ICCJ. Decizia nr. 6164/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6164/2013
Dosar nr. 9046/2/2011
Şedinţa publică de la 13 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 octombrie 2011, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul N.V., solicitând să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin cererea nr. P 4008/08 din 08 aprilie 2009, adresată C.N.S.A.S. de către domnul N.S.L., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. I 234580 (cotă C.N.S.A.S.), dosar în care pârâtul figurează în vol. 1, f. 1, 18v., 225, 226, cerere formulată legal, în raport de art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2006.
În fapt, reclamantul a arătat că din cuprinsul Notei de Constatare nr. DI/I/1709 din 10 august 2011 precum şi al înscrisurilor ataşate, rezultă că pârâtul, având gradul de locotenent şi funcţia de şef al Biroului 2 din cadrul Direcţiei Regionale Ploieşti, Serviciul 3, a propus deschiderea dosarului de verificare informativă asupra unui fost membru P.N.Ţ., semnalat că „după 23 august 1944, datorită antecedentelor sale politice şi poziţiei sociale s-a manifestat duşmănos în mod făţiş împotriva regimului actual, lansând diverse zvonuri tendenţioase. De asemenea, sus-numitul, în baza ordinului M.A.I. 490 Cabinet din 12 august 1952, urma să fie arestat ca fost membru în Comitetul de Conducere P.N.Ţ., însă la pătrunderea organelor noastre la domiciliul său a reuşit să dispară, stând fugar şi în prezent ” .
Ulterior, în aceeaşi acţiune informativă, pârâtul a propus o serie de măsuri informativ-operative în scopul identificării legăturilor persoanei urmărite şi pentru prinderea acesteia.
De asemenea, printr-un alt Plan de acţiune, pârâtul a propus dirijarea reţelei informative „pe lângă soţia fugarului C. D., pentru a stabili persoanele ce o vizitează la domiciliu, deplasările ce le face aceasta, unde şi cu ce scop. Natura legăturilor ce există între soţia fugarului cu chiaburii I. P. şi D. L, din comuna Cărbuneşti” iar „în cazul că se va stabili că soţia fugarului face deplasări în alte localităţi, se vor lua măsuri de punere în supraveghere operativă a acesteia, cu scopul de a stabili legăturile ce le are", precum şi semnalarea „pentru identificare şi supraveghere informativă următoarele elemente, rude ale fugarului C. D., care domiciliază în raza altor regiuni, astfel: 1. CV., mama fugarului, cu domiciliul obligatoriu în oraşul Piteşti, Regiunea Piteşti.2 .M.T., fosta femeie de serviciu la tatăl fugarului, care în prezent domiciliază în /../, Regiune Bacău. 3.C.A., rudă cu fugarul, domiciliat în oraşul Iaşi”.
Reclamantul a precizat că definiţia legală a noţiunii de lucrător nu presupune situaţiile în care respectivele persoane (ofiţeri, subofiţeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceştia suprimau sau îngrădeau drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, fiind irelevant, din punctul de vedere al legiuitorului, dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară.
În opinia reclamantului, un angajat al Securităţii care a respectat instrucţiunile din acea vreme şi a instrumentat un dosar, încălcând, pe motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi de pactele internaţionale, la care România era parte, se înscrie în sfera lucrătorilor Securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările şi completările ulterioare.
Concluzionând, reclamantul a arătat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea de „lucrător al Securităţii", activităţile desfăşurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securităţi îngrădind dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, prevăzut de art. 85, lit. a) şi b) din Constituţia României din 1952, coroborat cu art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; dreptul la liberă asociere şi întrunire paşnică, prevăzut de art. 85, lit. c) şi d) din Constituţia României din 1952, coroborat cu art. 20 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că faptele menţionate au fost săvârşite de numitul N.S.V., iar nu de către el.
De asemenea, pârâtul a invocat mai multe excepţii, îndeosebi sub aspectul neconstituţionalităţii actelor normative care reglementează activitatea reclamantului, ulterior, la termenul din 2 martie 2012, renunţând la excepţiile invocate.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 1520 din 2 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii a pârâtului N.G.V.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă, analizând situaţia de fapt prezentată, precum şi apărarea pârâtului, care a susţinut că faptele reţinute în nota de constatare au fost săvârşite de o altă persoană, şi anume N.S.V., fiind depusă decizia nr. 74315 din 12 decembrie 2011, prin care s-a revizuit pensia pârâtului şi în care se menţionează că din 1953 până în 1956, acesta a fost sublocotenent, a ajuns la concluzia că această apărare nu este întemeiată.
În aprecierea instanţei, faptul că în nota de constatare se menţionează că pârâtul are gradul de locotenent iar în Decizia nr. 74315 din 12 decembrie 2011 are gradul de sublocotenent, nu înseamnă că este vorba de două persoane diferite ci că, în mod greşit în nota de constatare s-a reţinut gradul pârâtului, acesta fiind sublocotenent şi nu locotenent, în anul 1955.
Mai mult, împrejurarea că pârâtul este cel care a săvârşit faptele menţionate în cerere este dovedită de anul naşterii pârâtului, 1930, faţă de anul naşterii numitului N.S.V., 1924, precum şi de faptul că părinţii celui care a săvârşit faptele se numesc G. şi V., aşa cum se numesc părinţii pârâtului.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât prin acţiunile sale, pârâtul, în calitate de angajat al fostei Securităţi, a îngrădit dreptul la viaţă privată şi la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, precum şi dreptul la liberă asociere şi întrunire paşnică ale persoanelor urmărite din raţiuni politice, încălcând Constituţia României din acea epocă şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
3. Recursul declarat de către pârât
Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat recurs N.G.V., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
Reiterând principala apărare de la fondul cauzei, recurentul a susţinut că întreaga motivare a curţii de apel reflectă interpretarea greşită a probelor cu înscrisuri administrate, în condiţiile în care a fost confundat cu un alt angajat al Securităţii din perioada de referinţă, respectiv cu numitul N.S.V.
