ICCJ. Decizia nr. 6045/2013. Contencios. Pretentii. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6045/2013
Dosar nr. 6811/2/2010
Şedinţa publică de la 5 iulie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A.I. L., în contradictoriu cu D.G.F.P. Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 8.417.997,19 RON reprezentând totalul dobânzii calculate potrivit art. 124 C. proc. fisc. pentru întârzierea cu care pârâta le-a rambursat T.V.A. aferentă lunilor septembrie 2008 şi ianuarie – mai 2009, suma de 428.905,01 euro reprezentând prejudiciul pe care pârâta i l-a produs prin plata cu întârziere a sumei T.V.A. aferentă lunilor septembrie 2008 şi ianuarie – mai 2009, respectiv diferenţa de curs valutar între data la care rambursarea trebuia să aibă loc potrivit termenelor legale de soluţionare a deconturilor T.V.A. şi datele de 6 noiembrie şi 24 noiembrie 2009, când rambursarea a avut loc efectiv şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 21 septembrie 2011 la acest dosar a fost conexat Dosarul nr. 1440/2/2011 ce avea ca obiect cererea aceleiaşi reclamante, formulată împotriva D.G.F.P. Bucureşti prin care se solicita anularea deciziei din 4 ianuarie 2011 prin care s-a soluţionat contestaţia reclamantei din 3 iunie 2010.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 7726 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, au fost admise, în parte, acţiunile conexe formulate de reclamanta A.I. L. în contradictoriu cu D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti a fost anulată decizia din 4 ianuarie 2011 emisă de pârâtă, obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.692.402 RON reprezentând dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A., s-a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei la despăgubirile reprezentând diferenţa de curs valutar şi obligată pârâta la plata sumei de 31.545,41 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că în perioada 23 octombrie 2008 – 19 iunie 2009, reclamanta, societate comercială de naţionalitate străină, înregistrată în România în scop de T.V.A. începând cu 12 februarie 2008, a depus la registratura pârâtei un număr de 6 deconturi T.V.A., cu opţiunea rambursării soldului sumei negative a T.V.A. (formular 300) din care un decont trimestrial aferent trimestrului III 2008 şi 5 deconturi lunare aferente lunilor ianuarie – mai 2009.
Curtea a constatat că pârâta nu a respectat termenul de 45 zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 pentru soluţionarea cererilor de rambursare a T.V.A., iar solicitarea reclamantei de plată a dobânzii pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A. a rămas fără răspuns. Prin decizia din 04 ianuarie 2011, D.G.F.P.M.B. a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantei împotriva refuzului nejustificat de emitere a procesului verbal privind calculul dobânzii cuvenite pentru rambursarea T.V.A. cu depăşirea termenului legal.
Curtea a apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 124 din O.G. nr. 92/2003, pârâta este obligată să plătească reclamantei dobândă pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A. şi că, aşa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, împotriva căruia nu au fost formulate obiecţiuni în termenul prevăzut de legea procedurală, dobânda datorată de pârâtă pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A. este în cuantum de 5.692.402 RON, calculul regăsindu-se în anexa 3 a raportului de expertiză. Pentru fiecare dintre deconturile T.V.A. soluţionate cu întârziere, dobânda curge începând cu data expirării termenului de 45 zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, cu luarea în considerare a perioadei 7 iulie – 15 septembrie 2009 în care inspecţia fiscală a fost suspendată potrivit dispoziţiilor art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
Curtea a considerat drept neîntemeiate susţinerile pârâtei conform cărora deconturile T.V.A. nu ar fi fost completate cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale întrucât, aşa cum se precizează în raportul de expertiză, prin decizia de corectare a erorilor materiale din decontul de T.V.A. al reclamantei aferent trimestrului III din 2008, pârâta a schimbat în mod eronat opţiunea de rambursare T.V.A., fără consimţământul reclamantei. Această eroare a fost însă recunoscută de pârâtă în mod tacit prin nemenţionarea în raportul de inspecţie fiscală din 28 septembrie 2009 a erorilor materiale decurgând din schimbarea opţiunii de rambursare şi prin continuarea procedurii de rambursare.
