ICCJ. Decizia nr. 6707/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6707/2013
Dosar nr. 11064/2/2011
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. 11064/2/2011, reclamanta SC D.P. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenţei solicitând instanţei să dispună:
- Anularea Deciziei nr. 81 din 28 noiembrie 2011, emisă de Consiliul Concurenţei - Comisia Consiliului Concurenţei;
- exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 27.033 RON, reprezentând 0,4 din cifra de afaceri a SC D.P. SRL, realizată în anul 2010 sau reducerea la minimul legal a amenzii aplicate;
- suspendarea executării Deciziei nr. 81 din 28 noiembrie 2011 până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei formulate.
Hotărârea atacată cu recurs
Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 1312 din 24 februarie 2012 a respins atât cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 81 din 28 noiembrie 2011, emisă de Consiliul Concurenţei cât şi cererea de anulare a deciziei menţionate.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că potrivit Deciziei nr. 81 din 28 noiembrie 2011, SC D.P. SRL a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 27.033 RON reprezentând 0,4% din cifra de afaceri realizată în anul 2010, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996, republicată cu modificările şi completările ulterioare, motivat de faptul că SC D.P. SRL nu a furnizat informaţiile şi documentele solicitate potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză s-a reţinut că reclamanta nu a transmis informaţiile şi documentele solicitate de pârâtă prin adresa nr. RG - 3140 din 28 februarie 2011 şi 28 aprilie 2011.
La data de 28 iulie 2011, Consiliul Concurenţei prin adresa nr. RG 10611 a solicitat punctul de vedere al reclamantei cu privire la refuzul de a furniza documentele şi informaţiile solicitate dar SC D.P. SRL nu a răspuns în nici un fel.
Faţă de situaţia expusă, instanţa de fond a reţinut că în mod corect a fost emisă decizia contestată prin care s-a reţinut în sarcina reclamantului săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Argumentele reclamantei, vizând nelegalitatea deciziei contestate, au fost apreciate ca nesusţinute având în vedere că pârâta a comunicat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire,la sediul social atât solicitările vizând furnizare de informaţii cât şi adresa prin care a fost solicitat punctul de vedere cu privire la fapta contravenţională. Cu privire la cuantumul amenzii, Curtea de Apel a reţinut că pârâta a calificat corect fapta săvârşită de reclamantă ca fiind de gravitate mică; a aplicat cuantumul de 0,2% şi luând act că informaţiile nu au fost comunicate în 30 de zile de la data solicitării, a aplicat factorul de multiplicare 2, nivelul de bază al amenzii fiind stabilit la 0,4% din cifra de afaceri pe anul 2010, fără a se reţine circumstanţe atenuante sau agravante.
Faptul că reclamanta nu a mai fost sancţionată de Consiliul Concurenţei nu reprezintă o circumstanţă atenuantă, reflectând, cel mult conformarea la conduita legală.
Nu a fost reţinută buna-credinţă invocată de reclamantă şi colaborarea cu autoritatea publică, în condiţiile în care SC D.P. SRL şi-a îndeplinit obligaţia legală prevăzută de art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 republicată şi modificată, după emiterea deciziei de sancţionare.
Apărarea în sensul că informaţiile solicitate nu au avut un impact asupra climatului concurenţial nu a fost reţinută, având în vedere că fapta săvârşită de reclamantă nu presupune afectarea directă şi imediată a mediului concurenţial ci este sancţionată în considerarea împiedicării exercitării atribuţiilor de către Consiliul Concurenţei.
Ca urmare, curtea a constatat că Decizia nr. 81 din 28 noiembrie 2011 a fost emisă legal, fapta reţinută în sarcina reclamantei fiind prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996, astfel că, acţiunea reclamantei a fost respinsă, atât sub aspectul cererii de anulare cât şi sub aspectul cererii de suspendare a executării deciziei.
Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 1312 din 24 februarie 2012 pronunţată de instanţa de fond, a declarat recurs reclamanta SC D.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că motivarea instanţei de fond reprezintă o enumerare a actelor transmise de intimata-pârâtă, preluând în esenţă, susţinerile pârâtului. Respingerea acţiunii este motivată pe dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, prevederi abrogate prin Legea nr. 149/2011.
Pe fondul cauzei, recurenta apreciază că sancţiunea este prea mare faţă de situaţia de fapt raportată la prevederile dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea concurenţei şi Instrucţiunile din data de 9 septembrie 2011, emisă de Consiliul Concurenţei.
