ICCJ. Decizia nr. 6561/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6561/2013
Dosar nr. 2238/54/2011
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 206 din 20 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Î.I.I., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Protecţie şi Pază, a anulat Decizia nr. N704 din 17 februarie 2011, Hotărârea nr. N1279 din 25 martie 2011 şi Hotărârea nr. 2 din 27 iunie 2011, emise de pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În baza procesului-verbal de cercetare administrativa din 1 februarie 2011, Serviciul de Protecţie şi Pază a emis în sarcina reclamantului decizia de imputare nr. N 1704 din 17 februarie 2011 pentru suma de 14.163,97 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere suportate pe timpul şcolarizării in cadrul Academiei Forţelor Terestre „N.B." Sibiu.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestaţie, care a fost respinsă ca neîntemeiata prin Hotărârea nr. N 1583 din 18 aprilie 2011 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază, act care a fost atacat de reclamant cu plângere la Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul aceluiaşi serviciu, plângere ce a fost respinsă prin Hotărârea nr. 2 din 27 iunie 2011.
Prin toate aceste înscrisuri, s-a reţinut că prin trecerea în rezervă prin demisie a reclamantului, intervenită la data de 17 decembrie 2010, înainte de împlinirea termenului de 10 ani pentru care s-a obligat să îndeplinească serviciul de militar activ, potrivit angajamentului încheiat cu M.A.N. la data de 04 octombrie 2000, s-a creat o pagubă materială în sumă de 14.163,97 lei reprezentând cheltuieli de şcolarizare.
Se mai reţine că, în perioada 2000-2004, reclamantul a fost student la Academia Forţelor Terestre „N.B." Sibiu, beneficiind gratuit de procesul de instruire şi şcolarizare.
Prin Angajamentul încheiat cu M.A.N. la data de 04 octombrie 2000, în baza Decretului nr. 473/1971 privind încheierea de angajamente de către candidaţii admişi să urmeze instituţiile militare de învăţământ şi instituţiile civile de învăţământ superior pentru cheltuielile de întreţinere, reclamantul s-a obligat să îndeplinească serviciul militar activ timp de 10 ani, după absolvirea cursului de specializare pentru prima funcţie.
Astfel, la art. II, punctul G din acest Angajament, reclamantul s-a obligat să restituie cheltuielile de întreţinere efectuate de M.A.N. pe perioada cât a fost şcolarizat, diminuate cu cota parte corespunzătoare perioadei servite ca ofiţer în activitate, dacă este trecut în rezervă prin aplicarea uneia din prevederile art. 85 alin. (1), lit. g) - l), art. 87 sau art. 88 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, înainte de împlinirea termenului prevăzut la pct. II lit. e) din contract, care se referă la termenul de 10 ani, mai sus arătat.
Ulterior, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 90/2001, care a modificat şi completat Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin art. 41 s-a prevăzut obligaţia „persoanelor care urmează să devină cadre militare în condiţiile art. 36 alin. (1), lit. a)-c), art. 38 lit. a) şi art. 40 alin. (1) lit. a), la admiterea într-o instituţie militară de învăţământ pentru formarea ofiţerilor, maiştrilor militari sau subofiţerilor în activitate de a încheia cu M.A.N. contracte cu durata de 8 ani, de la numirea lor în prima funcţie ” .
În raport de modificarea legală intervenită, între M.A.N. şi reclamant a fost încheiat un nou Contract privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate din 01 octombrie 2001 (fila 33 dosar) în care s-a prevăzut ca termen pentru exercitarea acestei profesii, termenul de 8 ani, mai sus arătat.
Rezultă că prin încheierea celui de-al doilea contract intervenit între aceleaşi părţi, termenul privind obligativitatea exercitării profesiei de cadru militar, de la numirea în prima funcţie a reclamantului, stabilit prin Angajamentul din 04 octombrie 2000, a fost modificat la 8 ani, acesta fiind aplicabil speţei de faţă, termenul de 10 ani nemaifiind valabil.
Prin urmare, prima instanţă a apreciat că în mod nelegal au fost calculate în sarcina reclamantului cheltuieli de şcolarizare, avându-se în vedere termenul de 10 ani prevăzut în Angajamentul din 04 octombrie 2000 care nu mai era valabil, când în realitate prin contractul din 01 octombrie 2001 termenul se modificase la 8 ani, calculaţi de la data numirii în prima funcţie a acestuia.
