ICCJ. Decizia nr. 6736/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6736/2013
Dosar nr. 1724/2/2011
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24 februarie 2011, reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul B.A., a solicitat instanţei să aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Cererea nr. P 5185/09 din 17 noiembrie 2009, adresată C.N.S.A.S. de către cotidianul „Evenimentul Zilei", s-a solicitat verificarea, în ceea ce îl priveşte pe domnul B.A., cererea fiind legală, având în vedere calitatea de realizator de programe la Radio România Regional, membru fondator al Asociaţiei Interculturale „Ducu Bertzi" şi, respectiv, membru fondator şi vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Liber Profesionişti din România şi având în vedere prevederile art. 3 lit. p) şi y) din O.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
Reclamantul a susţinut că pârâtul a fost recrutat de către Securitatea Municipiului Bucureşti, în calitate de gazdă a casei de întâlniri, la data de 28 aprilie 1988, cu numele conspirativ „V.", „în vederea desfăşurării în bune condiţii a muncii cu reţeaua informativă, cât şi pentru conspirarea întâlnirilor", astfel cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare nr. DI/I/2102 din 3 septembrie 2010.
Reclamantul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se reţine colaborarea pârâtului cu Securitatea prin facilitarea culegerii de informaţii, prima dintre aceste condiţii constând în înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă prin punerea la dispoziţia organelor de securitate a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut.
Referitor la această condiţie, reclamantul a susţinut că pentru reţinerea calităţii de gazdă a unei case de întâlniri nu trebuie ca sursele să furnizeze informaţii care să se refere la atitudini sau activităţi îndreptate împotriva regimului.
A mai arătat că şi cea de-a doua condiţie, care se referă la punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei, în mod voluntar, este îndeplinită, având în vedere semnarea Angajamentului, dar şi consemnările ofiţerilor potrivit cărora pârâtul a acceptat să ajute, punând la dispoziţie cheia de la locuinţă.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, arătând faptul că din anul 1985 a început să lucreze la Fabrica de Componente Nuclearo-Electrice - C.N.E, a cărei activitate principală viza producerea de echipamente pentru centralele nucleare, motiv pentru care tot ceea ce ţinea de organizarea, funcţionarea şi producţia acestei fabrici constituia secret de stat, conform Decretului nr. 67/1980 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România.
A precizat că ofiţerul de securitate care răspundea de fabrică i-a pus în vedere faptul că, dată fiind activitatea desfăşurată în fabrică, legăturile personale cu cetăţeni străini sunt strict interzise, iar orice contact cu un cetăţean străin trebuie raportat, faţă de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 23/1971.
Pârâtul a susţinut că era înconjurat de un cerc de prieteni din care făceau parte şi cetăţeni străini, având în vedere activitatea sa artistică şi că era urmărit de Securitate din anul 1981.
Fabrica la care lucra i-a atribuit o locuinţă de serviciu(garsonieră) pe Calea Victoriei şi, întrucât ofiţerii Securităţii căutau o locaţie care să servească drept loc de întâlnire a reţelei lor informative, la sfârşitul lunii aprilie 1988, a fost chemat la Securitate unde i s-a comunicat că a fost depistat având relaţii stricte cu persoane străine, ceea ce îl face suspect de săvârşirea unor grave infracţiuni contra siguranţei statului.
Pârâtul a susţinut că a fost notificat să predea cheia locuinţei ofiţerului care se ocupa de fabrică, în caz contrar urmând să piardă locul de muncă, locuinţa şi să fie pus sub acuzare pentru săvârşirea de infracţiuni contra siguranţei statului date fiind relaţiile apropiate cu cetăţenii străini, relaţii pe care nu le-a declarat organelor de securitate.
Astfel, la data de 28 aprilie 1988, după ce i-a fost reamintită gravitatea situaţiei în care se afla, a scris, sub supraveghere, o declaraţie intitulată „Angajament”, la dictarea ofiţerului de securitate.
