ICCJ. Decizia nr. 6013/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6013/2013
Dosar nr. 9571/2/2011
Şedinţa publică de la 28 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul P.C. a chemat în judecată pe pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) şi Baroul Bistriţa-Năsăud, solicitând anularea Deciziei nr. 54 din 21 martie 2011 a Baroului Bistriţa-Năsăud şi obligarea pârâţilor să îl primească în profesia de avocat cu scutire de examen şi să dispună înscrierea sa în tabloul avocaţilor definitivi.
Prin întâmpinare, pârâtul Baroul Bistriţa-Năsăud a invocat, în principal, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei UNBR şi, pe cale de consecinţă, necompetenţa teritorială a Curţii de Apel Bucureşti de a soluţiona cauza, arătând că, raportat la obiectul pricinii, este evident că UNBR nu are calitate procesuală pasivă, atâta vreme cât decizia de fost emisă de Baroul Bistriţa-Năsăud.
Pe fond, pârâtul a invocat inadmisibilitatea acţiunii, faţă de dispoziţiile art. 38 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi art. 8 din Hotărârea Consiliului UNBR nr. 902/2010 conform cărora, Decizia Consiliului Baroului poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare la Consiliul UNBR, iar decizia Consiliului UNBR poate fi atacată în instanţa de contencios administrativ.
Prin Sentinţa civilă nr. 2090 din 22 martie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei UNBR invocate de pârâtul Baroul Bistriţa-Năsăud, a respins acţiunea, astfel cum a fost formulată şi completată de reclamantul P.C., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România, şi Baroul Bistriţa-Năsăud, ca neîntemeiată şi a obligat reclamantul la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către pârâta UNBR.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că în raport cu obiectul cauzei şi de faptul că UNBR are calitatea de emitent al Deciziei nr. 99 din 3 decembrie 2011, aceasta are legitimare procesuală pasivă, excepţia invocată de pârâtul Baroul Bistriţa-Năsăud fiind neîntemeiată.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat că, în cauză, competenţa teritorială de soluţionare a pricinii se determină în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care instituie o competenţă alternativă în materia contenciosului administrativ, reclamantul având dreptul de a alege între instanţa de la domiciliul său şi instanţa în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de fond a reţinut că admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ promovată de reclamant estre justificată de dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că este neîntemeiată critica potrivit căreia, cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen trebuia admisă, fără condiţionarea acesteia de verificarea cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Astfel, posibilitatea consiliului baroului de a verifica cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat este instituită prin art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, act administrativ în privinţa căruia funcţionează prezumţia de legalitate.
Decizia Consiliului Baroului Bistriţa-Năsăud nr. 35 din 27 septembrie 2010, prin care s-a dispus verificarea cunoştinţelor reclamantului cu privire la legislaţia specifică profesiei de avocat, nu a fost contestată la Consiliul UNBR, astfel că aceasta este definitivă şi se bucură de prezumţia de legalitate.
Curtea de apel a mai constatat că refuzul primirii reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen este unul justificat prin raportare, atât la dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, cât şi la faptul că, în urma verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, s-a constatat că acesta nu deţine cunoştinţele necesare primirii în profesie cu scutire de examen.
Critica privitoare la modalitatea de verificare a cunoştinţelor specifice profesiei de avocat şi la rezultatul verificării nu a făcut obiectul contestaţiei la Consiliul UNBR, astfel că s-a apreciat că aceasta nu are relevanţă sub aspectul legalităţii deciziei de soluţionare a contestaţiei.
În plus, evaluarea realizată de consiliul baroului constituie prerogativa exclusivă a acestui for profesional, competenţa instanţei fiind limitată la verificarea legalităţii deciziilor adoptate.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs, reclamantul P.C. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că aşa cu s-a statuat în unele decizii ale instanţei supreme, dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat stabilesc un drept faţă de persoanele care îndeplinesc condiţiile legale de primire în profesie şi nu o posibilitate sau o facultate de care se prevalează în mod discreţionar pârâţii, invocând în aplicarea acestui text de lege dispoziţiile art. 21 alin (2) din Statutul profesiei de avocat şi Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului UNBR.
Recurentul mai consideră că Decizia Consiliului Baroului Bistriţa-Năsăud nr. 54 din 21 martie 2011 nu a fost motivată în fapt, rezumându-se doar la menţiunea că în urma discuţiilor libere nu posedă cunoştinţele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen.
