ICCJ. Decizia nr. 6532/2013. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6532/2013
Dosar nr. 2375/2/2011
Şedinţa publică de la 4 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC A.T.G. SA a solicitat instanţei anularea deciziei nr. 210 din 22 februarie 2011, emisă de pârâtul C.N.A.
În subsidiar, reclamanta a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a somaţiei publice sau diminuarea spre minimul prevăzut de lege a cuantumul amenzii aplicate.
Prin sentinţa civilă nr. 1193 din 21 februarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei SC A.T.G. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. 210 din 22 februarie 2011 pârâtul a sancţionat reclamanta cu 30.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1), 36 alin. (1) şi (2), art. 42 alin. (1) din Codul de reglementarea a conţinutului audiovizualului şi art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, în urma examinării conţinutului a 4 ediţii ale emisiunii „A.d.”.
Din examinarea probelor administrate s-a reţinut că în ediţiile din 11 noiembrie 2010 şi 30 noiembrie 2010 ale emisiunii au fost preluate afirmaţiile făcute de un presupus amant al artistei J.J. şi respectiv un presupus mesaj SMS al acesteia, în care se făceau referiri la o relaţie extraconjugală. Aceste materiale au un pronunţat caracter privat, datorită aspectelor intime la care se referă, iar din probele administrate nu reiese că realizatorii emisiunilor ar fi avut acordul persoanelor implicate pentru difuzarea materialelor respective. În atare situaţie, în mod corect a apreciat pârâtul că emisiunile în cauză au intrat sub incidenţa prevederilor art. 32 alin. (1) şi 36 alin. (1) şi (2), din Codul audiovizualului, în vigoare în acea perioadă.
În ce priveşte emisiunea din data de 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel a avut în vedere în primul rând că aceasta a fost difuzată în intervalul orar 17.00-19.00, interval în care emisiunile tv pot fi accesate cu uşurinţă de minori.
Raportând situaţia de fapt reţinută la textele normative deja citate, Curtea de Apel a constatat că materialul difuzat în direct de reclamantă este de natură a afecta dezvoltarea mentală şi morală a minorilor, care ar putea considera ca preferabilă soluţionarea unui conflict prin mijloace violente, mai degrabă decât pe cale amiabilă.
Referitor la ediţia din data de 08 februarie 2011 a emisiunii „A.D.”, instanţa de fond a apreciat că aceasta a avut ca subiect intoxicaţia cu mercur a două persoane publice. Acest subiect a fost dezbătut în studioul emisiunii, în cadrul unei discuţii cu două persoane, din care una avea pregătire medicală, precum şi prin intervievarea, în paralel, a unei persoane care pretindea că practică vrăjitoria şi că deţine cunoştinţe cu privire la modul în care acţionează mercurul asupra organismului uman.
Curtea de Apel a reţinut că pe parcursul emisiunii nu a existat o poziţie clară a moderatoarei, care să valideze în mod expres una din cele două concepţii diametral opuse referitoare la efectele şi tratamentul intoxicaţiei cu mercur, concluziile fiind lăsate la liberul arbitru al telespectatorilor.
Emisiunea a fost difuzată în acelaşi interval orar, respectiv 17.00-19.00, interval în care prezenţa minorilor în faţa televizoarelor este foarte probabilă.
Instanţa de fond a apreciat că, în condiţiile în care este ştiinţific dovedit faptul că intoxicaţia cu mercur are efecte grave şi uneori ireversibile asupra organismului uman, inducerea ideii că mercurul nu este în principiu nociv pentru organismul viu şi că argumentele ştiinţifice sunt lipsite de valoare, are consecinţe nefaste asupra modului în care minorii abordează chestiuni de o asemenea natură.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC A.T.G. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că în mod greşit instanţa de fond a stabilit că în cadrul emisiunilor din 11 noiembrie 2010 si 30 noiembrie 2010, a avut loc o încălcare a art. 32 alin. (1), art. 36 alin. (1), (2) si ale art. 42 alin. (1) din Codul audiovizualului.
Subiectul celor doua emisiuni sancţionate l-a reprezentat discutarea problemelor de natură sentimentală ale artistei Julia Jianu, aşa cum reieşeau acestea din diferite alte mijloace de informare în masă, respectiv ziare şi internet. Subiectul central l-a reprezentat pretinsa eşuare a unei relaţii amoroase a artistei, şi modul în care partenerul acesteia a făcut publice aceste lucruri printr-o scrisoare deschisă, adresată unui ziar şi afişată pe internet, scrisoare în cadrul căreia erau relatate inclusiv pasaje din mesaje transmise de artistă partenerului sau.
