ICCJ. Decizia nr. 6453/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6453/2013
Dosar nr. 9721/2/2011
Şedinţa publică de la 1 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrative şi fiscal, reclamanta SC H.I. SRL Filiala Bucureşti, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat obligarea paratei de a emite ordin referitor la procedura de restituire a taxei vamale, a taxei pe valoare adăugată şi a accizei aferente produselor comercializate prin magazinele duty-free.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, operatorii economici nu pot introduce mărfuri în vederea comercializării acestora în magazinele duty-free decât după plata accizei, a taxei pe valoarea adăugată şi a taxelor vamale, după caz. Totodată, acelaşi act normativ, prevede obligativitatea restituirii către operatorii economici a taxelor aferente produselor comercializate prin magazinele duty-free. Astfel, în temeiul punctului 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 54/2010 "Procedura şi condiţiile de restituire a taxei vamale, a taxei pe valoarea adăugată şi a accizei aferente produselor comercializate prin magazinele duty-free/duty-free diplomatice, conform prezentei ordonanţe de urgenţă, se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."
S-a mai arătat că ordinul MFP menţionat în textul de lege nu a fost emis până în prezent cu toate că O.U.G. nr. 54/2010 a intrat în vigoare pe data de 23 iunie 2010, or acest ordin trebuia emis în termen de 60 de zile de la data publicării ordonanţei.
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că potrivit O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, „Procedura şi condiţiile de restituire a taxei vamale, a taxei pe valoarea adăugată şi a accizei aferente produselor comercializate prin magazinele duty-free/duty-free diplomatice, conform prezentei ordonanţe de urgenţă, se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."
S-a mai susţinut de către pârâta ANAF că reclamanta nu are interes în formularea cererii de chemare în judecată, dat fiind că nu a formulat la organul vamal competent nicio cerere de restituire, de aici rezultând lipsa sa de interes în formularea acţiunii.
Petenta SC G.C. SRL a formulat în cauză cerere de intervenţie în interes propriu, prin care solicită obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să emită Ordinul prin care să reglementeze procedura de rambursare a taxei vamale, a taxei pe valoare adăugată şi accizei aferente produselor comercializate prin magazinele duty-free, conform art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 104/2002, privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free, precum şi să plătească daune cominatorii în cuantum de 500 RON/zi întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la emiterea Ordinului Ministrului Finanţelor Publice.
În susţinerea cererii, petenta a arătat că desfăşoară activităţi de comerţ în regim duty-free la un punct de lucru situat în Vama Albiţa, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, iar în urma mai multor solicitări privind rambursarea taxei vamale, taxei pe valoare adăugată şi accizei aferente produselor comercializate prin magazinele duty-free adresate Ministerului Finanţelor Publice, ANAF şi ANV, i s-a comunicat prin Adresa nr. 725339, 726140 din 16 mai 2011 că proiectul de ordin privind aprobarea procedurii şi condiţiile de restituire a taxei vamale, taxei pe valoare adăugată şi accizei aferente produselor comercializate prin magazinele duty-free/duty-free diplomatic, se afla în procedura de avizare la compartimentele de specialitate din ANAF.
Ordinul, însă, nu a fost emis, iar petenta se afla în imposibilitate de a obţine rambursarea acestor taxe, astfel cum prevede art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 104/2002.
De asemenea, a menţionat că, la data de 7 decembrie 2011, a solicitat Ministerului Finanţelor Publice emiterea ordinului prin care să reglementeze procedura de rambursare a taxei vamale, taxei pe valoare adăugată şi accizei aferente produselor comercializate prin magazinele duty-free, conform art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 104/2002, privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free, dar nu a primit nici un răspuns.
Cererea de intervenţie în interes propriu a fost încuviinţată în principiu în şedinţa publică de la 27 iunie 2012.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 4351 din data de 27 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF şi a lipsei de interes în formularea cererii principale.
A admis cererea principală formulată de reclamanta SC H.I. SRL, Filiala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC G.C. SRL.
A obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să facă propunerea la care face referire art. 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 54/2010, sub sancţiunea de penalităţi în cuantum de 500 de RON pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să emită, la propunerea ANAF, ordinul prevăzut de art. 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 54/2010.
A respins, ca prematură, cererea de obligare a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata de penalităţi.
Totodată, a obligat pârâta ANAF la plata către intervenienta SC G.C. SRL a sumei de 4.313,43 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, invocată de această pârâtă, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât potrivit dispoziţiilor art. VII din O.U.G. nr. 54/2010, ordinul privind procedura şi condiţiile de restituire a taxei vamale, a taxei pe valoarea adăugată şi a accizei aferente produselor comercializate prin magazinele duty-free/duty se emite de Ministerul Finanţelor, însă la propunerea preşedintelui ANAF, fără iniţiativa acestuia rezultând din modul în care este textul de lege că Ministerul Finanţelor nu poate proceda la emiterea ordinului.
