ICCJ. Decizia nr. 6130/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6130/2013
Dosar nr. 8206/2/2012
Şedinţa de la 12 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţa din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare a executării pct. 1.6, II.1 şi II.6 din Decizia nr. 11/2012 emisă de Curtea de Conturi a României, formulată de reclamanta Administraţia Naţională Apele Române prin V.P., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamanta a invocat, atât în contestaţia administrativă, cât şi în faţa instanţei de judecată, neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru extinderea perioadei de verificare, faptul că ANAR, prin natura serviciilor prestate şi a veniturilor încasate, nu se încadrează în categoria instituţiilor publice cărora le incumbă obligaţia prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 118/2010 şi de a declara şi vira la bugetul de stat sumele rezultate din reducerea drepturilor salariale cu 25%, precum şi faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 65 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002, veniturile ANAR având un specific şi regim special.
S-a arătat în considerentele sentinţei atacate că aspectele invocate de reclamantă urmează să fie analizate pe fondul judecăţii acţiunii în anulare de către instanţa de contencios administrativ, aceste argumente juridice nu au o aparenţă de valabilitate cu privire la legalitatea actului administrativ şi nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, care să conducă la suspendarea executării Deciziei.
De asemenea, prima instanţă a reţinut că decizia a cărei suspendare s-a solicitat nu este titlu executare, ea fiind necesar să fie urmată de un alt act administrativ de punere în executare, care are propriul regim de contestare, prin urmare, nu este îndeplinită condiţia iminenţei prejudiciului.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs Administraţia Naţională Apele Române, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În susţinerea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că în mod greşit, prima instanţă a reţinut că motivele invocate de instituţia reclamantă nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea Deciziei a cărei suspendare se solicită. Astfel, recurenta a susţinut că perioada pentru verificarea instituţiei este de 1 - 31 decembrie 2011, iar măsura dispusă vizează o perioada anterioară, respectiv anul 2009.
Recurenta a mai susţinut că reţinerile auditorilor externi sunt netemeinice şi nelegale întrucât, pe de o parte acestea nu respectă dispoziţiile legale referitoare la competenţe, iar pe de altă parte ANAR a respectat prevederile Legii nr. 329/2009, iar din raportul de control şi decizia atacată nu rezultă modalitatea în care a fost determinată suma de 2.350.013 RON, în condiţiile în care ANAR a înţeles să aplice diminuarea prevăzută de Legea nr. 329/2009.
De asemenea, recurenta a mai arătat că nelegalitatea deciziei rezultă în principal din faptul că auditorii externi, la emiterea deciziei, au depăşit competenţele în ceea ce priveşte verificarea efectuată.
În fine, s-a arătat că este evident că echipa de auditori externi trebuia să ţină cont de faptul încadrarea personalului ANAR se face potrivit Contractului colectiv de muncă, iar nu în baza dispoziţiilor legale privind salarizarea personalului bugetar.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, recurenta a arătat că prima instanţă a confundat efectele deciziei atacate cu cele ale executării silite, apreciind în mod eronat că mai este necesar să fie emis un alt act administrativ. În cuprinsul deciziei a cărei suspendare se solicită, există măsuri dispuse de auditorii externi, care sunt executorii şi care creează un prejudiciu instituţiei reclamante.
Paguba iminentă constă în avansarea cheltuielilor necesare acţionării în justiţie a personalului contractual, emiterii şi comunicării deciziei de imputare, punerii în executare a deciziilor de imputare, precum şi cheltuielilor necesare derulării proceselor având ca obiect contestaţiile la executare formulate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum rezultă din expunerea anterioară a lucrărilor din dosar, recurenta-reclamantă a învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ pentru suspendarea Deciziei nr. 11/2011 emisă de Camera de Conturi a României, în privinţa pct. I.6, II.1 şi II.6.
Înalta Curte constată că nu este fondată susţinerea recurentei privind lipsa competenţei Curţii de Conturi în ceea ce priveşte verificarea efectuată, întrucât Curtea de Conturi are competenţa de a constata abateri de la legalitate cauzatoare de prejudicii în bugetele locale sau de stat sau în cheltuirea banilor publici, iar măsurile dispuse de pârâtă au fost luate în baza dispoziţiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.
Măsura de suspendare a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naştere unor obligaţii, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ învestită cu acţiunea în anulare. Sau, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 394 din 13 iunie 2012), „dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ […] constituie o garanţie procesuală aflată la îndemâna părţii interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia”
Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Îndeplinirea celor două condiţii este verificată în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.
Înalta Curte constată că, în speţă prima instanţă a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reţinând neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat şi a prevenirii unei pagube iminente.
De aceea, cel puţin la nivelul aparenţei dreptului, în acord cu cele reţinute de judecătorul primei instanţe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate al actului atacat.
În jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 737 din 14 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1185/44/2011), Înalta Curte a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa trebuie să îşi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu suntem în prezenţa unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinţei referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. în acest sens, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată şi probatoriul administrat, reclamanta invocă motive de nelegalitate a actului contestat ce presupun o analiză în fond a situaţiei de fapt şi a dispoziţiilor legale incidente, care au stat la baza emiterii actului contestat, examinare ce excede procedurii sumare de verificare a aparenţei dreptului reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de Curtea de apel este legală şi temeinică, nefiind identificate, în sensul art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., motive de modificare sau casare a hotărârii respective.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Administraţia Naţională”Apele Române” împotriva încheierii din 27 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6100/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 6187/2013. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
