ICCJ. Decizia nr. 6092/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6092/2013
Dosar nr. 13444/299/2013
Şedinţa de la 10 septembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe sesizate
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 Bucureşti, reclamanta SC M.H.S.L.R. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., C.E.S.T.R.I.N. a contestat procesul-verbal de constatare a contravenţiei din 15 mai 2012.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost sancţionată contravenţional pentru faptul că, la data de 5 aprilie 2012, ora. 09:35, pe DN 7, localitatea S., judeţul Vâlcea, vehiculul categoria F, aparţinând reclamantei, a circulat fără a deţine rovinietă valabilă.
Reclamanta a precizat că rovinieta pentru acest vehicul a fost achitată, însă a intervenit o eroare la preluarea datelor de către operator, astfel că pe rovinieta emisă a fost trecut numărul de înmatriculare greşit.
Faţă de împrejurarea că a achitat costul rovinietei, reclamanta a solicitat, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii cu sancţiunea contravenţională a avertismentului.
De asemenea, reclamanta a susţinut că procesul-verbal de contravenţie, ca orice act administrativ, trebuie să îmbrace forma scrisă, aceasta fiind una dintre condiţiile de validitate, arătând că dispoziţiile O.G. nr. 2/2011 şi cele ale O.G. nr. 15/2002 nu prevăd în mod expres posibilitatea de a întocmi un act constatator în formă electronică.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin încheierea de şedinţă din data de 25 februarie 2013, Judecătoria Brezoi a dispus scoaterea plângerii contravenţionale de pe rolul instanţei şi înaintarea dosarului către Judecătoria sector 1 Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. raportat la art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 8713 din 17 aprilie 2013, a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 se referă la procesele în materia contenciosului administrativ, aflate în primă instanţă la data schimbării competenţei prin acest act normativ.
Analizând coroborat aceste dispoziţii cu cele ale art. III din Secţiunea 2 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal din Legea nr. 2/2013, se reţine (prin interpretare literară) că legiuitorul a înţeles să facă distincţie între materia contravenţională şi cea a contenciosului administrativ.
De asemenea, instanţa a avut în vedere că la data sesizării instanţei (11 iunie 2012) erau aplicabile dispoziţiile generale ale art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind competenţa în materie contravenţională şi împrejurarea că fapta contravenţională a fost săvârşită pe DN 7, S., judeţul Vâlcea.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea constată că cele două instanţe Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Brezoi, de acelaşi grad şi aflate în circumscripţia unor curţi de apel diferite şi-au declarat necompetenţa de a judeca aceeaşi pricină, astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 pct. 2 , 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ. pentru a pronunţa regulatorul de competenţă.
Soluţionând conflictul, instanţa stabileşte că în speţă competenţa de soluţionare a cauzei îi revine Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti pentru următoarele considerente:
Instanţa de la locul săvârşirii contravenţiei a fost investită cu soluţionarea plângerii formulate de petiţionarul SC M.H.S.L.R. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti prin care a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie din 15 mai 2012, în baza căruia a fost amendat pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
Textul acestei ordonanţe s-a modificat şi completat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., după art. 10 fiind introdus art. 101.
Potrivit textului nou introdus „(...)plângerea însoţită de procesul-verbal de constatarea contravenţiei, se introduse la Judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul”. Se poate observa că pentru acest gen de contravenţii, prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor se stabileşte o competenţă teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.
Noile prevederi au urmărit degrevarea acelor instanţe, care, prin prisma existenţei unor puncte de control pe raza lor teritorială erau aglomerate cu dosare în această materie, dar au venit şi în sprijinul justiţiabilului prin stabilirea competenţei teritoriale în favoarea judecătoriei de la domiciliul sau sediul său, eliminând în acest fel costurile suplimentare cu transportul la instanţa din raza teritorială unde s-a săvârşit contravenţia.
În acord cu scopul declarat de legiuitor, acela de „degrevarea instanţelor” dispoziţiile tranzitorii cuprinse în articolul XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicarea a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în privinţa normelor de procedură ce reglementează competenţa în acest domeniu stabilesc regula aplicării imediate a legii noi.
Astfel, potrivit art. XXIII alin. (1) „ Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi”.
Prin aceste dispoziţii legiuitorul s-a abătut de la principiul „tempus regit actum” instanţa legal sesizată trebuind să se dezinvestească şi să trimită cauza instanţei devenite competente potrivit noii legi, inclusiv pentru acţiunile având ca obiect plângerile împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor prevăzute de O.G. nr. 15/2002, de vreme ce legiuitorul foloseşte expresia „procesele în primă instanţă” fără indicarea obiectului procesului şi fără să fi prevăzut prin aceleaşi norme tranzitorii că procesele în curs de judecată în această materie, la data schimbării competenţei, instanţele legal investite vor continua să fie judecate de aceste instanţe.
Nu se poate face abstracţie nici de natura juridică a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, acesta fiind un act administrativ de autoritate cu caracteristici specifice, act administrativ şi act de procedură contravenţională, dar supus controlului instanţei de contencios administrativ indiferent de instanţa competentă să soluţioneze litigiul.
Stabilirea competenţei de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei în favoarea Judecătoriei nu înseamnă excluderea lui de la controlul instanţei de contencios administrativ, actele administrative exceptate controlului instanţei de contencios administrativ fiind prevăzute în mod expres de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit căruia: „ Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”, O.G. nr. 2/2001 neavând puterea unei legi organice.
Este adevărat că din punct de vedere al competenţei materiale, în materia contenciosului administrativ, în primă instanţă este competent tribunalul sau curtea de apel, dar analizând dispoziţiile art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor se constată că în litigiile contravenţionale căile de atac se judecă de secţia de contencios administrativ a tribunalului, ceea ce demonstrează încă odată că procesul verbal de constatare a contravenţiei nu este exclus controlului instanţei de contencios administrativ.
Pentru toate acest considerente, ţinând seama de sediul contravenientului, acesta fiind în Municipiul Bucureşti, str. B.P., zonă ce se regăseşte în circumscripția Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC M.H.S.L.R. SRL în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5973/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6098/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
