ICCJ. Decizia nr. 5865/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5865/2013
Dosar nr. 927/42/2012
Şedinţa publică de la 20 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Dâmboviţa sub numărul 4596/120/2011, reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Pucioasa - prin primar şi Primarul Oraşului Pucioasa - Dănuţ Bădău au chemat în judecată pe pârâta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în judeţul Dâmboviţa”, arătând că formulează,,acţiune în contencios administrativ împotriva hotărârii A.D.I nr. 6 din 14 iulie 2009 privind mandatarea Consiliului Judeţean Dâmboviţa pentru demararea procedurilor de licitaţie pentru cei doi operatori”, acţiune prin care au solicitat obligarea pârâtei să le comunice: hotărârea A.D.I. nr. 6/2009 şi documentele de fundamentare; procesul verbal al şedinţei adunării generale din data de 14 iulie 2009; anularea, în totalitate, a Hotărârii nr. 6/2009, motivat de faptul că a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legale incidente şi obligarea pârâtei la reluarea procedurilor de atribuire a licitaţiei pentru cei doi operatori, cu respectarea legislaţiei în materie.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că hotărârea atacată este lipsită de fundamentarea impusă de prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, că dispoziţiile legale menţionate în preambulul hotărârii nu pot constitui o motivare de drept a acesteia, fiind încălcate disp. art. 81 alin. (1) şi art. 83 din Legea nr. 24/2000, art. 20 din Anexa 2 la H.G. nr. 855/2008 şi art. 10 din Legea nr. 51/2006, că dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. e) din Statutul Asociaţiei nu există, că art. 2 al hotărârii este nelegal întrucât trebuia desemnată o persoană concretă care să aducă la îndeplinire hotărârea, că nu sunt adoptate hotărâri ale consiliilor locale membre conform art. 10 alin. 4 şi art. 30 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, că hotărârea nu este semnată de preşedinte sau de înlocuitorul acestuia potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, că în cuprinsul acesteia nu sunt prevăzute procedura de comunicare, termenele şi căile de atac, că temeiul legal al hotărârii este şi art. 13 din Anexa 1 la H.G. nr. 717/2008 şi că hotărârea atacată este adoptată ulterior încheierii contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare judeţean nr. 170/33 din 31 martie 2010.
Totodată, s-a mai arătat că pârâta nu a comunicat hotărârea atacată şi procesul verbal al şedinţei în care a fost adoptată, aşa cum avea obligaţia potrivit art. 19 alin. (6) şi art. 21 alin. (2) din Anexa 2 la H.G. nr. 855/2008, că împotriva hotărârii atacate a formulat şi plângerea prealabilă nr. 10235/2011, iar răspunsul primit nu provine de la Adunarea Generală a A.D.I. Dâmboviţa.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin sentinţa civilă nr. 2580/2011, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că din analiza prevederilor H.G. nr. 855 din 13 august 2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, rezultă că Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitare sunt constituite si funcţionează pe baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005.
Prin urmare, Tribunalul Dâmboviţa a concluzionat că, întrucât legea specială a asociațiilor și fundațiilor prevede în mod expres la art. 23 (alin. (3)) că „cererea de anulare a hotărârii A.G.A. a asociaţiei se soluţionează în Camera de Consiliu de către judecătoria în circumscripția căreia asociația își are sediul”, competenţa aparţine Judecătoriei Târgovişte.
Prin sentinţa civilă nr. 4473 din 3 octombrie 2012, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, competenţa de soluţionare a acţiunii, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza către Curtea de Apel Ploieşti în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria a constatat că, în speţă, reclamanţii au indicat în mod clar anume temeiuri juridice, explicând de ce, în opinia lor, acestea ar confirma caracterul de act asimilat actului administrativ care ar trebui atacat la instanţa de contencios administrativ şi nu, în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 26/2000, la judecătorie. Mai mult decât atât, au insistat în temeiul juridic indicat încă de la început, invocând excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Târgovişte.
Totodată, instanţa a constatat că, în motivarea acţiunii depusă la Tribunalul Dâmboviţa, reclamanţii au arătat şi că, la adoptarea hotărârii atacate, ar fi fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 24/2000, ale H.G. nr. 855/2008 şi ale Legii51/2006, fiind citate dispoziţiile socotite, de către reclamanţi, ca temei al punctului lor de vedere.
Cum reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe Legea contenciosului administrativ şi au considerat că este un proces în materie de contencios administrativ, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. raportat la art. 1 şi 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare revine Tribunalului Dâmboviţa.
Judecătoria Târgovişte a apreciat că numai Tribunalul Dâmboviţa se poate pronunţa dacă într-adevăr actul atacat este unul asimilat actului administrativ şi dacă acţiunea, în întregul ei, este sau nu este admisibilă ori întemeiată.
