ICCJ. Decizia nr. 6410/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6410/2013
Dosar nr. 470/2/2013
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de suspendare a executării
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 ianuarie 2013, reclamanta SC I. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării parţiale a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 9 din 20 decembrie 2012 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru suma de 37.917.521 lei reprezentând:
- Impozit pe profit în cuantum de 7.139.632 lei;
- Obligaţii fiscale accesorii aferente impozitului pe profit în cuantum de 8.166.776 lei;
- taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 10.787.918 lei;
- Obligaţii fiscale accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 11.823.295 lei.
Reclamanta a arătat, cu privire la fondul cererii de suspendare, că sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute în mod cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ, şi anume existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Referitor la prima condiţie - cazul bine justificat - reclamanta a arătat că organele de control au încălcat, atât normele procedurale cu privire la încheierea şi emiterea actelor administrativ fiscale, inclusiv sub aspectul duratei efectuării inspecţiei fiscale (prevederile art. 104 C. proc. fisc.), precum şi normele de drept substanţial, cu referire la maniera în care a fost motivată decizia de impunere.
Cu privire la motivele de fond de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ contestat, reclamanta menţionează că acestea reies din maniera în care a fost motivată decizia de impunere.
Referitor la cea de-a doua condiţie - paguba iminentă - reclamanta a arătat că potrivit balanţei sintetice aferente lunii octombrie 2012 ataşată în probaţiunea prezentei acţiuni, SC I. SA înregistrează total disponibilităţi şi creanţă în sumă de 1.568.349.861,31 lei, din care 1.301.444.959,80 lei reprezintă clienţi neîncasaţi (sume indisponibile în momentul de faţă). Rezultă că reclamanta nu poate face faţă obligaţiilor financiare exigibile pe care le are atât faţă de creditorii fiscali cât şi faţă de ceilalţi creditori.
În termenul acordat de Curte în acest sens, reclamanta SC I. SA a consemnat cauţiunea în cuantumul de 500.000 lei stabilit de instanţă.
2. Sentinţa Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 638 din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
- În speţă se constată faptul că prin actul atacat se refuză dreptul de deducere T.V.A. pentru tranzacţii comerciale încheiate de reclamantă cu trei societăţi diferite.
- În ceea ce priveşte tranzacţiile cu SC L.A. SRL instanţa a observat că în cauză este vorba de un contract în valoare de 10.000.000 euro, astfel încât este credibilă poziţia organului fiscal care a considerat că nu există dovezi suficiente în sensul că această sumă a fost plătită pentru operaţiuni taxabile în condiţiile în care contractul, deşi are o valoare ridicată, precizează în termeni foarte generici contraprestaţia furnizorului. Este, în acelaşi timp, greu de crezut că un contract de o asemenea valoare putea să se execute, în condiţii fireşti, fără constituirea unor dovezi suplimentare, referitoare la executarea lui. Or reclamanta nu poate prezenta decât facturi şi procese verbale care, în lipsa altor acte nu pot conduce la concluzia realităţii prestării serviciilor şi furnizării bunurilor contractate
- În ceea ce priveşte tranzacţiile derulate cu SC R. SRL, Curtea constată că organele de control au făcut, în actul atacat, o prezentare detaliată a situaţiei de fapt, subliniind lipsa de identitate dintre bunurile pretins achiziţionate de la această societate şi cele care au fost prezentate fizic de societate. Reclamanta nu aduce dovezi care să pună sub semnul îndoielii cele constatate de organele fiscale ci invocă doar lipsa obligaţiei de a prezenta alte acte decât cele pe care le deţine.
În ceea ce priveşte contractul încheiat cu SC I.C.M.P. SRL curtea de apel a constatat că organul fiscal, întemeindu-se pe o adresă a Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., a considerat că acest contract este fictiv şi plata s-a făcut pentru alte servicii decât pentru cele menţionate în contract, respectiv pentru finanţarea campaniei electorale.
Cât priveşte viciile procedurale referitoare la desfăşurarea inspecţiei fiscale, prima instanţă a constatat că acestea nu sunt prevăzute în mod explicit sub sancţiunea nulităţii, aceste pretinse vicii nefiind de natură să atragă, în mod vădit nulitatea actelor.
In ceea ce priveşte paguba iminentă, Curtea de apel a constatat că această condiţie este îndeplinită, având în vedere valoarea creanţei şi actele contabile prezentate de reclamantă.