În privinţa temeiului legal al motivării în drept, au fost alese dispoziţiile art. 53 lit. e) din Legea nr. 51/1995 ("verifică şi constată îndeplinirea condiţiilor legale ale cererilor de primire în profesie şi aprobă primirea în profesie cu examen sau cu scutire de examen") şi ale art. 73 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat ("în exercitarea atribuţiilor sale, consiliul baroului adoptă decizii şi hotărâri").
De asemenea, recurentul apreciază că este nejustificată constatarea la care a ajuns instanţa şi anume aceea că evaluarea realizată de Consiliul Baroului constituie prerogativa exclusivă a acestui for profesional, competenţa instanţei fiind limitată la verificarea legalităţii deciziilor adoptate.
Acest interviu este contrar legii, discreţionar şi abuziv, prin care se încalcă dreptul unei persoane ce îndeplineşte condiţiile legale de a fi primit în profesie cu scutire de examen.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Recurentul-reclamant P.C. a formulat cerere de primire în profesie, cu scutirea de examen, potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Ulterior, în baza art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat a susţinut un test având ca obiect verificarea cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, fiind obligat să semneze o declaraţie de acceptare a formei scrise a interviului.
Prin Decizia nr. 35 din 27 septembrie 2010, Consiliului Baroului Bistriţa-Năsăud i-a respins cererea cu motivarea că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul că nu a făcut dovada unor cunoştinţe temeinice privind legislaţia organizării şi exercitării profesiei de avocat.
Prin Decizia nr. 54 din 21 martie 2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia reclamantului.
Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept; b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.
Înalta Curte consideră că problema care se impune a fi soluţionată în prezenta cauză este aceea dacă textul sus-menţionat instituie un drept de apreciere al barourilor şi care sunt limitele acestui drept.
În dreptul administrativ, norma permisivă exprimă puterea discreţionară dată autorităţii publice de a acţiona într-un sens sau altul, ceea ce nu echivalează cu faptul că această putere poate fi utilizată în mod abuziv.
Altfel spus, autoritatea publică are obligaţia de a da o justificare legală opţiunii sale.
A accepta un punct de vedere contrar, înseamnă a accepta faptul că autoritatea publică poate acţiona cu exces de putere, adică fără să existe niciun control al activităţii administraţiei, ceea ce nu poate fi permis într-un stat de drept.
Într-adevăr, norma aflată în discuţie este o normă permisivă, care conferă autorităţilor pârâte posibilitatea de a verifica îndeplinirea condiţiilor impuse de lege de către persoana care solicită primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Cu toate acestea, când toate condiţiile legale sunt îndeplinite de către solicitant, cererea nu poate fi respinsă pe considerente de oportunitate, deoarece, iniţial au aprobat cererea acestuia de primire în profesie dar, ulterior, au instituit testul scris (colocviu) şi în urma acestuia au respins cererea reclamantului.
Din analiza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiţiei de vechime cerută de lege şi încetarea activităţii din una din funcţiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Intimaţii-pârâţi au justificat respingerea cererii prin nepromovarea „testului scris”, astfel că s-a instituit o nouă condiţie în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Este adevărat că art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, însă, această prevedere nu trebuie înţeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanţilor sub forma unui examen scris.
A primi o asemenea interpretare realizată de autorităţile pârâte, înseamnă a goli de conţinut şi de eficienţă prevederea din art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Deşi Statutul conferă dreptul de a verifica cunoştinţele solicitantului de primire în profesie, chiar din Decizia nr. 11/2011 a Consiliului UNBR rezultă că a fost adoptată Hotărârea nr. 902/2010 prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”, dar nu sunt stabilite modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor.
În cauză, Baroul Neamţ, în condiţiile în care a optat pentru un test scris, atunci trebuia să procedeze la stabilirea unei bibliografii, a unor bareme de corectare, deşi în acest fel, se ajungea tot la eludarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 care nu prevede o asemenea „testare scrisă” sau orală.
De altfel, trebuie precizat că practica Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal în materia interpretării dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat este constantă în a aprecia că dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen pe motiv că nu a fost promovată cerinţa verificării cunoştinţelor solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat constituie o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorităţilor.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va obliga pârâţii să emită decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen şi va respinge capătul de cerere privind înscrierea în tabloul avocaţilor definitivi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva Sentinţei civile nr. 2090 din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite, în parte, acţiunea reclamantului P.C.
Obligă pârâţii Baroul Bistriţa-Năsăud şi Uniunea Naţională a Barourilor din România să emită decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen.
Respinge capătul de cerere privind înscrierea în tabloul avocaţilor definitivi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5200/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6035/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