Susţinerea de către reclamant a faptului că cele două acte administrative nu sunt opozabile S.P.P., ca motiv de nulitate, nu a fost reţinută, în condiţiile în care S.P.P. a fost ultima unitate în care acesta a activat şi, care, conform art. 22 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, luând cunoştinţa de producerea pagubei, avea obligaţia efectuării cercetării administrative. Împrejurarea că stabilirea cuantumului prejudiciului s-a făcut în baza datelor transmise de către U.M. nr. x Sibiu este justificată de faptul că doar această instituţie militară de învăţământ superior cunoaşte valoarea cheltuielilor de întreţinere pe care le-a suportat cu reclamantul pe perioada celor 4 ani cât acesta a fost student.
În ceea ce priveşte calculul cheltuielilor de şcolarizare, acesta este reglementat de Ordinul M.A.N. din 12 aprilie 2007 pentru aprobarea Metodologiei privind determinarea/stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării/instruirii.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul-pârât
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, în termen legal, a declarat recurs pârâtul S.P.P.
Recurentul-pârât, invocând motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, următoarele critici în raport cu hotărârea atacată:
- instanţa de fond, apreciind că singura bază legală pentru calcularea prejudiciului în discuţie o reprezintă contractul semnat de reclamantul-intimat cu M.A.N. la data de 1 octombrie 2001, prin care a fost redusă la 8 ani obligaţia exercitării profesiei de cadru militar activ, termenul de 10 ani stabilit prin angajament nemaifiind valabil, porneşte de la o premisă greşită, după cum în mod eronat au fost aplicate şi dispoziţiile Decretului nr. 473/1971, ale H.G. nr. 190/1991 şi ale Legii nr. 80/1995 întrucât s-a apreciat că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 90/2001 de modificare a Legii nr. 80/1995, dispoziţiile primelor două acte normative nu îşi mai au aplicabilitate;
- în realitate atât dispoziţiile art. 411 din Legea nr. 80/1995 cât şi cele ale Decretului nr. 473/1911 şi ale H.G. nr. 190/1991 sunt în vigoare, aplicându-se unor situaţii specifice, distincte, astfel că şi cele două acte semnate de reclamant, respectiv angajamentul şi contractul produc efecte;
- în mod corect instanţa de fond a stabilit că autoritatea recurentă este singura abilitată, în cazul reclamantului „să recupereze prejudiciul creat statului” prin demisia acestuia din urmă, ca ultimă unitate din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în care a activat reclamantul şi care a şi luat cunoştinţă de producerea pagubei, însă, în mod eronat a anulat actele de cercetare administrativă emise, argumentul avut în vedere în sensul că perioada care trebuia considerată ca fiind legală în calcularea prejudiciului produs, este de 8 ani şi nu de 10 ani, aşa cum a procedat S.P.P., fiind neîntemeiat.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu subzistă motive de nelegalitate de natură a antrena modificarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare expuse şi a precizărilor aduse de instanţa de recurs.
Reclamantul-intimat a investit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a actelor administrative emise de autoritatea recurentă S.P.P., incluzând decizia de imputare din 17 februarie 2011, prin care s-a stabilit obligaţia sa de plată a sumei de 14.163,97 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreţinere pe durata şcolarizării sale, urmare a trecerii în rezervă prin demisie, înainte de îndeplinirea serviciului, ca ofiţer activ, timp de cel puţin 10 ani în unităţi militare, potrivit angajamentului înregistrat în 4 octombrie 2000.
Prima instanţă a admis cererea reclamantului şi a dispus anularea actelor atacate reţinând în esenţă că viciul de nelegalitate al acestora derivă din şi constă în nesocotirea prevederilor, respectiv a duratei stipulate în noul contract privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, nr. 13647 din 1 octombrie 2001, încheiat între M.A.N. şi reclamant, pe durată de 8 ani, de la numirea în prima funcţie conform prevederilor art. 411 din Legea nr. 80/1995, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 90/2001.
Înalta Curte, examinând criticile recurentului vizând modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente, în raport şi de conţinutul angajamentului dar şi al contractului, semnate de intimatul-reclamant, constată contrar celor susţinute prin motivele de recurs, că în cauza de faţă au fost corect aplicate normele legale cuprinse în O.U.G. nr. 90 din 21 iunie 2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.
