ICCJ. Decizia nr. 6018/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6018 /2013
Dosar nr. 2968/2/2011
Şedinţa publică de la 28 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7341 din 5 decembrie 2011, judecând cauza, în fond, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi, pe cale de consecinţă, a constatat calitatea pârâtului P.P. de lucrător al securităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 definesc noţiunea de lucrător al Securităţii ca fiind „orice persoană care având calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de securitate, inclusiv ofiţer acoperit în per. 1945 – 1989 a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”
Din înscrisurile aflate la dosar, respectiv Nota de constatare din 6 august 2009 , precum şi a înscrisurilor ataşate acesteia şi din adresele S.R.I. a rezultat că pârâtul şi-a desfăşurat activitatea în perioada 1977 -1989 în cadrul Direcţiei a III Serviciul 3 din cadrul Ministerului de Interne şi în cadrul Securităţii oraşului C. în calitate de şef al acestuia.
Astfel, a avut pe rând gradul de locotenent , locotenent major şi respectiv maior şi în această calitate a dispus urmărirea mai multor persoane pt. activităţi ostile orânduirii socialiste şi a iniţiat măsuri informativ operative împotriva acestora cu privire la comportarea persoanelor urmărite, la anturajul acestora , aşa cum rezultă din dosarul de urmărire informativă nr. 1105865.
Totodată, din înscrisurile aflate la dosar s-a reţinut că pârâtul în calitatea pe care o avea a dispus verificarea informativă a unui medic care fusese condamnat anterior pentru activitate contrarevoluţionară luând mai multe măsuri pentru a afla atitudinea acestuia la locul de muncă, la domiciliu, activităţile acestuia, astfel încât activităţile desfăşurate de pârât au fost de natură să suprime drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului recunoscute şi garantate de legislaţie în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la libertatea de exprimare şi la libertatea opiniilor prev. de art. 28 din Constituţia României din 1965 şi art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturi civile şi politice, dreptul la viaţă privată prev. la art. 33 din Constituţie şi art. 17 din Pactul Internaţional.
Instanţa de fond a apreciat că nu pot fi reţinute motivele invocate de pârât prin întâmpinare în sensul că funcţia deţinută era disciplinar administrativă şi nu operativă şi că activităţile pe care le îndeplinea la nivelul judeţului Olt erau pe linie de muncă şi că în mod greşit reclamantul apreciază că activitatea sa îngrădea anumite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Din nota informativă din 18 martie 1977 semnată olograf de pârât rezultă că în calitate de ofiţer al fostei Securităţi a dispus instruirea unei persoane ca informator pt. supravegherea numitului V.I., iar notele de informare au fost primite de către pârât pe care le-a şi semnat, de asemenea, a fost semnat olograf şi planul de verificare informativă privind pe medicul C.E. din care rezultă supravegherea informativă a acestuia prin mijloace specifice respectiv interceptarea corespondenţei , introducerea mijloacelor de tehnică operativă la domiciliul persoanei urmărite şi introducerea unui informator la locul de muncă al acestuia.
S-a apreciat că este evident, că prin activitatea desfăşurată în calitatea de ofiţer al fostei Securităţi, pârâtul a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, ceea ce a adus prejudicii persoanelor urmărite.
De asemenea, nu au fost reţinute nici susţinerile pârâtului privind activitatea sa de prevenire a unor activităţi de spionaj, care ar fi putut justifica astfel îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.
Astfel fiind, Curtea de Apel a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 în sensul că pârâtul în calitate de ofiţer al fostei Securităţi a adus atingere dreptului la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, dreptul la secretul corespondenţei şi viaţă privată şi a dreptului la libertatea conştiinţei şi a religiei.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul P.P. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că sentinţa recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, în cazul cetăţeanului român D.V.R.D., semnalat ca vizitator al Ambasadei Franţei din Bucureşti, totodată membru al coloniei franceze din Bucureşti, şi care lucra într-o instituţie în care se concentrau date secrete de stat, instanţa de fond confundă faza urmăririi penale cu faza actelor premergătoare - reglementată în art. 774 din C. proc. pen. în vigoare la acea dată, atunci când susţine că «în condiţiile în care nu s-a făcut nicio dovadă că măsurile dispuse au fost aferente unor activităţi specifice de urmărire penală pentru prevenirea săvârşirii unor infracţiuni de către cetăţenii străini», apreciindu-se că aceste măsuri au dus la îngrădirea drepturilor numitului D.V.R.D.
