ICCJ. Decizia nr. 6187/2013. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6187/2013
Dosar nr. 1593/1/2013
Şedinţa publică de la 17 septembrie 2013
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 30 ianuarie 2013 din „Ordinea de zi soluţionată” s-a dispus amânarea discutării propunerii de eliberare din funcţie, prin pensionare, a domnului N.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa, suspendat din funcţie, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, până la încetarea suspendării magistratului.
Prin acţiunea înregistrată iniţial la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 1 martie 2013 şi trimisă spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Adresa nr. 5213/1154/2013, contestatorul N.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, a formulat recurs împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 30 ianuarie 2013 prin care discutarea propunerii de eliberare a acestuia din funcţie prin pensionare a fost amânată până la încetarea măsurii suspendării din funcţia de procuror.
În motivarea cererii a arătat că a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii o cerere de încetare a activităţii prin pensionare, însoţită de decizia de pensionare emisă de Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi.
A mai arătat contestatorul că propunerea de eliberare din funcţie a fost trecută pe ordinea de zi a şedinţei Plenului Consiliului din data de 30 ianuarie 2013, iar soluţia a fost de amânare a discutării propunerii până la încetarea suspendării din funcţie.
În drept şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 20 din H.G. nr. 326/2005.
Prin concluziile scrise depuse la data de 10 septembrie 2013 contestatorul şi-a precizat cererea ca fiind contestaţie formulată în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2001
A solicitat contestatorul să se reţină admisibilitatea acţiunii întrucât demersul priveşte o hotărâre prin care s-a refuzat soluţionarea cererii de pensionare, fiindu-i încălcat acest drept.
A mai precizat contestatorul că cererea de eliberare din funcţie prin pensionare, formulată în temeiul art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, a fost formulată anterior punerii în mişcare a acţiunii penale.
S-a solicitat de asemenea să se constate că nu există nicio prevedere legală care să interzică posibilitatea pensionării magistratului în perioada în care acesta este suspendat, astfel că soluţia adoptată de către pârât este nelegală şi netemeinică.
La dosar au fost depuse în temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004 Hotărârea nr. 372 din data de 26 octombrie 2012 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori şi Ordinea de zi soluţionată a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 30 ianuarie 2013.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, solicitând respingerea acestuia în principal, ca inadmisibil şi în subsidiar, ca nefondat.
În ceea ce priveşte inadmisibilitatea recursului s-a precizat că dispoziţia de amânare a discutării cererii de pensionare nu face parte din categoria celor privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 317/2004.
De asemenea, s-a arătat că actul atacat nu are natura juridică a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, astfel cum este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, s-a precizat că deşi art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu stabileşte o ordine de prioritate în situaţia în care intervin două sau mai multe cauze ce pot conduce la eliberarea din funcţie a unui magistrat, din ansamblul reglementării se desprinde ideea că actul normativ face distincţie între motivele de eliberare din funcţie imputabile şi neimputabile, astfel că prin admiterea unei cereri de pensionare pe durata suspendării s-ar eluda prevederile legale.
Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulate împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 30 ianuarie 2013, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată şi urmează a fi respinsă pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată, cu modificările ulterioare „Hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată” iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că „Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.
Din perspectiva acestor dispoziţii legale şi având în vedere obiectul cererii formulate de contestator, respectiv eliberarea din funcţie a acestuia, prin pensionare, nu pot fi primite, susţinerile intimatului potrivit cărora hotărârea atacată prin care s-a dispus amânarea discutării solicitării de eliberare din funcţie până la încetarea cauzei care a dus la suspendarea acestuia, nu ar face parte din categoria celor privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor.
Noţiunea de carieră, astfel cum însuşi intimatul a precizat prin întâmpinarea formulată, cuprinde toate etapele evoluţiei profesionale, legate de exercitarea funcţiei de judecător sau procuror, de la admiterea în profesie, formarea iniţială, numirea, formarea continuă şi evaluarea periodică, promovarea în funcţii de execuţie, numirea în funcţii de conducere, promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numirea în funcţiile de conducere din cadrul acestei instanţe, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie, delegarea, detaşarea şi transferul, precum şi suspendarea şi încetarea funcţiei judecătorilor şi procurorilor.
Astfel fiind, susţinerile intimatului potrivit cărora hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus amânarea soluţionării unei cereri de eliberare din funcţie prin pensionare, până la încetarea cauzei de suspendare, sunt nefondate, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 317/2004.