Astfel, în cuprinsul art. 411, nou introdus, se stipulează după cum urmează:
„Persoanele care urmează să devină cadre militare în condiţiile art. 36 alin. (1) lit. a) - c), ale art. 38 lit. a) şi ale art. 40 alin. (1) lit. a), la admiterea într-o instituţie militară de învăţământ pentru formarea ofiţerilor, maiştrilor militari sau subofiţerilor în activitate, încheie cu M.A.N. contracte cu durata de 8 ani de la numirea lor în prima funcţie.
În condiţiile prevăzute la art. 36 alin. (1) lit. d) şi e), art. 38 lit. b) şi c), precum şi la art. 40 alin. (1) lit. b) şi c) persoanele în cauză, înainte de a urma cursul de formare ofiţeri, maiştri militari sau subofiţeri în activitate, în condiţiile Ghidului carierei militare, încheie cu M.A.N. contracte cu durata de 4 ani.
După expirare contractele pot fi reînnoite, în funcţie de opţiunea părţilor, pe perioade succesive cu durata de până la 4 ani, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului apărării naţionale.
Cadrele militare care au o vechime ca ofiţer, maistru militar sau subofiţer în activitate de cel puţin 15 ani pot încheia cu M.A.N. contracte până la împlinirea limitei de vârstă în grad.
Cu 6 luni înainte de expirarea contractului părţile sunt obligate să se încunoştinţeze reciproc asupra intenţiei de reînnoire a acestuia.
În situaţia în care înainte de expirarea duratei stabilite cadrele militare reziliază contractul potrivit art. 85 alin. (1) lit. h), acestea sunt obligate să anunţe M.A.N. cu cel puţin 30 de zile înainte, iar în cazul primului contract cadrele militare sunt obligate şi să restituie cheltuielile de întreţinere şi de instruire pe timpul şcolarizării, proporţional cu perioada de contract rămasă neexecutată.”
Raportat la prevederile legale sus-citate, care, fără echivoc, prevăd necesitatea încheierii unui contract cu durata de 8 ani de la numirea în primă funcţie a unui cadru militar şi Înalta Curte apreciază că, în mod firesc dar şi corect din perspectivă legală, s-a apreciat că în situaţia reclamantului prevalenţă se impune a fi acordată contractului din 1 octombrie 2001, în care este stipulat tocmai termenul de 8 ani, urmare a modificărilor survenite prin adoptarea O.U.G. nr. 90/2001.
Împrejurarea că în cuprinsul acestui contract, încheiat în anul 2001 (fila 33 dosar fond) nu este cuprinsă nici o prevedere prin care să se facă trimitere la perioada stipulată în angajamentul anterior semnat, din 4 octombrie 2000, în ceea ce priveşte durata impusă pentru exercitarea profesiei, de la numirea în funcţie, nu este de natură a conduce la concluzia, susţinută de recurent, în sensul că subzistă integral valabilitatea ambelor documente iar în ceea ce priveşte îndatoririle reclamantului-intimat, urmează a fi avut în vedere termenul de 10 ani iniţial prevăzut.
Şi aceasta întrucât, pe de-o parte, încheierea ulterioară a contractului, în anul 2001, ca nou acord, a reflectat modificările legislative intervenite prin adoptarea O.U.G. nr. 90 din 21 iunie 2001, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, iar pe de alta nu poate fi nesocotită împrejurarea că în cuprinsul angajamentului semnat în anul 2000, la pct. „G” se face trimitere expresă la prevederile art. 85-88 din Legea nr. 80/1995, în forma anterioară modificării intervenite în anul 2001.
Acea prevedere din angajament viza tocmai restituirea cheltuielilor de întreţinere efectuate de M.A.N., pe durata şcolarizării, proporţional cu perioada servită ca ofiţer în activitate, în ipoteza trecerii în rezervă, prin aplicarea uneia din prevederile art. 85 alin. (1) lit. g)-l), înainte de împlinirea termenului prevăzut la pct. II lit. e)1 din angajament, iar prin O.U.G. nr. 90/2001 s-au modificat, respectiv au fost completate prevederile Legii nr. 80/1995, atât prin introducerea art. 411, sus citat, cât şi prin adăugarea unui nou caz de trecere în rezervă, printre cele prevăzute de art. 85, respectiv cel de la pct. II „lit. e)1: - la expirarea termenului prevăzut în contractul încheiat în condiţiile art. 411, dacă una din părţi nu este de acord cu reînnoirea acestuia”.
