ICCJ. Decizia nr. 6166/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6166/2013
Dosar nr. 638/42/2011
Şedinţa publică de la 13 septembrie 2013
Asupra recursului d faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta comuna G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Prahova, anularea în parte a deciziei din 2010, respectiv măsura dispusă la capitolul A pct. 16 şi-a încheierii din 20 iunie 2011 şi să se constate că nu au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 18/2009 şi cele ale Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 3387/2009, că instituţia reclamantă nu şi-a majorat venitul bugetului local nejustificat cu suma de 127.211 RON pe anul 2009, cu consecinţa nerestituirii la bugetul de stat a acestei sume.
La data de 30 septembrie 2011, pârâta Curtea de Conturi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, întrucât în anul 2009, instituţia reclamantă a plătit din sumele primite de la bugetul de stat, defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivel local, transportul profesorilor de la şi la locul de muncă, conform art. 104 din Legea nr. 128/1997, 20.021 RON şi indemnizaţia netă aferentă persoanelor cu handicap prevăzută de art. 42 alin. (2)-alin. (4) din Legea nr. 448/2006, 107.190 RON, din verificările efectuate s-a constatat că nu au fost respectate prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 18/2009, în care se menţionează expres destinaţia sumelor alocate din TVA, repartizarea acestor sume se face prin decizia directorului direcţiilor generale a finanţelor publice judeţene, după consultarea consiliului judeţean şi a primarilor, fiind nerespectate şi prevederile Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 3387/2009, în' care se precizează faptul că sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivel local, se restituie la bugetul de stat astfel că actele emise sunt legale.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 91 din 19 martie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta comuna G., prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Prahova, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În perioada 3 noiembrie-10 decembrie 2010, auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi Prahova au efectuat auditul financiar al contului de execuţie pentru anul 2009 la Primăria comunei G., s-au constatat abateri de la legalitate şi regularitate, ce au fost evidenţiate în procesul verbal de constatare din 10 decembrie 2010, în baza căruia a fost emisă decizia din 2010, în care s-au stabilit măsuri pentru înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă a comunei G., precum şi pentru recuperarea prejudiciilor constatate şi estimate pe eşantioane în categoria respectivă de cheltuieli.
Astfel, la capitolul A pct. 15 din decizie, s-a constatat că nu s-au regularizat la sfârşitul exerciţiului bugetar sumele defalcate din TVA în sumă de 127.211 RON, ca urmare a utilizării lor pe alte destinaţii decât cele prevăzute de lege, respectiv 20.021 RON pentru cheltuielile pe mijloace de transport în comun din localitate de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă în localitatea de reşedinţă a personalului didactic din unităţile de învăţământ de stat preuniversitar şi 107.190 RON pentru plata indemnizaţiei nete pentru persoanele cu handicap, plăţi ce trebuiau să fie suportate din veniturile proprii, iar prin măsurile stabilite, din actul emis de Camera de Conturi Prahova, s-a dispus virarea către bugetul de stat a sumelor utilizate în mod eronat prin interpretarea eronată a legislaţiei, reprezentată de Legea nr. 18/2009 şi Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 3387/2009.
Prin încheierea din 20 iunie 2011, Curtea de Conturi a României a respins contestaţia formulată împotriva celor două acte administrative.
În anul 2009, entitatea locală a efectuat plata transportului profesorilor de la capitolul 65.02. „învăţământ” Titlul I- cheltuieli de personal, articolul bugetar 10.02 „cheltuieli salariale în natură”, alineat 05 „transport la şi de la locul de muncă”, în baza cererilor de solicitare, conform art. 104 din Legea nr. 128/1997, în sumă totală de 20.021 RON şi plata indemnizaţiei nete pentru persoanele cu handicap în baza art. 42 alin. (2), alin. (4) din Legea nr. 448/2006 în sumă de 107.760 RON, efectuându-se de la cap. 68.02 „asigurări şi asistenţă socială” în baza cererii, depuse de solicitant şi a actelor doveditoare, însă aceste plăţi se asigură, de primăriile în a căror rază teritorială se află unitatea de învăţământ sau îşi are domiciliul, sau reşedinţa persoana cu handicap, deci din venituri proprii.
Prima instanţă, a constatat că reclamanta nu a respectat prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 18/2009 a bugetului de stat pe anul 2009, prin care a fost stabilită destinaţia sumelor alocate din sumele defalcate pe TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate, la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti şi cele ale pct. 4.8 alin. (3) din Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 3387/2009, plăţile efectuate utilizându-se pentru alte destinaţii decât cele expres reglementate de lege, cum rezultă şi din concluziile expertului contabil.
Prima instanţă a mai reţinut, că potrivit concluziilor aceluiaşi expert, în anul 2009 nu au existat venituri proprii ale comunei G. pentru plata transportului la şi de locul de muncă a cadrelor didactice şi pentru plata indemnizaţiei, perspanelor cu handicap, însă a apreciat că această situaţie nu justifică în nici un mod încălcarea normelor, imperative ale art. 5 alin. (3) din Legea nr. 18/2009 şi cele ale pct. 4.8 alin. (3) din Ordinul Ministerului Finanţeor Publce nr. 3387/2009, ce prevăd clar şi precis destinaţia sumelor defalcate din TVA.