În condiţiile în care emisiunea nu a tratat decât aspecte care erau deja de notorietate urmare a publicării lor pe numeroase site-uri şi în ziare, este eronat a susţine existenţa vreunei interferenţe din partea subscrisei în viaţa privată a personajelor mai sus menţionate.
Absolut nicio informaţie cu caracter de noutate nu a fost făcuta publica în cadrul emisiunii, ci numai informaţii pe care respectivele persoane hotărâseră să le dea publicităţii.
Recurenta consideră ca fiind lipsită de orice fel de pertinenţă logică susţinerea că discutarea în emisiune a unor informaţii deja publice şi comentarea acestor informaţii ar reprezenta o încălcare a dreptului la viaţă privată.
În mod greşit instanţa de fond a stabilit că în cadrul emisiunii din 17 ianuarie 2011 a avut loc o încălcare a art. 39 alin. (2) din Codul audiovizualului.
Subiectul emisiunii sancţionate l-a reprezentat o discuţie intre foştii soţi, M.M. şi M.N.
Raportat la faptul că în emisiune nu s-au folosit cuvinte sau expresii vulgare, şi nu s-a făcut referire la fapte care pot pune în pericol dezvoltarea fizică şi mentală a copiilor, sancţiunea este nelegală.
Din extrasele din emisiune preluate de către paratul C.N.A. în cadrul deciziei, nu reiese decât că discuţiile dintre cei doi invitaţi, au fost cât se poate de agitate şi de gălăgioase, dar nu s-au circumscris în niciun fel textelor de lege invocate de pârât în decizie.
Mai mult, sancţiunea poate fi aplicată numai în măsura în care moderatorul emisiunii nu intervine în vederea menţinerii acesteia în limitele legale, fapt care s-a petrecut, cei doi invitaţi fiind separaţi în studiouri diferite, după momentul în care tensiunile dintre ei s-au ridicat.
Or, instanţa de fond nici nu a luat în considerare atitudinea corespunzătoare a moderatoarei emisiunii, ci din contră, a constatat în mod necorespunzător realităţii faptul ca „atitudinea moderatoarei nu a fost una de natură a împiedica agresiunea, încercările acesteia de a atenua tensiunea dintre invitaţi fiind timide şi lipsite de consistenţă.”
În mod greşit instanţa de fond a stabilit că în cadrul emisiunii din 8 februarie 2011 a avut loc o încălcare a art. 39 alin. (2) din Codul audiovizualului.
Subiectul emisiunii l-a constituit discutarea problemelor de sănătate ale familiei Borcea, conform relatărilor făcute de însăşi M.B., constând în existenţa în organism a unei concentraţii ridicate de metale grele.
Pe lângă discuţiile privind tratamentele din medicina tradiţionala şi alternativă, care sunt prescrise în astfel de cazuri, în emisiune au fost ascultate şi opiniile unor persoane care susţin că practica vrăjitoria, putând vindeca astfel de afecţiuni prin mijloace specifice.
Cu alte cuvinte, emisiunea a tratat pe lângă aspecte ştiinţifice, şi aspecte care ţin de superstiţie.
Recurenta consideră că semnificaţia acestor susţineri cu privire la superstiţii din cadrul emisiunii au fost în mod eronat interpretate de instanţa de fond, în sensul că distincţia dintre opiniile ştiinţifice şi cele irealiste, supranaturale, a fost în mod clar reliefată, evitându-se astfel pericolul confuziei în rândul oricărei categorii de telespectatori.
O eventuală sancţionare pentru faptele descrise mai sus trebuie stabilită prin raportare la principiul stabilit de Curtea de la Strasbourg, în cazul Lehideux şi Isorni contra Franţa: în sensul că "instanţa trebuie sa se limiteze la a verifica dacă interferenţa autorităţii publice poate fi descrisă ca fiind „absolut necesară într-o societate democratică”.
Adjectivul „necesară” implică existenţa unei nevoi sociale presante.
În exercitarea competentei sale, instanţa trebuie să analizeze interferenţa în exercitarea dreptului la liberă exprimare din perspectiva întregii speţe, inclusiv conţinutul textului împotriva căruia s-a dispus sancţionarea şi contextul în care acesta a fost transmis. Instanţa trebuie sa se convingă că autoritatea publică a aplicat standarde conforme principiilor art. 10 din Convenţie şi că şi-a întemeiat actul pe o evaluare acceptabilă a stării de fapt.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Prin Decizia nr. 210 din 22 februarie 2011, recurentă-reclamantă a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 30.000 lei pentru încălcarea prevederilor articolelor 32 alin. (1), 36 alin. (1) şi (2) şi 42 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
În sarcina recurentei-reclamante s-a reţinut faptul că în zilele de 11 şi 30 noiembrie 2010, postul de televiziune A.1, ce-i aparţine, a difuzat emisiunea A.D. cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la protecţia vieţii private şi a dreptului la imagine a persoanei, drepturi garantate de Constituţia României şi ocrotite de art. 3 din Legea audiovizualului şi art. 36 din Decizia nr. 187/2006, în vigoare la data aplicării sancţiunii.
