ICCJ. Decizia nr. 6064/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6064/2013
Dosar nr. 4226/2/2012
Şedinţa publică de la 10 septembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta S.D.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante potrivit contractului individual şi contractelor colective de muncă neplătite din anul 2007 până în prezent.
Cauza a fost soluţionată la data de 22 iunie 2011 prin sentinţa civilă nr. 6589.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamanta S.D.I., cât şi pârâta Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R”. SA.
Prin încheierea de şedinţă din data de 11 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a dispus suspendarea cererilor de recurs până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
2.Hotărârea instanţei de fond
A. Prin sentinţa nr. 6563 din 16 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta S.D.I. în contradictoriu cu Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Guvernul României.
A fost constatată nelegalitatea H.G. nr. 1227/2003 şi a ordinului nr. 776/2010 al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin ordinul nr. 776/2010 al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a fost numit domnul A.G.D. în funcţia de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al Societăţii Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA.
Curtea a constatat că ordinul atacat respectă H.G. nr. 1227/2003, însă H.G. nr. 1227/2003 adaugă şi contrazice O.U.G. nr. 79/2008, precum şi Legea nr. 31/1990. Instanţa de primă jurisdicţie a excepţiei de nelegalitate a constatat că în cauză ordinul nr. 776/2010 moşteneşte nelegalitatea actului de forţă superioară pe care se fundamentează.
Având în vedere că ordonanţele de urgenţă au o forţă juridică superioară hotărârilor de guvern, dar şi faptul că norma de trimitere prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 79/2008 încorporează tehnic Legea nr. 31/1990 în dispoziţiile sale privind mandatul acordat în cadrul „regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar” (art. 1 din O.U.G. nr. 79/2008), creând un standard unic de management şi performanţă atât la operatori economici cu capital privat terţ, dar şi la operatori privaţi cu capital majoritar de stat, Curtea a constatat nelegalitatea ordinului atacat prin faptul că se fundamentează pe o hotărâre de guvern, nelegală la rândul său.
De altfel, instanţa reţine că întregul caracter anacronic al H.G. nr. 1227/2003 este eliminat de modernitatea O.U.G. nr. 79/2008.
A constatat instanţa că procesul de privatizare nu poate fi trenat şi bazat pe o legislaţie aferentă anului 2003, ci trebuie raportat la O.U.G. nr. 79/2008 şi Legea nr. 31/1990 republicată, care instituie inclusiv mecanisme noi de numire a directorilor acestor operatori economici cu capital de stat, bazate pe necesitatea existenţei unor criterii de performanţă a activităţii societăţilor de stat.
A reţinut instanţa că modul de numire a directorilor operatorilor economici unde Statul e acţionar unic/majoritar nu se mai poate întemeia pe H.G. nr. 1227/2003, ci trebuie bazat pe noua legislaţie, respectiv O.U.G. nr. 79/2008 şi Legea nr. 31/1990.
Astfel a concluzionat instanţa faptul că H.G. nr. 1227/2003 şi ordinul nr. 776/2010 au intrat în coliziune cu O.U.G. nr. 79/2008 şi Legea nr. 31/1990, datorită principiului „tempus regit actum”, căci utilizarea H.G. nr. 1227/2003 pentru emiterea unor ordine la nivelul anului 2010 reprezintă un caz prin care emitenţii urmăresc ultraactivitatea H.G. nr. 1227/2003, refuzând aplicarea imediată şi directă a O.U.G. nr. 79/2008 şi a Legii nr. 31/1990.
3. Recursurile formulate de Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA Bucureşti, Ministerul Transporturilor şi Guvernul României.
Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA Bucureşti a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Recurenta a precizat că reclamanta a invocat excepţia nelegalităţii dispoziţiilor art. 13 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 1227/2003, iar instanţa a admis excepţia de nelegalitate a întregii hotărâri de guvern.
S-a invocat şi motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304. pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că hotărârea instanţei care a soluţionat excepţia nu conţine motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
A fost criticată soluţia instanţei de fond şi pentru considerentul că aceasta nu cuprinde termenul de exercitare a căii de atac.
Ministerul Transporturilor a criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică. A arătat faptul că excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1227/2003 şi a ordinului Ministerului Transportului şi Infrastructurii nr. 776/2010 a fost solicitată în contextul în care a fost invocată excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului recursului promovat de Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA.
Recurentul a precizat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este nelegală prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum şi a principiilor fundamentale de drept, principiul neretroactivităţii legii şi principiul tempus regit actum.
S-a arătat că instanţa de fond a analizat legalitatea hotărârii de guvern atacate prin prisma nerespectării unor dispoziţii legale ulterioare emiterii acesteia.
Recurentul a precizat că potrivit actelor de organizare şi funcţionare ale unităţilor aflate în portofoliul ministerului, între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi conducătorii unităţilor aflate în portofoliul său se năştea un raport de mandat prin emiterea ordinului de numire în funcţia de director general, preşedinte al consiliului de administraţie.
Guvernul României prin motivele de recurs formulate a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, indicând ca temei juridic al recursului formulat dispoziţiile art. 304 pct. 5,7,9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul Guvernul României a invocat nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, s-a arătat că nu a fost comunicată încheierea de amânare a pronunţării din data de 9 noiembrie 2012, despre care se menţionează expres că face parte din hotărâre. A arătat recurentul că dispoziţiile art. 260 C. proc. civ. stabilesc sancţiunea nulităţii, atunci când lipseşte încheierea de şedinţă prin care se amână pronunţarea hotărârii.
Recurentul a arătat că a invocat inadmisibilitatea cererii privind nelegalitatea hotărârii de Guvern atacate, iar instanţa de fond nu a răspuns la această excepţie. S-a arătat că excepţia a fost invocată având în vedere modificarea adusă dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin art. VII din Legea nr. 202/2010, în conformitate cu care poate face obiectul excepţiei de nelegalitate numai un act administrativ unilateral cu caracter individual.
Cu privire la excepţia lipsei de interes a acţiunii, invocată de Guvernul României la instanţa de fond, s-a arătat că această instanţă a omis să analizeze ori să soluţioneze această excepţie. Astfel, s-a arătat că reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu excepţia de nelegalitate a tuturor prevederilor H.G. nr. 1227/2003, fără a se limita la anumite dispoziţii, însă fără a avea în vedere că există acte administrative a căror temeinicie şi legalitate nu a fost constatată, ale căror efecte subzistă în raport de prevederile art. 53 şi 54 din O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea S.N. C.F.R.
De asemenea, a fost criticată hotărârea instanţei de fond şi pentru considerentul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia dată.
Astfel, s-a arătat că eventuala neconformitate a actului administrativ se impunea a fi analizată şi stabilită strict în raport cu prevederi ale unor acte normative cu forţă juridică superioară, în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, condiţie care nu este îndeplinită în situaţia dedusă judecăţii.
Recurentul a arătat că instanţa de fond sesizată cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate a unui act administrativ trebuia să verifice concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative.
S-a precizat că hotărârea de guvern atacată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, a normelor de tehnică legislativă, proiectul actului administrativ contestat fiind avizat de autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia, inclusiv avizat favorabil de Consiliul Legislativ prin avizul din 13 octombrie 2003.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursurile şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate invocată.
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Critica formulată de recurenţi pe fondul excepţiei de nelegalitate va fi admisă de instanţa de control judiciar şi constatând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale, va rejudeca pe fond excepţia de nelegalitate a actelor atacate şi va respinge excepţia pentru considerentele ce urmează.
Criticile cu privire la necomunicarea încheierii de amânare a pronunţării, precum şi cu privire la excepţiile de inadmisibilitate şi a lipsei de interes urmează a fi respinse de Înalta Curte.
Văzând faptul că sancţiunea nulităţii hotărârii intervine în situaţia în care lipseşte de la dosarul cauzei încheierea de amânare a pronunţării, Înalta Curte reţine că, în cauza dedusă judecăţii, aceasta se află la dosarul instanţei. De asemenea, prin aceeaşi încheiere de amânare a pronunţării Curtea s-a pronunţat în legătură cu excepţia de inadmisibilitate invocată, iar în cuprinsul sentinţei se află şi reţinerile cu privire la excepţia lipsei de interes invocată, iar soluţia dată pe aceste excepţii urmează a fi menţinută de instanţa de control judiciar.
Înalta Curte a constatat că obiectul cererii aflate spre soluţionare la instanţa de contencios administrativ îl reprezintă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor din ordinul nr. 776/2010 emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi a H.G. nr. 1227/2003.
Prin ordinul nr. 776/2010 emis de către ministrul transporturilor şi infrastructurii s-a dispus că „începând cu data de 1 octombrie 2010 domnul A.G.D. a fost numit în funcţia de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al Societăţii Feroviare de Turism S.F.T.-CFR SA”.
Prin H.G. nr. 1227/2003 a fost înfiinţată Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-CFR” SA prin divizarea parţială a S.A.A.F. SA.
Instanţa de control judiciar a reţinut că reclamanta S.D.I. , din perspectiva invocării lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului recursului promovat de recurenta-pârâtă Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA împotriva sentinţei nr. 6589 din 20 iunie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a solicitat controlul de legalitate al H.G. nr. 1227/2003 şi al ordinului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 776/2010 prin care s-a dispus numirea în funcţia de director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA a domnului A.G.D.
În susţinerea excepţiei de nelegalitate s-a susţinut că H.G. nr. 1227/2003 este nelegală întrucât prin nicio dispoziţie legală nu se conferă ministrului transporturilor şi infrastructurii competenţa funcţională de numire în funcţie a unui director general, precum şi faptul că prin această modalitate de numire în funcţie a unui director general sunt încălcate dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
În conformitate cu prevederile art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, în forma aflată în vigoare la data de 5 noiembrie 2003, data publicării H.G. nr. 1227/2003, numirea şi înlocuirea administratorilor se fac exclusiv de către adunarea generală, iar potrivit art. 140 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 preşedintele consiliului de administraţie poate fi şi director general.
Statutul Societăţii Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA, anexă la H.G. nr. 1227/2003, în cadrul dispoziţiilor art. 17 alin. (2) prevede: „conducerea executivă a S.F.T.-C.F.R. SA este asigurată de directorul general, care este şi preşedinte al consiliului de administraţie.
Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1227/2003, capitalul social iniţial al Societăţii Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA este subscris şi vărsat integral de statul român prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, întrucât Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA are un singur acţionar, statul român prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, iar reprezentantul legal al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului este ministrul transporturilor, astfel cum rezultă din prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor şi din prevederile art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Înalta Curte reţine că prin emiterea H.G. nr. 1227/2003 nu s-au încălcat prevederile Legii nr. 31/1990.
De altfel, acest aspect reiese din chiar dispoziţiile art. 13 alin. (2) şi alin. (3) din H.G. nr. 1227/2003 potrivit căruia până la finalizarea procesului de privatizare a Societăţii Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA, reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor, consiliul de administraţie, precum şi preşedintele consiliului de administraţie sunt numiţi prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. Preşedintele consiliului de administraţie al Societăţii Feroviare de Turism „S.F. T.-C.F.R.” SA este şi directorul general al acesteia.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare, „în exercitarea atribuţiilor sale ministrul transporturilor şi infrastructurii emite ordine şi instrucţiuni".
Înalta Curte a reţinut că ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 776/2010 a fost emis în temeiul art. 5 alin. (4) şi art. 12 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 13 alin. (2) şi alin. (3) din H.G. nr. 1227/2003 privind înfiinţarea Societăţii Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.” SA prin divizarea parţială a S.A.A.F. SA şi ale art. 17 alin. (2) din Statutul Societăţii Feroviare de Turism S.F.T.-C.F.R. SA, anexă la H.G. nr. 1227/2003.
Potrivit art. 1 şi art. 2 din H.G. nr. 1227/2003, Societatea Feroviară de Turism S.F.T.-C.F.R. SA este o societate comercială cu capital integral de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, astfel cum reiese din prevederile lit. f) pct. 6 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 conducătorii unităţilor aflate în subordinea, în coordonarea şi, respectiv, sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii sunt numiţi şi mandataţi să conducă unităţile şi sunt eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii, dacă legislaţia nu prevede altfel.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (2) şi alin. (3) din H.G. nr. 1227/2003 până la finalizarea procesului de privatizare a Societăţii Feroviare de Turism S.F.T.-C.F.R. SA, reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor, consiliul de administraţie, precum şi preşedintele consiliului de administraţie sunt numiţi prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
Preşedintele consiliului de administraţie al Societăţii Feroviare de Turism S.F.T.-C.F.R. SA este şi directorul general al acesteia.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Statutul Societăţii Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R." SA, anexă la H.G. nr. 1227/2003 potrivit cărora „conducerea executivă a S.F.T.-C.F.R. este asigurată de directorul general, care este şi preşedinte al consiliului de administraţie".
Analizând dispoziţiile legale ce au reprezentat fundamentul juridic al ordinului nr. 776/2010 emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Înalta Curte a reţinut că numirea domnului A.G.D. în funcţia de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al Societăţii Feroviare de Turism „S.F.T.-C.F.R.”-SA este în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare.
Pentru aceste motive, constatând că atât hotărârea de Guvern atacată, cât şi ordinul atacat au fost emise în conformitate cu dispoziţiile legale, nefiind motive de nelegalitate ale acestor acte şi faptul că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, Înalta Curte va admite recursurile formulate şi va modifica hotărârea atacată în sensul că va respinge excepţia de nelegalitate a actelor atacate ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile formulate de Societatea Feroviară de Turism „S.F.T.-C.F.R.”-SA Bucureşti prin lichidator general I.E. SPRL, Ministerul Transporturilor şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 6563 din 16 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate invocată ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6051/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 6066/2013. Contencios → |
|---|