Recurentul a precizat că măsurile informative dispuse în anul 1977 în cazul menţionat sunt circumscrise fazei actelor premergătoare şi constau în verificări preliminare în dosarul de problemă pentru a se stabili existenţa unor date sau indicii temeinice privind posibile acţiuni de spionaj-trădare în care acesta putea fi implicat.
Aceste măsuri, aşa cum atestă datele şi informaţiile din arhiva C.N.S.A.S. anexate cauzei, au vizat clarificarea acestor indicii, apărarea secretului de stat şi protejarea cetăţeanului român D.V.R.D., şi nu au vizat supravegherea unor diplomaţi francezi, pentru prevenirea săvârşirii unor infracţiuni, aşa cum în mod greşit a înţeles instanţa de fond.
De asemenea, recurentul a arătat că acesta a fost contactat şi pregătit contrainformativ, prilej cu care i s-au pus în vedere prevederile legale pe care avea obligaţia să le respecte cu prilejul vizitelor la Ambasada Franţei - cuprinse în Legea nr. 23/1971 privind apărarea secretului de stat şi H.C.M. nr. 18/1972 privind modul de stabilire a relaţiilor cetăţenilor români cu ambasadele străine acreditate la Bucureşti, precum şi a vulnerabilităţilor la care se expunea, în ipoteza unor eventuale relaţii cu diplomaţii francezi, derulate în afara cadrului oficial. Deoarece nu au rezultat date şi indicii privind potenţiale acţiuni de spionaj-trădare în care să fie implicat cetăţeanul român D.V.R.D., verificările preliminare s-au finalizat prin clasarea dosarului la arhivă.
Faza activităţii de verificări preliminare, descrisă mai sus, nu trebuie confundată cu cea a urmăririi informative, care presupunea confirmarea datelor şi indiciilor iniţiale privind potenţiale acţiuni de spionaj-trădare, şi consta în măsuri informativ-operative de documentare şi care se finaliza prin sesizarea organelor de urmărire penală pentru a se lua măsurile legale.
Recurentul a mai precizat că cetăţeanul D.V.R.D. nu a cerut să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi nu a solicitat verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. Totodată, la alin. (9) al aceluiaşi art., se face precizarea că exercitarea drepturilor menţionate la alin. (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială şi autentică.
Recurentul consideră că instanţa de fond nu a luat în considerare că, procedând astfel, se încalcă dreptul altor cetăţeni care au dosare în arhivele fostei Securităţi preluate de C.N.S.A.S., de a-şi exprima liber opţiunea de a avea acces la propriul dosar şi de a cere sau nu să afle identitatea ofiţerilor care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi să solicite sau nu verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru aceştia, C.N.S.A.S. neavând posibilitatea de a se subroga în drepturile cetăţenilor amintiţi, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008.
În cazul cetăţeanului român V.I. instanţa de fond a susţinut că, într-un document întocmit în data de 18 martie 1977 s-a dispus instruirea unui informator în vederea supravegherii acestuia şi a primit notele ulterioare de la acest informator, fără a demonstra dacă prin aceste activităţi i-au fost îngrădite numitului V.I. drepturi şi libertăţi fundamentale.
Recurentul apreciază că datele şi documentele existente la dosarul cauzei relevă că activitatea sa, în cazul cetăţeanului român V.I., s-a limitat la a descrie vizita acestuia la consulatul francez, iar datele şi informaţiile obţinute nu se referă la manifestările acestuia, ci la activitatea unor diplomaţi străini suspecţi de spionaj, cu care a intrat în contact, astfel că nu se poate reţine vreo încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestuia, în înţelesul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aşa cum de altfel nici instanţa de fond nu a făcut precizări şi nu a adus argumente în acest sens.
Documentele intitulate «Planul de măsuri de verificare informativă » şi « Raportul cu propuneri de verificare informativă » privind pe numitul C.E. nu au fost întocmite olograf, aşa cum în mod eronat susţine instanţa de fond, acesta nu s-a implicat în niciun fel în realizarea activităţilor menţionate în cele două documente.
