ICCJ. Decizia nr. 6014/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6014/2013
Dosar nr. 322/33/2012
Şedinţa publică de la 28 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul cauzei şi procedura derulată de prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul N.F. a chemat în judecată pe pârâţii Baroul Bistriţa-Năsăud şi Uniunea Naţională a Barourilor din România solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea deciziei nr. 52 din 21 martie 2011 emisă de primul pârât şi a deciziei nr. 96 din 03 decembrie 2011 emisă de cel de-al doilea pârât şi să îl oblige pe primul pârât să emită decizia prin care să fie primit în profesia de avocat cu scutire de examen.
Totodată, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi a Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R.
La termenul de judecată din data de 22 martie 2012, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare la acţiunea introductivă de instanţă în care a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud şi Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România pentru anularea celor două acte administrative anterior nominalizate şi pentru emiterea deciziei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut, în esenţă, faptul că i-a fost vătămat dreptul recunoscut de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, respectiv acela de a fi înscris în Tabloul avocaţilor Baroului Bistriţa-Năsăud, în calitate de avocat definitiv.
Pârâţii au formulat întâmpinări în cauză, în care au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, întrucât soluţia adoptată de aceştia în privinţa cererii reclamantului este conformă cu dispoziţiile legale aplicabile în materie. În acelaşi timp, pârâţii au cerut respingerea excepţiei de nelegalitate.
La rândul lor, pârâţii au invocat:
Excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă de pârâtul Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud, cu motivarea că excepţiile prevăzute de alin. (2) al art. 16 din Legea nr. 51/1995 sunt de strictă interpretare; funcţia deţinută de reclamant nu se încadrează în categoriile enunţate de textul legal aflat în discuţie;
excepţia de prematuritate sau inadmisibilitate a acţiunii;
excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
La termenul de judecată din data de 01 iunie 2012, Curtea de Apel a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi de faptul că reclamantul a formulat contestaţia împotriva deciziei nr. 52 din 21 martie 2011 la data de 18 aprilie 2011, iar comunicarea deciziei de soluţionare a contestaţiei a avut loc la data de 10 decembrie 2011, dată de la care a început să curgă termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din legea anterior arătată.
Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 452 din 15 iunie 2012, a admis excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă de pârâtul Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud, a respins excepţiile de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi ale Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., a respins acţiunea reclamantului şi l-a obligat pe acesta din urmă la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 (în forma în vigoare la data depunerii cererii de către reclamant) a prevăzut în mod expres şi limitativ condiţiile ce trebuie să fie îndeplinite de cei ce doresc să fie primiţi în profesia de avocat cu scutire de examen, iar cei care sunt asimilaţi funcţiei de consilier juridic, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul reclamantului, nu îndeplinesc cerinţa legală esenţială.
Norma invocată de către reclamant este explicită şi presupune exercitarea efectivă a profesiei de consilier juridic, şi nu pe cea de ofiţer de poliţie judiciară, cum este cazul acestuia.
Curtea a apreciat că interpretarea textului din perspectiva reclamantului presupune o lărgire nejustificată a ariei de cuprindere a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Ca atare, instanţa a concluzionat în sensul că excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă de pârâtul Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud este fondată.
În altă ordine de idei, judecătorul fondului a arătat că nu prezintă relevanţă în cauză şi, din acest motiv, nu va analiza dacă este legal sau nu ca reclamantului să îi fie verificate cunoştinţele specifice profesiei de avocat atâta timp cât partea nu trebuie să mai ajungă la această fază a procedurii, în condiţiile în care cererea sa trebuie să fie respinsă din perspectiva faptului că nu îndeplineşte cerinţa legală de a exercita efectiv funcţia de consilier juridic.
3. Recursul declarat de reclamantul N.F.
În recursul său, reclamantul a solicitat, în principal, casarea sentinţei pentru vădită nemotivare şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. În subsidiar, partea a cerut modificarea sentinţei, reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea excepţiei de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi a Hotărârii nr. 902/2010 emisă de Consiliul U.N.B.R., respingerea excepţiei de nelegalitate a deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud, admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată.
În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul arată faptul că prima instanţă a omis să analizeze criticile de nelegalitate pe care le-a formulat cu privire la actele administrative deduse judecăţii şi s-a limitat să reţină doar argumentele invocate de părţile adverse, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului său la un proces echitabil.
În cel de-al doilea motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul menţionează că prima instanţă a interpretat şi a aplicat greşit prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, precum şi pe cele ale H.G. nr. 498/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcţii militare şi funcţii specifice poliţiei, în cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu stagiul în funcţii civile.
În opinia recurentului, în raport de principiul subsidiarităţii, prima instanţă trebuia să acorde prioritate deciziei Consiliului Baroului Bistriţa-Năsăud care este cel mai în măsură să analizeze cazul său şi să pronunţe o soluţie legală.
În cadrul memoriului de recurs partea a reiterat motivele de nelegalitate ale prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi ale Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., precum şi ale celor două acte administrative unilaterale cu caracter individual a căror anulare a solicitat-o prin cererea de chemare în judecată.