Faţă de aceste împrejurările expuse, prima instanţă în baza dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a anulat decizia din 04 ianuarie 2011 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.692.402 RON, reprezentând dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti.
Ca motive de recurs au fost invocate:
- dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină
Deşi motivarea trebuie să cuprindă motivele pentru care apărările părţilor au fost reţinute sau înlăturate, în motivarea sentinţei atacate apărările recurentei-pârâte au fost înlăturate printr-o frază preluată din raportul de expertiză contabilă judiciară şi anume „prin decizia de corectare a erorilor materiale din decontul de T.V.A. al reclamantei aferent trimestrului III din 2008, pârâta a schimbat în mod eronat opţiunea de rambursare T.V.A., fără consimţământul reclamantei”.
S-a apreciat că chiar dacă a fost admisă proba cu expertiză contabilă, acest aspect nu echivalează automat cu omologarea respectivului raport, ci Curtea avea obligaţia să verifice şi să cenzureze concluziile acesteia în raport de susţinerile şi probele părţilor.
- dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece hotărârea a fost dată, în parte, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, iar acţiunea reclamantei trebuia respinsă.
La soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, organul fiscal a avut în vedere prevederile O.M.F.P. nr. 1857/2007, care nu prevede acordarea dobânzii pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A.-ului.
Acelaşi act normativ a fost avut în vedere şi de expertul desemnat în cauză, dar acesta a calculat dobânzi pentru rambursarea cu întârziere.
În afară de acest aspect, recurenta a arătat că se impune respingerea cererii de acordare a dobânzilor deoarece deconturile aferente perioadei septembrie 2008, ianuarie 2009 şi februarie 2009 au fost întocmite eronat de reprezentantul legal al societăţii acestea necesitând corecţie prin depunerea cererilor de corectare a erorilor materiale din decontul de T.V.A., iar conform O.M.F.P. nr. 1857/2007 numai deconturile de T.V.A. corecte se preiau în baza de date.
Astfel, în ceea ce priveşte decontul aferent lunii septembrie 2008 s-a trimis societăţii decizia de corecţie aferentă decontului trimestrului III 2008, decizie în care se preciza că nu se solicită rambursarea sumei cuprinse în decontul respectiv.
Decizia de corecţie, deşi a fost comunicată societăţii în luna noiembrie 2008, societatea nu a preluat această sumă aferentă lunii septembrie 2008 decât în decontul lunii februarie 2009, înregistrat la D.G.F.P. a Mun. Bucureşti la 18 martie 2009.
Mai mult, s-a invocat de recurentă şi faptul că deconturile au fost depuse prin poştă şi nu au fost completate conform Ordinului A.N.A.F. nr. 1746/2008 pentru aprobarea modelului şi formularului 300 „Decont de taxă pe valoare adăugată”.
Pentru că nu au fost depuse documentele solicitate de organele fiscale şi pentru că erau necesare informaţii suplimentare a fost prelungit termenul de soluţionare a cererii de rambursare până la 24 iunie 2009, dată la care a fost începută inspecţia fiscală pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare.
În ceea ce priveşte durata inspecţiei fiscale, s-a învederat de către recurentă că în cazul contribuabililor nerezidenţi care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, există dispoziţii speciale, respectiv, Ordinul M.F.P. nr. 2157 din 18 decembrie 2006 care nu prevede o limitare a duratei inspecţiei fiscale, dar în cazul reclamantei, inspecţia fiscală a fost finalizată într-un termen mai mic de 3 luni.
În urma inspecţiei fiscale s-au întocmit notele de restituire la 30 octombrie 2009 şi a fost rambursată reclamantei-intimate suma de 39.937.073 RON în două tranşe (6 noiembrie 2009 şi 24 noiembrie 2009), astfel că se poate considera că finalizarea cu întârziere a deconturilor de T.V.A. este justificată.
Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată s-a arătat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ. deoarece nu suntem în faţa unui proces câştigat irevocabil şi nu pot fi reţinute aspecte privind reaua-credinţă a pârâtei, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii în totalitate ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamanta A.I. L.:
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unor cereri conexe ce au vizat, pe de o parte, anularea deciziei din 4 ianuarie 2011 emisă de D.G.F.P. a municipiului Bucureşti şi, pe de altă parte, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 8.417,19 RON, reprezentând dobânzi pentru rambursarea T.V.A. cu întârziere şi a diferenţei de curs valutar.