Aceste documente au fost întocmite şi semnate olograf de ofiţerul de caz - lt. P.N. - care avea competenţe operative pe linia Serviciului 1 din Securitatea jud. Olt, subordonat Direcţiei I. din D.S.S., ofiţer care de altfel şi-a asumat responsabilitatea materializării celor 6 măsuri cuprinse în plan. Documentele respective au fost aprobate de It. col. S.S., şeful Serviciului 1, şi avizate de lt. col. N.D., din Direcţia I. a D.S.S. la data de 03 februarie 1989, prin rezoluţia «de acord cu măsurile propuse».
Totodată, la dosarul cauzei sunt anexate un număr de patru informaţii obţinute de lt. P.N. de la sursa « M. » şi care se referă la doctorul C.F., demonstrând că acesta avea responsabilitatea cazului.
Recurentul mai arată că din moment ce nu a întocmit şi semnat documentele respective şi nu s-a implicat în materializarea măsurilor informativ-operative propuse, deoarece nu avea competenţe pe acest profil, nu putea să îngrădească drepturi şi libertăţi fundamentale ale numitului C.E., aşa cum greşit susţine instanţa de fond.
Cu privire la acest caz, recurentul precizează că instanţa de fond nu a urmat îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia din 02 decembrie 2010, în sensul de a se analiza, eventual pe calea procedurii verificării de scripte, apărările prin care se arată că nu este autorul înscrisurilor invocate împotriva sa, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, se mai susţine că prin hotărârea recurată, instanţa de fond a încălcat principiul rolului activ, prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că nu a pus în discuţie cererea de probe.
Recurentul consideră că a făcut dovada că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, de lucrător al Securităţii ce a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Intimatul-reclamant C.N.S.A.S. a susţinut că recurentul-pârât ar fi încălcat drepturile şi libertăţile cetăţeanului D.V.R.D., fără ca acesta însuşi să fi cerut să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi să fi solicitat verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. Totodată, la alin. (9) al aceluiaşi art., se face precizarea că exercitarea drepturilor menţionate la alin. (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială şi autentică.
Conform art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 lit. a) lucrător al Securităţii este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului potrivit căreia cererea de verificare nu îndeplineşte condiţiile pentru a justifica promovarea acţiunii în contencios, Înalta Curte constată că la cerere, verificarea poate fi făcută exclusiv în condiţiile art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, potrivit cărora:
„ (7) Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeaşi şi pentru lucrătorii Securităţii identificaţi în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. (8) De drepturile prevăzute la alin. (1)-(7) beneficiază soţul supravieţuitor şi rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorii săi testamentari. De aceste drepturi beneficiază în primul rând soţul supravieţuitor şi după aceea rudele în ordinea proximităţii legăturii de rudenie. În cazul rudelor de acelaşi grad, au acces la dosar toţi în mod egal, iar în cazul publicării dosarului sau elementelor din dosar, este nevoie de consimţământul tuturor”.
De asemenea, potrivit art. 27 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008 a C.N.S.A.S.:
„(1) Petiţionarul îndreptăţit, luând cunoştinţă de conţinutul dosarului, poate solicita în scris C.N.S.A.S. demararea procedurilor pentru a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului .
(2) C.N.S.A.S. comunică petiţionarului îndreptăţit identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, numai dacă aceasta poate fi stabilită cu certitudine” .