3 .Recursul declarat de SC I. SA
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC I. SA invocând aplicarea greşită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a criticat soluţia adoptată de prima instanţă sub următoarele aspecte:
- a analizat situaţia de fapt fiscală numai prin prisma reţinerilor echipei de inspecţie fiscală;
- nu s-a limitat la examinarea aparenţei de nelegalitate, ci a analizat legalitatea actului pe baza probelor administrate pe fondul cauzei;
- referitor la tranzacţiile derulate de SC R. SA, s-a omis a se verifica realitatea operaţiunilor care rezultă din constatările organelor fiscale din ţară (Bacău, Teleorman), care au identificat faptic utilajele livrate;
- s-a acordat credit nejustificat unei adrese emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi în cauza respectivă nu există o hotărâre definitivă a unei instanţe de judecată, încălcându-se prezumţia de nevinovăţie;
- viciile procedurale semnalate: neînştiinţarea contribuabilului în condiţiile art. 101 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură fiscală şi depăşirea duratei inspecţiei fiscale, contrar art. 104 din acelaşi cod, au fost lăsate nesancţionate, acreditându-se ideea că numai nulităţile expres prevăzute de lege sunt de natură să conducă la anularea actelor de procedură întocmite cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
- s-a adăugat la lege, instituindu-se condiţii suplimentare pentru recunoaşterea dreptului de deducere a TVA, contrar dispoziţiilor art. 145 coroborat cu art. 146 lit. a) din Codul fiscal.
4. Apărările A.N.A.F.
Prin concluziile scrise prezentate la termenul de dezbateri asupra recursului, intimata A.N.A.F. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Reiterând apărările formulate în faţa curţii de apel, intimata a susţinut că decizia de impunere beneficiază de prezumţia de legalitate şi veridicitate, nefiind invocat nici un motiv care să poată fi circumscris unei ipoteze a „cazului bine justificat”, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la aspectele care vizează nelegalitatea, intimata a arătat că pentru clarificarea lor este necesară administrarea de probe în cadrul procesului pe fondul cauzei.
5.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor din concluziile scrise, cât şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.
Recurenta-reclamantă SC I. SA a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. suspendarea executării parţiale a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 9 din 20 decembrie 2012, pentru suma de 37.917.521 lei, cuprinzând debitele descrise la pct. 1 din această decizie.
Contestaţia administrativă înregistrată la A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la data de 18 ianuarie 2013 sub nr. 947.115 a fost rezolvată pe parcursul soluţionării recursului, fiind respinsă.
Prima instanţă, pe baza argumentelor expuse rezumativ la pct. 2 din decizie a considerat că nu este îndeplinită condiţia „cazului bine justificat”. Această concluzie este împărtăşită şi de instanţa de recurs.
Reevaluând înscrisurile administrate la curtea de apel şi răspunzând în acelaşi timp la criticile recurentei, Înalta Curte reţine, în primul rând, că, potrivit definiţiei legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, se circumscriu cazului bine justificat „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
În această materie, doctrina şi jurisprudenţa au relevat că judecătorul nu poate face decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza susţinerilor părţilor şi a probelor care pot fi produse în această etapă a litigiului, fără a putea tranşa chestiuni care ţin de legalitatea actului administrativ.
De aceea, nu sunt justificate temerile recurentei că i s-ar putea opune puterea de lucru judecat în privinţa elementelor avute în vedere de judecător pentru conturarea concluziei că, în speţă, nu s-a răsturnat prezumţia de legalitate a deciziei de impunere.
Referitor la viciile procedurale care ar afecta legalitatea desfăşurării inspecţiei fiscale, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că nefiind prevăzută expres sancţiunea nulităţii, acestea nu ar putea atrage „în mod vădit nulitatea actelor”.
Contrar susţinerilor recurentei, judecătorul de la curtea de apel nu a statuat că neînştiinţarea contribuabilului ori depăşirea duratei inspecţiei fiscale nu pot fi sancţionate în lipsa unei prevederi legale în Codul de procedură fiscală, ci doar a punctat - corect - că, în limitele acestei proceduri sumare, nulitatea virtuală nu poate fi valorificată.
Nici celelalte motive de nelegalitate a actului administrativ fiscal, invocate de recurenta-reclamantă, care privesc fondul raportului juridic fiscal nu au aptitudinea de a genera „o îndoială serioasă” în sensul legii.
Aplicarea reglementărilor care vizează exercitarea dreptului de deducere a TVA nu se realizează mecanic. Pretenţia recurentei de a-i fi recunoscut automat acest drept pe baza unui contract şi a unor facturi (în privinţa raporturilor cu SC L. SRL) ori a unor facturi incomplete (în privinţa raporturilor SC R. SRL) este nejustificată.
Organele fiscale au dreptul de a aprecia asupra relevanţei stării de fapt fiscale (art. 6 C. proc. fisc.) şi pot reconsidera, în anumite situaţii, tranzacţiile care nu au un scop economic (art. 11 alin. (1) din Codul fiscal), urmărind, evident, să evite tentativele de fraudă în materia TVA. Jurisprudenţa constantă a C.J.U.E. - relevantă de ex. prin hotărârea pronunţată în cauza Halifax & others C- 255/02 – este în sensul recunoaşterii acestui drept.
Prin urmare, în limitele definite de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi pe baza probatoriului administrat în această fază, nu există argumente consistente de natură a induce dubii în privinţa legalităţii actului fiscal.
6.Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC I. SA împotriva sentinţei civile nr. 638 din 12 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6393/2013. Contencios. Suspendare provizorie a... | ICCJ. Decizia nr. 6457/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
