ICCJ. Decizia nr. 6248/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6248/2013
Dosar nr. 486/54/2013
Şedinţa Camerei de Consiliu de la 19 septembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia pronunţată de Tribunalul Gorj.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 04 octombrie 2012, sub nr. 13709/95/2012, reclamanta H.C. (B.G.C.) a chemat în judecată pârâtele Universitatea S.H., M.E.C.T.S. şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj solicitând instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtelor la recunoaşterea diplomei de licenţă seria XX. nr. X1. a diplomei de master seria XX. nr. X2. şi a inspecţiilor pentru obţinerea gradului didactic definitiv de învăţământ.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a absolvit facultatea de sociologie-psihologie din cadrul Universităţii S.H., sesiunea 2008 iar ulterior a obţinut şi diploma de master, în prezent fiind profesor titular de catedra de consiliere de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Gorj - Grupul Industrial Tismana.
Reclamanta a arătat de asemenea că a susţinut inspecţia specială în vederea obţinerii gradului didactic definitiv în învăţământ, s-a încheiat un proces-verbal de inspecţie specială II sesiunea 2012 însă dosarul pe care l-a depus la Inspectoratul Şcolar Gorj a fost respins, comunicându-i-se de către Inspectoratul Şcolar Gorj că nu i se recunoaşte diploma de licenţă iar de către M.E.C.T.S. că în vederea recunoaşterii studiilor trebuie ca specializarea care a fost urmată la o anumită formă de învăţământ să fie acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
A arătat reclamanta că formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă pot fi organizate numai de unităţile care organizează cursuri de zi în domeniile respective şi dispun de departamente specializate, mai mult formele de învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă au funcţionat şi funcţionează legal potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 84/1995 republicată.
Reclamanta a formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.C.T.S. care a formulat întâmpinare, prin care a invocat: excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie a M.E.C.T.S. de către reclamantă; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.C.T.S.; excepţia lipsei obiectului cererii de chemare în judecată; excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată a M.E.C.T.S. formulată de reclamantă ca neîntemeiată,
La termenul de judecată din data de 08 februarie 2013, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială de soluţionare a cauzei.
Prin sentinţa nr. 1413 din 08 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 13709/95/2012 s-a admis excepţia de necompetenţă materială de soluţionare a cauzei a Tribunalului Gorj.
A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta H.C. (B.G.C.) în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H., M.E.C.T.S. prin Ministru şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afara de cele date în competenţa curţilor de apel.
Conform dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este reglementată în funcţie de două criterii: poziţionarea autorităţii publice emitente a actului în sistemul administraţiei publice care poate fi centrală sau locală şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Potrivit primului criteriu, litigiul privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de, secţiile de contencios administrativ şi fiscal, ale curţilor de apel, dacă prin legea specială nu se prevede altfel.
A mai reţinut Tribunalul Gorj că, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile <LLNK 12004 554 10 202 art. 10 alin. (1) teza a II -a din Legea nr. 544/2004 care dispune că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal, ale curţilor de apel dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Pârâtul M.E.C.T.S. este organ al administraţiei publice centrale, astfel că tribunalul a reţinut că aparţine curţii de apel competenţa de soluţionare a prezentei cauze.
2. Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Craiova
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 25 martie 2013, sub nr. 486/54/2013.
Curtea de Apel, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale.
Prin sentinţa nr. 201 din 13 mai 2013, Curtea de Apel Craiova a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.
S-au reţinut următoarele.
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă către reclamantă, care a urmat în perioada 2005-2008 Facultatea de Sociologie - Psihologie din cadrul Universităţii S.H..
Pârâta Universitatea „S.H.” este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
În speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002 a fost înfiinţată Universitatea „S.H.” din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuţie.
În speţă, s-a reţinut că o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prevede următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În speţă, s-a reţinut că este aplicabil primul criteriu enunţat anterior, în plus, a subliniat Curtea faptul că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, faţă de împrejurarea că Universitatea S.H. este o autoritate publică locală.
Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
A mai precizat Curtea de Apel că, reclamanta a optat pentru instanţa de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.
Potrivit art. 17 din C. proc. civ., cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
În litigiul de faţă, în opinia instanţei, capătul de cerere opus de către reclamantă pârâtului M.E.C.T.S. este dependent de modul de soluţionare al capătului principal de cerere.
3. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Aşa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior la recunoaşterea diplomei de licenţă şi a diplomei de master.
Pârâta Universitatea „S.H.” din Bucureşti este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.
Universitatea „S.H.” din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Totodată, atât potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010 (în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată), cât şi potrivit art. 1 din H.G. nr. 536/2011 (în vigoare la data pronunţării prezentei decizii şi care a abrogat H.G. nr. 81/2010), M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Conform dispoziţiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea „S.H.” din Bucureşti nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea „S.H.” din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea „S.H.” din Bucureşti nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea „S.H.” din Bucureşti - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Temeiul legal al regulatorului de competenţă.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta H.C. (B.G.C.) în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H., M.E.C.T.S. şi Inspectoratul Şcolar Judeţean în favoarea Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6247/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6249/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