3. Regulatorul de competenţă pronunţat de Curtea de Apel Ploieşti
Prin sentinţa civilă nr. 70/ CC din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 51 alin. (31) din Legea nr. 51/2006 conform cărora soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ teritoriale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Cererea se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei competenţă teritorială se află sediul operatorului.
Cum hotărârea A.D.I. este un act administrativ în sensul legii, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului şi nu judecătoriei, raţionamentul tribunalului, potrivit căruia sunt incidente dispoziţiile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, fiind eronat întrucât obiectul litigiului se încadrează în dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, cererea care a investit instanţa fiind întemeiată pe prevederile acestui act normativ şi ale textului de lege mai sus menţionat.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa” a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă susţine că cele două texte de lege, respectiv art. 51 (31) din Legea nr. 51/2006 şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu-şi găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, câtă vreme contractual administrativ a fost încheiat între asociaţie şi operator.
Competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Târgovişte, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2004, asociaţia fiind înfiinţată în baza acestui act normativ.
Pentru toate aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei, în sensul de a constata că Judecătoria Târgovişte este competentă să judece litigiile privind constatarea nulităţii hotărârilor Adunării Generale (hotărâri asimilate actelor administrative), cauze în care reclamantul are calitatea de membru asociat, iar pârâtul este o asociaţie de dezvoltare intercomunitară.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, ”două sau mai multe unităţi administrativ teritoriale au dreptul ca, în limitele competenţelor autorităţilor lor deliberative şi executive, să coopereze şi să se asocieze, în condiţiile legii, formând asociaţii de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat şi de utilitate publică. Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică,prin efectul prezentei legi, prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005”.
Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul legii menţionate, persoanele de drept privat care, potrivit legii, au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Faţă de împrejurarea că pârâta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică şi, totodată, este emitentă a actului administrativ contestat, respectiv Hotărârea nr. 6 din 14 iulie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 alin. (31) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, stabilind competenţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Potrivit textului de lege menţionat, „soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Cererea se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competenţă teritorială se află sediul operatorului”.
În cauza de faţă, este atacată Hotărârea nr. 6 din 14 iulie 2009 emisă de A.D.I., privind mandatarea Consiliului Judeţean Dâmboviţa pentru demararea procedurilor de licitaţie pentru cei doi operatori, hotărâre adoptată de pârâtă în calitatea acesteia de structură de cooperare cu personalitate juridică de drept privat şi statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii, în vederea îndeplinirii scopului pentru care a fost înfiinţată.
Pârâta în cauză a fost înfiinţată şi funcţionează nu doar potrivit O.G. nr. 26/2000, act normativ ce constituie reglementarea cu caracter general în ceea ce priveşte asociaţiile şi fundaţiile, ci mai ales potrivit dispoziţiilor speciale incluse în prevederile art. 1, alin. (2) lit. c) şi art. 11-13 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, în art. 10 din Legea nr. 51/2006 vizând serviciile comunitare de utilităţi publice, în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 vizând serviciul de salubrizare al localităţilor şi în H.G. nr. 855/2008 vizând stabilirea formei actului constitutiv-cadru, cât şi statutului-cadru al unei astfel de asociaţii.
Prin urmare, instanţa constată incidenţa în cauză a unor dispoziţii exprese imperative în ceea ce priveşte înfiinţarea şi funcţionarea unei astfel de asociaţii de dezvoltare intercomunitară, dispoziţii care, prin derogare de la dispoziţiile de drept comun reprezentate de prevederile O.G. nr. 26/2000, atribuie instanţei de contencios administrativ competenţa de a soluţiona litigiul promovat de reclamanţii în cauză pentru anularea Hotărârii nr. 21/2010 adoptată de pârâtă.
Or, potrivit acestor prevederi legale speciale, hotărârile adoptate de o astfel de asociaţie cu statut special au un evident caracter de act administrativ, acestea fiind luate în cadrul asociaţiei, fie în temeiul mandatului direct primit de la membrii asociaţiei, respectiv de la unităţile administrativ-teritoriale prin autorităţile deliberative ale acestora, fie ca urmare a votului exprimat în limitele mandatului primit de la aceleaşi autorităţi deliberative, de către fiecare reprezentant al unităţilor administrativ teritoriale astfel asociate, prin exercitarea în acest mod în comun a autorităţii publice a fiecăreia dintre autorităţile publice asociate.
Înalta Curte apreciază că susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia în cauză sunt incidente prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii este neîntemeiată.
Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 - art. 11 din Legea nr. 215/2001, iar persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică (cum este A.D.I.) sunt asimilate autorităţilor publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Faţă de împrejurarea că pârâta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică şi, totodată, emitentă a actului administrativ contestat, Curtea de apel a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 alin. (31) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, stabilind competenţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză , ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.D.I. „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa ” împotriva Sentinţei nr. 70/ CC din 5 decembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5879/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5856/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
