa nr. 5613/CA din 21 octombrie 2012, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Oradea.

A reţinut Tribunalul Bihor că pârâta A.N.A.F. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, astfel încât dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora curţile de apel judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Sentinţa nr. 25 din 19 februarie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, constatând ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

A reţinut Curtea de Apel Oradea că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a litigiului, având în vedere că valoarea acestuia este sub 500.000 lei, ceea ce înseamnă că, indiferent de rangul central sau local al autorităţii emitente a actului administrativ - fiscal, competenţa aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, pentru următoarele considerente:

Obiectul principal al acţiunii judiciare a reclamantei îl constituie anularea a două decizii de calcul al taxei de poluare emise de A.N.A.F., în cuantum total de 2.594 lei.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu pentru finanţarea programelor şi proiectelor destinate protecţiei mediului.

Prin urmare, este evident caracterul de creanţă bugetară al taxei de poluare instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, iar decizia de calcul al acestei taxe reprezintă un act administrativ - fiscal.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, în raport de două criterii şi anume: poziţia organului emitent în structura aparatului administraţiei publice şi, în cazul actelor administrative ce privesc taxe, impozite, contribuţii sau datorii vamale, ori accesorii ale acestora, cuantumul sumei ce formează obiectul actului contestat.

Din interpretarea textului legal menţionat se desprinde concluzia că dacă litigiul poartă asupra unui act administrativ care se referă la taxe, impozite, contribuţii sau datorii vamale, ori accesorii ale acestora, competenţa materială a instanţei se stabileşte exclusiv în funcţie de criteriul valoric, indiferent de poziţionarea, în cadrul organelor administraţiei publice a autorităţii publice emitente a actului contestat. Astfel, tribunalele soluţionează în fond cererile având ca obiect taxe, impozite, contribuţii sau datorii vamale, şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei, iar curţile de apel, litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 lei.

Cum, în speţa de faţă, suma reţinută în actele fiscale contestate este mai mică de 500.000 lei (2.594 lei) neavând relevanţă poziţia organului emitent în sistemul administraţiei publice, Înalta Curte concluzionează că, în prezenta cauză, competenţa materială de soluţionare în primă instanţă revine, Tribunalului Bihor - secţia contencios administrativ şi fiscal.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bihor - secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC K.S.C.T. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Administraţia Fondului pentru Mediu, în favoarea Tribunalului Bihor, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5916/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond