ICCJ. Decizia nr. 6076/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6076/2013
Dosar nr. 12/33/2012
Şedinţa publică de la 10 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 4 ianuarie 2012, reclamanta SC S.T. SRL prin director H.I.A.D. a formulat plângere împotriva încheierii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor constituite la nivelul Curţii de Conturi, prin care se solicită anularea în parte a încheierii atacate, respectiv în ceea ce priveşte soluţia dată pct. 2 din contestaţia formulată de SC S.T. SRL împotriva deciziei nr. 40/2011 a Camerei de Conturi Cluj.
2. Hotărârea instanţei de fond
A. Prin sentinţa nr. 148 din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj a fost respinsă cererea formulată de reclamanta SC S.T. SRL, prin director H.I.A.D. în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Cluj, ca neîntemeiată.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în urma unui control tematic al Camerei de Conturi a judeţului Cluj la societatea reclamantă SC S.T. SRL, s-a emis decizia nr. 40 din 10 octombrie 2011, prin care s-a constatat, la pct. 2, că reclamanta a solicitat şi încasat de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, 50% din contravaloarea biletelor speciale de călătorie redusă cu 50% acordate pensionarilor în baza Legii nr. 147/2000 fără a deţine documente justificative (cupoane talon), care să ateste realitatea şi legalitatea sumei încasate de 336.287,50 RON pe anul 2010. În consecinţă, s-a dispus stabilirea prejudiciului integral cauzat bugetului de stat şi luarea măsurilor de restituire.
Primul argument invocat de reclamantă este faptul că autoritatea pârâtă nu-şi poate exercita competenţele în ceea ce priveşte o persoană juridică de drept privat, raportat la prevederile art. 23 şi 24 din Legea nr. 94/1992.
Această critică a fost înlăturată de instanţa de fond, întrucât, potrivit art. 24 lit. c) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi poate hotărî desfăşurarea activităţilor stabilite de lege şi la alte persoane decât cele prevăzute la art. 23 (adică altele decât autorităţile publice), persoane care administrează şi/sau utilizează fonduri publice, în sensul prezentei legi, verificările urmând a se efectua numai în legătură cu legalitatea administrării şi/sau utilizării acestor fonduri. Or, în speţă, controlul s-a desfăşurat cu privire la modul de utilizare a fondurilor acordate reclamantei de la bugetul de stat ca subvenţii în temeiul Legii nr. 147/2000 prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, iar situaţia se circumscrie domeniului de activitate prevăzut în textul legal menţionat.
Mai departe, instanţa reţine că reclamanta a contestat măsurile dispuse de Camera de Conturi Cluj cu privire la sumele încasate din prestaţii de transport efectuate către pensionarii beneficiari ai reducerilor acordate de stat pentru transportul intern, susţinând că nu a fost în măsură a prezenta documentele justificative pentru dovedirea realităţii şi legalităţii încasării acestor sume de bani, datorită faptului că după expirarea unui an calendaristic, de la efectuarea transportului, având în vedere, pe de o parte, prevederile art. 28 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 147/2000 şi pe de altă parte considerente de spaţiu, aceste documente au fost casate.
Contrar susţinerilor reclamantei, instanţa a apreciat că societatea controlată nu a făcut dovada deţinerii, la momentul controlului, a unor documente justificative pentru sumele de bani încasate, deşi avea această obligaţie pentru anul 2010, casarea acestora fiind făcută cu nerespectarea dispoziţiilor art. 28 din H.G. nr. 2403/2004.
Astfel, potrivit art. 29 din H.G. nr. 2403/2004, operatorul de transport întocmeşte lunar decontul centralizator, pe care îl transmite Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, acesta verificând numai condiţia de formă impusă de art. 29, precum şi corectitudinea calculului aritmetic, întrucât acestea sunt singurele informaţii ce îi sunt comunicate. După cum rezultă din conţinutul tipizatului prezentat în Anexa nr. 4 la normele metodologice (anexă care face parte integrată din norme, potrivit art. 36), acest decont al prestaţiilor efectuate de operatorul de transport auto se întocmeşte numai în baza cupoanelor talon, ca singure documente care dovedesc realitatea prestaţiilor. Acesta este motivul pentru care art. 28 impune ca aceste cupoane să rămână la unitatea emitentă a legitimaţiei de călătorie, iar pe baza lor se va recupera diferenţa de 50% din tarif, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2004 şi se vor arhiva de către operatorul de transport pe perioada unui an calendaristic care urmează anului în care a avut loc călătoria, tocmai pentru a putea face obiectul unui control al Curţii de Conturi aferent acestui interval.
Organul de control a constatat şi faptul că drepturile de creanţă născute în temeiul Legii nr. 147/2000 nu se înregistrează în contabilitate la momentul efectuării operaţiunii, ci numai în momentul încasării subvenţiei, astfel că evidenţa contabilă nu poate face dovada realităţii prestaţiilor efectuate, ci reflectă numai sumele decontate.
Cu privire la apărarea formulată de reclamantă în sensul că în mod legal a dispus casarea documentelor pe care susţine că le-a deţinut, instanţa reţine dispoziţiile art. 28 din H.G. nr. 2403/2004 menţionate anterior, potrivit cărora cupoanele-talon se vor arhiva de către operatorul de transport pe perioada unui an calendaristic care urmează anului în care a avut loc călătoria şi nu pe perioada unui an calendaristic de la efectuarea transportului, astfel cum a susţinut reclamanta. Prin urmare, casarea acestor unice înscrisuri care puteau dovedi realitatea şi legalitatea sumelor încasate de la bugetul de stat cu titlul de subvenţii în temeiul Legii nr. 147/2000, în intervalul vizat de text, echivalează cu neprezentarea acestora din culpa reclamantei şi, deci, cu imposibilitatea dovedirii realităţii şi legalităţii sumelor încasate.
3. Recursul formulat de SC S.T. SRL Cluj-Napoca
Prin motivele de recurs formulate a fost criticată soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, solicitându-se în principal casarea sentinţei atacate cu trimitere spre rejudecare, arătându-se că s-a solicitat administrarea probei testimoniale pentru dovedirea stării de fapt, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei probe.
Recurenta a formulat critici şi în legătură cu faptul că nu era competentă Curtea de Conturi să-şi exercite atribuţii de control asupra unei societăţi private, conform dispoziţiilor art. 23 şi 24 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, întrucât societatea nici nu administrează şi nici nu utilizează fonduri publice, rezultând că recurenta nu se încadrează în categoria subiectelor de drept prevăzute de art. 24 lit. c) din Legea nr. 94/1992.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 3041 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv a deciziei emisă de Camera de Conturi Cluj .
Înalta Curte reţine că dispoziţiile din regulamentul Curţii de conturi nu pot fi aplicate cu prioritate faţă de Legea contenciosului administrativ aplicabilă. Astfel, dispoziţiile art. 228 din regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, care stabilesc în favoarea curţii de apel competenţa de soluţionare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, nu pot contraveni normelor de competenţă stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte a reţinut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispoziţiile art. 10, competenţa materială de soluţionare a cauzelor în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte un act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv decizia emisă de Camera de Conturi a Judeţului Cluj, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat.
Având în vedere considerentele expuse, cât şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de SC S.T. SRL Cluj-Napoca împotriva sentinţei nr. 148 din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6075/2013. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 6089/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