Deşi instanţa de fond reţine că „determinarea nivelului amenzii se realizează în funcţie de criteriul gravităţii şi criteriul duratei abaterii”, acesta nu explică în concret care au fost considerentele pentru care a apreciat că se justifică menţiunea unui nivel de bază în cuantum de 0,2%. Fapta săvârşită a fost considerată atât de Consiliul Concurenţei cât şi de instanţă ca fiind de gravitate mică, iar conform Instrucţiunilor din 2 septembrie 2011, pentru această faptă se aplică un procent de 0,1% până la 0,3% din cifra de afaceri.
Informaţiile solicitate nu aveau un impact semnificativ asupra investigaţiei Consiliului Concurenţei, deoarece SC D.P. SRL acţionează într-o măsură nesemnificativă în domeniul de analiză.
În mod greşit nu au fost reţinute circumstanţe atenuante, fără să se ţină cont că SC D.P. SRL nu a avut nici o abatere în raporturile cu Consiliul Concurenţei, dând dovadă de bună - credinţă şi colaborare. Singurele documente primite din partea intimatei-pârâte au fost Adresa nr. 6526 din 28 aprilie 2011 şi Decizia nr. 81 din 28 noiembrie 2011. La dosar au fost depuse confirmările de primire, dar actele menţionate nu au ajuns însă la reprezentanţii societăţii, activitatea de birou, administrativă şi contabilă desfăşurându-se la punctul de lucru şi nu la adresa sediului social.
În cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de cap. III pct. 1, raportat la pct. 3 din Instrucţiunile din 2 septembrie 2010 privind individualizarea sancţiunilor prevăzute de art. 50 şi 501 din Legea nr. 21/1996, pentru ca nivelul de bază al amenzii să fie redus cu un punctaj cuprins între 5 şi 10% pentru fiecare circumstanţă atenuantă.
În consecinţă, în mod greşit instanţa de fond a menţinut cuantumul amenzii aplicate, deoarece acesta a fost stabilit cu încălcarea art. 52 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute de art. 50 şi 501 din lege.
Intimata a formulat întâmpinare prin care solicită în esenţă, respingerea recursului ca nefondat, sentinţa recurată fiind legală şi temeinică.
Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă pentru anularea Deciziei nr. 81/2011 emisă de Consiliul Concurenţei, iar cu privire la cuantumul amenzii trebuie să se aibă în vedere scopul punitiv şi preventiv al oricărei sancţiuni contravenţionale şi faptul că au fost aplicate criteriile legale de individualizare a sancţiunii aplicate în raport de dispoziţiile legale incidente.
Hotărârea instanţei de recurs
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiul de drept invocat, se constată că recursul este nefondat.
Primul motiv de recurs vizează nemotivarea hotărârii în sensul că instanţa de fond a preluat susţinerile pârâtei, invocând ca temei pentru respingerea acţiunii dispoziţii legale abrogate, motiv de recurs ce urmează a fi analizat în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Dispoziţiile art. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate indirect de recurentă, vizează nemotivarea hotărârii judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dar sentinţa recurată cuprinde motivele de fapt şi drept pe care se sprijină, conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de fond a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, a evocat normele substanţiale incidente şi aplicarea lor în speţă, iar susţinerea recurentei în sensul că acţiunea a fost respinsă în baza unui text de lege abrogat, nu are un fundament real în condiţiile în care instanţa a invocat dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 21/1999 ca temei pentru emiterea Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de art. 50 şi 501 din acelaşi act normativ şi nu pentru respingerea contestaţiei.
Este adevărat că dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 21/1996 a fost abrogat prin pct. 17 din Legea nr. 149/2011 începând cu data de 14 iulie 2011, dar eroarea cuprinsă în considerentele hotărârii nu justifică admiterea recursului în condiţiile în care dispoziţiile art. 27 alin. (1) sunt în vigoare şi dau Consiliului Concurenţei dreptul de a adopta regulamente şi instrucţiuni pentru aplicarea actului normativ invocat.
Ca atare, atâta timp cât instanţa de fond a evocat normele de drept substanţial, incidenţa şi aplicarea lor în cauză, soluţia exprimată prin dispozitiv fiind susţinută, a analizat probele administrate şi a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, sentinţa recurată cuprinzând elementele obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în cauză.
Restul motivelor de recurs vizează legalitatea sancţiunii aplicate, individualizarea acesteia şi nereţinerea circumstanţelor atenuante, motive de recurs ce vor fi analizate în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, prin Decizia nr. 81 din 28 noiembrie 2011 - Comisia Consiliului Concurenţei a constatat săvârşirea de către SC D.P. SRL a contravenţiei prevăzute de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996.