Pe baza cererii prin care se solicită stabilirea identităţii lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, depusă la Direcţia comunicare, Direcţia investigaţii întocmeşte o notă de constatare a identităţii lucrătorilor sau colaboratorilor Securităţii. nota de constatare a identităţii va conţine atât numele real şi celelalte date de identitate, cât şi numele conspirativ, acolo unde este cazul. Dacă lucrătorul sau colaboratorul Securităţii a deţinut mai multe nume conspirative, nota de constatare a identităţii va consemna distinct fiecare situaţie în parte. De asemenea, se vor consemna documentele şi informaţiile identificate în cursul desfăşurării investigaţiilor, care au condus la stabilirea identităţii persoanei. (4) nota de constatare a identităţii se înaintează Colegiului C.N.S.A.S., prin secretarul acestuia. Colegiul C.N.S.A.S., în maximum 15 zile de la înregistrarea la Secretariat, ia în discuţie nota de constatare a identităţii şi, după caz :
a) aprobă nota de constatare şi dispune Direcţiei comunicare redactarea, în termen de 15 zile lucrătoare, a unei comunicări către petiţionarul îndreptăţit, prin care i se transmit datele de identitate ale colaboratorului sau lucrătorului Securităţii, precum şi numele conspirative, acolo unde este cazul ;
b) infirmă nota de constatare şi dispune Direcţiei investigaţii reluarea procedurilor specifice de investigare a fondului arhivistic şi/sau a corespondenţei cu foştii deţinători de arhivă şi cu Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, pentru identificarea documentelor şi informaţiilor necesare soluţionării cererii .
Deci, cu alte cuvinte, din interpretarea dispoziţiilor legale citate, rezultă că în procedura de urmat se succed două cereri:
- cererea prin care se solicită stabilirea identităţii lucrătorilor Securităţii şi colaboratorilor acesteia care au desfăşurat activităţi la instrumentarea dosarului persoanei îndreptăţite să formuleze cererea art. 27 alin. (3) din Regulament şi,
- o a doua cerere formulată de persoana îndreptăţită prin care să se solicite verificarea existenţei sau inexistenţei calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului său art. 27 alin. (5) din Regulament.
Înalta Curte constată că, în cauză nu există cerere pentru demararea procedurii de verificare, conf. art. 3 lit. v) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată şi completată prin Legea nr. 293/2008., situaţie în care prima instanţă a realizat o interpretare greşită a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) şi (9) din O.U.G. nr. 24/2008.
În cazul cetăţeanului român V.I., instanţa de fond a susţinut că, într-un document întocmit în data de 18 martie 1977, s-a dispus instruirea unui informator în vederea supravegherii acestuia şi s-au primit notele ulterioare de la acest informator, fără a demonstra dacă prin aceste activităţi i-a fost îngrădit numitului V.I. drepturi şi libertăţi fundamentale.
În realitate, datele şi documentele existente la dosarul cauzei relevă că activitatea în cazul cetăţeanului român V.I. s-a limitat la a descrie vizita acestuia la consulatul francez, iar datele şi informaţiile obţinute nu se referă la manifestările acestuia, ci la activitatea unor diplomaţi străini suspecţi de spionaj, cu care a intrat în contact, astfel că nu se poate reţine vreo încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestuia, în înţelesul art. 2 lit a) din O.U.G. nr. 24/2008, aşa cum de altfel nici instanţa de fond nu a făcut precizări şi nu a adus argumente temeinice în acest sens.
În acest caz, instanţa de fond, în mod greşit şi-a însuşit punctul de vedere al intimatului-reclamant, fără a realiza măcar o analiză sumară a documentelor menţionate.
În ceea ce priveşte rapoartele de verificare pentru numitul C.E., Înalta Curte constată că acestea nu au fost semnate de recurent, după cum rezultă din documentele aflate la dosarul de fond, astfel că nu are legătură cu activitatea recurentului, aspect neobservat de instanţa de fond.
Din examinarea prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 rezultă că pentru a se stabili calitatea de lucrător al Securităţii, trebuie întrunite cumulativ două condiţii, respectiv persoana să fi avut calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii şi în perioada 1945-1989 să fi desfăşurat activităţi care au avut drept consecinţă suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste.
Pentru a stabili calitatea de lucrător, instanţa are obligaţia legală de a stabili vinovăţia persoanei respective, pe baza materialului probator depus de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
În speţa analizată, instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală în raport de probatoriul administrat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, din care rezultă că pârâtul nu a desfăşurat activităţi care să fi condus la suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Înalta Curte, are în vedere şi faptul că prin Decizia nr. 843/2011, Decizia nr. 530/2009 şi Decizia nr. 1522/2011 ale Curţii Constituţionale, s-a statuat că O.U.G. nr. 24/2008 urmăreşte deconspirarea, prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul P.P. împotriva sentinţei civile nr. 7341 din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6014/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 6034/2013. Contencios → |
|---|
