ICCJ. Decizia nr. 6445/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6445/2013
Dosar nr. 8401/2012
Şedinţa publică de la 1 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC V. SA prin administrator judiciar Casa de insolvenţă Transilvania SPRL - Filiala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, a solicitat suspendarea Deciziei nr. 069 din 8 august 2012.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv formularea plângerii prealabile, existenţa cazului bine justificat şi îndeplinirea condiţiei pagubei iminente.
Referitor la cea de-a doua condiţie menţionată, reclamanta a arătat că activitatea sa productivă a mai fost întreruptă prin Deciziile nr. 022 din 19 ianuarie 2011 şi nr. 111 din 13 mai 2011 emise de autoritatea administrativă pârâtă, decizii a căror executare a fost suspendată de Curtea de Apel Iaşi, iar mai apoi prin Decizia nr. 17 din 19 martie 2012, anulată, însă, de Tribunalul Iaşi, confirmându-se, astfel, aparenţa de nelegalitate şi a deciziei a cărei suspendare se solicită în prezenta cauză.
A mai arătat reclamanta că decizia de revocare a fost emisă cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece art. 20628 alin. (2) lit. d) C. fisc., indicat drept temei al deciziei de revocare, prevede textual că „autoritatea fiscală competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal … când antrepozitarul încheie un act de vânzare a locului”. Prin urmare, a susţinut că autoritatea putea dispune măsura revocării autorizaţiei doar pentru acel antrepozit aferent locului care a fost înstrăinat, iar acest fapt este confirmat şi de faptul că potrivit art. 20622 alin. (2) C. fisc., în vederea obţinerii de către SC V. SA a autorizaţiilor pentru ca cele 9 locuri să funcţioneze ca antrepozite fiscale, au fost analizate individual cerinţele aferente fiecărui loc în parte.
Sancţiunea a fost, aşadar, nelegal extinsă şi pentru celelalte 8 autorizaţii, din acest punct de vedere măsura revocării fiind excesivă, înfrângând principiul proporţionalităţii.
A mai arătat că, în cauză, nu s-a încheiat un act de vânzare a locului, ci un act de dare în plată către un creditor în contul creanţelor pe care acesta le avea faţă de societate.
Mai mult, actul a fost încheiat în contextul în care autorizaţia aferentă locului era deja revocată printr-o decizie anterioară emisă de pârâtă.
Reclamanta a mai arătat că aceeaşi sancţiune, a revocării autorizaţiilor i-a fost anterior aplicată prin Decizia nr. 022 din 19 ianuarie 2011 astfel că nu pot fi revocate autorizaţii deja revocate, deşi executarea primei decizii a fost suspendată de instanţă.
În plus, prin menţinerea deciziei s-ar nesocoti practic o hotărâre judecătorească irevocabilă prin nerecurare, hotărârea Curţii de Apel Iaşi pronunţată în Dosarul nr. 511/45/2011, prin care s-a dispus suspendarea efectelor deciziei de revocare a Autorizaţiei nr. 022 din 19 ianuarie 2011.
Cu privire la punctul 2 al deciziei atacate, reclamanta a menţionat că, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, se poate constata că există indicii temeinice de natură să contureze o eventuală nerespectare a dispoziţiilor art. 43 din O.G. nr. 92/2003, care stabilesc elementele obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească un act administrativ fiscal.
Astfel, s-a solicitat a se observa că pct. 2 nu este motivat în fapt, emitenta rezumându-se la enumerarea unor dispoziţii legale fără a arăta în concret faptele pentru care s-a dispus o astfel de măsură, respectiv ce documente anume nu a depus antrepozitarul, astfel că nu se poate verifica dacă măsura a fost dispusă în limitele prevăzute de lege.
Nemotivarea actului administrativ constituie o împrejurare care creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, reclamanta a arătat că executarea deciziei atacate este de natură să-i producă un prejudiciu material viitor şi previzibil având în vedere că aplicarea unei sancţiuni grave cum este revocarea autorizaţiilor de antrepozit atrage potrivit pct. 88 alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a art. 20628 C. fisc.: „întreruperea sau încetarea activităţii şi, după caz, aplicarea sigiliilor pe instalaţiile de producţie”.
Întrucât societatea este în insolvenţă, în mod evident consecinţele negative ale unei astfel de măsuri se răsfrâng direct şi asupra posibilităţii de realizare şi aplicare a unui plan de reorganizare în condiţiile în care SC V. SA nu desfăşoară alte activităţi decât cele pentru care s-au revocat autorizaţiile de antrepozit fiscal, ceea ce ar duce la intrarea în faliment, cu consecinţa unor pierderi financiare.
Menţinerea efectelor deciziei emise, pe lângă imposibilitatea acoperirii unei proporţii rezonabile din creanţele restante înscrise la masa credală, va determina şi imposibilitatea de a efectua plăţile curente, desfiinţarea a 50 de locuri de muncă, periclitarea raporturilor contractuale ale reclamantei, deprecierea vinului prin aerisire, apariţia florii şi creşterea valorii acidităţii volatile, diminuarea valorii brandurilor, costuri suplimentare generate de necesitatea conservării punctelor de lucru, a fabricii şi a instalaţiilor de producţie în condiţiile menţinerii activităţii optime, imposibilitatea de prelucrare a recoltei de struguri.
