ICCJ. Decizia nr. 236/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 236/2013
Dosar nr. 874/54/2011
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova, la data de 20 aprilie 2011, reclamanta E.B. a chemat în judecată pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei să dispună obligarea acestora să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură, compus din teren - 338 mp şi construcţie - 130,75 mp, situat în Craiova, str. R., judeţul Dolj, care a făcut obiectul Dispoziţiei nr. 31.076/2008 emisă de Primarul Municipiului Craiova.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că dosarul acesteia, conţinând actele şi solicitările adresate pârâtelor a fost înregistrat sub nr. 40985/CC, precizând că comunicat pârâtelor că este de acord cu evaluarea făcută, motiv pentru care, a solicitat soluţionarea cu celeritate a dosarului, având în vedere faptul că are peste 70 ani şi se află sub tratament cardiologic.
În opinia reclamantei, tergiversarea soluţionării dosarului contravine prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că nu este entitatea care are atribuţii privind emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
De asemenea, în cauză a formulat întâmpinare şi pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În apărare, pârâta a susţinut că în cauză au fost parcurse etapele prevăzute de art. 16 cap. V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inclusiv cea a evaluării, fiind întocmit raportul de evaluare. Însă, pentru a se putea emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, trebuie completat dosarul cu informaţii despre imobilul notificat, respectiv, dacă au fost încasate despăgubiri la momentul preluării şi cu o copie legalizată a Certificatului de moştenitor nr. 305 din 30 octombrie 1963 emis de pe urma numitei E.M.
La solicitarea instanţei, au fost depuse la dosar Adresa nr. 8554 din 3 iunie 2004 emisă de RAADPFL Craiova, Adresa nr. 4749 din 7 iunie 2004 emisă de Consiliul Judeţean Dolj, Declaraţie notarială autentificată sub nr. 946 din 26 mai 2011, copia Certificatului de moştenitor nr. 305 din 30 octombrie 1963, copia Certificatului de moştenitor nr. 427 din 30 iunie 1969.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 437 din 5 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.N.R.P. şi, pe cale de consecinţă a respins acţiunea reclamantei faţă de pârâta A.N.R.P; a admis acţiunea faţă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe care a obligat-o să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat compus din teren - 338 mp şi construcţie - 130,75 mp, situat în Craiova, str. R., judeţul Dolj, care a făcut obiectul Dispoziţiei nr. 31.076/2008 emisă de Primarul Municipiului Craiova.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, instanţa a constatat că excepţia este întemeiată, în raport de dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Titlul VII, Cap. III al Legii nr. 247/2005, emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire constituind atributul exclusiv al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pe fondul cauzei, instanţa reţinut că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 31076/2008 a fost transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, potrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fiind înregistrat sub nr. 40985/CC.
La data de 15 februarie 2011, reclamanta a notificat pârâta, solicitând soluţionarea cu prioritate a cererii de acordare a despăgubirilor cuvenite.
Potrivit susţinerilor pârâtei din cuprinsul întâmpinării, în cauză au fost parcurse etapele procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fiind întocmit şi raportul de evaluare.
Totodată, prima instanţă a mai reţinut că, pentru a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, pârâta a susţinut că dosarul trebuie completat cu anumite înscrisuri, pe care le-a solicitat reclamantei la data de 11 aprilie 2011, respectiv: declaraţie pe proprie răspundere autentificată la notar, în care să precizeze dacă autorul E.I. a încasat despăgubiri la momentul preluării pentru imobilul în discuţie, copie legalizată a Certificatului de moştenitor nr. 305 din 30 octombrie 1963 emis de pe urma defunctei E.M.
Prima instanţă a reţinut că pe parcursul procesului, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisurile solicitate de pârâtă, care au fost comunicate şi pârâtei prin dispoziţia instanţei din data de 15 iunie 2011.
În aceste condiţii, prima instanţă a constatat că nu există alte motive obiective de natură să împiedice pârâta să ducă la îndeplinire obligaţia legală de a emite titlul de despăgubire, în cauza fiind depuse toate înscrisurile solicitate şi parcurse toate etapele prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În plus, faţă de data înregistrării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prima instanţă a apreciat ca fiind excesivă durata procedurii administrative în discuţie, aspect de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecinţă, prima instanţă a făcut aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, obligând autoritatea pârâtă să emită dispoziţia pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparţinut reclamantei.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzei, fără a ţine seama că procedura de acordare a despăgubirilor nu se declanşează prin simpla cerere a persoanei îndreptăţite, ci presupune parcurgerea etapelor prevăzute în art. 16 alin. (1) - (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificat şi completat prin O.U.G. nr. 81/2007.
