ICCJ. Decizia nr. 6637/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6637/2013
Dosar nr. 669/35/2011
Şedinţa de la 10 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamanta P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bihor, anularea Hotărârii din 15 februarie 2011 emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa nr. 120 din 26 martie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis acţiunea formulată de reclamanta P.A. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bihor şi a anulat Hotărârea din 2011 emisă de pârâtă, obligând pârâta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada ianuarie 1942-martie 1945.
Pentru a hotărî astfel, instanşa de fond a reţinut în esenţă că reclamanta P.A. a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, având în vedere faptul că, în perioada ianuarie 1942 - martie 1945, a fost refugiată, împreună cu mama sa, C.A., din localitatea Făgetu în localitatea Beiuş.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că din analiza declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, T.F. şi R.F., a rezultat că aceştia s-au întâlnit cu reclamanta şi cu mama acesteia în localitatea Beiuş, unde acestea erau refugiate, reclamanta fiind copil mic la acel moment.
Judecătorul fondului a constatat că afirmaţiile reclamantei se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi care au arătat că şi ei au plecat în refugiu în localitatea Zece Hotare, dar mergeau des la Beiuş, unde au cunoscut mai multe persoane refugiate acolo şi provenind din diferite localităţi, printre aceste persoane fiind şi mama reclamantei, pe care au cunoscut-o în localitatea Beiuş şi care era împreună cu reclamanta.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Oradea, a declarat recurs pârâta C.J.P. Bihor criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În susţinerea cererii de recurs, pârâta a arătat în esenţă că reclamanta nu figurează în registru cu evidenţa refugiaţilor din Ungaria aşa cum rezultă din Extrasul eliberat de către Arhivele Nationale Bihor nr. 561 din 23 august 2011, la dosarul cauzei neexistând niciun document oficial din care să rezulte calitatea de persoană refugiată a reclamantei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt si de drept relevante
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: (...) c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din conţinutul textului de lege sus menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice.
Solicitantul acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menţionate trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în acest sens.
În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente alin. (1) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori alin. (2).
Înalta Curte constată că, în speţă, intimata-reclamantă şi-a dovedit calitatea de persoană strămutată prin intermediul probei cu înscrisuri şi declaraţii autentificate ale numiţilor T.F. si R.F.
Or, declaraţiile autentificate ale martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii respectă cerinţele prevăzute de lege, sunt concludente şi pertinente, fiind coroborate cu înscrisuri, respectiv hotărâri emise de C.J.P. Bihor prin care li s-a recunoscut calitatea de persoane strămutate, din care rezultă că aceştia s-au aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Prin urmare, fiind evident refugiul intimatei-reclamantă, Înalta Curte apreciază că în mod just prima instanţă a admis acţiunea acesteia, în condiţiile în care, încadrându-se în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, reclamanta-intimată este îndreptăţită să beneficieze de compensaţiile acordate de acest act normativ.
l. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Bihor împotriva sentinţei nr. 120/CA/2012/PI din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6633/2013. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 6638/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