Paguba iminentă nu poate fi pusă la îndoială în contextul în care societatea nu mai are un alt obiect de activitate, iar prin sigilarea instalaţiilor se produc consecinţe negative majore din punct de vedere financiar.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare ca fiind neîntemeiată, susţinând că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă la data de 8 august 2012, în timp ce deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de reclamantă s-a dispus la data de 18 septembrie 2012.
A mai arătat pârâta, în raport de cele constatate prin decizia contestată şi de măsurile dispuse prin aceasta, că legiuitorul a prevăzut obligaţiile antrepozitarului în integralitate, pentru toate antrepozitele deţinute, şi nu pentru un singur antrepozit fiscal.
Pe de altă parte, în cuprinsul deciziei s-a mai reţinut că antrepozitarul autorizat avea obligaţia ca până la data de 29 februarie 2012 să depună documente din care să rezulte conformarea cu dispoziţiile prevăzute la art. 20622, art. 20623, art. 20654 din Legea nr. 571/2003, coroborate cu cele ale pct. 84, 85, respectiv 108 de la Titlul VII din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, astfel cum a fost modificat şi completat. Or, antrepozitarul fiscal nu a depus documente din care să rezulte că s-a conformat dispoziţiilor legale anterior menţionate.
Referitor la condiţia privind prevenirea unei pagube iminente, pârâta a arătat că din cererea de suspendare formulată nu rezultă că reclamanta face dovada existenţei unei astfel de pagube.
Prin Sentinţa nr. 7021 din data de 10 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea promovată de reclamanta SC V. SA, prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL - Filiala Bucureşti SPRL, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 069 din 8 august 2012 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în fapt, prin Decizia nr. 069 din 8 august 2012, Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a dispus revocarea a 9 autorizaţii de antrepozit fiscal emise SC V. SA, întrucât antrepozitarul a înstrăinat (prin dare în plată) terenul şi echipamentele aferente antrepozitului fiscal de producţie vinuri liniştite situat în comuna Cozmeşti, judeţul Iaşi (imobil autorizat ca antrepozit fiscal cu autorizaţia RO 0020022PP04), fără notificare prealabilă, fiind încălcate dispoziţiile art. 20626 alin. (1) lit. j), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
A mai reţinut, de asemenea, că antrepozitarul autorizat SC V. SA avea obligaţia ca până la data de 29 februarie 2012 să depună documente din care să rezulte conformarea cu dispoziţiile prevăzute la art. 20622, art. 20623, art. 20654 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată şi completată prin O.G. nr. 30/2011, coroborate cu cele ale pct. 84, 85, respectiv 108 de la titlul VII din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, astfel cum a fost modificat şi completat prin H.G. nr. 50/2012, respectiv H.G. nr. 670/2012, şi că antrepozitarul nu a depus documente din care să rezulte conformarea.
Referitor la prima condiţie legală, cea a cazului bine justificat, prima instanţă a reţinut că aceasta este îndeplinită prin faptul că, deşi reclamanta a înstrăinat un singur imobil fără notificare prealabilă, pârâta a procedat la revocarea a 9 autorizaţii de antrepozit fiscal prin aceeaşi decizie, iar aceasta în condiţiile în care nu există nicio legătură între respectivele autorizaţii, iar fapta reclamantei este în legătură exclusiv cu un imobil şi deci cu o autorizaţie de antrepozit fiscal.
Prin urmare, curtea de apel, fără a soluţiona pe fond problema de drept, dar examinând dispoziţiile legale relevante în materie, nu a reţinut incidenţa unui temei legal pentru revocarea tuturor autorizaţiilor unui antrepozitar, astfel că pârâta pare să fi extins aplicarea unei sancţiuni dincolo de limitele faptei nelegale, măsura dispusă fiind prin urmare disproporţionată şi fără o justificare faptică şi legală.
De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere şi apărările reclamantei în sensul că potrivit art. 20622 alin. (2) C. fisc., în vederea obţinerii de către SC V. SA a autorizaţiilor pentru ca cele 9 locuri să funcţioneze ca antrepozite fiscale, au fost analizate individual cerinţele aferente fiecărui loc în parte.
Astfel, dacă s-ar fi justificat revocarea doar a autorizaţiei privind imobilul situat în comuna Cozmeşti, nu rezultă nici din actul contestat şi nici din documentaţia ce a stat la baza emiterii acestuia motivaţia concretă pentru care au fost revocate toate autorizaţiile SC V. SA.
