ICCJ. Decizia nr. 5886/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5886/2013
Dosar nr. 12293/2/2010
Şedinţa publică de la 21 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Acţiunea judiciară
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 decembrie 2010, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul V.A., în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 632 din 26 noiembrie 2009, solicitând anularea acestei hotărâri şi obligarea pârâtului la soluţionarea corespunzătoare a reclamaţiei nr. 5520 din 27 mai 2009, înregistrată la C.N.C.D. - Dosar nr. 229/2009, în termenul legal de 90 de zile.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că reclamantul a formulat o reclamaţie împotriva SC T.R. SA în data de 27 mai 2009, pentru faptele de discriminare şi hărţuire la care societatea l-a supus, respectiv: izolarea de colectiv, atât fizic, cât şi la nivelul mijloacelor de comunicare electronice, acesta fiind repartizat într-un birou transformat în depozit de aparatură uzată, înconjurat fiind, la o jumătate de metru distanţă, de 11 calculatoare, 7 monitoare, 10 tastaturi şi cutii de carton neetanşe, aspecte constatate la faţa locului de echipa de investigaţie a C.N.C.D. în data de 17 iunie 2009.
Cu toate că reclamantul a prezentat conducerii societăţii peisajul degradant în care aceasta l-a forţat să îşi desfăşoare activitatea, prin informările nr. 2 din 11 mai 2009 şi nr. 7 din 19 mai 2009, depuse şi la dosarul ce face obiectul reclamaţiei înregistrate pe rolul C.N.C.D. la data de 20 iulie 2009, nu s-a luat nicio măsură în sensul schimbării condiţiilor de lucru, nici măcar după investigaţia efectuată de echipa de inspectori a instituţiei pârâte.
De asemenea, la Dosarul nr. 229/2009, reclamantul a mai depus completările cu nr. 6678 din 6 iulie 2009 cu privire la noi fapte de discriminare la care a fost supus de către doi angajaţi ai SC T.R. SA, respectiv jurista societăţii, doamna E.T. şi domnul I.J.
Mai mult, cu ocazia controlului efectuat de echipa de inspectori C.N.C.D., aceştia au constatat, afirmă reclamantul, încă un nou fapt de discriminare, prin aceea că mai mulţi colegi ai săi şi-au exprimat, verbal, refuzul de a lucra în acelaşi birou cu acesta.
Totodată, a mai arătat reclamantul că a revenit, fără succes, cu alte două solicitări de soluţionare a reclamaţiei, respectiv solicitarea nr. 9867 din 6 noiembrie 2009 şi solicitarea nr. 932 din 4 februarie 2010, prin care a cerut să-i fie comunicat şi procesul verbal de constatare a situaţiei de fapt, întocmit de echipa de inspectori C.N.C.D. care s-a deplasat la faţa locului, proces verbal ce nu se află la Dosarul nr. 229/2009, despre care, un angajat C.N.C.D. i-a spus că „se află în altă parte”.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile prevăzute de art. 1 şi urm. din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare, de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, republicată şi de art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
2. Procedura derulată la prima instanţă
Prin întâmpinarea depusă la data de 8 iunie 2011, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea ca temeinică şi legală a Hotărârii nr. 632 din 26 noiembrie 2009, având în vedere că aceasta a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale aflate în vigoare.
În şedinţa publică de la data de 14 septembrie 2011, reclamantul a depus completare la contestaţie, prin care a întregit motivele de fapt ale contestaţiei, arătând că de la Dosarul nr. 229/2009 lipsesc, atât procesul-verbal de constatare a situaţiei de fapt, de fixare a probelor, întocmit de echipa de inspectori a C.N.C.D. care s-a deplasat la faţa locului în data de 17 iunie 2009, proces verbal solicitat repetat de petent să-i fie pus la dispoziţie, în solicitarea nr. 9867 din 6 noiembrie 2009 (pag. 86 din dosarul cauzei) şi solicitarea nr. 932 din 4 februarie 2010 (pag. 105 din dosarul cauzei), cât şi procesul verbal întocmit de Comisia de audieri a C.N.C.D. din 16 iulie 2009, fapte care probează nerespectarea procedurii de soluţionare a petiţiei, atrăgând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii contestate.
3. Hotărârea curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 6588 din 9 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul V.A., în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- Prin Hotărârea nr. 632/26/11/2009, pârâtul C.N.C.D. a clasat dosarul având ca obiect plângerea reclamantului V.A. pentru discriminare, reţinând că nu intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000 modificată.