3. Recursul reclamantei
Reclamanta comuna G., prin Primar, a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanţă, nu a avut în vedere că plata transportului profesorilor şi cea a persoanelor cu handicap se asigură de prirnăriile în a căror rază, teritorială, se află unitatea de învăţământ sau îşi are domiciliul/reşedinţa persoana cu handicap.
De asemenea, prima instanţă nu a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabila din care rezultă că în anul 2009 nu au existat venituri proprii ale comunei G. pentru plata transportului cadrelor didactice şi pentru indemnizaţia persoanelor, cu handicap, astfel, că, în opinia recurentei, în mod corect plata acestor sume s-a efectuat în baza art. 104 din Legea nr. 128/1997 privind statutul cadrelor didactice şi art. 42 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 448/2006.
Intimata Curtea de Conturi nu a formulat întâmpinare în cauză.
4. Procedura derulată în recurs
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul recurentei-reclamante comuna G. a invocat excepţia de necompetenţă a Curţii de Apel Ploieşti în soluţionarea cauzei în primă instanţă, susţinerile părţilor fiind consemnate în practicaua hotărârii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Cu privire la competenţa materială, a primei instanţe
Având în vedere legea aplicabilă în raport cu data învestirii instanţei de fond, care este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi modul în care s-a derulat procedura în primă instanţă în prezenta cauză, Înalta Curte constată că motivul privind necompetenţa materială a curţii de apel nu mai poate fi invocat în faza procesuală a recursului.
În acest sens, din actele şi lucrările dosarului rezultă că, după înregistrarea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti, nu s-a invocat excepţia de necompetenţă în condiţiile art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010.
Prin urmare, cum excepţia de necompetenţa nu a fost „invocată în condiţiile legii”, aşa cum prevede art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificat, acest motiv nu poate fi pus în discuţie în recurs.
Cu privire la fondul cauzei
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1-2 din prezenta decizie, instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o acţiune vizând anularea încheierii din data de 20 iunie 2011 prin care Curtea de Conturi a României a respins contestaţia formulată de recurenta-reclamantă împotriva măsurii dispuse la pct. A16 din decizia din anul 2010 emisă de Camera de Conturi a judeţului Prahova.
În esenţă, s-a reproşat entităţii controlate că a efectuat plăţi nelegale din sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, şi municipiilor, în suma totală de 127.211 RON, pentru plata transportului profesorilor şi a indemnizaţiei nete pentru persoanele cu handicap, cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 18/2009 şi ale Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 3387/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar.
Prin măsura contestată s-a dispus înlăturarea neregulilor reţinute în actul de control prin virarea către bugetul statului a sumei de 127.211 RON utilizată în mod eronat, prin interpretarea greşită a legislaţiei.
Hotărârea recurată se impune a fi menţinută întrucât raţionamentul primei instanţe este în acord cu normele legale aplicabile în ceea ce priveşte măsura prevăzută de decizia din anul 2010.
Potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 18/2009 a bugetului de stat pe anul 2009, a fost stabilită destinaţia sumelor alocate din sumele defalcate pe TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, care se utilizează pentru finanţarea cheltuielilor enumerate limitativ lit. a)-lit. g), iar pct. 4.8 alin. (3) din Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 3387/2009 statuează că sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivel local, încasate în bugetele locale în anul 2009, peste nivelul plăţilor de casă efectuate potrivit legii din acestea se restituie la bugetul de stat.
Aceste dispoziţii, legale nu au fost însă respectate, plăţile efectuate pentru transportul personalului didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar conform art. 104 din Legea nr. 128/1997, în cuantum de 20.021 RON şi indemnizaţia netă aferentă, persoanelor cu handicap prevăzută de art. 42 alin. (2)-alin. (4) din Legea nr. 448/2006, în cuantum de 107.190 RON, au fost utilizate pentru alte destinaţii decât cele expres reglementate de lege, concluzie care se desprinde şi din raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză.
În pofida, susţinerilor, recurentei-reclamante, judecătorul fondului a apreciat că nu prezintă relevanţă împrejurarea constatată de expertul contabil privind lipsa veniturilor proprii ale comunei G., pentru anul 2009, deoarece această situaţie nu poate fi o cauză exoneratoare de răspundere, în condiţiile în care prevederiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 18/2009 a bugetului de stat şi pct. 4.8 alin. (3) din Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 3387/2009 stabilesc în mod neechivoc destinaţia sumelor defalcate din TVA, nefiind permisă utilizarea acestor sume decât în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate.
Pe de altă parte, având în vedere atribuţiile ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice, Înalta Curte reţine, că recurenta-reclamantă avea obligaţia să asigure alocarea de sume în bugetul local, din venituri proprii, în vederea achitării acestor categorii de cheltuieli, pe care însă nu a respectat-o.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de comuna G. împotriva sentinţei nr. 91 din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios adrninistrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6255/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6164/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
