ICCJ. Decizia nr. 6741/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6741/2013
Dosar nr. 10121/117/2011/a1
Şedinţa publică de la 17 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate şi procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin Încheierea din 17 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 10121/117/2011, Curtea de Apel Cluj a fost legal învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate cu privire la dispoziţiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
În motivarea excepţiei de nelegalitate invocate, reclamanta M.G. a susţinut că, prin art. 35, se adaugă la lege, în sensul că se extinde competenţa Casei de Asigurări de Sănătate privind emiterea de decizii de impunere, care, la scadenţă, au valoare de titlu executoriu, în baza cărora se poate declanşa urmărirea silită.
Reclamanta a apreciat că, faţă de prevederile Legii nr. 95/2006, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu poate avea calitatea de organ emitent al deciziei de impunere pentru creanţele cu titlu de contribuţie la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ci doar de organ execuţional, respectiv de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită, astfel încât prevederea din textul art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită, aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, conform căreia casa de asigurări este abilitată să emită decizii de impunere, înfrânge dispoziţiile imperative ale legii.
S-au invocat de către pârâţi prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a preşedintelui CNAS.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 125 din 8 februarie 2013, Curtea de Apel Cluj a respins excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
De asemenea instanţa a respins şi excepţiile inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi lipsei calităţii procesuale pasive a preşedintelui CNAS.
Pentru a pronunţa această sentinţă, cu privire la excepţia de nelegalitate invocată, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că Ordinul nr. 617/2007 a fost emis de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în temeiul dispoziţiilor expres menţionate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4), art. 216, art. 256 - 260 ş.a.) şi al Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin. (5), art. 18 pct. 36).
Examinând dispoziţiile art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, aprobate prin Ordinul nr. 617 din 13 august 2007, publicat în M. Of. al României nr. 649 din 24 septembrie 2007, emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, precum şi prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, care trimit în mod explicit la dispoziţiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menţionează atribuţiile execuţionale ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Curtea a reţinut că reglementarea posibilităţii emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al Casei de Asigurări de Sănătate nu constituie o adăugare nelegală la textul legii, care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condiţiile în care, potrivit art. 141 din Cod, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit Codului de procedură fiscală de către organul de executare competent.
Instanţa de fond a mai reţinut faptul că, în ceea ce priveşte obligaţiile de plată către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competenţelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită, sunt incluse şi cele de emitere a titlurilor executorii, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003, astfel încât aceste autorităţi se află direct şi nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate pentru a putea emite, în prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu cu respectarea prevederilor art. 141 din O.G. nr. 92/2003.
3. Recursul reclamantei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta M.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a ocolit rezolvarea directă a cauzei deduse judecăţii, apelând la o interpretare proprie, considerată „raţională”, numai prin prisma politicii de gestionare a fondului de asigurări sociale de sănătate.
Deşi instanţa de fond a apreciat că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ se apreciază numai pe baza legii în temeiul căreia a fost adoptat, analiza concretă a Legii nr. 95/2006 duce la concluzia că aceasta nu cuprinde dispoziţii privind abilitarea caselor de asigurări de sănătate de a emite decizii de impunere.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a reluat argumentele invocate în motivarea excepţiei de nelegalitate, arătând că art. 216 din Legea nr. 95/2006 conferă CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, numai atribuţia de a aplica măsurile de executare silită, iar nu de a emite decizii de impunere.
În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimaţilor- pârâţi, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Ordinul nr. 617/2007, din care face parte norma administrativă atacată pe calea excepţiei de nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Ordinul a fost emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în temeiul unor prevederi expres menţionate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4), art. 216, art. 256 - 260 ş.a) şi din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin. (5) şi art. 18 pct. 36).
Soluţia adoptată de judecătorul fondului reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forţei juridice a actelor normative, art. 35 din Normele metodologice neadăugând la lege şi necontravenind sensului şi spiritului actelor normative cu forţă juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat. De asemenea sentinţa este motivată în mod logic şi convingător, întrunind cerinţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la prevederile Codului de procedură fiscală în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor ce revin CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice sau juridice specializate, pentru aplicarea măsurilor de executare silită în vederea încasării sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere aferente, astfel că nu se poate reproşa instanţei de fond că a raportat fără temei analiza legalităţii ordinului la prevederile Codului de procedură fiscală, în loc să se limiteze la cele ale Legii nr. 95/2006, aşa cum afirmă recurentul - reclamant.
Potrivit art. 141 C. proc. fisc., executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul normelor cuprinse în acelaşi cod, de către organul de executare competent, care în materia supusă analizei este CNAS. Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce, aşadar, la concluzia că, în cadrul competenţei atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silite pentru sumele datorate către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, este inclusă şi atribuţia de a emite decizii de impunere şi titluri executorii, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor Codului de procedură fiscală.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.G. împotriva Sentinţei nr. 125 din 8 februarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6740/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6742/2013. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