- Prin petiţia adresată C.N.C.D., reclamantul a arătat că a fost discriminat şi hărţuit, fiind mutat singur într-un birou fără telefon şi discreditat profesional, reţinându-i-se ilegal şi impozit pe venit.
- Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, „prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege”.
- În acest context, prima instanţă a constatat că fapta imputată societăţii nu s-a dovedit că ar fi fost urmarea unei discriminări în sensul legii. Astfel, simpla plasare a reclamantului singur într-un birou sau faptul că biroul nu deţine telefon sau un alt mijloc de comunicare în exterior nu sunt prin ele însele de natură să conducă la ideea unei discriminări, depinzând mai degrabă de logistica societăţii şi de consideraţii de oportunitate, de ordin practic, ce nu pot fi supuse cenzurii C.N.C.D., dacă nu se dovedeşte şi incidenţa unuia dintre criteriile legale mai sus menţionate, precum şi legătura de cauzalitate dintre un astfel de criteriu interzis de lege şi tratamentul discriminatoriu incriminat.
- S-a mai reţinut că nu s-a relevat de către reclamant că exercitarea cărui drept ar fi fost restrânsă sau împiedicată prin faptele imputate.
- Cât priveşte faptul că izolarea sa a fost motivată de societate ca fiind generată de exercitarea dreptului la petiţie al reclamantului, s-a reţinut de către prima instanţă că pentru dovedirea acestei susţineri, a fost depusă la dosar adresa din 26 mai 2009 (fila 111), din care însă nu rezultă decât faptul că societatea înţelege să comunice în scris cu reclamantul pentru a preîntâmpina denaturarea conţinutului discuţiilor, şi nu justificarea plasării lui într-un birou, singur sau vreo ameninţare privind exercitarea de către acesta, în continuare, a dreptului său la petiţie.
- Cât priveşte „reţinerile nelegale din salariu”, prima instanţă a considerat că reclamantul are la îndemână alte mijloace procedurale pentru rezolvarea unei astfel de probleme, care excedează în mod evident competenţelor C.N.C.D., astfel că nu se poate imputa acestuia faptul că a „omis” să se pronunţe cu privire la acest aspect.
4. Recursul declarat de V.A.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul V.A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
Recurentul a criticat hotărârea primei instanţe sub următoarele aspecte:
- au fost nesocotite dispoziţiile art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, nefiind analizate aspectele sesizate cu privire la hărţuirea sa de către angajaţii societăţii reclamante, indicate în „completarea” cu nr. 6678 din 6 iulie 2009;
- conţinutul înscrisurilor administrate a fost prezentat trunchiat, fiind omise paragrafele care demonstrau că hărţuirea sa a fost generată de exercitarea dreptului său legal de petiţionare;
- nu s-au ataşat la dosar procesul verbal de constatare a situaţiei de fapt întocmit de inspectorii C.N.C.D. la 17 iunie 2009 şi nici procesul verbal întocmit de Comisia de audieri din 16 iulie 2009, ceea ce demonstrează nelegalitatea hotărârii C.N.C.D.
5. Apărările C.N.C.D.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă, intimatul a arătat că prima instanţă a stabilit corect că aspectele sesizate nu îndeplinesc cumulativ elementele constitutive ale discriminării, neputându-se stabili un raport de cauzalitate între criteriul interzis de lege (criteriul general) şi presupusul tratament diferit la care a fost supus recurentul, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată.
Cât priveşte susţinerea că nu au fost analizate faptele de hărţuire, intimatul a punctat că instanţa a analizat situaţia reclamată, conchizând că simpla plasare a reclamantului singur într-un birou sau împrejurarea că biroul nu deţine telefon sau alt mijloc de comunicare în exterior nu pot conduce la ideea unei discriminări.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor din întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., instanţa de recurs constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.
Recurentul-reclamant V.A. a supus controlului de legalitate Hotărârea nr. 632 din 26 noiembrie 2009 prin care C.N.C.D. a clasat Dosarul nr. 229/2009 privind petiţia acestuia, constatând faptul că faptele reclamate nu intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Prima instanţă, analizând punctual toate aspectele cuprinse în petiţia nr. 5520 din 27 mai 2009 depusă la intimat, care au făcut obiectul hotărârii atacate, a ajuns la concluzia că aceasta este legală.
Aceasta este şi concluzia adoptată de instanţa de recurs.
Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, pentru a răspunde la criticile formulate de recurent, Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la obiectul sesizării
Potrivit recurentului, atât C.N.C.D., cât şi instanţa de judecată, au ignorat acea parte a petiţiei care viza „hărţuirea continuă” la care a fost supus de către societatea angajatoare dar şi de către doi salariaţi ai acesteia, indicaţi în „completările” înregistrate la C.N.C.D. sub nr. 6678 din 6 iulie 2009.
În realitate, Înalta Curte observă că aspectele suplimentare reclamate pe parcursul derulării procedurii administrativ jurisdicţionale, după întocmirea raportului de investigaţie din 1 iulie 2009 (filele 66-69, dosar fond), se circumscriau aceleiaşi problematici prezentate în sesizarea iniţială (nr. 5520 din 27 mai 2009, redate la pct. 3 al acestei decizii, respectiv acreditau teza că este marginalizat la locul de muncă din cauza numeroaselor litigii pe care le are cu angajatorul SC T.R. SA.
Cât priveşte susţinerea că instanţa ar fi omis să analizeze cauza şi prin prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, limitându-se doar la prevederile alin. (1) al aceluiaşi articol care definesc discriminarea, Înalta Curte constată că premisa de la care porneşte recurentul este greşită.
În accepţiunea ordonanţei indicate, hărţuirea nu reprezintă o faptă de-sine-stătătoare, ci este o formă de discriminare, introdusă de legiuitorul român în procesul de transpunere a prevederilor directivelor Consiliului nr. 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane fără deosebire de origine rasială sau etnică şi nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din ordonanţă hărţuirea presupune „orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi”.
Chiar dacă nu s-a raportat expres în considerente la aceste prevederi legale, curtea de apel a reţinut că simpla plasare a reclamantului singur în birou ori faptul că nu i se asigură mijloace de comunicare cu exteriorul nu au aptitudinea să conducă la ideea unei discriminări din partea angajatorului, câtă vreme nu există elemente care să probeze că persoane aflate în situaţii comparabile au fost tratate diferit pe baza unui criteriu de natura celor enumerate de legiuitor.
Pe de altă parte, echipa de investigaţii a C.N.C.D. care s-a deplasat la locul său de muncă pentru a constata nemijlocit situaţia de fapt reclamată, potrivit căreia a fost „izolat de colectiv” fiind repartizat într-un birou „transformat acum în depozit de aparatură uzată” a reţinut în Raportul întocmit la data de 1 iulie 2009 (fila 69, dosar fond) că aspectele semnalate nu se confirmă, realitatea fiind prezentată distorsionat de recurentul-reclamant.
În fine, carenţele de igienă pe care i le-au reproşat unii colegi nu pot fi examinate ca reprezentând „criteriu” generator de hărţuire, excedând în mod evident scopului protectiv al prevederii citate.
Referitor la procedura derulată
La dosarul de fond s-a ataşat Raportul echipei de investigaţie a C.N.C.D. care s-a deplasat la sediul SC T.R. SA la data de 17 iunie 2009, raport întocmit la data de 1 iulie 2009.
De asemenea, pentru audierile din data de 16 iulie 2009, părţile au fost citate conform art. 20 alin. (4) din ordonanţă şi au fost prezente.
Împrejurarea că, distinct de Hotărârea nr. 632 din 26 noiembrie 2009 nu s-a întocmit un act de procedură şi pentru audierile din 16 iulie 2009 nu este de natură să afecteze legalitatea actului final al procedurii administrativ jurisdicţionale, câtă vreme recurentul-reclamant nu a putut demonstra vreo vătămare care să decurgă din această împrejurare.
Cât priveşte interpretarea înscrisurilor administrate de către instanţă, Înalta Curte observă că paragrafele redate de recurent nu pot conduce la soluţia scontată de acesta.
Întregul context al cauzei de faţă, grefat pe conflicte de muncă anterioare şi concomitente, a fost analizat în mod echilibrat de judecătorul fondului care a făcut distincţia necesară între diferitele tipuri de încălcări afirmate de reclamant, limitându-se la cadrul fixat prin O.G. nr. 137/2000 şi Legea nr. 554/2004.
De asemenea, s-a apreciat corect că întreaga corespondenţa internă la care se referă recurentul a fost justificată plauzibil de către societate ca reprezentând unicul mod de comunicare nesusceptibil de interpretări, neputând avea semnificaţia creării unui cadru ostil, intimidant.
7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive care să atragă reformarea sentinţei, se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de V.A. împotriva sentinţei civile nr. 6588 din 9 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5878/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5916/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