Atât prin titlurile afişate pe ecran, cât şi prin conţinutul său, subiectul abordat în cadrul căruia au fost aduse la cunoştinţa publicului aspecte referitoare la viaţa privată a soţilor J., fără acordul acestora, a fost de natură să prejudicieze dreptul la imagine a acestei familii.
Expunerea în această modalitate a unor aspecte ce ţin de viaţa privată a unor persoane, fără acordul acestora, contravine legislaţiei audiovizuale potrivit căreia nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar invocarea dreptului la informare nu poate justifica invadarea vieţii private.
Sancţiunea a fost aplicată şi pentru faptul că ediţia din 17 ianuarie 2011 a emisiunii „A.D.”, difuzată în intervalul orar 17.00-19.00, cu semnul de avertizare AP, a avut un conţinut neadecvat intervalului orar de difuzare, întrucât dialogul tensionat dintre invitaţii emisiunii, M.M. şi fostul ei soţ, M.N., a degenerat într-o agresiune, ocazie cu care aceştia au folosit şi un limbaj licenţios, aspecte de natură a afecta dezvoltarea morală şi mentală a copiilor.
Un astfel de conţinut, difuzat la o oră la care copiii au acces neîngrădit la vizionare, în care s-a folosit un limbaj licenţios şi s-a consumat un act violent este inacceptabil într-un program audiovizual, în condiţiile în care violenţa nu reprezintă o modalitate de rezolvare a problemelor, ci constituie un exemplu negativ de comportament, fiind nocivă pentru dezvoltarea morală şi mentală a minorilor.
În aceeaşi şedinţă publică, Consiliul a analizat şi raportul de monitorizare întocmit în baza reclamaţiilor înregistrate la C.N.A. din 09 februarie 2010, privind ediţia emisiunii "A.D." difuzată în data de 08 februarie 2011 în intervalul orar 17.00-19.00, de postul A.1.
În debutul emisiunii, prezentatoarea S.G. a afirmat că soţii M. şi C.B. au fost otrăviţi cu mercur şi că aceştia îşi caută vindecarea în medicina alternativă. Pe ecran a fost afişat, cu menţiunea EXCLUSIVITATE, următorul titlu: „Dezvăluiri şoc: B. - otrăvită cu mercur; sms x: Tentativă de omor sau accident?”.
Prin difuzarea acestei ediţii, recurenta-reclamantă a încălcat dispoziţiile legale privind protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe, întrucât un astfel de conţinut, în care o vrăjitoare a explicat modul în care poate fi eliminat mercurul din organism prin ritualul de magie albă, poate avea consecinţe negative asupra sănătăţii şi dezvoltării mentale a copiilor, dat fiind faptul că aceştia îşi formează capacitatea de a aprecia ceea ce este corect şi ceea ce este greşit, noţiunile de bine şi rău, îşi formează seturile de valori prin observare şi imitaţie, atât în raport de comportamentul părinţilor, cât şi de lumea înconjurătoare, prin intermediul altor persoane cu care vin în contact, al prietenilor, a familiei, a cărţilor, dar şi a televiziunii.
Argumentul potrivit căruia subiectul a fost preluat din presa scrisă sau de pe internet nu este de natură să o exonereze de obligaţia respectării dispoziţiilor din domeniul audiovizualului, nu suplineşte lipsa acordului persoanei pentru difuzarea unor astfel de subiecte ce ţin de viaţa privată sau de familie a persoanei şi nici nu demonstrează că recurenta-reclamantă a respectat prevederile legale din domeniul audiovizualului.
Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că cele două ediţii din 11 şi 30 noiembrie 2010 au fost difuzate cu încălcarea normelor din domeniul audiovizualului şi că C.N.A. în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) şi 36 alin. (1) şi (2) din Codul audiovizualului, în vigoare la acea dată.
Un astfel de conţinut ca cel difuzat de recurenta-reclamantă, nu poate reprezenta un model de educaţie în dezvoltarea armonioasă a minorului, ştiut fiind că educaţia este o dimensiune importantă a personalităţii copilului şi mai apoi a adultului, iar conduita morală a adulţilor reprezintă un factor deosebit în educarea minorului pentru că încorporează modul de adaptare la cerinţele şi relaţiile sociale.