În dezvoltarea motivului enunţat, recurentul a mai arătat că în cuprinsul înscrisurilor furnizate de C.N.S.A.S. nu se face nicio referire la iniţiale ale părinţilor, an de naştere etc. iar semnăturile sale de pe diploma de bacalaureat şi diploma de absolvire a facultăţii de Drept se deosebesc total de semnăturile de pe documentele Securităţii.
Nu s-a avut în vedere, a mai relevat recurentul, că nu a lucrat şi, cu atât mai puţin, nu a avut funcţia de şef al Biroului 2 Serviciul 3 din cadrul Direcţiei Regionale Ploieşti, cum în mod eronat s-a indicat în cererea de chemare în judecată de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi că în perioada în discuţie avea gradul de sublocotenent, iar nu de locotenent, cum apare în înscrisurile din Arhiva Securităţii Statului.
4. Procedura derulată în recurs
Intimatul C.N.S.A.S. nu a formulat întâmpinare ori concluzii scrise.
La solicitarea ambelor părţi s-a administrat, în temeiul art. 305 C. proc. civ., proba cu înscrisuri, fiind înaintate la compartimentul de specialitate al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, documentele clasificate pe baza cărora s-a fundamentat demersul judiciar al C.N.S.A.S.
De asemenea, recurentul a depus la dosar adeverinţa din 6 iunie 2013, eliberată de UM Ploieşti, S.R.I.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi a înscrisurilor administrate în recurs, precum şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că împrejurările de fapt ale pricinii nu au putut fi pe deplin stabilite, impunându-se soluţia de casare, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În esenţă, în cauza de faţă se contestă identitatea dintre persoana chemată în judecată de C.N.S.A.S. în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, în vederea constatării calităţii acesteia de lucrător al Securităţii şi persoana, angajat al fostei Securităţi, care a desfăşurat activităţile enumerate în cuprinsul Notei de constatare nr. DI/I/1709 din 10 august 2011, prezentate rezumativ la pct. 1 al acestei decizii.
Potrivit notei anterior indicate şi acţiunii introductive de instanţă, persoana vizată este „N.V.”, angajat al fostei Securităţi, având „gradul de locotenent şi funcţia de şef al Biroului 2 din Direcţia Regională Ploieşti, Serviciul 3 (1955)”.
Or, potrivit adeverinţei eliberate de S.R.I., înscris nou, administrat în recurs (fila 21) „N.V. a activat ca ofiţer în cadrul fostului minister de interne de la data de 1 martie 1951 până la 31 ianuarie 1973, iar în această perioadă nu a îndeplinit nici funcţii de execuţie, nici funcţii de conducere (şef birou), în cadrul Serviciului III al fostei Direcţii Regionale Ploieşti”.
Deşi tehnica de redactare a acestei adeverinţe este discutabilă, câtă vreme nu indică în concret funcţia exercitată de recurent în perioada de referinţă, conţinând doar negaţii în această privinţă, totuşi, coroborată cu informaţiile furnizate prin decizia de pensie nr. 74315/2011 (filele 42-43, dosar fond), în care s-a reţinut ca element în determinarea punctajului mediu anual şi a stagiului de cotizare, că în perioada 1 ianuarie 1952 - 1 martie 1956, N.G.V. a avut gradul de sublocotenent (iar nu de locotenent), determină concluzia că nu există certitudine în privinţa persoanei care a instrumentat Dosarele nr. I 234580 şi nr. I 1887/cota C.N.S.A.S.
Susţinerile recurentului referitoare la confuzia pe care C.N.S.A.S. şi instanţa de fond ar fi făcut-o, respectiv afirmaţia că faptele ce i se impută ar aparţine altui angajat al Securităţii: N.S.V., care a activat în perioada în discuţie în structurile Direcţiei Regionale Ploieşti, urmează a fi verificate de către instanţa de trimitere, în această etapă procesuală, Înalta Curte neavând suficiente elemente pentru a le confirma.
În acest context, instanţa de recurs reţine, contrar considerentului final al curţii de apel, că anul naşterii şi prenumele părinţilor recurentului nu sunt pe deplin edificatoare, câtă vreme în niciunul dintre înscrisurile întocmite în anul 1955 (filele 24-32, dosar fond) nu se furnizează o atare informaţie, documentele fiind semnate de şeful biroului 2, Serviciul III, M.A.I., Regiunea Ploieşti, „locotenent Nicolae Vasile”, ori „lt. N. Vasile”.
În fine, în măsura în care după suplimentarea probei cu înscrisuri care să clarifice gradul şi funcţia îndeplinite de pârât în intervalul supus analizei dubiile vor persista, urmează ca instanţa de fond să examineze posibilitatea derulării procedurii verificării de scripte, conform art. 177 şi următoarele C. proc. civ., având în vedere că pârâtul contestă că semnăturile de pe documentele depuse în probaţiune de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii i-ar aparţine.
Conchizând, instanţa de recurs reţine că pentru clarificarea legitimităţii procesual pasive a pârâtului N.G.V. este necesară administrarea unor probe suplimentare, motiv pentru care, în temeiul art. 313 şi 314 C. proc. civ., precum şi al art. 312 alin. (3) - teza necesităţii administrării de noi probe - C. proc. civ. se va admite recursul, casându-se sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de N.G.V. împotriva sentinţei nr. 1520 din 2 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6166/2013. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 6058/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