Pârâtul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se reţine calitatea de colaborator al Securităţii, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu, întrucât garsoniera nu era un spaţiu asupra căruia să aibă un drept de dispoziţie, fiind proprietatea statului, repartizată ca locuinţă de serviciu, iar punerea la dispoziţia Securităţii nu a fost un act voluntar, fiind forţat să predea cheia sub ameninţarea că va fi pus sub acuzare pentru că are relaţii personale cu cetăţeni străini pe care nu le-a declarat şi că le furnizează informaţii care ar fi secret de stat.
Nici cea de-a treia condiţie nu este îndeplinită, neexistând nicio dovadă că prin utilizarea garsonierei s-ar fi cules informaţii de natura celor sus menţionate, fiind necesară îndeplinirea acestei condiţii de vreme ce scopul legii - calificarea unei persoane ca fiind colaborator al Securităţii, urmată de sancţionarea acesteia prin interzicerea unor drepturi civile şi sociale, vizează tocmai deconspirarea persoanelor care au denunţat activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, cu consecinţa îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
A fost invocată practica CNSAS care, identificând dosare de reţea în care persoanele recrutate de Securitate au semnat angajamente şi au furnizat note şi informări, a emis adeverinţe prin care a constatat că elementele furnizate de aceştia nu se circumscriu dispoziţiile art. 2 lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 24/2008.
S-a mai apreciat că acţiunea încalcă dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi practica CEDO, această Convenţie făcând parte din dreptul intern, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţie, iar jurisprudenţa instanţei europene fiind direct aplicabilă în sistemul românesc de drept, sens în care au fost invocate dispoziţiile art. 7 din Convenţie care garantează oricărui cetăţean român dreptul de a nu fi condamnat pentru acte care nu constituiau, la data comiterii lor, fapte incriminate de dreptul intern sau internaţional, precum şi Hotărârea CEDO din 24 iulie 2008 în cauza Konovov c. Letonia.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 646 din data de 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul B.A. şi a constatat existenţa calităţii de colaborator al Securităţii, în privinţa pârâtului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că dosarul având cota CNSAS R 303711 îl are ca titular pe pârât, care a fost recrutat la data de 28 aprilie 1988 de Securitatea Municipiului Bucureşti, în calitate de gazdă a unei case de întâlniri având numele conspirativ „V.”, în dosar aflându-se Angajamentul întocmit şi semnat olograf de către pârât la data de 28 aprilie 1988, în care se menţionează că se angajează să sprijine organele de securitate, prin punerea la dispoziţie a garsonierei în care domiciliază, colaborare pe care o va desfăşura în mod conspirat şi în secret.
Modul cum a decurs recrutarea pârâtului în calitate de gazdă este menţionat în Raportul din 29 aprilie 1988, întocmit şi semnat olograf de căpitanul T.C., care precizează că în ziua de 28 aprilie 1988 s-a trecut la recrutarea în calitate de gazdă a numitului B.A.
Curtea a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile reglementate de art. 2 lit. b) teza IV din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
Potrivit acestor dispoziţii, colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea.
Cu privire la prima condiţie, prima instanţă a constatat că aceasta este îndeplinită, chiar dacă locuinţa pusă de pârât la dispoziţia securităţii nu era proprietatea sa, întrucât prevederile legale ce definesc noţiunea de colaborator al Securităţii, în această formă, nu fac nici o referire la modalitatea juridică în care persoana deţinea spaţiul respectiv, nereglementând condiţia ca spaţiul să fie proprietatea persoanei care îl pune la dispoziţia securităţii.
De asemenea, a constatat că este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie privind caracterul voluntar al punerii spaţiului la dispoziţia Securităţii, din înscrisurile depuse la dosar rezultând că pârâtul a fost contactat de ofiţerul de Securitate, i s-a propus colaborarea prin punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei şi a fost de acord, semnând un angajament în acest sens.
Faptul că pârâtul a fost de acord cu propunerea ofiţerului de Securitate, acceptând să pună locuinţa sa la dispoziţia Securităţii conferă acestea un caracter voluntar, fiind satisfăcută cerinţa instituită de dispoziţiile legale menţionate.
