ICCJ. Decizia nr. 6528/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6528/2013
Dosar nr. 6508/2/2010
Şedinţa publică de la 4 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta SC O. SA, a solicitat în contradictoriu cu M.F.P. prin A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor ca în baza prevederilor art. 218, alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- Anularea Deciziei nr. 111 din 07 aprilie 2010 privind soluţionarea contestaţiei formulate de SC O. SA înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 906122 din 14 ianuarie 2010, decizie emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului de Finanţe - A.N.A.F. şi care i-a fost comunicată din 05 mai 2010;
- Anularea "Deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 42525 din 09 decembrie 2009 emisă de Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală din cadrul Direcţiei Regionala pentru Accize si Operaţiuni Vamale Craiova;
- Obligarea pârâtei, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în perioada 01 mai 2004-31 mai 2006, a derulat prin Biroul Vamal Rm. Vâlcea (actuala Direcţie Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Vâlcea) 4 operaţiuni de import definitive (IM4 şi EU4) şi prin Biroul Vamal Bucureşti Otopeni Călători şi Mărfuri 12 operaţiuni de import definitive (IM4), având ca obiect, printre altele, şi software pe suporturi informatice.
Din totalul de 16 operaţiuni vamale supuse verificărilor, pentru 11 operaţiuni de import definitive (IM4) de software pe suporturi informatice derulate prin Biroul Vamal Bucureşti - Otopeni Călători şi Mărfuri, la stabilirea valorii în vamă, care constituie baza impozabilă pentru TVA datorat în vamă, nu a fost luată în considerare şi contravaloarea software-ului şi, în opinia organului de control, în aceste cazuri nu au fost achitate şi drepturile de import aferente software-ului, constând în TVA, taxe datorate în vamă la data fiecărei operaţiuni vamale de import definitive, în cauză; aceste operaţiuni sunt detaliate şi enumerate în Anexa 1 a Procesului verbal de control contestat.
Prin sentinţa civilă nr. 7813 din 21 decembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC O. SA, în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. prin A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Autoritatea Naţională a Vămilor şi A.N.V. - Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală din Cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Obligaţiuni Vamale Craiova, ca nefondată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta SC O. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În cauza de faţă reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 111 din 07 aprilie 2010 privind soluţionarea contestaţiei formulată din 14 ianuarie 2010, decizie emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului de Finanţe - A.N.A.F. şi care i-a fost comunicată din 05 mai 2010 şi anularea Deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 09 decembrie 2009 emisă de Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală din cadrul Direcţiei Regionala pentru Accize si Operaţiuni Vamale Craiova.
Aceste acte au fost emise în temeiul O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar suma datorată este de 80.599 lei.
Deoarece au ca obiect creanţe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuţii bugetare în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, acţiunea având ca obiect anularea deciziilor emise în procedura reglementată de O.G. nr. 92/2003 este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În cauza de faţă, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 lei, astfel că instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este tribunalul.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi pe cale de consecinţă va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC O. SA împotriva sentinţei civile nr. 7813 din 21 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6474/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6532/2013. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