Referitor la aceste capete de cerere, în faţa instanţei de fond, reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la despăgubiri rezultând din diferenţa de curs valutar, iar cu privire la suma reprezentând dobânzi pentru rambursarea cu întârziere, la Dosar nr. 6811/2/2010 se află depusă restrângerea pretenţiilor la suma de 5.692.402 RON, sumă calculată fără a fi luată în considerare perioada de suspendare a inspecţiei fiscale.
Primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de aart. 304 pct. 7 C. proc. civ. ce vizează nelegalitatea hotărârii pentru că nu ar fi motivată.
Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.
De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia.
A nu motiva o hotărâre şi a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
În cauză, instanţa de fond, în motivarea soluţiei a preluat concluziile raportului de expertiză dar fără a observa că pentru a motiva înlăturarea apărărilor pârâtei era necesar să se solicite părţilor suplimentarea probatoriilor.
Conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe cale de consecinţa necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc”.
Este de necontestat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 124 din O.G. nr. 92/2003 şi art. 70 din acelaşi act normativ, precum şi O.M.F.P. nr. 1899/2004 privind Procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, Ordinul nr. 1857/2007 privind aprobarea Metodologiei de soluţionare a deconturilor cu sume negative de T.V.A. cu opţiune de rambursare şi Ordinul nr. 179/2007 pentru aprobarea instrucţiunilor de corectare a erorilor materiale.
Atât în faţa instanţei de fond, cât şi în cadrul motivelor de recurs, D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti a justificat întârzierea în rambursarea sumelor aferente de erorile materiale cuprinse în deconturile de T.V.A.
Şi în raportul de expertiză întocmit s-a recunoscut existenţa acestei erori materiale la decontul trimestrului III/2008 şi s-au făcut referiri la cererea adresată de reclamantă pentru corectarea erorii materiale (adresa din 18 noiembrie 2008) cât şi la decizia din 20 noiembrie 2008 emisă de D.G.F.P. a Mun. Bucureşti, prin care s-a corectat eroarea, dar suma de rambursat a fost de 6.290.884 RON (adică T.V.A. aferentă lunii septembrie 2008) şi fără opţiunea de rambursare.
Instanţa de fond nu a solicitat să fie depuse aceste înscrisuri şi au fost reluate concluziile raportului de expertiză, bazate pe acestea fără să fie depuse la dosar.
Deşi în raportul de expertiză nu a fost lămurit aspectul legat de incidenţa asupra cuantumului penalităţilor, a faptului că cererea de corectare a erorilor a fost formulată în luna noiembrie 2009, iar ca urmare a eventualei schimbări a opţiunii de rambursare a decontului aferent trimestrului III/2008, depus iniţial în octombrie 2008, sumele au fost solicitate în luna martie 2009, raportul de expertiză s-a limitat în a preciza că acestea nu au influenţă asupra sumelor de rambursat.
Concluzia este corectă, dar aceste aspecte trebuie lămurite pentru că pot influenţa cuantumul penalităţilor şi instanţa de fond trebuia să analizeze dacă pentru decontul lunii septembrie 2008 depus în octombrie 2008 există culpă a autorităţii fiscale în cazul în care, ca urmare a corectării erorii materiale, s-ar fi comunicat către reclamantă o decizie din 20 noiembrie 2009 pentru suma de 6.290.884 RON, şi fără opţiune de rambursare, decizie necontestată de reclamantă, iar suma aferentă a fost solicitată de către reclamantă în luna martie 2009, odată cu decontul pentru luna februarie 2009.
Toate acestea dovedesc şi că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită de instanţa de fond, iar art. 314 C. proc. civ. prevede că „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite”, astfel că instanţa supremă nu poate hotărî asupra fondului pricinii şi se impune casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 314 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 7726 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iulie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 6034/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6071/2013. Contencios. Contract administrativ.... → |
---|