ICCJ. Decizia nr. 5911/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5911/2013
Dosar nr. 24/33/2013
Şedinţa de la 21 iunie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 4050/100/2012, reclamanţii B.L.G.I.T., B.G.I., B.V.M., C.I.V., C.I.I., F.I.I., M.A.I., O.V.S.I., O.A.I.F.M., P.G.A., P.V.A., P.I.F., P.G.N.F., P.S.I., P.V.I.I., S.S.I.A., S.I.M.I., T.I.V.L.Z., T.D.V.M.M., U.V.I., V.I.A.R. au chemat în judecată pe pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului şi Sportului solicitând obligarea pârâtei Universitatea S.H. să le elibereze diplomele de licenţă şi a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate în acest sens.
În motivare, reclamanţii au arătat, în esenţă, că sunt absolvenţi ai facultăţii de sociologie-psihologie din cadrul Universităţii S.H., însă aceasta, refuză eliberarea diplomei de licenţă, deoarece pârâtul Ministerul Educaţiei nu aprobă tipărirea formularelor tipizate.
În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 361 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 84/1995, art. 1, art. 2, art. 10 şi art. 24 din Legea nr. 554/2004, art. 15 alin. (2) Constituţia României, art. 112 şi art. 274 C. proc. civ.
La data de 17 octombrie 2012 pârâtul Ministerul Educaţiei a depus întâmpinare prin care, pe cale de excepţie invocă lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor referitor la capătul de cerere privind obligarea sa la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, iar pe fond solicită respingerea acţiunii ca nefondată.
La termenul din data de 17 octombrie 2012, instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Maramureş.
Prin sentinţa civilă nr. 7045 din 14 noiembrie 2012, Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, faptul că Ministerul Educaţiei Naţionale este o autoritatea publică centrală, iar Universitatea S.H. este un organism la nivel central, activitatea acesteia fiind una la nivel naţional şi nu local.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 24/33/2013.
Prin sentinţa civilă nr. 90 din 31 ianuarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut următoarele:
Obiectul acţiunii formulate de reclamanţii este reprezentat de obligarea pârâtei Universitatea S.H. la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentelor la diploma de licenţă cu privire la care arată că pârâta refuză nelegal eliberarea deşi sunt absolvenţi ai facultăţilor pârâtei, iar eliberarea actelor solicitate decurge din activitatea sa.
De asemenea, accesoriu acestui petit se solicită de către reclamanţi obligarea Ministerului Cercetării, Tineretului şi Sportului la efectuarea demersurilor necesare în vederea eliberării diplomelor de licenţă, la emiterea aprobărilor legale şi la punerea la dispoziţia pârâtei Universitatea S.H. a formularelor tip imprimate pe hârtia specială şi înseriate, în vederea emiterii de către aceasta a diplomelor de licenţă şi a suplimentelor de diplomă.
Astfel, Curtea de Apel Cluj a apreciat ca petitul principal al acţiunii în funcţie de care se stabileşte şi competenţa materială este primul capăt de cerere.
Celelalte capete de cerere sunt petite accesorii care intră în competenţa materială de soluţionare a instanţei competente să soluţioneze petitul principal conform art. 17 C. proc. civ aplicabil şi în această materie conform art. 28 din Legea nr. 554/2004.
Caracterul accesoriu al acestor petite rezultă din împrejurarea că aşa cum s-a arătat mai sus sunt concepute pentru a asigura conditiile necesare eliberarii propriu-zise a diplomei de licenta şi au aşadar ca premisa obligaţia pârâtei Universitatea S.H. de a elibera actele solicitate de către reclamanţi. Or, în măsura în care această obligaţie nu subzistă nu pot exista nici obligatiile pretinse în aceste petite şi similar daca obligaţia din capătul principal de cerere subzistă pot subzista şi aceste obligaţii.
Din cuprinsul cererii rezultă că prin primul capăt de cerere reclamanţii au înţeles să conteste în instanţa de contencios administrativ refuzul nejustificat al pârâtei Universitatea S.H. de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim al acestuia respectiv acela de a i se elibera diploma de licenţă şi suplimentele la această diplomă.
A apreciat curtea de apel că faţă de obiectul principal al cererii introductive se pune problema stabilirii competenţei materiale prin prisma evaluării primului criteriu prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv poziţionarea autorităţii publice emitente în sistemul administraţiei publice.
Universitatea S.H. Bucureşti este o instituţie de învăţământ superior care este autorizată să presteze un serviciu public în regim de putere publică sens în care este asimilată noţiunii de autoritate publică aşa cum rezultă din art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Problema este de a stabili daca Universitatea S.H. Bucureşti este o persoană juridică ce poate fi asimilată unei autorităţi centrale. Curtea a considerat că deşi în aparenţă s-ar putea reţine că aceasta având sediul în Bucureşti ar părea că este o autoritate centrală aceasta nu are o structură, o organizare şi o competenţă teritorială similară cu o autoritate a administraţiei publice centrale de stat respectiv o competenţă care s-ar putea exercita pe intreg teritoriul ţării. Aşa fiind, Curtea a reţinut că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ sau art. 10 din Legea nr. 554/2004 care reglementează competenţa curţilor de apel doar pentru litigiile de contencios vizând actele autorităţilor şi instituţiilor centrale sau cele privind creanţe fiscale contestate mai mari de 500.000 RON prezentul litigiu fiind de competenţa instantei de drept comun în materie de contencios administrativ respectiv de competenţă materială a tribunalului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Înalta Curte a constatat că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal, la obligarea unei instituţii de învăţământ superior, respectiv Universitatea S.H., la eliberarea diplomei de licenţă, către reclamanţi, absolvenţi a unui examen de licenţă.
Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Universitatea „S.H.” din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea „S.H.” din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În speţa de faţă, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menţionează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.”
Pentru stabilirea competenţei materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat anterior, iar, având în vedere rangul instituţiei pârâte, de autoritate publică locală, tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu.
Capătul de cerere privind obligarea Ministerului Educaţiei Naţionle la efectuarea demersurilor necesare în vederea eliberării diplomelor de licenţă este un capăt accesoriu care intră în competenţa materială de soluţionare a instanţei competente să soluţioneze capătul principal de cerere conform art. 17 C. proc. civ. aplicabil şi în această materie conform art. 28 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine Tribunalului Maramureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantii B.L.G.I.T., B.G.I., B.V.M., C.I.V., C.I.I., F.I.I., M.A.I., O.V.S.I., O.A.I.F.M., P.G.A., P.V.A., P.I.F., P.G.N.F., P.S.I., P.V.I.I., S.S.I.A., S.I.M.I., T.I.V.L.Z., T.D.V.M.M., U.V.I., V.I.A.R. în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5679/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2027/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