În ceea ce priveşte Dosarul de despăgubire nr. 40985/CC, au fost parcurse toate etapele procedurii administrative, inclusiv etapa evaluării, fiind întocmit şi raportul de evaluare.
Referitor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, recurenta-pârâtă a arătat că este condiţionată de completarea documentaţiei cu înscrisuri referitoare la încasarea sau nu a despăgubirilor la momentul preluării şi cu copia legalizată a Certificatului de moştenitor nr. 305 din 30 octombrie 1963 emis de pe urma defunctei E.M.
De asemenea, recurenta a făcut trimitere şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în materie de termen rezonabil stabileşte anumite criterii ce trebuie avute în vedere, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi a autorităţilor competente şi importanţa litigiului, or, instanţa fondului nu a acordat suficientă atenţie acestor criterii, concluzionând, greşit, că acţiunea reclamantei este întemeiată.
La data de 26 noiembrie 2012, prin notele scrise depuse la dosar, recurenta a reluat istoricul cauzei şi a arătat că raportul de evaluare întocmit la nivelul anului 2011, ar putea să nu mai reflecte valoarea de piaţă la această dată a imobilului evaluat, astfel că este necesar să se solicite opinia unui evaluator cu privire la valabilitatea valorii de piaţă stabilite iniţial, fie să se efectueze un nou raport de evaluare de piaţă, cât mai apropiat de data la care urmează să se acorde despăgubirile, în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare - IVS-2011.
De asemenea, a invocat incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012, arătând că prin acest act normativ a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. R, judeţul Dolj, cu privire la care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, prin Dispoziţia nr. 31.076/2008 emisă de Primarul Municipiului Craiova, în aplicarea Legii nr. 10/2001
Potrivit susţinerilor recurentei-pârâte, dosarul aferent dispoziţiei menţionate a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 40985/CC şi a parcurs etapa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, a transmiterii către evaluator şi a întocmirii raportului de evaluare.
Deşi intimata-reclamantă a transmis acordul său cu privire la evaluarea efectuată şi a depus înscrisurile solicitate în completarea dosarului, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, până la data soluţionării recursului de faţă, 18 ianuarie 2013, recurenta-pârâtă nu a emis decizia privind titlul de despăgubire.
Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte reţine, la fel ca judecătorul fondului, că durata excesivă a procedurilor a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor.
Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie, într-adevăr, un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorităţii publice, principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o garanţie a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi o componentă a dreptului la o bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene - text care nu poate fi ignorat în orientarea conduitei autorităţilor naţionale.
Nefinalizarea procedurii administrative în Dosarul nr. 40985/CC nu poate fi justificată nici prin prisma procedurilor impuse în etapa evaluării prin dispoziţiile art. 16.13 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, câtă vreme raportul de evaluare a fost refăcut, la solicitarea autorităţii pârâte iar intimata-reclamantă nu a formulat obiecţiuni, şi nici prin raportare la dispoziţiile O.U.G nr. 4 din 13 martie 2012.
Fără a contrazice conţinutul normei invocate ca şi efectul suspensiv stipulat, Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii legale nu pot fi invocate cu efect retroactiv. După pronunţarea instanţei de fond şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012, recurenta-pârâtă a avut la dispoziţie un termen de aproximativ 6 luni pentru a-şi îndeplini obligaţia, însă nu a procedat, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, la emiterea deciziei privind titlul de despăgubiri în Dosarul nr. 40985/CC.
Din modul în care autoritatea recurentă a înţeles să răspundă cererii intimatei-reclamante dar şi din împrejurările expuse, rezultă nu numai că această autoritate nu a avut în vedere termenul rezonabil, ci dimpotrivă, vădita intenţie de tergiversare, aspect de natură să atragă culpa sa.
Intervalul de aproximativ 5 ani de la data emiterii Dispoziţiei nr. 31.076/2008 şi până în prezent este de natură a afecta grav caracterul reparator al măsurii dispuse, astfel încât, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi reţinut.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 437 din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1750/2013. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 6007/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