Legiuitorul român a prevăzut norme speciale cu privire la protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe, instituind la art. 39 din Legea audiovizualului că:
„(1) Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie sau violenţă nejustificată.
(2) Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.
(3) Difuzarea într-o formă necodată sau fără alte măsuri tehnice de restricţionare a accesului a programelor prevăzute la alin. (2) se poate face numai după prezentarea unei atenţionări acustice sau grafice, pe toată durata programului asigurându-se prezenţa unui simbol vizual de avertizare.”
Potrivit Directivei 13/2010:
Art. 27 alin. (1) Statele membre trebuie să ia măsuri adecvate pentru a garanta că emisiunile de televiziune difuzate de către posturile de televiziune aflate sub jurisdicţia lor nu cuprind programe cu potenţialul de a afecta în mod grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programe care cuprind pornografie sau violenţă nejustificată.
Alin. (2) Măsurile stabilite la alin. (1) se extind şi asupra altor programe care prezintă probabilitatea de a afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, cu excepţia cazurilor în care prin programarea emisiunilor la anumite ore sau prin orice măsuri tehnice se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.
Alin. (3) Mai mult, în cazul în care astfel de programe sunt transmise într-o formă necodată, statele membre trebuie să asigure faptul că programele respective sunt precedate de un avertisment acustic sau identificate printr-un simbol vizual prezent pe toată durata acestora.
Din examinarea legislaţiei naţionale incidente în materia supusă prezentei analize judiciare se constată că prin conţinutul prevederilor art. 39 din Legea nr. 504/2002, dar şi al actelor normative subsecvente, concordante cu legislaţia uniunii europene s-au instituit reguli care au ca scop protecţia minorilor.
Astfel, s-a interzis difuzarea în cadrul serviciilor de programe de televiziune, a unor programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, programe care nu respectă restricţia expres prevăzută în art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 sau fără asigurarea unei atenţionări acustice sau grafice precum şi în prezenţa unui simbol vizual de avertizare (art. 39 alin. (3)).
În contextul unor discuţii cu privire la consecinţele existenţei metalelor grele în organism, în cadrul emisiunii "A.D.", ediţia din 08 februarie 2011, difuzată în intervalul 17.00-19.00, recurenta-reclamantă a prezentat, prin intermediul unei vrăjitoare, modalitatea în care mercurul poate fi eliminat din organism.
Deşi libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, este unanim admis că exerciţiul acestei libertăţi comportă îndatoriri şi responsabilităţi specifice în cazul jurnaliştilor şi radiodifuzorilor, aceştia având obligaţiile generale de a relata obiectiv şi echilibrat faptele şi activităţile de interes public, de a respecta drepturile si libertăţile fundamentale ale omului şi de a nu aduce atingere, prin programele audiovizuale, dezvoltării mentale şi morale a copiilor.
Atât Curtea Constituţională a României, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că între exerciţiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, şi protecţia intereselor sociale şi ale drepturilor individuale ce aparţin altor persoane, pe de altă parte, trebuie să existe un echilibru, în caz contrar, abuzul în exercitarea libertăţii de exprimare implică necesitatea răspunderii juridice.
S-a stabilit, de asemenea, că orice drept fundamental, consacrat ca atare de norme juridice interne sau internaţionale, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept.
Cu privire la solicitarea recurentei-reclamante de a dispune înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a somaţiei publice sau diminuarea spre minimul prevăzut de lege a cuantumului amenzii aplicate, Înalta Curte apreciază că intimatul-pârât a ţinut cont de criteriile prevăzute la art. 162 alin. (2) şi (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare (în prezent abrogată), respectiv, de gravitatea faptelor şi de efectele acestora, de sancţiunile primite anterior, de intervalul orar de difuzare a emisiunilor ce au făcut obiectul sancţiunii, precum şi de faptul că recurenta-reclamantă nu este la prima abatere în ceea ce priveşte încălcarea normelor privind protecţia minorilor, a vieţii private şi de familie şi a dreptului la propria imagine în cadrul serviciilor de programe.
Înalta Curte apreciază că folosirea unei măsuri coercitive trebuie să fie condiţionată de respectarea principiului proporţionalităţii.
Prin menţinerea amenzii, instanţa de fond a respectat tocmai acest principiu, date fiind circumstanţele legate de gravitatea abaterii, aşa cum au fost evidenţiate mai sus.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.T.G. SA împotriva sentinţei civile nr. 1193 din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 04 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6528/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 6545/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