De asemenea, în ce priveşte excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, invocată de pârâta ANAF în ce o priveşte pe reclamantă, decurgând din împrejurarea că acesta nu a formulat la organul vamal nici o cerere de restituire a accizelor sau a taxelor vamale, a constatat că este neîntemeiată, întrucât, prin actele depuse la dosar, reclamanta a dovedit că are calitatea de comerciant în regim duty-free şi că a plătit accize către bugetul de stat, neputându-se, astfel, reţine lipsa interesului în a solicita emiterea ordinului conţinând procedura de restituire a sumelor plătite cu acest titlu, pe baza neformulării unei cereri de restituire.
Sub acest aspect, prima instanţă a apreciat că este fără relevanţă existenţa posibilităţii ca o astfel de cerere să fi fost soluţionată prin aplicarea unui ordin ce prevede compensarea creanţelor fiscale rezultate din raporturi juridice vamale şi de restituire a eventualelor diferenţe, câtă vreme finalitatea acestor prevederi o reprezenta compensarea creanţelor pe care statul, respectiv comercianţii le au unul faţă de celălalt şi nu restituirea efectivă a sumelor la care comerciantul avea dreptul potrivit dispoziţiilor legale.
Cât priveşte fondul cauzei, instanţa de fond a constatat că raportat, pe de o parte, la dispoziţiile prevăzute de art. VII din O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, iar pe de altă parte, la calitatea reclamantei şi a intervenientei de comercianţi de mărfuri în regim duty-free, cererea acestora de obligare la emiterea ordinului prevăzut de aceste dispoziţii legale este întemeiată, întrucât atât reclamanta, cât şi intervenienta au justificat interesul în emiterea acestui ordin, dovedind plata, respectiv formularea de cereri de restituire de accize, TVA şi taxe vamale (în cazul intervenientei), iar obligaţia legală a pârâţilor de a propune, respectiv de a adopta ordinul conţinând procedura de restituire a sumelor plătite cu acest titlu decurge din chiar textul de lege enunţat mai sus.
În ceea ce priveşte capătul din cererea de intervenţie vizând obligarea la penalităţi, judecătorul fondului a constatat că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce o priveşte pe pârâta ANAF, căreia îi revenea iniţiativa adoptării ordinului şi care avea obligaţia de a face o propunere în acest sens, într-un termen de 60 de zile de la data la care O.U.G. nr. 54/2010 a fost publicată în M. Of. (21 iunie 2010).
Curtea a apreciat, însă, că stabilirea unei astfel de măsuri în ce îl priveşte pe pârâtul Ministerul Finanţelor este prematură, câtă vreme obligaţia acestuia de emitere a ordinului nu poate fi îndeplinită decât după primirea unei astfel de propuneri din partea ANAF.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs atât pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cât şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului său pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a arătat în esenţă următoarele:
- Instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, întrucât potrivit art. V pct. 2 alin. (8) din O.U.G. nr. 54/2010 Ordinul referitor la procedura de restituire a taxei vamale, a TVA şi a accizei aferente produselor comercializate prin magazinele duty-free, este emis de ministrul finanţelor publice.
A mai arătat recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală că au existat conform dispoziţiilor OPANAF nr. 2214/2010, demersuri pentru emiterea ordinului care a fost în discuţia Grupului de lucru pentru elaborarea şi analizarea proiectelor de acte normative care reglementează aspecte de natură fiscală.
- Instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, întrucât aceasta nu a formulat la organul vamal competent nici o cerere de restituire.
- Pe fondul cererii se arată că instanţa de fond a reţinut greşit aplicabilitatea art. 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 54/2010 în loc de art. V pct. 2 alin. (8) şi de asemenea, instanţa nu poate aprecia cu privire la oportunitatea emiterii unui act administrativ normativ.
- În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, se arată că această soluţie a instanţei de fond este greşită deoarece Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu se află în culpă procesuală.
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a arătat în esenţă că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea greşită a aplicării legii.
Se arată că obligaţia de a emite ordinul prin care va fi reglementată procedura şi condiţiile de restituire a impozitelor, taxelor aparţine prin lege (art. V pct. 2 din O.U.G. nr. 54/2010) şi se naşte la data la care îi este înaintat proiectul de ordine din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Se arată că toate aceste obligaţii nu au fost negate în faţa instanţei de fond care nu a constatat un refuz nejustificat al Ministerului Finanţelor Publice de a emite ordinul.
În drept, cererile de recurs au fost întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Reclamanta-intervenientă SC G.C. SRL a formulat concluzii scrise şi a solicitat punctual respingerea motivelor de recurs ca fiind nefondate, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Reclamanta-intimată SC G.C. SRL a solicitat respingerea ambelor recursuri.
