ICCJ. Decizia nr. 6057/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6057/2013
Dosar nr. 2135/54/2012
Şedinţa publică de la 9 iulie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Dolj - Activitatea de Inspecţie Fiscală, anularea raportului de inspecţie fiscală din 04 ianuarie 2012 şi a deciziei de impunere din 31 ianuarie 2012, arătând că sunt netemeinice şi nelegale.
Ulterior, la data de 06 decembrie 2012, reclamanta a precizat şi completat cererea introductivă, formulând şi cerere de suspendare a executării R.I.F. din 04 ianuarie 2012 şi a Deciziei de impunere din 31 ianuarie 2012.
Cererea de suspendare a fost motivată pe faptul că indisponibilizarea contului societăţii conduce inevitabil la crearea unor pagube iminente cauzate de perturbarea activităţii de bază a unităţii cu consecinţe directe asupra executării contractelor, incapacitatea de plata a datoriilor deja contractate, iar condiţia cazului bine justificat a apreciat reclamanta că este îndeplinită întrucât la data emiterii deciziei de impunere nu exista fizic un R.I.F. aprobat de conducătorul organului fiscal, iar actele administrative au fost emise înainte ca organul fiscal să înceapă inspecţia fiscală şi să verifice realitatea tranzacţiilor comerciale şi modul în care acestea au fost evidenţiate în contabilitate.
Prin completarea şi precizarea acţiunii depusă la dosar la data de 10 decembrie 2012, reclamanta a solicitat şi anularea deciziei emise în procedura prealabilă din 15 mai 2012, prin care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei administrative, fiind sesizate organele penale.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare şi, pe fond, a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, pentru a fi admisă o astfel de cerere.
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1132 din 17 decembrie 2012, a respins excepţia inadmisibilităţii, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă şi a suspendat provizoriu executarea deciziei de impunere nr. 1 din 31 ianuarie 2012 a D.G.F.P. Dolj (inclusiv R.I.F. nr. 1/ 04 ianuarie 2012) până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, invocată de pârâtă prin întâmpinare, prima instanţă a reţinut că nu poate stabili un fine de neprimire a acestei cereri în afara ipotezelor legale prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cauză fiind depusă şi dovada achitării cauţiunii în cuantumul stabilit de către instanţă.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ atacat.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă a reţinut că se justifică măsura suspendării prin existenţa unor împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei atacate, întrucât s-a stabilit în sarcina reclamantei plata unor diferenţe de impozit pe profit şi majorări de întârziere, pe considerentul că în evidenţa contabilă a societăţii au fost înregistrate operaţiuni comerciale cu SC E. SRL în baza unor documente justificative fictive, or, conform facturilor depuse la dosar poate fi reţinută aparenţa realităţii operaţiunilor comerciale efectuate de reclamantă şi a înregistrărilor contabile.
Referitor la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, prima instanţă a reţinut că este îndeplinită, dată fiind valoarea semnificativă a prejudiciului care s-ar produce şi situaţia financiar contabilă a societăţii ce implică cheltuieli cu fondul de salarii, cu plata creditelor şi a furnizorilor.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.G.F.P. Dolj, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ. şi susţinând că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În motivarea căii de atac se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei atacate:
- în mod neîntemeiat instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a raportului de inspecţie fiscală din 04 ianuarie 2012, deoarece acesta nu este act administrativ fiscal în înţelesul art. 41 C. proc. fisc. şi al Legii nr. 554/2004, astfel că nu poate face obiectul unei cereri de suspendare;
- în mod eronat a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, deoarece a fost suspendată soluţionarea contestaţiei fiscale în temeiul art. 214 C. proc. civ.;
- soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte admiterea cererii de suspendare formulată este nelegală, întrucât reclamanta nu a dovedit îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, în limitele şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Critica ce vizează inadmisibilitatea cererii de suspendare a raportului de inspecţie fiscală din 04 ianuarie 2012 este întemeiată.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 41, 85, 86 C. proc. fisc., decizia de impunere intră în categoria actelor administrative fiscale, raportul de inspecţie fiscală fiind doar un act premergător acestei decizii, conform art. 109 alin. (1) C. proc. fisc., astfel că acesta nu poate fi considerat act administrativ fiscal.
Actele administrativ-fiscale sunt o specie a actelor administrative şi pot constitui, potrivit dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispoziţiile art. 215 C. proc. fisc., obiectul unor cereri de suspendare a executării.
Raportul de inspecţie fiscală, nefiind un act administrativ fiscal, nu poate constitui obiectul unei cereri de suspendare a executării în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004 coroborate cu dispoziţiile C. proc. fisc., enunţate anterior, astfel că o cerere care să vizeze suspendarea executării acestuia, este inadmisibilă.
În consecinţă, soluţia instanţei de fond care a vizat suspendarea executării acestui raport este nelegală, critica recurentei fiind fondată.
Critica recurentei referitoare la respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare pentru argumentele expuse în cuprinsul cererii de recurs, este nefondată.
Necontestat este faptul că prin decizia nr. 116 din 15 mai 2012 s-a suspendat soluţionarea procedurii prealabile şi s-au sesizat organele penale.
Potrivit dispoziţiilor art. 215 din cuprinsul Titlului IX C. proc. fisc., „(1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 RON. (3) În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanţele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia”.
În raport de aceste dispoziţii, coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004 referitoare la suspendarea executării actelor administrative şi de situaţia de fapt expusă şi necontestată, în sensul că reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 116/2012, se reţine că este posibilă formularea unei cereri de suspendare a executării actului administrativ fiscal chiar şi în situaţia în care plângerea prealabilă nu a fost soluţionată pe fond de către organul fiscal competent, în condiţiile Titlului IX C. proc. fisc.
Critica ce vizează nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei instanţei de fond cu privire la suspendarea executării deciziei de impunere din 31 ianuarie 2012, pentru neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, este fondată.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi ale O.G. nr. 92/2003 - C. proc. fisc., rezultă că actul administrativ, în general, dar şi actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14, cât şi din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ (act administrativ-fiscal) este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).
Într-adevăr, potrivit art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., suspendarea executării unui act administrativ-fiscal poate surveni în condiţiile Legii nr. 554/2004 şi cu condiţia depunerii prealabile a unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate sau de până la 2.000 RON în cazul actelor administrative fiscale neevaluabile în bani.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, în raport de aceste dispoziţii legale, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În cauză, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că există împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare s-a cerut, întrucât argumentele şi motivele reclamantei în susţinerea cererii de suspendare, presupun antamarea fondului, lucru care nu este permis în cazul soluţionării unei cereri de suspendare.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.
În altă ordine, aceeaşi instanţă investită cu acţiunea în anularea deciziei nr. 116/2012 cât şi a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, emise de D.G.F.P. Dolj, a respins acţiunea reclamantei astfel cum a fost precizată, prin sentinţa nr. 156 din 29 martie 2013.
În raport de cele reţinute anterior, instanţa de recurs apreciază că argumentele/susţinerile intimatei-reclamante nu fac dovada îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Întrucât pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal se impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi având în vedere cele reţinute, în sensul că reclamanta nu a făcut dovada cazului bine justificat, este de prisos a se analiza îndeplinirea condiţiei referitoare la prevenirea pagubei iminente.
În consecinţă, în raport de cele statuate mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ-fiscal în cauză, astfel că va fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Dolj împotriva sentinţei nr. 1132 din 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată.
Respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC A.C. SRL, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iulie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6056/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6244/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