Instanţa de fond a apreciat că este lipsită de suport probator susţinerea pârâtului referitoare la faptul că angajamentul a fost scris sub şantaj şi ameninţarea că va fi pus sub acuzare pentru că are relaţii personale cu cetăţeni străini, relaţii pe care nu le-a declarat organelor de securitate, urmând a fi anchetat prin mijloace specifice aparatului de securitate comunist, întrucât din probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada exercitării de către organele de securitate a unei ameninţări asupra pârâtului în scopul obţinerii colaborării cu Securitatea.
Totodată, a reţinut că nu poate fi avută în vedere nici susţinerea acestuia în sensul că, pentru a se reţine calitatea de colaborator al Securităţii, e necesar ca prin informaţiile culese în urma punerii voluntare la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a unui alt spaţiu deţinut să se denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, întrucât din dispoziţiile art. 2 lit. b) teza IV din O.U.G. nr. 24/2008 rezultă că legiuitorul nu a condiţionat calitatea de colaborator al Securităţii în forma gazdei casei de întâlniri, de existenţa unor întâlniri între lucrătorii Securităţii şi informatori în casa de întâlniri a cărei gazdă este persoana cu privire la care se solicită constatarea existenţei calităţii de colaborator.
Opinia pârâtului conform căreia în speţă este necesară îndeplinirea a trei condiţii pentru a se reţine calitatea sa de colaborator al Securităţii se bazează pe o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, adăugând în mod neîntemeiat la cele două condiţii reglementate de teza IV a acestui articol, una dintre condiţiile prevăzute în mod expres doar pentru prima categorie de colaboratori la care se referă teza I din articolul menţionat.
Curtea a reţinut că scopul O.U.G. nr. 24/2008 este acela de deconspirare a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate, prin consemnarea publică - publicarea în M. Of. şi punerea la dispoziţia mijloacelor de informare în masă de către CNSAS a celor care ocupă demnităţile sau funcţiile enumerate de art. 3, precum şi a celor care îşi manifestă intenţia de a candida pentru alegerea ori numirea în aceste demnităţi sau funcţii, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora.
Legiuitorul a recunoscut interesul opiniei publice de a fi informată cu privire la persoanele care au avut calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţi, dar nu a reglementat sancţiuni pentru aceste persoane.
Prima instanţă a apreciat ca fiind neîntemeiată susţinerea pârâtului referitoare la faptul că prin promovarea acţiunii în constatare se încalcă dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care stabilesc că nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional şi internaţional, având în vedere că ordonanţa nu instituie răspunderea penală a acestor persoane şi nu constituie temei pentru sancţionarea penală a acestora.
Privitor la adeverinţele eliberate de CNSAS cu privire la persoane care au semnat angajamente cu Securitatea şi au furnizat informaţii, dar cărora nu le-a fost atribuită calitatea de colaborator al Securităţii, Curtea a constatat că din conţinutul acestor adeverinţe rezultă că ele se referă la persoane care ar fi putut fi încadrate în prima categorie de colaboratori, dacă se constata îndeplinirea celor două condiţii reglementate de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008. Or, prezenta acţiune se referă la cea de-a doua categorie de colaboratori, pentru care sunt reglementate alte condiţii pentru reţinerea acestei calităţi, neavând nicio relevanţă faptul că CNSAS a apreciat în cazul acelor persoane că nu li se poate atribui calitatea de colaboratori ai Securităţii.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul B.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
- În motivarea cererii de recurs pârâtul-recurent a arătat în esenţă următoarele:
- Arată recurentul că în realitate acesta era urmărit de Securitate încă din anul 1981 când făcea parte din grupul Song şi apoi întrucât lucra într-o fabrică de componente nucleare care intra sub incidenţa Secretului de Stat, trebuia să raporteze orice întâlnire sau relaţie cu străinii, lucru pe care însă nu l-a făcut niciodată.
- În ceea ce priveşte garsoniera pe care ar fi pus-o voluntar la dispoziţia organelor de Securitate, se arată de către recurent că aceasta era proprietatea fabricii, fiind folosită de recurent ca locuinţă temporară de serviciu iar la momentul la care a încetat contractul său cu fabrica, a fost anulată şi repartiţia pentru garsonieră.