Circumstanţele cauzei şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
- În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Înalta Curte constată că potrivit art. V pct. 1 (art. 1 alin. (2) şi (8)) din O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale modificată şi completată:
(2) „Operatorii economici introduc mărfuri în vederea comercializării în magazinele duty-free, duty-free diplomatice, numai după plata accizei, taxa pe valoarea adăugată şi taxele vamale după caz.
(8) Procedura şi condiţiile de restituire a taxei vamale, a taxei pe valoarea adăugată şi a accizei aferente produselor comercializate prin magazinele duty-free/duty-free diplomatice, conform prezentei ordonanţe de urgenţă, se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice la propunerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.”
Din dispoziţiile legale arătate mai sus rezultă că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală participă în procedura de emitere a ordinului prin faptul că trebuie să facă propuneri privind procedura şi condiţiile de restituire a taxelor.
De altfel, recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală recunoaşte că aceste demersuri şi propuneri au făcut obiectul „Grupului de lucru ….” de la nivelul acestei instituţii, iar Ministerul Finanţelor Publice în recursul său a arătat că obligaţia sa de emitere a ordinului în discuţie se naşte la data la care este înaintat proiectul de ordin de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Înalta Curte consideră că au calitate procesuală pasivă deopotrivă cele două autorităţi, atât prin prisma dispoziţiilor legale arătate anterior cât şi datorită faptului că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea M.F.P. (H.G. nr. 109/2009, cu modificările şi completările ulterioare).
- În ceea ce priveşte reţinerea greşită a art. 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 54/2010 şi aprecierea oportunităţii emiterii unui act administrativ normativ se constată că acest motiv este nefondat.
Instanţa de fond a arătat la ce anume se referă prevederile legale invocate, neavând relevanţă că articolele în cauză au primit în decursul timpului o altă numerotare.
Cât priveşte oportunitatea emiterii unui act administrativ, normativ, instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti câtă vreme în art. VII din O.U.G. nr. 54/2010, „procedura şi condiţiile de restituire” trebuiau stabilite în termen de 60 de zile de la data publicării ordonanţei şi aceasta a intrat în vigoare pe data de 23 iunie 2010, iar la data introducerii acţiunii 14 noiembrie 2011 nu fusese emis Ordinul. Acesta a fost fiind emis pe parcursul judecării prezentei cauze, mai exact după data pronunţării hotărârii instanţei de fond.
- Motivul de recurs privind excepţia lipsei de interes a reclamantei SC H. nu este fondat având în vedere că aceasta este operator economic care comercializează mărfuri în regim de duty-free.
Potrivit art. 2 lit. o) lit. p) din Legea nr. 554/2004:
lit. o) prevede: „drept vătămat-orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;
lit. p) prevede:interes legitim privat-posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;”
Relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă în scopul realizării cerinţelor legii.
Rolul activ al organului fiscal se exercită prin obligaţia legală a acestuia de a înştiinţa contribuabilul asupra drepturilor şi obligaţilor ce îi revin în desfăşurarea procedurii potrivit legii fiscale.
Înalta Curte reţine pertinent şi dreptul la o bună administrare ca un drept nou fundamental al Uniunii Europene, principiu conform căruia instituţiile trebuie să răspundă tuturor cererilor într-un termen rezonabil şi trebuie să comunice persoanelor în cauză orice informaţie necesară pentru valorificarea drepturilor sale.
În speţă, intervenienta SC G.C. SRL a solicitat în mod expres emiterea Ordinului ministrului Finanţelor Publice prin care să se reglementeze procedura de rambursare a taxei vamale, TVA şi accizei aferente produselor comercializate-a formulat cerere de rambursare a garanţiilor, cerere de audienţă etc. pentru a-şi valorifica drepturile cu bună-credinţă.
- În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, se reţine că în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ., proiectul şi procedura de avizare la compartimentele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală fiind prelungită în mod nejustificat, ceea ce echivalează cu o culpă a acestei recurente.
- Cât priveşte recursul Ministerului Finanţelor Publice acesta nu prezintă reale critici faţă de hotărârea instanţei de fond, este nefondat, aşa cum s-a arătat anterior procedura şi etapele de emitere a ordinului sunt arătate în lege, Ministerul Finanţelor Publice trebuind să aibă pârghii de control asupra organelor din subordinea sa, precum Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Acest control s-a exercitat după pronunţarea instanţei de fond, când Ministerul Finanţelor Publice a emis Ordinul nr. 231 din 19 februarie 2013 privind aprobarea Procedurii şi condiţiilor de restituire a accizei şi a TVA aferente produselor comercializate prin magazinele duty-free.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva Sentinţei nr. 4351 din 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenţii-pârâţi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.576 RON către intimata-intervenientă SC G.C. SRL, constând în onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6445/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6510/2013. Contencios → |
|---|