Totodată, judecătorul fondului a apreciat că mai există o împrejurare care poate fi subsumată conceptului de caz bine justificat şi anume, în ceea ce priveşte cea de-a doua faptă reţinută în sarcina reclamantei, nu reiese în ce constă în mod efectiv aceasta, nerezultând relevanţa actelor ce trebuiau prezentate de reclamantă pârâtei, de ce ar fi trebuit prezentate anumite documente, ce acte au fost prezentate în concret şi ce acte ar mai fi fost necesar a fi prezentate.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa de fond a apreciat că şi aceasta este îndeplinită, constatând că prin Sentinţa civilă nr. 1202 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Iaşi s-a deschis procedura generală a insolvenţei faţă de reclamantă, astfel că o măsură precum cea dispusă prin decizia contestată, de revocare a tuturor autorizaţiilor de antrepozit fiscal, cu consecinţa blocării întregii activităţi a societăţii reclamante, nu poate să genereze decât pierderi financiare ori chiar intrarea în faliment în contextul imposibilităţii relansării în baza unui plan viabil de reorganizare. Aşa fiind, faţă de obiectul de activitate al societăţii, de obligaţiile sale contractuale, suspendarea executării deciziei apare ca fiind necesară pentru prevenirea producerii unui prejudiciu ireparabil sau greu de reparat.
Referitor la îndeplinirea formalităţilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, curtea a avut în vedere plângerea prealabilă şi dovada expedierii acesteia, acte depuse de reclamantă la dosar, dar şi dispoziţiile art. 109 alin. (3) C. proc. civ.
În speţă, prin întâmpinarea formulată la primul termen de judecată, pârâta nu a invocat faptul că reclamanta nu ar fi parcurs această procedură, această susţinere fiind formulată pentru prima dată cu ocazia cuvântului acordat în dezbateri, la data de 10 decembrie 2012.
Fiind vorba de o neregularitate de ordine privată, care se acoperă dacă nu este invocată în termenul şi în condiţiile prevăzute de lege, conform dispoziţiilor art. 108 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de fond a constatat şi că pârâta este decăzută din dreptul de a invoca neîndeplinirea procedurii prealabile, prin aceea că nu a formulat o astfel de susţinere prin întâmpinare.
Împotriva Sentinţei nr. 7021 din 10 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte soluţia de admitere a cererii de suspendare formulată de reclamanta-intimată.
Se arată în motivele de recurs că în mod greşit prima instanţă a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât în ceea ce priveşte condiţia existenţei unui caz bine justificat cât şi în ceea ce priveşte existenţa unei pagube iminente.
În ceea ce priveşte prima condiţie autoritatea recurentă arată că prima instanţă a apreciat greşit în sensul că este îndeplinită pe motiv că revocarea celor 9 autorizaţii de antrepozit fiscal nu este în legătură directă cu fapta reclamantei de a înstrăina un imobil fără modificare prealabilă.
Recurenta arată că prin soluţia dispusă s-a prejudecat fondul cauzei, iar prin preluarea autonomă a susţinerilor intimatei, prima instanţă nu a identificat, în concret împrejurările de natură a infirma prezumţia de legalitate a autorizaţiilor deţinute şi a căror suspendare a fost dispusă până la pronunţarea instanţei de fond.
În ceea ce priveşte a doua condiţie, cea a existenţei unei pagube iminente recurenta arată că această condiţie nu este îndeplinită, cererea neîndeplinind condiţia prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.
Se arată faptul că antrepozitul societăţii intimate se află în procedura insolvenţei nu îl exonerează de obligaţiile fiscale în calitate de antrepozitar fiscal autorizat şi nu este de natură a demonta îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele de recurs, Curtea va aprecia pentru următoarele considerente că recursul este fondat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greşită a legii.
Soluţia pronunţată, prin care s-a admis cererea de suspendare este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. s) şi t) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte prima condiţie prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 prima instanţă a apreciat greşit, în ceea ce priveşte abaterile reţinute în sarcina reclamantei, că împrejurările de fapt şi de drept determină o îndoială serioasă asupra legalităţii măsurii de revocare a autorizaţilor de antrepozit fiscal.
Curtea apreciază că împrejurările de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă şi în special neîndeplinirea unor obligaţii legale nu sunt în măsură a infirma prezumţia de legalitate a Deciziei nr. 069 din 8 august 2012 prin care s-a dispus revocarea celor 9 autorizaţii de antrepozit fiscal emise în favoarea reclamantei-intimate.
Cele reţinute de prima instanţă prejudecă fondul cauzei, iar în legătură cu cea de-a doua faptă de necontestat reclamanta nu s-a conformat unei obligaţii legale aceea de a depune până la data de 29 februarie 2012 documente din care să rezulte îndeplinirea unor anumite dispoziţii legale prevăzute de art. 206 din Legea nr. 571/2003.
În ceea ce priveşte îndeplinirea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 prima instanţă a apreciat greşit în sensul existenţei unei pagube iminente datorată situaţiei de insolvenţă în care se află reclamanta.
În opinia Curţii, procedura insolvenţei nu exonerează pe reclamantă de obligaţiile legale în calitatea sa de antrepozitar fiscal autorizat, iar pe de altă arte procedura insolvenţei nu reprezintă existenţa unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate împotriva Sentinţei nr. 7021 din 10 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC V. SA, prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL - Filiala Bucureşti, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6441/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6453/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
