ICCJ. Decizia nr. 6608/2013. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6608/2013
Dosar nr. 1563/1/2013
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2013
Asupra contestaţiei de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 8 martie 2013, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 3851 din 2 octombrie 2012 pronunţată de ÎCCJ în Dosar nr. 1707/2/2012.
Au fost invocate în susţinerea căii de atac extraordinare formulate dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
S-a arătat că instanţa de recurs nu a avut în vedere principiul dreptului la apărare al părţilor şi implicit dreptul părţilor la un proces echitabil consfinţite de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
S-a susţinut că reclamanta a solicitat aplicarea amenzii faţă de conducătorul autorităţii publice fără să formuleze o cerere de introducere în proces a acestuia în nume personal.
Contestatoarea a arătat că instanţa de judecată nu a avut în vedere principiul contradictorialităţii, potrivit căruia părţile trebuie să aibă posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfăşurarea judecăţii, atât prin susţinerea şi dovedirea drepturilor proprii, cât şi prin dreptul de a combate susţinerile părţii potrivnice şi de a-şi exprima poziţia faţă de măsurile pe care instanţa le poate dispune.
Contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs nu a analizat cererea de recurs cu privire la toate motivele de recurs formulate, respectiv cu privire la faptul îndeplinirii atribuţiilor exprese ale Preşedintelui CCSD prin inserarea dosarului reclamantei în mapa de lucru a Comisiei Centrale în şedinţele acestuia; precum şi cu privire la motivul ce a vizat viciul de procedură în citarea Preşedintelui CCSD. S-a arătat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat nici asupra motivului de recurs reprezentat de principiul dreptului la apărare şi implicit al dreptului părţilor la un proces echitabil.
2. Hotărârea instanţei de recurs ce face obiectul contestaţiei.
Prin Decizia nr. 3851 din 2 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 2161 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că reclamanta M.Z. a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie Preşedintelui CCSD, pentru intervalul cuprins între 3 august 2011 şi până la data îndeplinirii obligaţiei, în privinţa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire conform Sentinţei nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal nr. 4957 din 26 octombrie 2011, ca şi acordarea unor daune materiale în sumă de 20.000 Euro.
Prima instanţă a admis, în parte, cererea reclamantei şi a aplicat preşedintelui CCSD o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 27 noiembrie 2011 şi până la executarea Sentinţei nr. 4789 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de control judiciar a reţinut că Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor era obligat ca, până la data de 27 noiembrie 2011, potrivit dispozitivului sentinţei irevocabile indicate de reclamantă în cererea introductivă, să ia toate măsurile pentru emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condiţiile art. 15 alin. (5) şi (6) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul în litigiu.
Instanţa de recurs a constatat că acest fapt nu s-a realizat, aşa încât a apreciat că soluţia primei instanţe, de amendare a preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, este legală.
Cu referire la caracterul colegial al procedurii de adoptare a deciziilor, invocat ca motiv al nepunerii în aplicare a hotărârii judecătoreşti invocate, Înalta Curte a reţinut, în acord cu practica unitară în această materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că împrejurarea potrivit cu care CCSD funcţionează ca un organism colegial, conform art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar voturile membrilor sunt egale, nu poate fi invocată ca un argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti în termenul legal, conducătorului autorităţii revenindu-i în mod evident obligaţii legale de organizare şi coordonare a activităţii, de aşa manieră încât respectarea termenelor fixate prin lege şi prin hotărâri judecătoreşti să fie asigurată.
II. Decizia ÎCCJ
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Înalta Curte a constatat că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 317 (necompetenţă sau vicii de procedură) şi art. 318 (greşeală materială sau nepronunţarea asupra unui motiv de recurs) C. proc. civ., fără ca instanţa de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.
În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 317 pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului; pct. 1) când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, iar potrivit dispoziţiilor din art. 318 C. proc. civ. hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma dispoziţiilor care reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte a constatat că decizia atacată nu se circumscrie niciunei ipoteze a prevederilor legale arătate.
Contestatoarea a invocat atât viciul de procedură, cât şi analiza incompletă a unor motive de critică formulate în recursul ce a făcut obiectul deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte are în vedere faptul că la data soluţionării recursului, la data de 2 octombrie 2012, a fost îndeplinită procedura de citare cu toate părţile, inclusiv cu Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare cu această parte aflată la dosarul cauzei.
Înalta Curte a reţinut că motivul privind viciul de procedură cu această parte, respectiv cu Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost invocat şi ca motiv de recurs, recurenta CCSD susţinând că persoana chemată în judecată, având calitatea de Preşedinte al CCSD, nu a fost identificată nominal, fiind astfel afectat principiul dreptului la apărare al părţilor şi implicit dreptul părţilor la un proces echitabil, astfel încât motivul invocat şi în contestaţie nu poate fi primit de instanţa de retractare.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte a constatat faptul că instanţa de recurs s-a pronunţat pe motivele invocate de recurent, a analizat întregul material probator existent, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, astfel încât motivele contestatorului sunt nefondate.
Înalta Curte reţine că în cauza de faţă nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât dispoziţiile constituţionale şi dispoziţiile prevăzute de CEDO au fost respectate în această privinţă.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit în mod constant că noţiunea de proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţie, impune ca o jurisdicţie internă - în cauză, instanţa care a pronunţat recursul - să examineze efectiv problemele esenţiale care îi sunt supuse examinării şi nu să se mulţumească a confirma pur şi simplu concluziile unei jurisdicţii inferioare.
Or, instanţa de recurs a procedat la analizarea motivelor de recurs formulate, răspunzând motivat la acestea.
Instanţa sesizată cu soluţionarea contestaţiei de faţă nu a identificat existenţa vreunui viciu de procedură la data soluţionării recursului, având în vedere că a fost citat chiar Preşedintele CCSD la instanţa de recurs.
De asemenea, Înalta Curte a reţinut că instanţa de recurs a răspuns la toate motivele de recurs formulate, astfel încât critica deciziei atacate pe aspectele invocate nu poate fi primită de această instanţă de retractare.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se pot reţine motive de retractare a deciziei pronunţate, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 - art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Deciziei nr. 3851 din 2 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6607/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6611/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