Potrivit art. 50 din actul normativ evocat - constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior, săvârşirea cu intenţie sau neglijenţă - una din faptele prevăzute la literele a-e. Fapta reţinută în sarcina recurentei, constă în nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate, potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) lit. a) şi este prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996.
Având în vedere probatoriul administrat în cauza din care rezultă că recurenta nu a dat curs solicitării intimatei de a comunica informaţiile şi documentele necesare în cadrul investigaţiei desfăşurate pentru identificarea fenomenelor sau mecanismelor de piaţă ce pot avea caracter anticoncurenţial, în mod corect instanţa de fond a constatat legalitatea deciziei prin care s-a reţinut în sarcina recurentei săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996.
Apărarea recurentei, în sensul că nu i-au fost comunicate cererile de furnizare a informaţiilor cât şi adresa, prin care se solicită punctul de vedere cu privire la fapta sa (ţinând cont de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul concurenţei) nu poate fi reţinută în condiţiile în care la dosar se afla dovezile privind comunicarea actelor menţionate, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la sediul social.
Ca orice subiect de drept, societatea comercială trebuie să se identifice în mod obligatoriu prin anumite elemente de identitate, iar sediul social este un atribut menit să situeze societatea în spaţiu în cadrul raporturilor juridice la care participă, fiind opozabil tuturor din momentul înregistrării la Registrul Comerţului.
Faptul că reprezentanţii societăţii îşi desfăşoară activitatea la punctul de lucru, aşa cum susţine recurenta, nu poate duce la concluzia că Adresele din 28 februarie 2011, 28 aprilie 2011, 28 iulie 2011, nu i-au fost comunicate atâta timp cât comunicarea a fost făcută prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul social înregistrat la Registrul Comerţului.
Nici criticile vizând cuantumul amenzii nu pot fi primite, în condiţiile în care criteriile de individualizare a sancţiunii aplicate au fost analizate corect de instanţă.
Determinarea nivelului amenzii a fost făcută în raport de criteriul gravităţii şi criteriul duratei faptei. Astfel, fapta reţinută în sarcina recurentei a fost calificată ca fiind de gravitate mică, iar cuantumul de 0,2% a fost aplicat, ţinând cont şi de caracterul repetitiv, intimata solicitând informaţiile şi documentele necesare prin două adrese.
În funcţie de durata în timp, fapta a fost încadrată la încălcări de lungă durată (peste 30 zile) aplicându-se factorul de multiplicare 2, iar nivelul de bază al amenzii a fost stabilit la 0,4% din cifra de afaceri (0,2% în funcţie de gravitate înmulţit cu 2, factorul aferent încălcărilor de lungă durată). Ca urmare, criticile vizând cuantumul amenzii sunt nefondate, instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 52 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute de art. 50 şi art. 501 din Legea nr. 21/1996, respectiv cap. II (nivelul de bază).
Ultima critică formulată, vizează faptul că instanţa de fond nu a reţinut circumstanţe atenuante, justificate de buna-credinţă, lipsa abaterilor în raporturile cu Consiliul Concurenţei şi lipsa impactului asupra climatului concurenţial.
Fără a prelua argumentele instanţei de fond, se constată că aceasta a analizat corect elementele invocate de recurentă, ca fiind circumstanţe atenuante.
Astfel, lipsa abaterilor în raporturile cu Consiliul Concurenţei nu reprezintă circumstanţă atenuantă ci o conduită normală a subiectului de drept, iar contravenţia prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996 reţinută, nu este condiţionată de producerea unui impact concret sau de afectarea mediului concurenţial, ci de împiedicarea autorităţii de a-şi exercita atribuţiile legale.
Sub aspectul laturii subiective a contravenţiei reţinute, aceasta poate fi săvârşită cu intenţie sau din neglijenţă, potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, iar apărarea recurentei, în sensul că a dat dovadă de bună-credinţă şi a colaborat cu Consiliul Concurenţei, facilitând transmiterea informaţiilor nu este susţinută de probatoriul administrat, în condiţiile în care a transmis informaţiile solicitate după emiterea deciziei de sancţionare, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile cap. III - pct. 3 lit. a), b), c) din Instrucţiuni, adoptarea nivelului de bază al cuantumului amenzii fiind stabilită în raport de circumstanţele concrete cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea concretă a prevederilor legale incidente, motiv pentru care în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC D.P. SRL împotriva Sentinţei nr. 1312 din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6657/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6715/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