Apărările formulate de intimaţii Baroul Bistriţa-Năsăud şi Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud şi Uniunea Naţională a Barourilor din România
Intimaţii au formulat întâmpinare în care a au solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru motivele prezentate la dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea deciziei nr. 52 din 21 martie 2011 emisă de intimatul-pârât Consiliului Baroului Bistriţa-Năsăud şi a deciziei nr. 96 din 03 decembrie 2011 emisă de intimatul-pârât Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, precum şi obligarea primului intimat-pârât să emită decizia prin care să fie primit în profesia de avocat cu scutire de examen.
Totodată, recurentul-reclamant a invocat excepţia de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi a Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R.
Totodată, intimaţii au invocat excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud.
Curtea de Apel, pentru considerentele expuse la pct. 1.2 din prezenta decizie, a admis excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă de pârâtul Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud, a respins excepţiile de nelegalitate ale prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi ale Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., a respins acţiunea reclamantului şi l-a obligat pe acesta din urmă la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Detaliind problemele de drept deduse judecăţii şi răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele:
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speţa de faţă, Înalta Curte reţine că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a structurat în mod riguros motivele de nelegalitate invocate de reclamant cu privire la actele administrative deduse judecăţii şi a răspuns la acestea în raport cu soluţia pronunţată.
Cu alte cuvinte, instanţa a procedat la prezentarea şi analizarea susţinerilor părţilor, a textelor legale aplicabile în speţă, dar şi a probatoriului administrat în cauză.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În baza dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, la data de 27 octombrie 2010, recurentul-reclamant, având calitatea de ofiţer de poliţie judiciară, a depus la Baroul Bistriţa-Năsăud o cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Prin decizia nr. 30 din 07 februarie 2011, intimatul-pârât Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud a constatat că recurentul-reclamant îndeplineşte condiţiile prevăzute de textul legal anterior nominalizat şi, prin urmare, în raport de prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, a dispus verificarea cunoştinţelor părţii cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei aflate în discuţie.
După analizarea interviului susţinut de recurent, Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud a emis decizia nr. 52 din 21 martie 2011 prin care a respins cererea acestuia.
Această soluţie a fost menţinută de către intimatul Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, prin decizia nr. 96 din 03 decembrie 2011.
Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de prima instanţă în privinţa nelegalităţii deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 este corectă, în raport de argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Într-adevăr, art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 (în vigoare la data formulării şi soluţionării cererii recurentului) prevedea în mod expres şi limitativ condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei ce doreau să fie primiţi în profesia de avocat cu scutire de examen.
Recurentul a fost ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, iar acesta nu a avut activitate de consilier juridic sau juristconsult.
Norma aflată în discuţie prevedea posibilitatea accesului în profesia de avocat cu scutire de examen şi pentru persoanele care au îndeplinit anterior funcţia de consilier juridic sau juristconsult, pe o perioadă de 10 ani.
În calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, recurentul nu a îndeplinit şi funcţia de consilier juridic sau juristconsult.
Din actele dosarului rezultă faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a confirmat că recurentul a fost ofiţer de poliţie judiciară şi a avut rezultate bune în activitatea sa, însă acest fapt nu prezintă nicio relevanţă juridică, întrucât nu poate conduce la concluzia că activitatea recurentului poate fi asimilată cu cea de consilier juridic sau juristconsult.
Art. 2 alin. (2) din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 498/2004 prevede că pentru echivalarea cu stagiul în funcţia de consilier juridic, din dosarul personal al titularului trebuie să rezulte că acesta este licenţiat în drept şi a îndeplinit, conform fişei postului, atribuţii prevăzute în Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.
Conform art. 4 din legea anterior arătată, consilierul juridic în activitatea sa asigură consultanţă şi reprezentare autorităţii sau instituţiei publice în serviciul căreia se află ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apără drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, română sau străină; în condiţiile legii şi ale regulamentelor specifice unităţii, avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic.
Ca atare, funcţia de ofiţer în cadrul poliţiei judiciare nu este echivalentă din oficiu cu cea de consilier juridic. Mai mult decât atât, recurentul nu a asigurat consultanţă persoanelor cercetate şi nu a reprezentat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud în raporturile acestuia cu alte autorităţi publice.
Textele legale anterior citate se referă la ofiţerul de poliţie care îndeplineşte ca atribuţii de serviciu pe cele specifice consilierului juridic, ceea ce nu este cazul recurentului.
Ca atare, în condiţiile în care recurentul nu a îndeplinit funcţia de consilier juridic sau juristconsult nu se poate încadra în dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, după cum în mod corect a concluzionat şi prima instanţă.
În condiţiile în care Curtea de Apel a apreciat că recurentul nu se încadrează în norma aflată în discuţie, nu mai era necesar să analizeze legalitatea celorlaltor acte administrative deduse judecăţii, întrucât acestea aveau în vedere procedura derulată după verificarea condiţiei de vechime în una dintre funcţiile enunţate de textul legal.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul N.F. împotriva sentinţei civile nr. 452 din 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6004/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 6018/2013. Contencios → |
|---|