A arătat recurentul că nu a predat niciodată nimănui cheia garsonierei, nu există nicio dovadă a unor întâlniri care să fi avut loc în garsonieră, iar din vara anului 1988 viitoarea sa soţie s-a mutat împreună cu recurentul, lucru constatat şi de organele Securităţii.
De asemenea s-a mai arătat de către recurent că a fost urmărit de Securitate, s-au făcut numeroase presiuni asupra sa existând zeci de rapoarte despre acesta, că nu a predat niciodată cheia garsonierei în care locuia doar temporar.
Recurentul arată că a fost chemat în luna aprilie 1998 la Securitate unde i s-a comunicat că a fost depistat având relaţii strânse cu persoane străine ceea ce îl făcea suspect de săvârşirea de infracţiuni grave contra siguranţei statului, fiind în acest context notificat să predea cheia locuinţei de serviciu, fiind insinuată furnizarea de informaţii secrete de stat de la Fabrica de componente nucleare.
A arătat recurentul că în data de 28 aprilie 1988 după ce i-a fost reamintită gravitatea situaţiei, a scris sub supraveghere o declaraţie sub dictare de către ofiţerul de securitate, declaraţie intitulată „Angajament” şi pe care ofiţerul de securitate a scris că „l-a convins” prin mijloace specifice.
- Consideră recurentul că instanţa de fond în mod eronat a făcut aplicarea art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pornind de la o premisă greşită în sensul că nu a înlesnit activitatea de culegere de informaţii de la alte persoane, garsoniera din Calea Victoriei nu era un spaţiu asupra căruia să aibă vreun drept de dispoziţie, fiind proprietatea fabricii şi a statului comunist, iar condiţia caracterului voluntar al punerii spaţiului la dispoziţia Securităţii nu este de asemenea îndeplinită în cauză.
- Instanţa de fond în mod eronat a reţinut că întrebat fiind recurentul despre relaţiile sale cu cetăţenii străini, acesta nu a informat serviciul de protecţie al întreprinderii însă „nu s-a făcut dovada exercitării de către agentul de securitate a unei ameninţări asupra pârâtului”.
- Cu privire la condiţia îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, s-a arătat de către recurent că instanţa de fond în mod greşit a constatat că nu are relevanţă obţinerea unor informaţii de natură să suprime drepturi şi libertăţi fundamentale, fiind vorba de o categorie distinctă de colaboratori în ipoteza recurentului.
- În fine, a mai arătat recurentul că are relevanţă declaraţia notarială a soţiei reprezentantului diplomatic al Indoneziei din acea perioadă d-na H-C-A-R în care se arată că ştia că declaraţia dată de recurent i-a fost smulsă sub ameninţări.
S-a arătat că, constatarea calităţii de colaborator în sarcina sa are conotaţii deosebite, nu va mai putea exercita profesia sa de realizator de programe, acest lucru echivalând cu o condamnare a sa pentru o acţiune pe care nu o putea controla într-un regim totalitar, invocând în acest sens, prevederile art. 7 din CEDO şi poziţia Curţii de la Strasbourg în cauza Kononov c.Letonia.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Recurentul a depus la dosar în dovedirea acţiunii şi cererii de recurs, înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.
La termenul din 1 octombrie 2013, recurentul-pârât prin apărător a invocat ca motiv de ordine publică în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii Notei de constatare întocmită şi folosită de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pentru dovedirea calităţii de colaborator al Securităţii, având în vedere că s-au emis 4 note de constatare cu conţinut diferit.
Dezbaterile privind această excepţie au avut loc la data de 1 octombrie 2013, instanţa de recurs urmând a se pronunţa în prezenta decizie şi asupra acesteia.
Prin concluziile scrise depuse Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii - a arătat că excepţia invocată nu este de ordine publică fiind inadmisibilă în faţa instanţei de recurs, fiind un nou motiv de recurs.
S-a depus de către ambele părţi practică judiciară.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Referitor la excepţia nulităţii „Notei de constatare” invocată de recurent prin apărător la momentul rămânerii în pronunţare, se constatată că aceasta reprezintă în fapt un motiv nou de recurs care nu se încadrează în motivele de ordine publică prevăzut de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., analizarea acestui motiv de recurs va fi deci înlăturată în raport cu momentul invocării lui (art. 301 C. proc. civ.) fiind decelate doar elemente care eventual se pot constitui ca şi completări ale motivelor de recurs promovate deja prin cererea de faţă.
În conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 „colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor.”
- Se reţine că instanţa de fond a apreciat în mod corect că în privinţa situaţiei prevăzute de teza a IV-a art. 2 lit. b) în sensul că trebuiau îndeplinite în speţă cele două condiţii prevăzute de lege în mod specific şi anume înlesnirea culegerii de informaţii de la alte persoane prin punerea la dispoziţia securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea şi această punere la dispoziţie a spaţiului să fie făcută voluntar.
Prin urmare cele 3 condiţii despre care vorbeşte recurentul, respectiv condiţia îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale este în mod eronat proiectată, această din urmă condiţie neexistând în ipoteza reglementată de legiuitor.
Însă în mod greşit instanţa de fond a apreciat că cele două condiţii prevăzute de legiuitor în teza IV art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt îndeplinite.
Înalta Curte apreciază că în legătură cu presiunile la care recurentul - pârât susţine că a fost supus atunci când a semnat angajamentul din 28 aprilie 1988 prin care punea la dispoziţia organelor Securităţii spaţiul pe care îl deţinea, (gazda V.) nu sunt probe concludente.
În raportul întocmit de Şeful Compartimentului de investigaţii din 27 aprilie 1988 se arată că recurentul „nu a fost semnalat cu vizite cetăţeni străini şi nici să facă unele comentarii de natură politică, în Raportul privind modul cum a decurs recrutarea numitului BA - se menţionează discuţii … pe marginea unor aspecte generale din întreprindere apoi … spre necesitatea ca organele de Securitate să cunoască abaterile sau încălcările unor legi”.
Există de asemenea depuse de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în dovedirea acţiunii sale numeroase note date de alte persoane despre recurent şi analize rapoarte ale ofiţerilor de securitate care doreau să îl propună pe recurent - să fie prelucrat pentru probleme specifice contraspionajului - toate acestea neavând relevanţă în aprecierea îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 2 lit. b) teza IV în sarcina recurentului. În acest gen de cauze, adevărul obiectiv nu ar putea fi stabilit într-o sală de judecată ci din perspectiva istoriei (art. 3 C. civ.).
Având în vedere jurisprudenţa în această materie, Înalta Curte apreciază că nu are importanţă nici faptul că spaţiul pus la dispoziţie nu era proprietatea recurentului fiind determinantă împrejurarea că în apartamentul recurentului de la acea dată „nu a putut fi stabilită identitatea colaboratorilor menţionaţi … care urmau a fi introduşi în casa de întâlniri „V.” iar în dosarele studiate şi menţionate … nu a fost identificat nici un material informativ preluat de la reţeaua informativă în casa de întâlniri „V.”. Acest lucru este menţionat în Nota de constatare nr. DI/I/2102 din 3 februarie 2010 - emisă de reclamantul-intimat Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în conformitate cu revederile art. 3 lit. p) şi y) din O.U.G. nr. 24/2008.
Se constată deci, conform unei jurisprudenţe consacrate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - că nu este suficientă simpla punere la dispoziţia Securităţii a spaţiului în mod voluntar pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, fiind necesară ca această permisiune să aibă ca scop înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la alte persoane de către lucrătorii Securităţii (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5665/2010, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2881/2011).
Cum nu există nici o dovadă în acest sens, mai mult decât atât chiar în Nota de constatare depusă de către reclamantul-intimat Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii - în dovedirea acţiunii se arată că nu există nici un material informativ de la Casa de întâlniri „V.”, se reţine că această condiţie nu este îndeplinită, organele de Securitate nedesfăşurând activităţi specifice, recurentul deci nu a înlesnit culegerea de informaţii.
Prin urmare nu sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. b) teza IV din O.U.G. nr. 24/2008 în sarcina recurentului.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că instanţa de fond în mod eronat a apreciat îndeplinirea condiţiilor mai sus arătate în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentinţa recurată în sensul că se va respinge acţiunea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de B.A. împotriva Sentinţei nr. 646 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge acţiunea formulată de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6746/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6738/2013. Contencios → |
|---|
