ICCJ. Decizia nr. 5856/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5856/2013
Dosar nr. 1167/46/2011
Şedinţa publică de la 20 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamanta SC D. SRL a chemat în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând anularea Deciziei nr. 350 din 30 august 2011 prin care a fost soluţionată contestaţia reclamantei împotriva deciziei de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 13 octombrie 2010, emisă în baza procesului verbal din 13 octombrie 2010, încheiat de reprezentanţii Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova. Totodată, a solicitat anularea deciziei de regularizare a situaţiei nr. 31359 din 13 octombrie 2010.
În motivarea acțiunii, societatea a precizat că, în perioada 24 august 2010 - 5 octombrie 2010, organul de control vamal a efectuat un control tematic ulterior, având ca scop verificarea încadrării tarifare a mărfurilor declarate sub denumirea de „ţeavă sudată din oţel cu secţiunea circulară, zincată, cu diametrul exterior de maximum 168,3 mm.”, având ca ţară de origine Turcia.
Urmare a controlului efectuat la 13 octombrie 2010, a fost comunicată reclamantei decizia de regularizare a situaţiei nr. 31359 din 13 octombrie 2010 şi procesul verbal nr. 31358 din aceeaşi dată, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei totale de 738.734 lei, constând în: taxa antidumping definitivă de 289.106 lei, cu majorări şi penalităţi aferente, 54.963 lei TVA cu penalităţi şi majorări aferente.
Reclamanta a formulat contestaţia nr. 824 din 21 octombrie 2010, iar prin decizia atacată, pârâta a respins contestaţia ca neîntemeiată, motivând că, la controlul vamal ulterior tematic, având obiectul susmenţionat, s-a constatat că societatea a derulat 16 operaţiuni vamale în cazul cărora marfa importată a fost încadrată eronat.
Societatea reclamantă a susținut că decizia este nelegală, încălcând prevederile art. 78 C. vam., respectiv art. 107 C. proc. civ., controlul putând fi efectuat la sediul declarantului, organele de control putând verifica mărfurile când este încă posibil, la încheierea inspecţiei prezentându-se contribuabilului constatările şi consecinţele lor fiscale, contribuabilul având dreptul să prezinte scris punctul de vedere.
Or, D.J.A.O.V. Craiova a reîncadrat bunurile importante sub alte coduri pentru care se plăteşte taxă antidumping, fără verificarea mărfurilor şi fără să ceară un punct de vedere al contribuabilului.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece Decizia nr. 350 din 30 august 2011 este legală şi temeinică.
Prin sentinţa civilă nr. 499/F-CONT din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de SC D. SRL în contradictoriu cu intimata A.N.A.F.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, analizând situaţia de fapt raportată la dispoziţiile legale incidente cauzei, a concluzionat că în mod corect organele vamale au stabilit drepturile de import suplimentare, reîncadrând tarifar produsul, astfel că susţinerile reclamantei au fost înlăturate.
Curtea a apreciat că argumentul relativ la faptul că taxele antidumping constituie venituri la bugetul comunităţii în procent de 75%, iar la bugetul naţional urmând să rămână 25% pentru efortul de colectare, nu înlătură posibilitatea organelor vamale de a întocmi actele atacate, în speţă decizia de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, faţă de prevederile art. 287 alin. (3) TFUE.
În ceea ce priveşte accesoriile calculate la taxele stabilite suplimentar, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 100 alin. (5) C. vam., î n cazul în care se constată că a luat naştere o datorie vamală sau că au fost sume plătite în plus, autoritatea vamală ia măsuri pentru încasarea diferenţelor în minus sau rambursarea sumelor plătite în plus, cu respectarea dispoziţiilor legale. Totodată, conform art. 223 alin. (2) C. vam., d atoria vamală se naşte în momentul acceptării declaraţiei vamale în cauză.
Potrivit art. 1 alin. (2) C. proc. fisc., acesta se aplică şi pentru administrarea drepturilor vamale, precum şi pentru administrarea creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat
Potrivit art. 120 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003, d obânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia inclusiv.
Art. 222 din Regulamentul C.E.E. nr. 2913/1992 stabileşte termene de plată pentru datoria vamală, faţă de care s-a stabilit că accesoriile la valoarea de plată curg până la 22 octombrie 2010.
Faţă de textele legale examinate, Curtea a concluzionat că accesoriile sumei de plată au fost determinate corect, ţinând seama de datele la care s-au realizat importurile şi de termenele de plată din art. 222 din Regulamentul C.E.E. nr. 2913/1992.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC D. SRL, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
A. Instanţa de fond, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta arată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 78 alin. (3) din Regulamentul C.E.E., reţinând că „informaţia nouă” ar consta în prezentarea facturilor la controlul ulterior, având în vedere că SC D. SRL nu ar fi prezentat facturile externe odată cu declaraţiile vamale. În realitate, la data realizării importului, ca şi în momentul emiterii deciziei, organul vamal a avut la dispoziţie aceleaşi documente, prevăzute de art. 145 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, respectiv: factura în baza căreia se declară valoarea în vamă a mărfurilor (conform prevederilor art. 77 din Regulament); declaraţia pentru valoarea în vamă a mărfurilor importate; documentele solicitate pentru aplicarea unui regim tarifar preferenţial sau a altor măsuri de derogare de la regimul de drept comun aplicabil mărfurilor declarate; alte documente necesare aplicării dispoziţiilor prevăzute în normele legale specifice care reglementează punerea în liberă circulaţie a mărfurilor declarate. Recurenta arată că declaraţia vamală nu poate fi invalidată după ce s-a acordat liberul de vamă, fără existenţa unor informaţii noi.
B. Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii (motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta arată că în mod greşit s-a considerat ca incorectă încadrarea tarifară a mărfurilor fără taxă antidumping. În conformitate cu prevederile H.G. nr. 149/1996 privind funcţionarea comisionarului în vamă, importurile de ţevi din oţel, sudate longitudinal, zincate de la furnizorul B.M.B.S.V.T. au fost încadrate de către comisionarul vamal la codul: 7306307290 conform următoarele reglementări: regulamentul CE nr. 1549/2006 de modificare a Anexei 1 la Regulamentul nr. 2658/1987 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi tariful Vamal Comun şi Regulamentul C.E. 1214/2007 de modificare a Anexei 1 la regulamentul (C.E.E.) nr. 2658/1987 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi tariful Vamal Comun (pag.468 din acest act, publicat în Jurnalul Oficial al UE). Potrivit criteriilor prevăzute de Codul vamal (grosimea peretelui ţevii, diametrul exterior al ţevii şi tipul produsului) ţevile importate de SC D. SRL sunt ţevi zincate, galvanizate, iar nu tuburi acoperite cu zinc, încadrarea tarifară corectă fiind codul 7306307290. Această încadrare tarifară a fost aplicată de autorităţile vamale în întreaga perioadă 2006 - 2011, la toate importurile efectuate de SC D. SRL pentru acelaşi produs.
De asemenea, în dezvoltarea motivului de recurs de nelegalitate recurenta arată că hotărârea este greşită şi în privinţa datei de la care se consideră că a luat naştere datoria vamală. Astfel, această datorie nu poate să fie anterioară datei la care ea a fost stabilită de către autoritatea vamală, respectiv 13 octombrie 2010. În aplicarea art. 222 din Regulamentul C.E.E. nr. 2913/92, care stabileşte termenele de plată pentru datoria vamală, jurisprudenţa CEJ statuează că sunt considerate erori ale autorităţilor vamale (cunoscute şi drept „comportament pasiv”), cazurile în care autorităţile vamale nu au ridicat nici o obiecţie cu privire la clasificarea tarifară a mărfurilor, pentru un număr mare de importuri şi pe o perioadă lungă de timp, cu toate că o comparaţie directă între clasificarea vamală declarată şi descrierea explicită a mărfurilor ar fi permis identificarea unei erori de clasificare. În acest sens sunt citate cazurile C – 250/91 Hewlett – Packard, C – 153/94 şi C – 204/94 Faroe Seafood, C – 251/00 Illuminotronica ş.a.
Analizând datele şi lucrările dosarului de fond, precum şi criticile formulate de recurentă, instanţa de control judiciar constată că recursul este întemeiat, însă pentru alte considerente decât cele expuse în cuprinsul recursului:
Astfel, una din apărările principale formulate de reclamantă în cadrul acţiunii introductive, cât şi pe parcursul procesului, a reprezentat-o contestarea încadrării tarifare a produselor tarifate, realizată de autorităţile vamale şi care a stat la baza stabilirii obligaţiilor suplimentare.
În dovedirea acestor apărări reclamanta a solicitat proba cu expertiză tehnică, în sensul stabilirii acestei încadrări pornind de la caracteristicile tehnice ale produselor importate, însă această probă a fost respinsă neîntemeiat de către prima instanţă.
Instanţa de control judiciar apreciază că în lipsa administrării acestei probe nu se poate face o apreciere corectă, obiectivă asupra situaţiei de fapt expertul tehnic de specialitate fiind în măsură să argumenteze corespondenţa între caracteristicile produsului şi caracteristicile uneia sau alteia din poziţiile tarifare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., cu referire la art. 3041 şi 305 C. proc. civ. va admite recursul, apreciind că în cauză se impune efectuarea unei expertize de specialitate pentru ca în funcţie de caracteristicile tehnice ale produselor importate (astfel cum acestea rezultă din constatări faptice sau înscrisuri) să se stabilească încadrarea tarifară cea mai apropiată, opinia expertului tehnic urmând a fi cenzurată de instanţă în funcţie de întregul material probator şi normele de drept aplicabile.
În vederea administrării acestei probei se impune casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru deplina stabilire a situaţiei de fapt, precum şi pentru analiza celorlalte apărări ale recurentei - reclamante referitoare la inexistenţa unor „informaţii noi” care să conducă la schimbarea încadrării tarifare; de asemenea, vor fi analizate apărările reclamantei privind existenţa unei jurisprudenţe relevante a Curţii Europene de Justiţie privind aplicarea art. 220 alin. (2) lit. b) C. vam. comunitar şi celelalte argumente invocate în legătură cu data de la care trebuie considerat că a luat naştere datoria vamală - apărări ce se găsesc în motivarea recursului formulat de SC D. SRL
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC D. SRL împotriva Sentinţei nr. 499/F-CONT din 21 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5865/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5845/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