Nu pot fi primite nici susţinerile intimatului privind inadmisibilitatea contestaţiei din perspectiva dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât, chiar dacă actul contestat respectiv hotărârea de plen a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 30 ianuarie 2013 nu ar îndeplini condiţiile prevăzute de aceste dispoziţii legale care definesc actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, hotărârea în cauză poate fi analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 1 coroborat cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) şi lit. n) precum şi alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, privind definirea noţiunilor de refuz nejustificat de a soluţiona o cerere referitoare la un drept sau interes legitim şi a excesului de putere, precum şi asimilarea refuzului nejustificat cu actele administrative unilaterale .
Analizând, pe fond, contestaţia formulată în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 30 ianuarie 2013 Înalta Curte constată că aceasta este fondată şi urmează a fi admisă, pentru considerentele expuse în continuare.
În fapt, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, contestatorul s-a adresat cu o cerere Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a solicitat eliberarea din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa, prin pensionare, acesta îndeplinind condiţiile prevăzute de prevederile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, respectiv având o vechime în magistratură de 26 ani 9 luni şi 4 zile conform adeverinţei nr. 3468/VI/21.096.2012 eliberată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi urmare a cererii formulată de acesta la data de 12 septembrie 2012.
Prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 30 ianuarie 2013 s-a hotărât „amânarea discutării propunerii de eliberare din funcţie prin pensionare a domnului N.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa, suspendat din funcţie, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, până la încetarea suspendării magistratului”.
Dispoziţiile art. 65 alin. (1) lit. a) - i) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare reglementează cazurile în care judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie, respectiv demisia; pensionarea; transferul în altă funcţie în condiţiile legii; incapacitate profesională; ca sancţiune disciplinară; condamnarea definitivă a judecătorului sau procurorului pentru o infracţiune; încălcarea dispoziţiilor art. 7 din lege; nepromovarea examenului prevăzut la art. 33 alin. (4); neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) şi e).
Într-adevăr, astfel cum susţine şi intimatul, dispoziţiile Legii nr. 303/2004 nu stabilesc o prioritate în cazul în care intervin două sau mai multe cauze ce pot conduce la eliberarea din funcţie a unui magistrat deşi se face o distincţie între motivele imputabile, respectiv neimputabile de eliberare din funcţie a unui magistrat, reglementând anumite drepturi pentru magistraţii eliberaţi din motive neimputabile.
Inexistenţa unei ordini de prioritate legală atunci când intră în concurs două sau mai multe cauze ce conduc la eliberarea din funcţie a magistratului nu poate exonera intimatul, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii de obligaţia sa de soluţionare a cererii contestatorului, amânarea soluţionării acesteia până la momentul soluţionării definitive a procesului penal echivalând cu un refuz nejustificat de soluţionare a solicitării acestuia în sensul prevederilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că refuzul soluţionării cererii contestatorului apare ca fiind nejustificat întrucât la data de 30 ianuarie 2013 nu exista o hotărâre de condamnare definitivă a acestuia pentru o infracţiune, astfel că nu se poate susţine că ar exista un concurs de cauze care să conducă la eliberarea din funcţie a magistratului.
Totodată, hotărârea de amânarea soluţionării cererii până la momentul încetării suspendării din funcţie apare ca fiind emisă cu exces de putere în condiţiile în care aceasta nu a fost motivată şi, nici nu a fost invocat vreun temei legal pentru această soluţie, iar cererea de eliberare din funcţie prin pensionare a fost formulată la data de 29 august 2012 anterior emiterii Hotărârii nr. 372 din 26 octombrie 2012 prin care s-a dispus suspendarea din funcţia de procuror.
Astfel fiind, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de N.M. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 30 ianuarie 2013, pe care o va anula în parte, în ceea ce-l priveşte pe contestator şi va obliga intimatul să procedeze la soluţionarea cererii de eliberare prin pensionare formulată de contestator la data de 29 august 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.
Admite contestaţia formulată de N.M. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 30 ianuarie 2013.
Anulează în parte Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 30 ianuarie 2013 în ceea ce-l priveşte pe contestator.
Obligă intimatul să procedeze la soluţionarea cererii de eliberare din funcţie prin pensionare formulată de contestator la data de 29 august 2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6130/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 6201/2013. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
