ICCJ. Decizia nr. 6606/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6606/2013
Dosar nr. 569/45/2012
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul laşi sub nr. 369/99/2011, reclamanta B.M.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii laşi, anularea Hotărârii nr. 4876/R din 30 noiembrie 2011 emisă de Casa de Pensii Judeţeană laşi cu nr. de înregistrare 16943 din 5 decembrie 2011, a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 189/2000, prin care i-a fost refuzate drepturile prevăzute de legea mai sus amintită.
Prin Sentinţa nr. 1308/CA din 5 iunie 2012, Tribunalul laşi a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel laşi, unde Dosarul a fost înregistrat la nr. 569/45/2012.
2. Hotărârea instanţei de fond
A. Prin Sentinţa nr. 242 din 9 iulie 2012 a Curţii de Apel laşi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta B.M.A.S., în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii laşi, ca nefondată.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la data de 10 octombrie 2011, reclamanta a formulat o cerere prin care a solicitat pârâtei stabilirea drepturilor cuvenite în baza Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa de fond a reţinut că, în mod corect pârâta a procedat la respingerea cererii formulate de reclamantă, prin Hotărârea nr. 3787/R din 30 aprilie 2010, ce face obiectul cauzei, întrucât aceasta nu a făcut dovada existenţei unei persecuţii etnice, care să fi condus la deportarea, domicilierea ei forţată, etc.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că reclamanta, cetăţean român, a invocat prin acţiunea sa împrejurarea că tatăl, B.C., a funcţionat ca poliţist la Poliţia Huşi, în intervalul 1940 - 1944, iar din declaraţia acestuia obţinută de la Arhivele Statului, rezultă că „în iulie 1941” a fost repartizat la biroul judiciar, iar ulterior ca Şef birou siguranţă, iar „la 22 august 1944”, Poliţia oraşului Huşi a fost evacuată la Comisariatul de Poliţie Hunedoara.
Instanţa a constatat că la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri care să dovedească faptul că tatăl reclamantei a fost însoţit de întreaga familie la Hunedoara, însă şi în situaţia în care o astfel de dovadă ar fi existat, ar fi fost lipsită de relevanţă, din moment ce mutarea tatălui a avut la bază raţiuni de serviciu, pe fondul înaintării în Moldova a frontului în cel de al doilea război mondial, şi nicidecum persecuţia din motive etnice.
3. Recursul declarat de B.M.A.S.
Prin cererea de recurs formulată, recurenta a criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică. A arătat faptul că instanţa de fond nu a luat în considerare actele dosarului, arătând că a depus înscrisuri din care rezultă componenţa familiei sale, precum şi dovada faptului că tatăl său a fost evacuat datorită înaintării frontului.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursul şi rejudecând cauza pe fond, va admite acţiunea reclamantei, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că fratele reclamantei, Blănaru Constantin Marcel, este beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, având o hotărâre emisă de Casa Judeţeană de Pensii Vaslui la data de 18 ianuarie 2012, pentru perioada 22 august 1944 - 20 februarie 1945, aflată la fila 54 din dosarul Tribunalului laşi, Comisia reţinând că acesta a fost strămutat în altă localitate de domiciliu.
Având în vedere faptul că ambii copii ai familiei au fost expuşi unor situaţii identice, Înalta Curte văzând existenţa unei hotărâri definitive cu privire la acordarea statutului de beneficiar al dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, pentru numitul B.C.M., născut la data de 12 septembrie 1941, fiul lui C. şi M., fratele recurentei-reclamante, pentru egalitate de tratament Înalta Curte apreciază că şi reclamanta trebuie să beneficieze de acelaşi statut, de beneficiar al dispoziţiilor actului normativ invocat, pentru aceeaşi perioadă acordată de Casa de Pensii fratelui acesteia.
Pentru aceste considerente, în virtutea principiului egalităţii de tratament pentru persoane aflate în situaţii identice, Înalta Curte văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica hotărârea instanţei de fond, în sensul că va obliga pârâta să acorde reclamantei statutul de beneficiar al dispoziţiilor Legii nr. 189/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de B.M.A.S. împotriva Sentinţei nr. 242 din 9 iulie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantă.
Anulează Hotărârea nr. 4876/R din 30 noiembrie 2011 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii laşi, în prezent Casa Teritorială de Pensii laşi şi obligă pârâta să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 22 august 1944 - 20 februarie 1945, cu începere de la data de 1 noiembrie 2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6604/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6607/2013. Contencios → |
|---|
