ICCJ. Decizia nr. 5915/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5915/2013
Dosar nr. 2369/54/2012
Şedinţa de la 21 iunie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 8735/101/2012, reclamanta C.F.V. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea S.H., solicitând obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei.
În motivare, reclamanta a arătat, în esenţă, că a urmat cursurile Facultăţii de Psihologie din Bucureşti, specializarea psihologie din cadrul Universităţii S.H., iar în anul 2009 a susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea din iulie 2009, în acest sens, Universitatea pârâtă eliberându-i adeverinţa din 23 iulie 2009.
Întrucât adeverinţa menţionată are ca termen de valabilitate 12 luni, potrivit art. 20 alin. (1) din Regulamentul privind regimul actelor de studii din învăţământul superior, a solicitat decanului facultăţii eliberarea diplomei de licenţă, cererea fiind soluţionată negativ, respectiv adresa din 7 mai 2012.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 1/2011, nr. 84/1995, republicată, art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
La data de 8 noiembrie 2012, pârâta Universitatea S.H. a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanţei să ia act că şi-a îndeplinit obligaţiile legale de a emite adeverinţele de studiu pentru reclamantă şi a făcut demersuri către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenţilor pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire SC R. SA aceste formulare, în scopul livrării lor.
De asemenea, pârâta a susţinut că este în imposibilitatea practică de a obţine în totalitate tipărirea formularelor tipizate constând în actele de studiu solicitate de reclamantă, datorită refuzului Ministerulului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Pârâta Universitatea S.H. a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi a suplimentului la diplomă pentru reclamantă sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 50 RON/zi de întârziere, începând cu a 30 zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
A susţinut că se află în imposibilitate efectivă de a emite diplomele de licenţă atâta vreme cât Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu va aproba tipărirea formularelor pentru anul 2009, fiind pusă astfel în imposibilitatea de a executa hotărârea.
La termenul din data de 8 noiembrie 2012, instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Mehedinţi.
Prin sentinţa civilă nr. 4542 din 8 noiembrie 2012, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 443/2002 coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, Universitatea S.H. este asimilată unei autorităţi publice centrale, fiind competentă să presteze un serviciu public.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 2369/54/2012.
Prin sentinţa civilă nr. 32 din 25 ianuarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a reţinut următoarele:
Obiectul acţiunii formulate de reclamantă este reprezentat de obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă către reclamantă, care a urmat în perioada 2006-2009 Facultăţii de Sociologie,Psihologie, specializarea Psihologie din cadrul Universităţii S.H., forma de învăţământ la distanţă.
Curtea de Apel Craiova a apreciat că Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuţie.
În speţă, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
Pentru stabilirea competenţei materiale, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În speţă, este aplicabil primul criteriu enunţat anterior, în plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, faţă de împrejurarea că Universitatea S.H. este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.
Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
În speţa de faţă, reclamanta a optat pentru instanţa de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.
Potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
În litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală, care va fi soluţionată, după timbrare, de către instanţa competentă să soluţioneze acţiunea principală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Înalta Curte a constatat că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal, la obligarea unei instituţii de învăţământ superior, respectiv Universitatea S.H., la eliberarea diplomei de licenţă, către reclamanta, absolventă a unui examen de licenţă.
Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Universitatea S.H. din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În speţa de faţă, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menţionează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.”
Pentru stabilirea competenţei materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat anterior, iar, având în vedere rangul instituţiei pârâte, de autoritate publică locală, tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta C.F.V. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H., în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 525/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 6040/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