Aşa fiind este evidentă corelarea prevederilor şi mai bine spus legătura dintre cele două acte, angajamentul şi contractul încheiate de reclamant, sub imperiul unor prevederi legale succesive, reglementând însă, pentru ipoteza ce interesează prezenta cauză, aceeaşi chestiune şi anume, modalitatea prin care persoanele care urmează să devină cadre militare, la admiterea într-o instituţie militară de învăţământ, urmează să încheie cu M.A.N. angajamente, respectiv contracte, pe o anume durată, de la numirea în funcţie.
Din această perspectivă, raportat aşadar la criteriul succesiunii în timp nu numai a reglementărilor legale intervenite dar şi a documentelor prin care părţile s-au angajat şi şi-au asumat obligaţii, Înalta Curte în acord cu cele statuate şi de prima instanţă, apreciază că prin încheierea celui de-al doilea contract, intervenit între aceleaşi părţi, termenul privind obligativitatea exercitării profesiei de cadru militar a fost implicit modificat în sensul că durata a fost redusă de la 10 la 8 ani, corespunzător modificărilor şi prevederilor legale sus enunţate.
Aşa fiind, actele administrative emise de către pârâtul recurent, atacate în prezenta cauză, fiind fundamentate exclusiv pe clauzele cuprinse în Angajamentul semnat în anul 2000, apreciat ca singurul aplicabil şi pornind de la unica premisă a încălcării obligaţiei de îndeplinire a serviciului militar activ timp de 10 ani, după absolvirea cursului de specializare pentru prima funcţie, sunt apreciate şi de Înalta Curte ca fiind nelegale întrucât nesocotesc nu numai prevederile contractului semnat în anul 2001 dar chiar prevederile art. 411 din Legea nr. 80/1995, cu privire la care instanţa, pentru argumentele expuse, a reţinut deplina incidenţă în cauză.
Înalta Curte apreciază că sancţiunea anulării actelor atacate, dată fiind natura lor nelegală se impune a fi menţinută şi în considerarea lipsei motivării respectiv a indicării cu claritate a elementelor de fapt şi de drept pentru care prin Hotărârea nr. 2 din 27 iunie 2011 nu au fost primite susţinerile reclamantului-intimat vizând modalitatea de calcul a prejudiciului reţinut în sarcina sa, simpla menţiunea în sensul că documentul avut în vedere emană de la o instituţie publică, nefiind desigur suficientă.
De altfel, în acest sens este de arătat că potrivit art. 411 alin. (6) din Legea nr. 80/1995, în situaţia în care se stabileşte restituirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, aceasta se dispune proporţional cu perioada de contract rămasă neexecutată.
În cadrul procesual de faţă, dat fiind viciul de nelegalitate reţinut, ce afectează actele administrative atacate dar şi insuficienta motivare a acestora în sensul arătat, desigur că nu s-a putut determina, raportat şi la data demisiei reclamantului-intimat - 15 decembrie 2010 - măsura în care contractul din 1 octombrie 2001 îşi păstrează valabilitatea pentru a se putea determina astfel şi eventuala perioadă pentru care, proporţional cu durata din contract rămasă neexecutată, reclamantul-intimat datorează cheltuieli de şcolarizare.
Nu mai puţin însă, în raport de dezlegările cuprinse în prezenta decizie asupra cadrului legal aplicabil şi a stabilirii normelor incidente, Înalta Curte apreciază că autoritatea intimată va putea determina şi finaliza pe cale administrativă, chestiunile sus-arătate, în calitatea sa de ultimă unitate din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în care a activat reclamantul intimat şi care, conform art. 22 din O.G. nr. 121/1998, este singura instituţie care poate, în cazul de faţă, să recupereze eventualul prejudiciu creat prin demisia reclamantului, astfel cum în mod just a reţinut prima instanţă şi a confirmat, de altfel şi recurentul pârât prin cererea de recurs promovată.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.P.P. împotriva Sentinţei civile nr. 206 din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6546/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6642/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
